Cassation annulled for *omisso medio*: failure to invoke specific payment deadline ordinance provisions in lower instances

Şedinţa publică din data de 9 aprilie 2025

Analizând actele de la dosar şi decizia atacată, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secţia I civilă la 28.07.2022 sub nr. x/2022, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 76/2002, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bacău, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea acesteia din urmă la plata sumei 20.000 RON, calculată începând cu 01.08.2020 până la momentul plăţii efective, reprezentând prejudiciul material suferit, inclusiv dobânda legală, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Pe calea întâmpinării, pârâta a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 371/09.05.2024, Tribunalul Bacău, secţia I civilă a admis în parte acţiunea, astfel cum a fost precizată la termenul din 12.04.2024 şi a obligat pârâta să plătească reclamantei dobânda legală datorată pentru suma de 13.500 RON, achitată la 11.01.2024, dobândă ce se va calcula de la data punerii în întârziere - 28.07.2022, şi până la data plăţii debitului - 11.01.2024; totodată, a admis în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.000 de RON.

Împotriva acestei sentinţe civile a formulat apel Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bacău.

Prin decizia nr. 594/21.10.2024, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei dobânda legală datorată pentru suma de 13.500 RON, ce se va calcula de la 30.10.2023 şi până la data plăţii debitului, 11.01.2024.

Prin încheierea din 18.11.2024, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a respins cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în considerentele şi dispozitivul deciziei nr. 594/21.10.2024, formulată de apelanta-pârâtă.

Împotriva deciziei nr. 594/21.10.2024 a formulat recurs Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bacău, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea cu consecinţa respingerii cererii.

În esenţă, a afirmat că hotărârea pronunţată în apel este dată cu încălcarea art. 61 din H.G. nr. 174/2002, potrivit căruia "sumele lunare convenite conform art. 80, 85, 934 şi 936 din lege se acordă de agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, în termen de 15 zile lucrătoare de la data de 1 a lunii următoare expirării termenului de depunere a documentelor necesare pentru verificarea şi acordarea acestor sume".

Potrivit recurentei, termenul de 15 zile lucrătoare pentru plata sumelor solicitate se calcula începând cu 01.12.2023, având în vedere că reclamanta a depus cererea însoţită de documentele prevăzute de lege la 30.10.2023, iar prima zi în care aceasta îşi producea efectele era 01.11.2023.

A mai precizat că suma a fost solicitată spre alocare la 24.11.2023, că aceasta a fost alocată de către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă în decembrie 2023, respectiv că plata către reclamantă a fost efectuată la 11.01.2024, în termenul legal.

Intimata-reclamantă nu a uzat de dreptul procesual de a formula întâmpinare.

Prin rezoluţia din 10.03.2025, s-a fixat termen de judecată 09.04.2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Analizând recursul sub aspect formal, din perspectiva excepţiei de nulitate invocate din oficiu, a cărei analiză este prioritară, în raport de art. 248 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Pe de altă parte, din perspectiva exigenţelor art. 488 C. proc. civ., cu referire la motivele de nelegalitate ce pot fi invocate în această cale extraordinară de atac, legiuitorul impune o dublă condiţie:

- pe de o parte ca motivele să fie încadrate în cazurile de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.,

- pe de altă parte ca ele să nu fi putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, dacă au fost invocate în termen, să fi fost respinse sau instanţa de apel să fi omis analizarea lor, conform art. 488 alin. (2) C. proc. civ. - adică motivele de recurs să nu fie invocate omisso medio.

Cu privire la cea din urmă condiţie, nesocotirea ei are ca efect imposibilitatea examinării lor de către instanţa de recurs, tocmai pe considerentul că ele nu au fost deferite spre analiză instanţei a cărei hotărâre este atacată, deşi o astfel de conduită procesuală era posibilă; cu alte cuvinte, motivele de casare nu pot fi primite ca atare şi evaluate de instanţa de recurs decât dacă ele au fost invocate în faza procesuală anterioară iar instanţa de fond nu le-a examinat ori le-a respins, acreditând un prim nivel de evaluare a acestora.

