Validity of counterclaim stamping fees as prerequisite for exercising right of retention over leased industrial equipment

Şedinţa publică din data de 10 aprilie 2025

Asupra cererii de recurs de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 28 decembrie 2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. (în prezent A. SRL), în contradictoriu cu pârâta B. S.A. a solicitat:

- obligarea pârâtei la restituirea bunurilor proprietatea reclamantei A. S.R.L., bunuri prevăzute în Anexa 1 la acţiune;

- obligarea pârâtei B. S.A. la plata către reclamantă a contravalorii lucrărilor de reparaţie a bunurilor prevăzute la pct. 1 pentru aducerea acestora în bună şi perfectă stare de funcţionare, potrivit art. 5.2 lit. b) şi d) coroborat cu art. 2.1 alin. (2) din contractul nr. x/22.01.2014 (lucrări estimate provizoriu la suma de 7.040 RON, conform devizului estimativ din 20.12.2018 anexat);

- obligarea pârâtei B. S.A. la plata unor daune-interese: daune-interese în cuantum de 74.700 Euro (347.355 RON: la cursul BNR din 19.12.2018 de 1 Euro - 4,65 RON), reprezentând lipsa de folosinţă pentru utilajele ce au format obiectul contractului nr. x/22.01.2014 pentru perioada 15.03.2018- 15.12.2018; daune-interese în cuantum de 72.000 Euro (334.800 RON: la cursul BNR din 19.12.2018 de 1 Euro=4,65 RON), reprezentând lipsa de folosinţă pentru benzile transportoare (de sortare) ce exced obiectul contractului nr. x/22.01.2014 pentru o perioada de 3 ani (2000 euro/lună); daune-interese în cuantum de 85.974,96 RON reprezentând profit nerealizat şi lipsa de folosinţă a utilajelor de produs folie pentru perioada 19 aprilie 2018 - 19 decembrie 2018, daune-interese rezultând din întreruperea nelegală a procesului de producţie al foliei din hala închiriată conform contractului nr. x/01.03.2017 şi distrugerea afacerii de producţie folie; daune-interese în cuantum de 13.500 Euro (62.775 RON: la cursul BNR din 19.12.2018 de 1 Euro = 4,65 RON), suma echivalentă cu 3 remuneraţii lunare pentru perioada 15.03.2018 - 16.06.2018 potrivit prevederilor art. 3 din contractul de prestări servicii de management;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin întâmpinarea şi cererea reconvenţională, depusă de către pârâta B. S.A., s-a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată şi obligarea reclamantei A. S.R.L. la achitarea de îndată către pârâtă a sumei de 1.304.628.47 RON reprezentând debit restant conform contractelor încheiate cu aceasta, cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea de majorare a pretenţiilor, formulată la 20 decembrie 2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat:

- cu privire la capătul 2 al acţiunii introductive, suma de 43.000 de RON, astfel cum a fost aceasta stabilită prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză;

- în ceea ce priveşte capătul 3.1 al acţiunii introductive, majorarea pretenţiilor deduse judecăţii cu suma de 298.800 Euro (exclusiv TVA), reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţa pentru utilajele ce au format obiectul Contractului nr. x/22.01.2014, pentru perioada 15.12.2018 - 15.12.2021 (8.300 Euro/luna * 36 luni = 298.800 Euro)

- cu privire la capătul 3.2, majorarea pretenţiilor cu suma de 72.000 Euro (exclusiv TVA), reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă pentru benzile transportatoare (de sortare), ce exced obiectului Contractului nr. x/22.01.2014, pentru o perioada de încă 3 ani, de la data introducerii cererii introductive (decembrie 2018) şi până în prezent (decembrie 2021), (2.000 Euro/luna * 36 luni = 72.000 Euro);

- iar referitor la capătul 3.3, majorarea daunelor-interese la suma de 913.445 RON, compusă din suma de 602.045 RON, reprezentând profit nerealizat şi lipsa de folosinţă aferent perioadei mai 2018 - septembrie 2020, astfel cum a fost aceasta stabilită prin raportul de expertiză contabilă judiciară şi suma de 311.400 RON, reprezentând profit nerealizat şi lipsa de folosinţă aferent perioadei octombrie 2020 - decembrie 2021 (20.760 RON/luna * 15 luni = 311.400 RON).

Prin încheierea de şedinţă din 9 decembrie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia insuficientei timbrări a cererii reconvenţionale, fiind anulată cererea reconvenţională ca insuficient timbrată.

Prin sentinţa civilă nr. 1158 din 24 mai 2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018 a fost admisă în parte acţiunea precizată în cauză privind pe reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A..

