Suspension of appeal ceased to have effect, so challenge dismissed as lacking interest.

Şedinţa publică din data de 9 aprilie 2025

Analizând actele de la dosar şi încheierea atacată, reţine următoarele:

Prin încheierea din 23.01.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a admis cererea apelantelor-reclamante A. şi B. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 882 alin. (5) din Legea nr. 304/2004, astfel cum au fost interpretate prin decizia nr. 13/13.03.2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) şi art. 16 din Constituţia României, a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la excepţia invocată şi a suspendat judecarea cauzei privind soluţionarea apelului formulat de apelantele-reclamante A., C. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 692/22.03.2022 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a excepţiei de neconstituţionalitate.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs C., înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 27.08.2024 sub nr. x/2021/a1.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 414 alin. (2) şi art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., titulara recursului a solicitat casarea şi trimiterea cauzei spre soluţionarea apelului declarat, susţinând, în esenţă, că instanţa de apel a dispus în mod nelegal suspendarea judecării apelului şi în privinţa sa, deşi apelul său se afla în stare de judecată şi nu depindea de existenţa sau inexistenţa vreunui drept sau de soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

În acest sens, a precizat că situaţia apelantelor impunea pentru fiecare în parte o analiză distinctă a întrunirii condiţiilor pentru recunoaşterea dreptului salarial în discuţie şi, deşi nu exista niciun impediment legal pentru disjungerea cererii sale de apel, instanţa a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 460 alin. (2) C. proc. civ. întrucât hotărârea este supusă căii de atac în întregul ei, neputând fi soluţionată în două etape.

Conclusiv, a afirmat că, prin aplicarea normelor de suspendare facultativă, prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanţa de apel a încălcat disponibilitatea expres manifestată de aceasta, precum şi dreptul la un proces echitabil, în termen optim şi previzibil.

Intimaţii-pârâţi nu au uzat de dreptul procesual de a formula întâmpinare.

Învestită cu soluţionarea recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin încheierea de şedinţă din 05.02.2025, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecata recursului faţă de împrejurarea că părţile nu au solicitat judecata cauzei în lipsă şi că, deşi legal citate pentru termenul de judecată, nu s-au înfăţişat la strigarea pricinii.

Prin cererea înaintată la dosar la 06.02.2025, întemeiată pe art. 415 C. proc. civ., recurenta a solicitat reluarea judecării procesului şi fixarea unui termen întrucât înţelege să renunţe la calea de atac, având în vedere faptul că prin decizia nr. 13/28.01.2015 Curtea Constituţională a României a soluţionat excepţia pentru care a fost suspendată judecata cauzei privind soluţionarea apelului.

Cu privire la declaraţia de renunţare la recurs, Înalta Curte constată că aceasta reprezintă o achiesare la hotărârea atacată, conform art. 463 alin. (1) C. proc. civ. iar pentru a produce efecte juridice ea trebuie să fie făcută fie prin act autentic, fie prin declaraţie verbală dată în faţa instanţei, de către partea însăşi sau de către mandatarul acesteia cu procură specială (art. 464 alin. (2) C. proc. civ.), niciuna dintre aceste exigenţe procedurale nefiind însă îndeplinite de către recurentă astfel că declaraţia scrisă de renunţare la recurs, cuprinsă într-un înscris care nu întruneşte cerinţa formei autentice, nu poate fi examinată.

Pe de altă parte, prin notele scrise înaintate la dosar la 04.04.2025, recurenta a învederat că a fost reluată judecata în dosarul în care s-a pronunţat încheierea recurată, iar instanţa a rămas în pronunţare; cum interesul său în susţinerea recursului nu mai este actual, a solicitat respingerea acestuia ca fiind rămas fără obiect.

Intimata-pârâtă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Legislaţie, Jurisprudenţă şi Contencios, prin notele scrise formulate la 08.04.2025, şi-a exprimat acordul cu privire la cererea de renunţare la calea de atac a recursului şi a învederat că, la data judecării cererii de recurs, interesul recurentei nu mai este actual.

