Bankruptcy of defendant insurer mandating termination of liability suit under insolvency law

Şedinţa publică din data de 9 aprilie 2025

Analizând actele de la dosar şi decizia atacată, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă la 09.11.2017 sub nr. x/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta să-i plătească 10.000 euro (44.721 echivalent în RON) reprezentând daune materiale şi 100.000 euro (447.210 echivalent în RON), cu titlu de daune morale, dobânda legală calculată de la data producerii accidentului până la plata efectivă, iar sumele solicitate să fie actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi cheltuieli de judecată.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 58, art. 61, art. 252, art. 1.381, art. 1.385 alin. (1), art. 1.386, art. 1.387, art. 1.391 alin. (1), art. 1.392 C. civ. şi art. 26 alin. (1) lit. d) şi 49 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, art. 49-50 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat, în principal, respingerea cererii de chemare în judecată, iar în subsidiar, admiterea în parte a daunelor materiale, diminuarea daunelor morale şi respingerea cererii privind acordarea dobânzii legale, indexarea cu indicele de inflaţie şi cheltuielile de judecată.

Prin sentinta civilă nr. 1118/02.07.2018, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a respins cererea de chemare în judecată ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe, C., în calitate de moştenitor al reclamantei A., a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 50/01.02.2023, Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă a admis excepţia tardivităţii apelului şi a constatat nulitatea căii de atac.

Împotriva deciziei civile menţionate a formulat recurs C., solicitând casarea şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Titularul căii de atac a criticat decizia instanţei de apel pentru lipsa motivării în fapt şi în drept şi a arătat că a fost admisă o excepţie fără a fi verificată şi dovedită, fiind încălcat art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Totodată, a susţinut că hotărârea recurată nu cercetează corespunzător fondul şi nu cuprinde motivele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, lipsind un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, precum şi silogismul juridic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată.

A invocat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi a afirmat că a fost încălcat principiul disponibilităţii, că au lipsit dezbaterile, întrucât instanţa nu a pus în discuţia părţilor nulitatea hotărârii primei instanţe, fiind încălcate principiile oralităţii şi contradictorialităţii.

În continuare, recurentul a expus situaţia de fapt privind producerea accidentului rutier în care a fost vătămată mama sa şi a relevat aspecte privind probatoriul administrat în cauză şi în dosarul penal având ca obiect fapta conducătorului auto care a produs accidentul; a conchis că răspunderea pentru repararea prejudiciului suferit aparţine, în solidar, asigurătorului de răspundere civilă auto şi conducătorului auto, iar după decesul acestuia din urmă, moştenitorilor săi.

De asemenea, a prezentat argumente privind temeinicia daunelor materiale şi morale solicitate, enumerând traumele si suferintele îndurate de mama sa şi a subliniat că potrivit jurisprudenţei, cuantumul daunelor morale nu trebuie probat, ci stabilit de instanţă. A mai arătat că, în speţă, ca urmare a decesului persoanei vătămate, al cărei moştenitor este, toate despăgubirile pe care instanţa trebuia să le acorde i se cuvin.

Evocând art. 1.391 C. civ. şi dispoziţii din Legea nr. 132/2017 a relevat drepturile pe care le au persoanele prejudiciate prin accidente auto şi obligaţiile asigurătorilor în cazul producerii riscului asigurat.

În continuare, a arătat că are calitate de cesionar al creanţei care s-ar fi cuvenit mamei sale, pe care a dobândit-o prin contract de cesiune şi a evocat aspecte teoretice din doctrină, dispoziţii legale, precum şi exemple din jurisprudenţa instanţelor cu privire la cesiunea de creanţe.

Recurentul a conchis că prezentul litigiu a fost început ca urmare a refuzului asigurătorului de a plăti despăgubirile cuvenite persoanei păgubite, iar prejudiciul a fost dovedit cu înscrisurile depuse la dosar, motiv pentru care societatea de asigurare intimată trebuie obligată la plata daunelor morale şi materiale.

Intimata nu a uzat de dreptul procesual de a formula întâmpinare.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi comunicat părţilor, care au fost înştiinţate că în termen de 10 zile de la comunicare puteau depune puncte de vedere; numai recurentul-reclamant şi-a prezentat punctul de vedere.

Prin încheierea din 14.02.2024, judecata recursului a fost suspendată în temeiul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, având în vedere că prin sentinţa civilă nr. 2920/09.06.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva intimatei-pârâte S.C. B. S.A.

Cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de recurentul-reclamant la 21.03.2024 a fost respinsă prin încheierea din 19.06.2024, faţă de împrejurarea că hotărârea de deschidere a procedurii insolvenţei împotriva intimatei nu era definitivă, pricina aflându-se în stare de judecată în faza apelului.

În baza referatului întocmit de către grefier la 20.02.2025, prin rezoluţia din 24.02.2025, s-a fixat termen de judecată 09.04.2025, în vederea discutării incidenţei dispoziţiilor art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014.

La termenul de astăzi, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a luat în analiză cu prioritate incidenţa dispoziţiilor art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, referitoare la încetarea judecăţii, reţinând următoarele:

Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a fost învestit cu o acţiune având ca obiect realizarea unei creanţe pretins deţinute de reclamant împotriva pârâtei S.C. B. S.A.

Prin sentinţa civilă nr. 2920/09.06.2023 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă s-a deschis procedura falimentului împotriva debitoarei S.C. B. S.A.; această sentinţă a rămas definitivă, prin decizia nr. 174/11.02.2025 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, "De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor. (...) La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acţiunea judiciară sau extrajudiciară, cât şi executările silite suspendate încetează".

Din interpretarea textelor legale citate, rezultă că, după rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii, încetarea acţiunii judiciare intervine ope legis, iar instanţa învestită cu soluţionarea unui astfel de litigiu va constata incidenţa art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 şi, pe cale de consecinţă, va dispune încetarea judecării procesului, în etapa procesuală în care se află. Dreptul de creanţă născut anterior deschiderii procedurii va putea fi valorificat exclusiv în cadrul procedurii de insolvenţă, cu respectarea exigenţelor legii speciale.

În cauză, calea de atac nu este promovată de debitoare şi nu reprezintă o acţiune civilă din procesul penal îndreptată împotriva acesteia; de asemenea, nu este incidentă nici altă excepţie reglementată de art. 75 alin. (2) din Legea nr. 85/2014.

În consecinţă, cum litigiul se află în etapa procesuală a recursului formulat de recurentul-reclamant, iar acţiunea are ca obiect obligarea intimatei-pârâte, aflate în faliment, la plata unor sume de bani, Înalta Curte va da eficienţă prevederilor art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 şi va înceta judecata recursului, ca formă de manifestare a acţiunii judiciare promovate pentru realizarea unei creanţe asupra intimatei-pârâte, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Încetează judecata recursului declarat de recurentul-reclamant C. împotriva deciziei civile nr. 50/01.02.2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 aprilie 2025.