A fost obligată pârâta să restituie reclamantei materialele bunuri: sita rotativă capacitate 30 t/h împreună cu ansamblul de 5 benzi transportoare, încărcător frontal cupa 2.4 mc, presă balotat şi grup hidraulic aferent, bandă racleţi/segmeţi metalici tip gât lebădă, 16 metri x 1,2 metri lăţime, motostivuitor cu clampe cu gheare bandă transportatoare deşeu uscat 9 metri lungime x 0,9 m lăţime - an fabricaţie 2007, bandă sortare 16 metri lungime x 1 metru lăţime cu platformă sortare 16 posturi - an fabricaţie 2007, bandă de evacuare rest sortare 28 metri lungime x 0,6 metri lăţime - an fabricaţie 2008, bandă magnetică sortare fier - fabricaţie 2005, bandă evacuare deşeu organic 12 metri x 0,9 m lăţime - an fabricaţie 2007, bandă evacuare deşeu organic 9 metri x 0,9 m lăţime - an fabricaţie 2007, bandă evacuare deşeu organic rupător saci 7 metri x 0,8 metri lăţime - an fabricaţie 2005, maşină suflare folie LDPE China - an fabricaţie 2015, printing Machine, maşină de imprimat pe folie LDPE, maşină sudare saci LDPE Turcia - an fabricaţie 2005, Transpalet manual nou, 18 role de materie primă, 82.000 saci menajeri de 240 lt rezultaţi din producţie, microbuz transport persoane - an fabricaţie 2005, maşină de găurit magnetic 220 V- an fabricaţie 2005, unelte şi scule (flex, chei, etc.).

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 43.000 RON contravaloarea lucrărilor de reparaţie a bunurilor ce urmează a fi restituite.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 373.500 Euro (exclusiv TVA) cu titlu de daune interese, contravaloarea lipsei de folosinţă pentru utilajele ce au format obiectul Contractului nr. x/22.01.2014 pentru perioada 15.03.2018-15.12.2021.

A fost obligată pârâta la plata daunelor interese în cuantum de 913.445 RON, reprezentând profit nerealizat şi lipsa de folosinţă a utilajelor de produs folie pentru perioada mai 2018 - decembrie 2021.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 13.500 Euro reprezentând trei remuneraţii lunare pentru perioada 15.03.2018 - 16.06.2018, conform contractului de management nr. x/21.01.2016, precum şi la suma de 68.494,60 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

A fost respins capătul de cerere reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă - daune interese în cuantum de 144.000 Euro ca nefondat şi a fost anulată cererea reconvenţională ca insuficient timbrată, fiind obligată pârâta la plata sumei de 11.773,93 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentinţe şi a încheierii din 9 decembrie 2019 a formulat apel pârâta B. S.A..

Prin decizia civilă nr. 1987/2023 din 14 decembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.A. împotriva încheierii de şedinţă din 9 decembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018.

A fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1158 din 24 mai 2022 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:

Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 43.000 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor de reparaţie a bunurilor ce urmează a fi restituite.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 66.599,6 RON cheltuieli de judecată, fiind menţinute în rest dispoziţiile sentinţei apelate.

Obligă apelanta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 2500 RON cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, recurenta-pârâta C. S.R.L. (fostă D. SRL) a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

În argumentarea motivelor de casare evocate, recurenta susţine că acestea vizează soluţiile pronunţate de instanţa de apel prin decizia atacată: (i) soluţia de respingere ca neîntemeiat a apelului pârâtei împotriva încheierii de şedinţa din 9 decembrie 2019, unde cu toate că s-a reţinut prin considerentele deciziei că s-a achitat taxa judiciară de timbru, a fost apreciată soluţia primei instanţe ca fiind temeinică şi legal, în sensul anularii cererii reconvenţionale şi (ii) soluţia de admitere în parte a apelului pârâtei împotriva sentinţei civile nr. 1158/2022, unde instanţa de apel a reţinut, în cadrul considerentelor iniţiale că nu s-ar fi invocat un drept de retenţie, însă ulterior Curtea de Apel a analizat dreptul de retenţie care a fost invocat, reţinând, fără a analiza apărările recurentei, că nu a fost dovedită existenţa creanţei care să justifice dreptul de retenţie.

In acest context, recurenta susţine că în cauză se impune anularea sentinţei si încheierii recurate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare.

Astfel, pentru termenul din 9 decembrie 2019, pârâta-reclamantă a transmis adresa nr. x, prin care a arătat că a depus chitanţa în original la 12 august 2019, adresa fiind însoţită de o fotocopie a taxei de timbru, în valoare de 10.547 RON, însă instanţa de apel a apreciat că, în mod corect prima instanţă a admis excepţia insuficientei timbrări şi a dispus anularea cererii reconvenţionale ca insuficient timbrate, având în vedere că pârâta-reclamantă nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei şi nu a depus la dosar taxa de timbru în original.

