Negative jurisdictional conflict resolved via legal prorogation: untimely *ex officio* invocation of public-order territorial incompetence after initial affirmation at first hearing

Şedinţa publică din data de 9 aprilie 2025

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale la 07.12.2022 sub nr. x/2022, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U. şi V. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, să se constate starea de discriminare între reclamanţi şi judecătorii Curţii Constituţionale a României, judecătorii şi procurorii care au fost eliberaţi din funcţie pentru alte motive neimputabile, moştenitorii judecătorului sau a procurorului decedat, precum şi faţă de judecătorii care au câştigat acest drept în instanţă şi să fie obligată pârâta la plata unei despăgubiri constând într-o indemnizaţie egală cu şapte indemnizaţii de încadrare lunară brută avută în luna anterioară pensionării, indemnizaţie prevăzută de art. 81 alin. (1) din Legea 303/2004, cu aplicarea actualizării şi a dobânzii legale penalizatoare.

Pe calea întâmpinării, pârâta a invocat exceptia necompetentei teritoriale a Tribunalului Argeş.

Prin sentinţa civilă nr. 3107/08.06.2023, Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, faţă de împrejurarea că reclamanţii au domiciliul în localitatea Bucureşti, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 780/19.02.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2024, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, în raport cu domiciliul reclamantei B. şi prevederile art. 269 Codul muncii, care fixează competenţa teritorială de soluţionare a litigiilor de muncă la instanţa de la domiciliul reclamantului.

Învestit prin declinare, prin sentinţa civilă nr. 337/18.02.2025, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a reţinut că instanţa de trimitere nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale în termenul prevăzut de art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

În acest sens, a arătat că, în cauză, primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită în dosarul nr. x/2022 a fost 04.12.2023, când Tribunalul Bucureşti a statuat că este competent să judece litigiul, a respins o cerere de intervenţie, a administrat probatoriul şi a rămas în pronunţare, amânând pronunţarea; ulterior, la 14.12.2023, a decis repunerea cauzei pe rol, iar excepţia necompetenţei teritoriale a invocat-o din oficiu abia la termenul din 15.01.2024.

De asemenea, a subliniat că nu se poate considera că primul termen de judecată la care părţile erau legal citate a fost 15.01.2024, când instanţa a realizat, în amânare de pronunţare, că ar fi trebuit să invoce excepţia, procedând la repunerea cauzei pe rol, disjungerea, formarea unui nou dosar şi apoi declinarea acestuia, întrucât s-ar eluda dispoziţiile legale în materie de competenţă teritorială de ordine publică.

Faţă de împrejurarea că excepţia necompetenţei teritoriale a fost invocată la al doilea termen de judecată cu părţile legal citate, valorificând decizia pronunţată în interesul legii nr. 31/2019, a statuat că Tribunalul Bucureşti a câştigat competenţa de soluţionare a cauzei astfel că a admis excepţia invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Bucureşti competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

În privinţa regimului juridic al invocării excepţiei necompetenţei teritoriale de ordine publică, acesta rezultă din prevederile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".

Articolul 131 alin. (2) din acelaşi cod prevede că, "în mod excepţional, în cazul în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest scop".

Din interpretarea dispoziţiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ. rezultă că, atât timp cât excepţia nu a fost invocată în condiţiile stipulate de legiuitor, competenţa de soluţionare a cauzei rămâne câştigată instanţei pe rolul căreia se află înregistrată, instanţa nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competenţa teritorială a altei instanţe.

O astfel de interpretare se impune şi în considerarea faptului că, în actuala reglementare, legiuitorul a urmărit o reformare a sistemului excepţiilor de necompetenţă în scopul declarat de asigurare a celerităţii soluţionării cauzelor.

Mai mult, prin decizia nr. 31/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, s-a reţinut că:

"65. Drept urmare, dacă excepţia de necompetenţă nu a fost invocată în condiţiile menţionate mai sus, atunci necompetenţa instanţei sesizate se acoperă definitiv, cu consecinţa pentru instanţa sesizată a definitivării competenţei de soluţionare a cauzei cu care a fost sesizată, în baza dispoziţiilor art. 130 alin. (2) sau (3) din C. proc. civ.. (...) 67. În situaţia în care instanţa de judecată iniţial necompetentă, devenită însă competentă prin neinvocarea excepţiei în termenul legal, ar fi, totuşi, considerată îndreptăţită să îşi decline competenţa către instanţa pe care o apreciază ca fiind competentă, termenul statuat de lege ar fi superfluu, deoarece declinarea competenţei realizată cu nerespectarea dispoziţiilor legale ar subzista, atât instanţa de trimitere, cât şi instanţa ierarhic superioară care va pronunţa regulatorul de competenţă fiind ţinute de această soluţie".

