Exclusive jurisdiction of the insolvency judge for accessory restitution claims arising from invalidated judicial administrator measures

Şedinţa publică din data de 9 aprilie 2025

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Feteşti la 27.09.2023 sub nr. x/2023, reclamanta S.C. A. S.A., prin lichidator judiciar B.., în contradictoriu cu pârâta C., a solicitat obligarea acesteia la restituitrea sumei de 33.058 RON, reprezentând suma achitată pârâtei în calitate de creditor curent în temeiul raportului de distribuire nr. x/10.11.2024, contestat de A.J.F.P. Ialomiţa, în calitate de creditor bugetar, şi refăcut prin sentinţa civilă nr. 659/29.10.2015 pronunţată în dosarul nr. x/2010, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 680/07.10.2024, Judecătoria Feteşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

Pentru a hotărî astfel, în raport cu art. 18 alin. (1) şi (2), art. 2 şi art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, apreciind că obiectul cererii vizează o plată cuvenită pârâtei, în calitate de creditor curent, participant la procedura insolvenţei, a reţinut că soluţionarea acţiunii presupune analiza judecătorească a activităţii desfăşurate de reclamantă în calitate de debitor aflat în procedura insolvenţei, de competenţa teritorială exclusivă a tribunalului în a cărei circumscripţie se află sediul debitoarei, respectiv a judecătorului-sindic din cadrul Tribunalului Buzău, potrivit art. 120 C. proc. civ. şi art. 6 din Legea nr. 85/2006.

Învestit prin declinare, prin sentinţa nr. 133/24.02.2025, Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a reţinut, în esenţă, că litigiul nu se circumscrie domeniului de activitate al judecătorului-sindic, neputând fi încadrat în categoria celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, ci este unul de drept comun, pur civil, având în vedere că obiectul cererii îl constituie restituirea prestaţiilor efectuate în baza raportului nr. x/10.11.2014 anulat prin sentinţa nr. 659/29.10.2015 pronunţată de Tribunalul Buzău.

Apreciind că determinant în vederea stabilirii competenţei judecătorului-sindic este natura litigiului, care trebuie să privească acte şi operaţiuni specifice procedurii insolvenţei deoarece judecătorul-sindic nu judecă toate acţiunile în care una dintre părţi se află în procedura insolvenţei, ci doar pe cele care derivă din derularea acestei proceduri şi care vizează controlul judecătoresc al activităţii administratorului/lichidatorului judiciar, a admis excepţia necompetenţei sale materiale, a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Feteşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Buzău competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că, prin sentinţa civilă nr. 360F/03.08.2010, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa în dosarul nr. x/2010, s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă a debitoarei S.C. A. S.A., fiind numit în calitate de administrator judiciar D..; urmare a admiterii cererii de strămutare formulată de creditorul E. S.A. Bucureşti, s-a dispus strămutarea dosarului de insolvenţă la Tribunalul Buzău.

Prin cererea ce face obiectul prezentului dosar, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 33.058 RON, reprezentând suma achitată acesteia în calitate de creditor curent în temeiul raportului de distribuţie nr. x/10.11.2014, contestat de creditorul bugetar A.J.F.P. Ialomiţa, şi refăcut urmare a sentinţei civile nr. 659/29.10.2015, pronunţată în dosarul nr. x/2010.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, prin sentinţa nr. 746/03.06.2014, judecătorul-sindic a confirmat modificarea planului de reorganizare a activităţii societăţii, iar la 10.09.2014, administratorul judiciar a întocmit şi depus la dosar raportul financiar nr. x prin care a prezentat creditorilor sumele încasate din valorificarea business-ului derulat de societate, precum şi plăţile ce urmează a fi efectuate; întrucât raportul nu a fost contestat, la 16.09.2015, s-a efectuat plata tuturor creanţelor prevăzute în programul de plăţi şi, implicit, a datoriilor curente.

La data de 10.11.2014, administratorul judiciar a întocmit raportul nr. x prin care a indicat şi datoriile curente achitate de administratorul special, în temeiul art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, între acestea fiind şi suma de 33.058 RON achitată către pârâtă.

Ulterior, raportul nr. x/10.11.2014, în care erau indicate sumele deja distribuite, a fost contestat de către creditorul bugetar A.J.F.P. Ialomiţa, iar prin sentinţa civilă nr. 659/29.10.2015, Tribunalul Buzău a dispus refacerea raportului, în sensul de a dispune plata cu prioritate către creditorul bugetar a creanţelor născute în perioada de observaţie şi de reorganizare, reţinând că distribuirea efectuată de administratorul special în temeiul art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 nu este o distribuire în baza programului de plăţi aferent planului de reorganizare, ci în baza hotărârii aleatorii a acestuia.