Într-o altă critică, recurenta susţine că decizia instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază în legătură cu o parte dintre argumentele pârâtei şi cuprinde motive contradictorii - motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Cu privire la considerentele contradictorii, recurenta solicită instanţei de recurs să observe că instanţa de apel a reţinut iniţial că "(…) dreptul de retenţie la care face referire apelanta în apel nu a fost invocat la fond prin întâmpinare. Prin urmare, instanţa de fond nu a avut ce apărări ale pârâtei-reclamante să analizeze", ulterior instanţa a analizat apărările referitoare la dreptul de retenţie şi a reţinut, în mod netemeinic, că nu s-ar fi dovedit existenţa unei creanţe împotriva intimatei-reclamante.

Prin urmare, instanţa de recurs urmează să constate că decizia atacată cuprinde considerente contradictorii, în condiţiile în care, pe de-o parte, în cuprinsul considerentelor se arată că nu ar fi fost invocat dreptul de retenţie, urmând ca ulterior să analizeze acest drept invocat de recurentă.

A mai reţinut instanţa de apel că "în cauza de faţă se constată că apelanta-pârâtă-reclamantă invocă faţă de intimata-reclamantă-pârâtă o creanţă în cuantum de 1.304.628.47 RON, însă nu face nicio dovadă a existenţei acesteia" or, recurenta a dovedit existenţa creanţei pe care o are împotriva A. prin chiar recunoaşterile intimatei-reclamante, raportat la corespondenţa dintre părţi, respectiv Adresa emisă la data de 19 martie 2018.

In contextul în care, la dosarul cauzei exista o recunoaştere a creanţei, iar recurenta a reiterat în repetate rânduri acest aspect, se apreciază că instanţa de apel nu şi-a motivat hotărârea atunci când nu s-a pronunţat cu privire la apărările recurentei referitoare la dovedirea creanţei prin recunoaşterile părţii adverse.

Astfel, se poate constata că recurenta şi-a exercitat dreptul de retenţie asupra bunurilor ce fac obiectul contractului de închiriere utilaje ca o veritabilă excepţie de neexecutare, iar A. nu şi-a executat obligaţia de a achita suma de bani datorată recurentei nici la momentul formulării prezentei căi de atac.

Prin întâmpinarea depusă, la 14 iunie 2024, intimata-reclamantă A. S.R.L. a invocat, pe cale de excepţie, nulitatea recursului, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin răspunsul la întâmpinarea intimatei, depus la 11 iulie 2024, recurenta a solicitat înlăturarea susţinerilor acesteia ca fiind nefondate.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.R.L. (fostă D. SRL) este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

În cadrul motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susţine că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază în legătură cu o parte dintre argumentele pârâtei şi cuprinde motive contradictorii referitoare la invocarea unui drept de retenţie.

Din cuprinsul motivării recursului, instanţa supremă constată că nu pot fi identificate motive de contradictorialitate, sens în care aceste susţineri nu pot fi primite.

Astfel, o primă critică sub acest motiv de recurs vizează faptul că două considerente sunt de natură a se exclude reciproc şi anume, că în cuprinsul considerentelor se arată că recurenta nu ar fi invocat dreptul de retenţie, iar în continuarea aceloraşi considerente instanţa de apel ar fi analizat dreptul de retenţie.

Contradictorialitatea nu poate fi reţinută de instanţa de recurs, întrucât sintagma "dreptul de retenţie la care face referire apelanta în apel nu a fost invocat la fond prin întâmpinare şi, prin urmare, instanţa de fond nu a avut ce apărări ale pârâtei reclamante să analizeze" se referă la demersul procedural întreprins de către instanţa de fond, or cenzurarea de către instanţa de apel a susţinerilor privitoare la dreptul de retenţie a vizat susţinerile formulate prin intermediul cererii de apel.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentei, potrivit căreia, aceasta apreciază că instanţa de apel nu şi-a motivat hotărârea atunci când nu s-a pronunţat cu privire la apărările sale referitoare la dovedirea creanţei prin recunoaşterile părţii adverse, este nefondată.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este de reţinut că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

În raport de cele reţinute, Înalta Curte apreciază această critică a fi nefondată, întrucât contrar susţinerilor recurentei, hotărârea este pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, reţinând, în esenţă, că prin apărările pârâtei-reclamante formulate în cadrul întâmpinării depuse în faţa instanţei de fond nu s-au formulat apărări în raport de fiecare pretenţie în parte, ci s-a arătat că în urma unei acţiuni de audit intern s-au constatat pierderi şi încasări directe în cuantum de l.304.628,47 RON, însă în susţinerea acestei afirmaţii nu s-a depus niciun înscris, aşa încât, critica adusă soluţiei instanţei de apel privind nevalorificarea recunoaşteri debitului nu poate fi primită.

