Electronic mail transmission of extraordinary appeal: Validity of filing timestamp vs. court registry working hours

Şedinţa publică din data de 16 ianuarie 2025

Asupra cererii de recurs de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 23/LP din 15 mai 2024, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinţei civile nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2011 şi a obligat revizuentul la plata către intimata B. S.R.L. a sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa o atare soluţie, curtea de apel a reţinut că hotărârile pretins potrivnice nu au fost date în aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane şi în aceeaşi cauză şi că în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se poate obţine anularea celei de-a doua hotărâri, şi nu a celei dintâi, cum a solicitat revizuentul.

Împotriva acestei sentinţe, revizuentul a declarat recurs, solicitând casarea ei, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865.

În susţinere, după expunerea motivelor ce au stat la baza cererii de revizuire, autorul căii de atac, a arătat, în esenţă, că instanţa învestită cu cererea de revizuire a aplicat greşit prevederile art. 322 pct. 7 din acelaşi Cod, aceasta confundând puterea de lucru judecat cu autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti.

Totodată, a apreciat că este lipsită de fundament juridic interpretarea dată de către curtea de apel normei de la art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în sensul că în ipoteza admiterii revizuirii, nu putea fi desfiinţată decât ultima hotărâre.

La 20 septembrie 2024, intimata B. S.R.L., prin întâmpinarea depusă, a invocat excepţia tardivităţii recursului şi, pe fond, respingerea acestuia ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Luând în analiză, cu prioritate, excepţia tardivităţii recursului, care pune în discuţie însăşi legalitatea sesizării instanţei supreme şi care, în ipoteza admiterii, face de prisos analiza altor cereri sau excepţii, Înalta Curte reţine următoarele:

Art. 301 C. proc. civ. stabileşte că "Termenul de recurs este de 15 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel (...)", iar conform art. 101 alin. (1) din acelaşi act normativ, "termenele se înţeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârşit termenul".

Recursul a fost transmis la 12 iunie 2024 (miercuri), prin poştă electronică la ora 22:26.

Problema de drept sesizată de către intimată aduce în discuţie efectele pe care dispoziţiile Codului de procedură de la 1865 le atribuie acestei modălităţi de transmitere a actului de procedură din pesrpectiva termenului de declarare a căii extraordinare de atac.

Statuând asupra acestei chestiuni, Înalta Curte notează că în reglementarea anterioară, sediul general al materiei în privinţa modalităţilor de comunicare a actelor de procedură - alin. (3) al art. 86 C. proc. civ. - stabileşte că "în cazul în care comunicarea (...) nu este posibilă, aceasta se va face prin poştă, cu scrisoare recomandată cu dovadă de primire sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia".

Adiţional depunerii personale a actului la registratura instanţei, C. proc. civ. de la 1865, aplicabil faţă data iniţierii procesului în care a fost dată hotărârea supusă revizuirii, prevede şi alte modalităţi de transmitere a actelor de procedură, printre care şi poşta electronică - art. 82 alin. (1), art. 86 alin. (3) sau art. 132 alin. (2).

Potrivit art. 94 din acelaşi Regulament, actele de sesizare ale instanţei depuse personal sau prin reprezentant, sosite prin poştă, curier ori fax sau în orice alt mod prevăzut de lege, se depun la registratură, unde, în aceeaşi zi, după stabilirea obiectului cauzei, primesc, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege, dată certă şi număr din sistemul ECRIS, fiind, deci, evident că actele procedurale pot fi transmise şi prin alte mijloace de comunicare decât prin poştă sau depuse personal.

În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională, prin decizia nr. 1281/2011, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 847 din 29 noiembrie 2011, învestită cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 104 C. proc. civ., a reţinut că "textul criticat nu exclude nici explicit, nici implicit alte modalităţi de comunicare a actelor de procedură, altele decât transmiterea prin poştă. Acest text reprezintă o reglementare normativă tehnică care stabileşte regula generală în privinţa actelor de procedură trimise instanţelor prin poştă, care se socotesc a fi îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poştal înainte de împlinirea acestui termen.".

Cu toate acestea, exercitarea unei căi de atac în termen, conform normelor de drept procesual ce guvernează procesul, este condiţionată de depunerea actului de procedură în termenul legal fie prin depunerea lui la registratura instanţei în cadrul programului de lucru al acesteia, cererea primind dată certă prin ştampila de intrare aplicată de instanţă la primire, fie prin depunerea actului la poştă, prin predare recomandată oficiului poştal, cererea primind dată certă prin ştampila aplicată de oficiul poştal.

În ceea ce priveşte poşta electronică, Curtea observă că această modalitate de comunicare, deşi este acceptată de lege, ea nu se regăseşte în niciuna dintre ipotezele sus-menţionate, astfel că, în lipsa unor prevederi legale, trimiterea actelor de procedură prin poştă electronică nu poate fi asimilată decât depunerii personale la instanţă care nu poate avea loc decât în timpul programului instanţei, acesta fiind momentul în care actul a primit dată certă prin aplicarea ştampilei de intrare.

Fiind norme procedurale imperative, dispoziţiile art. 104 Cod procedură nu pot fi aplicate prin analogie şi ipotezei deduse judecăţii, în măsura în care prevederile C. proc. civ. de la 1865 nu fac referire şi la această modalitate de depunere, problema care se ridică în cazul transmiterii actelor de procedură prin intermediul poştei electronice fiind certitudinea recepţionării în termenul legal al acestora de către instanţa de judecată, care, pentru situaţia din speţă, nu este decât data primirii datei certe din partea registraturii instanţei.

În concluzie, ceea ce produce consecinţe juridice asupra termenului de depunere a unui act de procedură prin poştă electronică este data înregistrării înscrisului la instanţă, şi nu data trimiterii actului prin poşta electronică după închiderea activităţii instanţei.

Verificând cererea de recurs în aceste coordonate, Înalta Curte reţine că decizia atacată a fost comunicată recurentului la 27 mai 2024, dosar de apel, iar recursul, aşa cum s-a reţinut anterior, a fost transmis în ultima zi, la 12 iunie 2024 (miercuri), la ora 22:26, prin poştă electronică.

Calculând termenul de recurs în raport cu dispoziţiile art. 101 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul apare ca fiind declarat cu depăşirea termenului legal de 15 zile, în condiţiile în care memoriul de recurs a fost transmis instanţei după ora la care activitatea acesteia a încetat - ora 16:00, conform art. 89 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea nr. 3.243/2022 a secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Această împrejurare determină incidenţa art. 103 alin. (1) C. proc. civ. în temeiul căruia neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea părţii din dreptul de a valorifica dreptul procesual, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.

Aşa fiind, pentru considerentele expuse, constatând că recursul a fost exercitat cu nerespectarea art. 301 C. proc. civ. şi că din actele dosarului nu rezultă că partea a fost împiedicată, printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, să îşi exercite în termen dreptul de a ataca cu recurs decizia pronunţată în revizuire, Înalta Curte, dând eficienţă dispoziţiilor legale mai sus evocate, va respinge recursul ca tardiv.

Totodată, reţinând culpa procesuală a recurentei, în conformitate cu art. 274 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, va admite cererea intimatei B. S.R.L. şi va obliga recurentul la plata către această intimată a sumei de 3.551,58 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în recurs, dovedite în cauză prin înscrisurile depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia tardivităţii recursului.

Respinge ca tardiv recursul declarat de recurentul A. împotriva sentinţei civile nr. 23/LP din 15 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi, în contradictoriu cu intimaţii C. şi B. S.R.L.

Obligă recurentul la plata către intimata B. S.R.L. a sumei de 3.551,58 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2025.