Revision dismissed for lack of subject-matter identity in contradictory railway tariff disputes

Şedinţa publică din data de 10 aprilie 2025

Asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia a II-a civilă la 24 septembrie 2018 sub nr. x/2018, astfel cum a fost precizată la 18 octombrie 2018, reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. - prin Sucursala Regională de Căi Ferate Timişoara, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A., a solicitat instanţei obligarea acesteia la plata către reclamantă a sumei de 1.397.257,97 RON, din care 1.173.670,33 RON reprezintă tarif staţionare material rulant pe liniile infrastructurii feroviare, 10.605,38 RON tarif acces material rulant, 10.605,38 RON servicii auxiliare diverse, 9.986,65 RON contravaloare prestaţii servicii auxiliare şi 130.899,63 RON penalităţi de întârziere calculate până la 30.09.2018; a mai solicitat actualizarea cu indicele de inflaţie a sumei pretinse, precum şi plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Timiş, iar pe fondul cererii a arătat că recunoaşte, în parte, pretenţiile reclamantei, respectiv suma de 1.139.300,18 RON din debitul principal şi a solicitat respingerea acţiunii pentru restul pretenţiilor.

Pe calea cererii reconvenţionale, pârâta a solicitat instanţei să constate că reclamanta nu este îndreptăţită să pretindă suma de 1.647.181,21 RON, facturată în plus pentru perioada octombrie 2015 - octombrie 2018, să oblige reclamanta să-i restituie suma de 315.685,24 RON achitată în plus şi dobânda aferentă, actualizată cu indicele de inflaţie şi să compenseze datoriile reciproce, până la valoarea celei mai mici, cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii cererii reconvenţionale şi a solicitat respingerea acesteia, în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.

Prin cererea depusă la 19 martie 2019, reclamanta şi-a diminuat valoarea pretenţiilor la suma de 1.267.518,33 RON, ca urmare a achitării de către pârâtă a sumei de 100.000 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 298 din 19 martie 2019, Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pe rolul căruia a fost înregistrată sub nr. x/2019.

La 31 mai 2019, Organizaţia Patronală a Societăţilor Feroviare Private din România a depus cerere de intervenţie accesorie în interesul pârâtei, faţă de care reclamanta a invocat excepţiile nulităţii şi inadmisibilităţii, iar în subsidiar, a solicitat respingerea acesteia.

Prin încheierea din 19 septembrie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie, a respins excepţia nulităţii cererii reconvenţionale şi a calificat ca apărări de fond argumentele prezentate în susţinerea inadmisibilităţii acestei cereri.

Prin încheierea din 4 octombrie 2019, acelaşi tribunal a respins proba cu expertiză contabilă şi expertiză în specialitatea transport feroviar.

Prin sentinţa civilă nr. 1353 din 30 iulie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis acţiunea, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.267.518,33 RON, reprezentând contravaloare servicii şi penalităţi de întârziere, sumă actualizată cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective.

A respins cererea reconvenţională şi cererea de intervenţie accesorie ca neîntemeiate, obligând pârâta la plata către reclamantă a sumei de 17.577,58 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe şi a încheierii din 4 octombrie 2019, pârâta S.C. A. S.A. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 706A din 5 mai 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul declarat împotriva sentinţei, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.190.285,77 RON şi a cheltuielilor de judecată în valoare de 15.507,85 RON, menţinând în rest sentinţa atacată.

A respins apelul declarat împotriva încheierii din 4 octombrie 2019, ca nefondat şi a obligat intimata-reclamantă la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 1.324,82 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii civile, reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. - prin Sucursala Regională de Căi Ferate Timişoara şi pârâta S.C. A. S.A. au declarat recurs.

Prin decizia nr. 2055 din 6 noiembrie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019 au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de recurenta-reclamantă Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. Bucureşti - prin Sucursala Regională de Căi Ferate Timişoara şi de recurenta-pârâtă S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 706A/din 5 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Împotriva acestei decizii, revizuenta A. S.A. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea cererii, anularea deciziei civile nr. 2055 din 6 noiembrie 2024 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2019, ca urmare a constatării încălcării autorităţii de lucru judecat a două decizii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Cu titlu prealabil, revizuenta a precizat că decizia a cărei revizuire se solicită, nu era motivată la momentul depunerii prezentei cereri de revizuire.