În acest context, Înalta Curte reţine că prezentul litigiu reprezintă o veritabilă cerere de natură judiciară aferentă procedurii insolvenţei, câtă vreme litigiul decurge din măsura dispusă de judecătorul sindic prin sentinţa civilă nr. 659/29 octombrie 2015. Chiar dacă cererea a fost promovată pe cale principală, ea îşi păstrează caracterul de accesorialitate, fiind vorba despre o cerere de restituirea a unei plăţi, efectuate în temeiul unei măsuri stabilite de către administratorul judiciar şi care a fost ulterior infirmată de judecătorul sindic ca urmare a admiterii contestaţiei unui creditor formulată împotriva măsurii cuprinse în raportul nr. x/10.11.2014 de către administratorul judiciar.

Împrejurarea că, Tribunalul Buzău, prin sentinţa civilă nr. 659/29.10.2015, a reţinut că această distribuire nu a fost făcută în baza programului de plăţi aferent planului de reorganizare, nu este de natură a exclude competenţa judecătorului-sindic în soluţionarea acţiunii. Atâta vreme cât judecătorul sindic este exclusiv competent a se pronunţa asupra legalităţii măsurilor cuprinse într-un raport de către administratorul judiciar, competenţa sa se întinde şi asupra cererilor accesorii care au ca scop înlăturarea efectelor produse de aceste măsuri şi repunerea părţilor în situaţia anterioară în ipoteza stabilirii nelegalităţii unei astfel de măsuri aduse la îndeplinire de către administratorul judiciar.

Pentru conturarea unei asemenea concluzii, instanţa supremă reaminteşte că, potrivit art. 120 C. proc. civ., cererile în materia insolvenţei sunt de competenţa exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are sediul debitorul.

Procedura insolvenţei este o procedură specială, caracterizată prin celeritate şi care are drept scop protejarea patrimoniului debitorului şi reîntregirea acestuia, în cazurile în care a fost diminuat prin acte juridice frauduloase sau acte juridice nelegale, urmărind, în acelaşi timp, valorificarea cu eficienţă sporită a activelor debitorului, în vederea satisfacerii într-o măsură cât mai mare a creanţelor creditorilor înscrişi în tabelul de creanţe.

Importanţa şi specificul procedurii insolvenţei determină instituirea unor reguli de competenţă, diferite de cele ale dreptului comun. În acest sens, conform art. 6 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, competenţa exclusivă privind procedurile prevăzute de această lege cade în sarcina tribunalului, prin judecătorul-sindic.

Potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, atribuţiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului şi a lichidatorului judiciar, precum şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei, nefiind reglementate exhaustiv.

În sintagma "procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei" se includ acele cereri şi acţiuni care decurg din măsurile dispuse în cursul procedurii insolvenţei şi care prezintă un veritabil caracter de accesorialitate faţă de astfel de măsuri. Prin urmare, competenţa judecătorului sindic nu se rezumă doar la categoria de cereri la care se referă expres art. 11 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 deoarece, aşa cum rezultă din conţinutul textului, acestea sunt doar "principalele atribuţii ale judecătorului sindic". Sfera de competenţă a judecătorului sindic este configurată însă de dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, care, punând accent, în mod indirect, pe rolul de garant al legalităţii pe care în îndeplineşte judecătorul sindic, stabilesc că atribuţiile sale se întind asupra proceselor şi cererilor de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei.

Cum acţiunea pune în discuţie reîntregirea activului debitoarei aflată în procedura falimentului, cu influenţă asupra procedurii colective de recuperare a creanţelor de către creditorii înscrişi la masa credală, iar pe de altă parte acţiunea decurge dintr-o măsură dispusă de administratorul judiciar şi infirmată ulterior de judecătorul sindic, urmărind înlăturarea efectelor cauzate de executarea acestei măsuri şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, Înalta Curte constată că cererea formulată de reclamantă se circumscrie sintagmei "procese şi cereri de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei".

Având în vedere considerentele anterior expuse, rezultă cu evidenţă că cererea are natura unui litigiu în materia insolvenţei, implicând pronunţarea asupra unor chestiuni specifice acestei proceduri, de restituire în patrimoniul debitoarei a unei sume de bani achitată în mod nelegal din dispoziţia administratorului judiciar, iar nu a unei acţiuni obişnuite date de lege în competenţa instanţelor de drept comun.

Prin urmare, constatând că litigiul de faţă priveşte o cerere aferentă procedurii insolvenţei şi decurge dintr-o măsură dispusă în cadrul procedurii insolvenţei, fiind dată de lege în competenţa exclusivă a judecătorului-sindic învestit cu dosarul de faliment al debitoarei S.C. A. S.A., Înalta Curte, făcând aplicarea art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 aprilie 2025.