Guarantee refusal dispute is civil, not administrative; jurisdiction set with Cluj Specialized Tribunal.

Şedinţa publică din data de 10 aprilie 2025

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la 14 august 2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâţii FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea deciziei nr. RDG1765 din 26 mai 2023 privind respingerea cererii de plată aferentă contractului de garantare nr. x din 21 iulie 2020 şi să oblige pârâţii la plata sumei solicitate prin cererea de plată, actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va adăuga dobânda legală, cu cheltuieli de judecată.

În drept, acţiunea a fost întemeiată, în esenţă, pe dispoziţiile art. 8 şi urm. din Legea nr. 554/2004, O.U.G. nr. 110/2017 şi ale Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 110/2017.

Prin sentinţa civilă nr. 480/2024 din 21 martie 2024, reţinând că, faţă de temeiul de drept al acţiunii şi de împrejurarea că sediul se află în Mun. Cluj-Napoca, determinarea instanţei competente se realizează în baza art. 10 din Legea nr. 554/2004, respectiv în favoarea instanţei de la sediul reclamantului, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei curţi de apel sub acelaşi număr unic.

Prin sentinţa civilă nr. 1/2025 din 9 ianuarie 2025, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj pe rolul căreia dosarul a fost înregistrat sub acelaşi număr unic.

În motivare, instanţa a apreciat că, în raport cu prevederile art. 1 alin. (1) şi (2) şi ale art. 2 lit. g) din O.U.G. nr. 110/2017, precum şi ale art. 15 alin. (1) lit. g) din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 110/2017, solicitarea de plată a garanţiei derivă din contractul de garantare, care este un contract sinalagmatic şi oneros, astfel că, raportat la obiectul litigiului, acţiunea se întemeiază pe răspunderea civilă contractuală, fiind un proces de drept comun, cu o valoare de peste 200.000 RON, în care calitate de profesionist o are reclamanta. În acest context, a considerat că stabilirea competenţei materiale se realizează potrivit art. 95 pct. 1 C. proc. civ.

La rândul său, Tribunalul Specializat Cluj, prin sentinţa civilă nr. 343/2025 din 25 februarie 2025, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal; constatând ivit conflictul de competenţă, a dispus sesizarea instanţei supreme în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că în cauză pârâtul Fondul este o entitate dintre cele enunţate de prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, iar deciziile ce se solicită a fi anulate fac parte din categoria actelor administrative prevăzute de acelaşi act normativ, concluzie derivată din prevederile art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 1211/2001, art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 28-30 din Legea nr. 346/2004.

De asemenea, a stabilit că natura juridică a raportului juridic litigios nu poate fi dedusă exclusiv din calitatea pârâtului Fondul, de persoană juridică privată.

Astfel, a apreciat că raportat la dispoziţiile art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 110/2017 şi art. 2 lit. d) şi g) din O.U.G. nr. 117/2017, reclamanta, pe calea demersului judiciar iniţiat, a contestat o decizie emisă de o autoritate asimilată unei autorităţi publice cu privire la fonduri publice.

Mai mult, a reţinut că reclamanta a indicat în mod neechivoc temeiul de drept al acţiunii, Legea nr. 554/2004.

Pe aceste considerente, a reţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit, Înalta Curte, constatând în prealabil legalitatea învestirii, reţine următoarele:

Obiectul acţiunii îl reprezintă cererea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN (F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN) şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin care se solicită anularea deciziei nr. RDG1765 din 26 mai 2023 privind respingerea cererii de plată aferentă contractului de garantare nr. x din 21 iulie 2020, emisă de pârâtul Fond, cu consecinţa obligării pârâţilor la plata sumei de 88.160,06 RON, reprezentând prejudiciul produs prin emiterea deciziei în cauză.

Chestiunea asupra cărora instanţele au statuat în mod divergent vizează competenţa materială, Curtea de Apel Cluj apreciind că litigiul este în jurisdicţia instanţelor civile, iar Tribunalul Specializat Cluj considerând că acesta este de competenţa instanţelor de contencios administrativ, procesul fiind supus Legii nr. 554/2004.

Criteriile de stabilire a competenţei materiale sunt reprezentate de obiectul, natura sau valoarea litigiului.

În speţă, în determinarea naturii juridice a litigiului, Înalta Curte reţine că din actele dosarului rezultă că între reclamanta A. S.A., în calitate de finanţator, pârâtul F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN şi B. S.R.L., în calitate de beneficiar, a fost încheiat contractul de garantare nr. x din 21 iulie 2020, având ca obiect garantarea de către pârât, în numele şi în contul Statului Român, rambursarea proporţională cu procentul de garantare a creditului acordat de către reclamantă în cadrul Programului de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii - IMM INVEST ROMANIA.

Acţiunea de faţă are drept cauză refuzul pârâtului F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN de a-şi îndeplini obligaţia de plată a garanţiei ca urmare a îndeplinirii riscului care a fost garantat prin convenţia de garantare sus-meţionată, refuz materializat prin decizia de respingere a cererii de plată a cărei anulare se solicită.

Ca atare, raportul juridic dedus judecăţii, şi implicit dreptul de creanţă afirmat, derivă din convenţia de garantare sus-meţionată, iar prin demararea procesului reclamanta urmăreşte realizarea propriei creanţe la care aceasta este îndreptăţită în temeiul convenţiei.

Contenciosul administrativ este definit de art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 ca fiind "activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim".

În acord cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, autoritate publică reprezintă "orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităţilor publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică."

Controlul realizat de instanţele de contencios administrativ, în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 are ca obiect demersul judiciar al persoanei vătămate într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), de) a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale sau al persoanei care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim".

Actul administrativ, conform art. 2 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ, este "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ".

Raportând aceste criterii la elementele concrete ale speţei, Înalta Curte constată că premisa calificării litigiului ca fiind de contencios administrativ nu se identifică în cauză.

Aceasta, în măsura în care disputa litigioasă dintre părţi poartă asupra modalităţii de îndeplinire a obligaţiilor contractuale de către părţile litigante, iar nu asupra unui act administrativ, unui refuz explicit al autorităţii administrative sau refuzului soluţionării în termen legal a unei cereri.

Decizia de respingere a cererii de plată nu poate fi asimilată actului administrativ, în condiţiile în care a fost emisă în derularea convenţiei de garantare, şi nu în regim de putere publică, pârâtul Fondul, emitent al deciziei a cărei anulare se solicită, fiind o societate comercială pe acţiuni, constituită în condiţiile Legii nr. 31/1990, instituţie financiară nebancară, cu capital de risc, conform H.G. nr. 1211/2001, şi nu o autoritate publică asimilată, în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004.

De aceea, câtă vreme litigiul vizează executarea unui contract ce nu are ca obiect prestarea unui serviciu de interes public, litigiul de faţă are natura unui proces eminamente civil.

În consecinţă, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine instanţei de drept comun, determinată, din punct de vedere material, în primă fază procesuală, prin raportare la valoarea litigiului, de art. 95 pct. 1 C. proc. civ., respectiv în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

Aşa fiind, pentru raţiunile înfăţişate, Înalta Curte va stabili, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 aprilie 2025.