Astfel, în cerere de revizuire formulată, se solicită anularea deciziei civile nr. 2055 din 6 noiembrie 2024 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2019, ca urmare a constatării încălcării autorităţii de lucru judecat a deciziei civile nr. 613 din 15 martie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2020, a deciziei civile nr. 1450 din 4 octombrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2020, a deciziei civile nr. 340 din 14 februarie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2018, precum şi a deciziei civile nr. 887A din 2 iunie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2018.

În acest sens, se susţine că dezlegările instanţelor din dosarele nr. x/2020 şi y/2019 se impun cu efect pozitiv al autorităţii de lucru judecat, deoarece vizează aceleaşi aspecte litigioase supuse judecăţii şi în prezenta cauză. Decizia atacată materializează o dezlegare juridică diferită a aceleiaşi situaţii juridice, deja tranşate prin considerentele deciziilor pronunţate în dosarele nr. x/2020 şi y/2019

Deciziile anterioare şi decizia atacată analizează legalitatea aplicării tarifelor CFR stabilite prin dispoziţiile directorului general al CNCF CFR S.A. nr. 45/08.08.2007, nr. 83/09.09.2008 şi nr. 259/29.12.2015 prin facturi emise pentru prestaţii ulterioare intrării în vigoare a Legii nr. 202/2016, dar anterioară emiterii deciziei nr. 2/2018 a CNSDF.

Astfel, prin deciziile definitive din dosarele evocate s-a statuat nelegalitatea aplicării de către CFR, pentru prestaţiile efectuate în perioada menţionată, a tarifelor din dispoziţiile directorului general al CNCF CFR S.A. evocate, aşa încât instanţele au admis pretenţiile CFR în limita tarifelor recunoscute ca fiind legale prin decizia nr. 2/2018 a CNSDF, iar prin decizia atacată, nu a fost reţinută această limitare.

Totodată, se arată că deciziile evocate analizează modalitatea în care A. a contestat/ar fi trebuit să conteste aplicarea tarifelor CFR din Dispoziţiile directorului general al CNCF CFR S.A. nr. 45/08.08.2007, nr. 83/09.09.2008, nr. 259/29.12.2015, reţinând, prin raportare la aceleaşi tarife, că sunt îndeplinite condiţiile pentru ca A. să formuleze apărări în cauze, iar prin decizia atacată dezlegările sunt contrare aspectelor deja tranşate cu autoritate de lucru judecat.

Se mai susţine că în deciziile menţionate se analizează prevederile identice din contractele de acces pe infrastructură şi, cu toate acestea, pe baza unor prevederi contractuale identice, soluţiile şi dezlegările de drept reflectate în considerentele deciziei atacate contravin celor din deciziile anterioare.

În ceea ce priveşte încălcarea deciziilor care au statuat că dispoziţiile directorului general al CFR, emise anterior Legii nr. 202/2016, nu mai pot sta la baza stabilirii tarifelor după intrarea in vigoare a acestei legi, revizuenta arată că prin decizia atacată s-a menţinut decizia nr. 706A/05.05.2023, prin care s-a reţinut că s-ar aplica dispoziţiile Directorului General al CFR din anii 2007, 2008 şi 2015, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2016.

Referitor la încălcarea deciziilor anterioare care au statuat că A. nu avea obligaţia contestării borderourilor pentru a refuza în mod valabil plata facturilor emise pentru tarife stabilite nelegal, întrucât A. nu a contestat prestarea efectivă a serviciilor de CFR, se arată că prin decizia atacată s-a menţinut decizia nr. 706A/05.05.2023, prin care s-a reţinut că A. ar fi avut obligaţia contestării borderourilor pentru a putea opune în cauză nelegalitatea tarifelor stabilite de CFR.

