Territorial competence in labor disputes involving a judicial body as defendant: application of facultative jurisdiction to bypass the competent instance

Şedinţa publică din data de 9 aprilie 2025

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la 07.03.2023 sub nr. x/2023, reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Justiţiei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea de Apel Oradea şi Tribunalul Bihor, au solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâţilor să aloce fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale cuvenite şi neachitate pentru munca suplimentară prestată, raportat la indemnizaţiile lunare corespunzătoare veniturilor ce li se cuvin a fi alocate unui post de judecător pe ultimii trei ani, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare până la data introducerii cererii de chemare în judecată şi pentru viitor, ca efect al îmbogăţirii fără justă cauză, precum şi obligarea pârâţilor la plata lor efectivă, cu cheltuieli de judecată în caz de opunere.

Prin sentinţa civilă nr. 1449/PI/29.11.2023, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.

Pentru a hotărî astfel, a apreciat că, în cauză, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., ci cele ale art. 269 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, având în vedere că reclamanţii, judecători la Judecătoria Aleşd, au domiciliul şi locul de muncă în judeţul Bihor, iar cauza nu este de competenţa acestei instanţei şi nici a unei instanţe inferioare.

Învestit prin declinare, prin sentinţa civilă nr. 213/LM/21.02.2025, Tribunalul Bihor, secţia I civilă, contrar aprecierii instanţei de trimitere, a reţinut că, deşi litigiul se încadrează în materia conflictelor de muncă, iar competenţa teritorială privind soluţionarea unor astfel de litigii se determină, de regulă, potrivit art. 269 alin. (2) Codul muncii, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (21) cu referire la alin. (2) C. proc. civ. întrucât, chiar dacă reclamanţii au calitatea de judecători la Judecătoria Aleşd, instanţă inferioară celei competente să soluţioneze cauza, în proces, în calitate de pârâţi figurează Tribunalul Bihor şi Curtea de Apel Oradea.

A subliniat că, în acest context procesual, deşi din formularea art. 127 alin. (2) C. proc. civ. rezultă caracterul facultativ al sesizării uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă potrivit legii, această facultate aparţine reclamanţilor, iar nu instanţei de judecată.

Cum, tocmai în considerarea acestor prevederi legale, reclamanţii şi-au exprimat opţiunea de a sesiza Tribunalul Timiş, având în vedere că instanţele competente să soluţioneze cauza în primă instanţă şi în apel au calitatea de pârâţi, Tribunalul Bihor a admis excepţia invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Timiş competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

În speţă, reclamanţii, judecători în cadrul Judecătoriei Aleşd, au ales să învestească Tribunalul Timiş cu un litigiu în materia conflictelor de muncă, solicitând alocarea fondurilor necesare efectuării plăţii drepturilor salariale cuvenite şi neachitate pentru munca suplimentară prestată, chemând în judecată, în calitate de pârât, (şi) Tribunalul Bihor.

Din perspectiva competenţei teritoriale sunt relevante dispoziţiile art. 269 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, care, în forma în vigoare la data sesizării instanţei - 07.03.2023 - dispunea că "judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii. Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul".

Începând cu 25.05.2023, O.U.G. nr. 42/2023 a modificat şi completat Legea nr. 367/2022 privind dialogul social şi Codul Muncii, în sensul că cererile referitoare la cauzele având ca obiect conflictele de muncă - individuale şi colective - se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă ori, după caz, sediul.

Normele tranzitorii ale acestui act normativ, cuprinse la art. III alin. (2), prevăd că dispoziţiile referitoare la competenţă se aplică şi proceselor înregistrate pe rolul instanţelor judecătoreşti la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

Prin urmare, din perspectiva acestor dispoziţii procedurale, competenţa materială şi teritorială de soluţionare a acţiunii revine în primă instanţă tribunalului în a cărui circumscripţie îşi au domiciliul reclamanţii, respectiv Tribunalului Bihor.

Însă, având în vedere calitatea de pârât a Tribunalului Bihor, în analiza competenţei teritoriale a instanţei judecătoreşti la care trebuie introdusă cererea, devin incidente şi dispoziţiile referitoare la competenţa facultativă prevăzută de art. 127 alin. (21) cu referire la alin. (2) C. proc. civ., care vizează ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

Astfel, potrivit 127 alin. (2) C. proc. civ., "în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii", iar conform alin. (21) a aceluiaşi articol, "dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".

Aşadar, dacă cererea este introdusă împotriva unei instanţe de judecată, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii, dacă există identitate între instanţa competentă potrivit legii şi instanţa chemată în judecată în calitate de pârâtă.

Aceste norme reglementează dreptul de opţiune al părţii, care are posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanţe de judecată, fie chiar la instanţa respectivă, aplicând regula generală în materie de competenţă, fie la o altă instanţă din raza unei curţi de apel învecinate. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă se prevalează sau nu de această posibilitate conferită de legiuitor, putând renunţa la beneficiul acordat de lege.

Potrivit art. 116 C. proc. civ., alegerea instanţei revine exclusiv reclamantului, a cărui opţiune nu mai poate fi contestată, odată învestită una dintre instanţele competente teritorial.

Or, în cauză, reclamanţii au ales să introducă cererea pe rolul Tribunalului Timiş, aflat în circumscripţia Curţii de Apel Tmişoara, învecinată Curţii de Apel Oradea, manifestându-şi opţiunea, în condiţiile art. 127 alin. (21) C. proc. civ., şi fixând astfel, în favoarea acestei instanţe, competenţa teritorială, fără ca opţiunea lor să poată fi cenzurată.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a litigiului va fi stabilită în favoarea Tribunalului Timiş.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 aprilie 2025.