Mai mult, criticile formulate cu privire la neîndeplinirea condiţiilor răspunderii civile contractuale s-au apreciat a fi nefondate prin raportare la invocarea dreptului de retenţie, refuzul de restituire a bunurilor neputând fi considerat legitim câtă vreme nu s-a făcut dovada creanţei invocate în susţinerea dreptului de retenţie.

Aşadar, în ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este de reţinut că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Motivarea este, aşadar, un element esenţial al hotărârii judecătoreşti, o garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar de legalitate şi temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din C.E.D.O.

Dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu pot fi reţinute, întrucât instanţa şi-a expus într-o manieră clară şi convingătoare argumentaţia de fapt şi de drept, raţionamentele logico-juridice care au stat la baza adoptării soluţiei pronunţate în cadrul apelului declarat de apelanta-pârâtă B. S.A..

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularităţi de ordin procedural ce sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziţii ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură şi care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

În susţinerea acestui motiv de recurs, recurenta arată că prin decizia atacată, instanţa de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv art. 197 C. proc. civ., care reglementează situaţiile în care se poate dispune anularea cererii în cazul netimbrării sau insuficientei timbrări.

Potrivit dispoziţiilor art. 197 C. proc. civ., se prevede că:

"In cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii".

Din această perspectivă, se constată că decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea regulilor de procedură, în ceea ce priveşte soluţia asupra apelului împotriva încheierii de şedinţă din 9 decembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin care a fost anulată cererea reconvenţională a recurentei, deşi aceasta şi-a îndeplinit obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru, potrivit dispoziţiilor instanţei, însă instanţa de apel a considerat temeinică şi legală soluţia de admitere a excepţiei insuficientei timbrări de către prima instanţă.

Or, aşa cum rezultă din adresa emisă la 26 iulie 2019, Tribunalul Bucureşti a stabilit în sarcina pârâtei obligaţia de a achita taxa de timbru în cuantum de 10.546,28 RON, pentru soluţionarea cererii reconvenţionale, obligaţie asupra căreia aceasta s-a conformat, taxa de timbru fiind achitată, sens în care s-a şi depus în copie în dosar ordinul de plată.

Prin respingerea apelului împotriva încheierii prin care a fost anulată cererea reconvenţională, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 197 C. proc. civ., care stabilesc situaţiile în care se poate dispune anularea cererii în cazul netimbrării sau insuficientei timbrări.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 197 C. proc. civ., se constată că sancţiunea anularii cererii poate fi dispusă de către instanţa exclusiv în situaţia în care nu este îndeplinită obligaţia de a timbra cererea, numai că din actele dosarului se putea observa că banii aferenţi taxei judiciare de timbru fuseseră viraţi în contul corespunzător instanţei, până la data fixată în cauză pentru efectuarea acestei plăţi.

Instanţa de apel a putut observa la dosarul cauzei şi dovada în original a achitării taxei judiciare de timbru, aceasta fiind depusă pentru termenul din 23 noiembrie 2023 - dosar apel, aspect ce atestă faptul că obligaţia a fost îndeplinită la 9 august 2019, deci anterior momentului pronunţării încheierii prin care a fost anulată cererea reconvenţională - 9 decembrie 2019.

Faţă de aceste împrejurări, instanţa supremă constată că decizia pronunţată de instanţa de apel a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

În aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (2) C. proc. civ., instanţa supremă apreciază că se impune admiterea recursului declarat de recurenta-pârâtă C. S.R.L. (fostă D. SRL) împotriva deciziei civile nr. 1987/2023 din 14 decembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, pe care o va casa şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, cu privire la soluţionarea apelului declarat de pârâta C. S.R.L. împotriva încheierii din 9 decembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâta C. S.R.L. (fostă D. SRL) împotriva deciziei civile nr. 1987/2023 din 14 decembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatele-reclamante E. S.R.L. (cesionară a A. S.R.L.) şi A. S.R.L. - prin administrator judiciar provizoriu C.I.I. F..

Casează în parte decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, cu privire la soluţionarea apelului declarat de pârâta C. S.R.L. împotriva încheierii din 9 decembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Menţine în rest dispoziţiile deciziei atacate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 aprilie 2025.