Se mai arată că, decizia atacată a validat considerentele instanţei de apel, prin care s-a reţinut că A. trebuia să solicite nulitatea clauzelor contractuale/nulitatea contractelor de acces pentru a se putea prevala de nerespectarea de către CFR a dispoziţiilor legale privind modalitatea de stabilire a tarifelor, iar prin decizia civilă nr. 340/14.02.2024 pronunţată de Înalta Curte în dosarul nr. x/2018, s-a reţinut că A. nu trebuie să solicite nulitatea unor clauze din contractele de acces, întrucât efectele dispoziţiilor contractuale trebuie oricum circumscrise dispoziţiilor Legii nr. 202/2016.

În acest context, se susţine că, încălcând dezlegările făcute cu autoritate de lucru judecat prin deciziile pronunţate în dosarele nr. x/2020 şi y/2018, Înalta Curte a menţinut decizia nr. 706A/05.05.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, prin care s-au reţinut considerente contrare celor din dosarele nr. x/2020 şi y/2018

În raport cu aspectele evocate, revizuenta apreciază că aceleaşi chestiuni litigioase au fost tranşate într-un mod diametral opus în dosarul nr. x/2019, faţă de dosarele nr. x/2020 şi y/2019, soluţionate definitiv anterior, astfel că se impune anularea deciziei atacate.

Prin întâmpinarea formulată, intimata a invocat excepţiile tardivităţii şi inadmisibilităţii revizuirii, iar în cadrul dezbaterilor orale a arătat că înţelege să nu mai insiste asupra excepţiei tardivităţii. Cu referire la excepţia inadmisibilităţii revizuirii s-a arătat faptul că nu poate fi promovată revizuirea pe contrarietate de hotărâri derivând din efectul pozitiv de lucru judecat al considerentelor pentru litigii promovate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, raportat la data iniţierii procesului de faţă - 24 septembrie 2018, iar încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat nu poate fi invocată, întrucât ea poate fi reţinută, ca temei al revizuirii, numai în procesele pornite după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, 21 decembrie 2018, care, prin art. I pct. 61, a modificat art. 513 alin. (4) C. proc. civ. în acest sens.

Examinând cu prioritate cererea de revizuire din perspectiva condiţiilor de admisibilitate a căii extraordinare de atac întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Motivul de revizuire invocat de revizuentă vizează dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei; să fie vorba de hotărâri pronunţate în acelaşi litigiu, adică să fi existat triplă identitate de elemente: părţi, obiect şi cauză; hotărârile contradictorii să fi fost pronunţate nu în acelaşi proces, ci în procese diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, chiar dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, care s-a pronunţat cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Raţiunea reglementării revizuirii prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului autorităţii lucrului judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi; în atare situaţie executarea hotărârilor fiind imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar depăşirea acestei situaţii creată de existenţa hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorităţii lucrului judecat.

Totodată, potrivit art. 513 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

În speţă, se constată că prin cererea formulată, revizuenta a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 2055 din 6 noiembrie 2024 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2019, ca urmare a constatării încălcării autorităţii de lucru judecat a deciziei civile nr. 613 din 15 martie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2020, a deciziei civile nr. 1450 din 4 octombrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2020, a deciziei civile nr. 340 din 14 februarie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2018, precum şi a deciziei civile nr. 887A din 2 iunie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2018.

Totodată, este de reţinut că hotărârile pretins potrivnice, deşi au fost pronunţate în dosare diferite, părţile fiind identice, având aceeaşi cauză, totuşi nu au avut acelaşi obiect, şi ca atare, contrarietatea hotărârilor poate fi analizată numai dacă sunt îndeplinite condiţiile anterior menţionate.

Astfel, într-un prim litigiu ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, prin cererea înregistrată la 16 octombrie 2018, reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. - Sucursala Regională de Căi Ferate Cluj, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 466.766,99 RON, ce urmează a se actualiza până la data plăţii efective conform cap. 2 art. 4 şi art. 5 din Contractul de acces pe infrastructură feroviară nr. 254 din 7 decembrie 2017 încheiat între Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. şi S.C. A. S.A., respectiv a planului de tarifare conform Dispoziţiei Directorului General nr. 45/08.08.2007 şi nr. 83/09.09.2008, compusă din: suma de 39.176,25 RON reprezentând c/v tarif acces convoaie manevră, suma de 3.043,06 RON reprezentând c/v tarif anulare suspendare activitate, suma de 19.792,49 RON reprezentând penalităţi calculate până la data de 31.05.2018, suma de 404.755,19 RON reprezentând c/v tarif staţionare material rulant, suma de 60 RON reprezentând cheltuieli aferente notificării.