În privinţa verificării propriei sale competenţe de către instanţa investită în urma declinării de competenţă, Înalta Curte s-a pronunţat în sensul că:

"71. Aşadar, instanţa care primeşte dosarul îşi poate invoca din oficiu, în condiţiile art. 130 alin. (2) şi art. 131 din C. proc. civ., necompetenţa materială procesuală şi poate declina competenţa în favoarea instanţei iniţial învestite, pentru considerentul că aceasta a devenit competentă prin neinvocarea în termen a excepţiei de necompetenţă. Procedând astfel, aceasta nu se transformă într-o instanţă de control judiciar, căci nu are a analiza aspecte privind nelegala compunere, respectarea principiilor dreptului la apărare şi al contradictorialităţii, etc., ci doar întrunirea condiţiilor prevăzute expres de regulile de invocare a excepţiei necompetenţei materiale procesuale".

Chiar dacă decizia pronunţată în interesul legii face referire la necompetenţa materială şi nu la cea teritorială, în discuţie în prezenta cauză, cele statuate în motivarea deciziei rămân aplicabile şi în privinţa necompetenţei teritoriale de ordine publică, în contextul în care regimul juridic de invocare a excepţiei de necompetenţă materială este acelaşi şi în cazul necompetenţei teritoriale de ordine publică.

În speţă, se constată că, în dosarul nr. x/2022, la primul termen de judecată, din 04.12.2023, la care părţile au fost legal citate, prima instanţă învestită, Tribunalul Bucureşti, a apreciat că litigiul dedus judecăţii este unul ce se circumscrie jurisdicţiei muncii, s-a declarat competent general, material şi teritorial să judece cauza şi, deliberând, a respins o cerere de intervenţie principală, a încuviinţat probatorii, a declarat încheiată cercetarea procesului, iar, în temeiul art. 394 C. proc. civ., constatând lămurite toate împrejurările de fapt şi de drept ale cauzei, a declarat închise dezbaterile şi a reţinut cauza în pronunţare, când, în temeiul art. 396 din acelaşi cod, a amânat pronunţarea pentru formularea şi depunerea concluziilor scrise la 14.12.2023.

Ulterior, la 14.12.2023, a repus cauza pe rol în vederea lămuririi unor aspecte şi a acordat termen la 15.01.2024, când, constatând că, atât la termenul anterior, cât şi la acest termen, procedura nu a fost şi nu este legal îndeplinită cu unul dintre reclamanţi, a dispus disjungerea cauzei şi formarea a câte un dosar pentru fiecare reclamant, pentru reclamanta B. fiind format dosarul nr. x/2024. A apreciat că, întrucât la termenul anterior procedura a fost nelegal îndeplinită, acesta este primul termen de judecată cu procedura de citare completă şi, procedând, din nou, la verificarea competenţei, a invocat din oficiu excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a reţinut cauza în pronunţare pe excepţie.

Astfel, Înalta Curte reţine că Tribunalul Bucureşti, după ce iniţial, la termenul din 04.12.2023, îşi verificase competenţa şi concluzionase în sensul că este competent general, material şi teritorial să judece pricina, ulterior a repus în discuţie competenţa sa, cu nesocotirea dispoziţiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., iar la termenul din 19.02.2024 a declinat în mod nelegal, în privinţa reclamantei B., competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea instanţei de la domicilul acesteia.

Or, având în vedere că, în prezenta cauză, chestiunea competenţei teritoriale de ordine publică trebuia tranşată la primul termen de judecată, din 04.12.2023, la care părţile au fost legal citate, se constată că Tribunalul Bucureşti nu mai putea invoca, ulterior acestui moment, excepţia necompetenţei sale teritoriale întrucât, fiind o competenţă absolută de ordine publică ea nu poate fi invocată decât in limine litis, momentul procesual până la care putea fi făcut acest lucru fiind depăşit odată cu constatarea pe care instanţa a făcut-o la primul termen de judecată, în sensul că este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, statuări cu privire la care nu mai putea reveni.

Prin urmare, ulterior primului termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, Tribunalul Bucureşti nu mai putea invoca excepţia corespunzătoare, competenţa de soluţionare a cererii deduse judecăţii rămânând câştigată în favoarea acestuia faţă de exigenţele de ordin procesual referitoare la invocarea excepţiei, anterior menţionate, în această situaţie operând o prorogare legală de competenţă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa teritorială de soluţionare a cauzei va fi stabilită în favoarea Tribunalului Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 aprilie 2025.