Examinând cu prioritate excepţia lipsei de interes, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

În acord cu dispoziţiile art. 32 alin. (1) lit. d) coroborat cu art. 33 C. proc. civ., orice demers judiciar (orice cerere) poate fi iniţiat şi susţinut numai prin justificarea unui interes legitim.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, nu doar cu prilejul promovării acţiunii sau formulării căii de atac.

Aplicând aceste considerente teoretice în prezenta cauză, în situaţia luării măsurii suspendării judecăţii, potrivit art. 414 C. proc. civ., recursul se poate declara pe tot timpul cât durează suspendarea cursului judecăţii cauzei, interesul recurentei fiind, evident, acela de a obţine reluarea şi continuarea judecăţii.

Prin promovarea recursului dedus judecăţii se urmăreşte desfiinţarea măsurii suspendării, apreciată de recurentă ca fiind nelegal dispusă, cu consecinţa continuării demersului judiciar oprit în mod temporar.

În speţă, instanţa de apel a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 882 alin. (5) din Legea nr. 304/2004, astfel cum au fost interpretate prin decizia nr. 13/13.03.2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) şi art. 16 din Constituţia României, astfel încât interesul recurentei în susţinerea recursului va fi analizat prin raportare la stadiul soluţionării acestei cauze.

Înalta Curte reţine că recurenta a justificat un interes legitim, născut şi actual la data formulării cererii de recurs - 25.07.2024 - având în vedere că motivul suspendării cauzei subzista la acel moment, dosarul având ca obiect excepţia de neconsituţionalitate invocată nefiind soluţionat la acea dată, astfel încât cererea de reluare a judecăţii formulată nu ar fi fost primită.

Ulterior, pe parcursul soluţionării recursului declarat împotriva încheierii de suspendare, dosarul Curţii Constituţionale nr. 775D/2024 a fost soluţionat prin decizia nr. 13/28.01.2025.

În acest context, se reţine că motivul suspendării prezentei cauze nu se mai regăseşte, astfel că interesul recurentei în susţinerea recursului, prin care se critică măsura temporizării judecăţii prin raportare la acest motiv, nu mai este actual, cauza fiind repusă pe rol la cererea părţilor, în condiţiile art. 415 C. proc. civ., iar instanţa de apel a rămas în pronunţare.

Înalta Curte notează că existenţa interesului se impune a fi examinată pe tot parcursul procesului, nu numai cu privire la cererea introductivă de instanţă, ci şi în căile de atac, prin raportare la finalitatea urmărită de către titularul acesteia, în acest sens fiind şi dispoziţiile art. 458 C. proc. civ., potrivit cărora "căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes".

Faţă de împrejurarea soluţionării dosarului având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate invocată până la a cărei soluţionare a fost suspendată cauza aflată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, verificând condiţia privind interesul exercitării prezentului recurs, Înalta Curte constată că acesta nu mai subzistă, condiţia caracterului actual al interesului recurentei în declararea recursului nemaifiind îndeplinită.

Nu este vorba despre rămânerea recursului fără obiect, aşa cum a apreciat recurenta prin notele scrise depuse la dosar, de vreme ce încheierea atacată (obiectul recursului) nu a fost desfiinţată prin intermediul unei alte căi procedurale. În realitate, urmare a repunerii pe rol a cauzei de către Curtea de Apel Ploieşti, încheierea de suspendare atacată a încetat să îşi mai producă efectele sale juridice de oprire temporară a cursului procesului, astfel că nu mai subzistă interesul examinării legalităţii sale procedurale.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 32 alin. (1) lit. d), art. 33 şi art. 458 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului şi va respinge ca lipsit de interes recursul declarat de recurenta-reclamantă C. împotriva încheierii din 23.01.2024, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca lipsit de interes recursul declarat de recurenta-reclamantă C. împotriva încheierii din 23.01.2024, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 aprilie 2025.