Prin sentinţa civilă nr. 997 din 20 februarie 2019 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. x/2018 a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a instanţei invocată de pârâtă, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 3593 din 2 decembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. - Sucursala Regională de Căi Ferate Cluj, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., luându-se act că, cheltuielile de judecată vor fi solicitate pe cale separată.

Prin decizia civilă nr. 887A din 2 iunie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul declarat de reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. prin Sucursala Regională de Căi Ferate Cluj împotriva sentinţei civile nr. 3593 din 2 decembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, pe care a schimbat-o, în sensul că admite în parte acţiunea, obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 318.444,08 RON reprezentând contravaloare tarife, la care se adaugă penalităţi de întârziere contractuale calculate de la data pronunţării prezentei hotărâri şi până la data achitării efective. Obligă intimata să plătească apelantei cheltuieli de judecată în sumă de 12.184,22 RON (taxă timbru fond şi apel).

Prin decizia civilă nr. 340 din 14 februarie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins ca nefondate recursurile declarate de reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. prin Sucursala Regională de Căi Ferate Cluj şi de pârâta S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 887A din 2 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

În cadrul celui de-al doilea litigiu, înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 11 februarie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A., în contradictoriu cu pârâta A., a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 621.212,32 RON, cu titlu de contravaloare staţionare pe infrastructura feroviară a vagoanelor care nu aparţin CNCF CFR S.A., în considerarea contractului de acces pe infrastructura feroviară nr. 117/2018, aferent perioadei 2018-2019, încheiat între reclamanta CNCF CFR S.A. şi pârâta A., în temeiul căruia CFR a promovat cererea introductivă în contradictoriu cu A..

Prin sentinţa civilă nr. 2657/2020 din 17 decembrie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte cererea formulată de reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. şi a obligat pârâta A. la plata sumei de 221.906,51 RON reprezentând contravaloare servicii, precum şi la plata sumei de 8.965,83 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru şi la plata sumei de 4.500 RON, titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expert şi onorariu avocat.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 1450 din 4 octombrie 2021 a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. împotriva sentinţei civile nr. 2657/2020 din 17 decembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2020, fiind obligată apelanta să plătească intimatei suma de 4.103,27 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 613 din 15 martie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" SA împotriva deciziei civile nr. 1450 din 4 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, fiind obligată recurenta la plata sumei de 4.122,60 RON, cheltuieli de judecată către intimata A. S.A..

În litigiul, în care a fost pronunţată hotărârea a cărei revizuire se solicită, înregistrat iniţial pe rolul Tribunalului Timiş, secţia a II-a civilă sub nr. x/2018, reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. Bucureşti - Sucursala Regională de Căi Ferate Timişoara, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A., a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 1.367.518,33 RON, actualizată cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective, reprezentând contravaloare facturi fiscale scadente neachitate, privind staţionarea şi accesul materialului rulant pe liniile infrastructurii feroviare reprezentând prestaţii suplimentare, auxiliare şi opţionale efectuate şi neachitate, cât şi penalităţi de întârziere, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Pretenţiile enunţate sunt izvorâte din contractele de acces pe infrastructură feroviară nr. 170/10.12.2014 şi nr. 254/2017, în baza cărora au fost emise facturi, în perioada august 2016 - iulie 2018, care nu au fost achitate la termenele de scadenţă de 30 de zile.

Prin sentinţa civilă nr. 298 din 19 martie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 19 aprilie 2019, sub nr. x/2019.

Prin sentinţa civilă nr. 1353 din 30 iulie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis acţiunea formulată de reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. Bucureşti - Sucursala Regională de Căi Ferate Timişoara, astfel cum a fost precizată şi a obligat pârâta A. S.A. să plătească reclamantei suma de 1.267.518,33 RON reprezentând contravaloarea servicii şi penalităţi de întârziere, sumă actualizată cu indicii de inflaţie până la data plăţii efective.

A respins ca neîntemeiată cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă A. S.A..

A respins ca neîntemeiată cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta Organizaţia Patronală a Societăţilor Feroviare Private din România, fiind obligată pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 17.577,58 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 706 A din 5 mai 2023 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta A. S.A. împotriva încheierii de şedinţă din 4 octombrie 2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

A admis apelul declarat de pârâta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1353 din 30 iulie 2020 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că admite în parte cererea de chemare în judecată astfel cum a fost modificată şi obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.190.285,77 RON, precum şi la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 15.507,85 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru.

A menţinut în rest sentinţa atacată şi a obligat intimata-reclamantă la plata către apelanta-pârâta a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1324,82 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru în apel (aferentă diferenţei de 77232,56 RON în privinţa căreia a fost admis apelul).

Prin decizia civilă nr. 2055 din 6 noiembrie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2019, a cărei revizuire se solicită, au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de recurenta-reclamantă Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. Bucureşti - prin Sucursala Regională de Căi Ferate Timişoara şi de recurenta-pârâtă S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 706A din 5 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Din cele menţionate anterior, rezultă că în speţă nu este îndeplinită condiţia identităţii de obiect a dosarelor evocate de către revizuentă în care s-au pronunţat hotărârile soluţionate în recurs şi pretins contradictorii.

Astfel, identitatea de obiect (eadem res) vizează atât bunul material în privinţa căruia este formulată pretenţia, cât şi dreptul subiectiv care poartă asupra acestuia.

Prin urmare, din examinarea hotărârilor pretins contradictorii, se constată că nu pot fi reţinute elemente de contrarietate între hotărârile evocate având în vedere că acestea, deşi s-au purtat între aceleaşi părţi şi au avut aceeaşi cauză nu au avut acelaşi obiect.

Astfel, prin litigiul ce a format obiectul dosarului nr. x/2018, reclamanta a urmărit obligarea pârâtului la executarea obligaţiilor asumate prin contractul de acces pe infrastructura feroviară nr. 254 din 7 decembrie 2017, ce viza perioada ianuarie- august 2018.

În cadrul dosarului nr. x/2020, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata unei sume de bani, cu titlu de contravaloare staţionare pe infrastructura feroviară a vagoanelor care nu aparţin CNCF CFR S.A., potrivit contractului de acces pe infrastructura feroviară nr. 117/2018, aferent perioadei 2018-2019.

În ceea ce priveşte obiectul dosarului nr. x/2019, reclamanta a solicitat pârâtului plata preţului serviciilor prestate şi penalităţi de întârziere pentru nerespectarea scadenţei obligaţiei de plată a preţului, în perioada august 2016 - iulie 2018, potrivit contractelor de acces pe structura feroviară nr. 170/2014 şi nr. 254/2017, în baza cărora au fost emise facturile neachitate.

Prin urmare, deşi condiţia identităţii părţilor între care s-au derulat litigiile finalizate cu actele jurisdicţionale pretins potrivnice se verifică a fi îndeplinită, demersurile judiciare având aceeaşi cauză, instanţa supremă constată că obiectul dosarelor este diferit, întrucât se întemeia pe contracte, încheiate între aceleaşi părţi, dar care vizau perioade diferite în cadrul dosarelor evocate de către revizuentă, ca fiind pretins potrivnice.

Mai reiese şi că invocata contrarietate de hotărâri derivând din efectul pozitiv al considerentelor reţinute de către instanţele judecătoreşti anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018 nu poate fi avută în vedere, situaţie în care, din perspectiva nesocotirii autorităţii de lucru judecat, criticile revizuentei sunt nefondate.

Pe cale de consecinţă, nu pot fi primite alegaţiile revizuentei referitoare la aplicabilitatea sau nu a Dispoziţiilor directorului general al CFR, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2016.

În concluzie, pentru toate raţiunile înfăţişate, Înalta Curte, în temeiul art. 513 alin. (3) şi (6) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.A. împotriva deciziei nr. 2055 din 6 noiembrie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.A. împotriva deciziei nr. 2055 din 6 noiembrie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. Bucureşti - prin Sucursala Regională de Căi Ferate Timişoara.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 aprilie 2025.