Această sancţiune a "neprimirii" motivelor de recurs invocate omisso medio, reprezintă o concretizare în plan procesual a decăderii părţii din dreptul invocării lor, întrucât acestea nu au fost invocate în faza procesuală anterioară, deşi puteau fi invocate, precum şi o nulitate a demersului procesual astfel exercitat, ca efect al ignorării regimului juridic legal de invocare a criticilor de nelegalitate.

În consecinţă, în aplicarea dispoziţiilor imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de judecată are obligaţia nu doar de a verifica dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cazurile de casare prevăzute la art. 488 alin. (1), ci şi dacă acestea au fost invocate în etapele procesuale anterioare, în contextul în care puteau fi invocate, iar dacă această din urmă cerinţă nu este îndeplinită, să dea eficienţă sancţiunii nulităţii recursului.

Raportând aceste considerente de ordin teoretic la speţa dedusă judecăţii, analizată prin prisma excepţiei procesuale de nulitate, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluţionarea unui recurs, declarat de pârâta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bacău împotriva deciziei nr. 594/21.10.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă într-o acţiune în pretenţii.

Examinarea cererii de recurs relevă faptul că cererea este întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă critica formulată şi care se subsumează acestui motiv de casare, nu a fost invocată în faţa instanţelor devolutive.

Recurenta a invocat încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 61 din H.G. nr. 174/2002, susţinând că debutul termenului de 15 zile lucrătoare pentru plata sumelor solicitate era 01.12.2023, în condiţiile în care reclamanta a depus cererea însoţită de documentele prevăzute de lege la 30.10.2023, iar prima zi în care aceasta îşi producea efectele era 01.11.2023.

Verificarea actelor dosarului atestă că dispoziţiile legale pretins încălcate nu au fost invocate nici la judecata în primă instanţă şi nici în apel, fiind deduse judecăţii pentru prima dată prin cererea de recurs.

Astfel, Tribunalul Bacău, secţia I civilă, reţinând incidenţa art. 1.385 alin. (3), art. 1.522 alin. (5) şi art. 1.535 C. civ., prin sentinţa civilă nr. 371/09.05.2024, a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta să plătească reclamantei dobânda legală datorată pentru suma de 13.500 RON, calculată de la data punerii în întârziere, anume 28.07.2022 şi până la data plăţii debitului, 11.01.2024.

Prin apelul promovat împotriva acestei sentinţe, pârâta a criticat soluţia sub aspectul obligării sale la plata dobânzii legale aferente sumei de 13.500 RON, afirmând că, în realitate, suma pentru care dobânda ar fi datorată este de 13.442 RON, respectiv sub aspectul datei de la care a fost stabilită această obligaţie în sarcina sa, arătând că prima instanţă putea, cel mult, să o oblige să plătească dobânda la suma de 13.442 RON pentru perioada 30.10.2023-11.01.2024 şi nu de la data întregistrării acţiunii.

Curtea de apel, analizând aceste critici în raport cu dispoziţiile art. 1.531 şi art. 1.535 C. civ., respectiv cu cele ale art. 60 din H.G. nr. 174/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002, a reţinut că actele dosarului nu atestă faptul că suma achitată ar fi fost de 13.442 RON, ci de 13.500 RON, respectiv că reclamanta a depus documentele prevăzute de lege pentru acordarea subvenţiei la 30.10.2023, astfel încât doar de la această dată se putea considera că s-a născut obligaţia de plată, fiind întemeiată critica privind momentul de la care este datorată dobânda legală; în consecinţă, admitând apelul, a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a hotărât ca pârâtă să îi plătească reclamantei dobânda pentru suma de 13.500 RON începând cu 30.10.2023 şi până la data plăţii debitului, 11.01.2024, adică aşa cum a solicitat pârâta-apelantă prin motivele de apel, din perspectiva perioadei de timp în care dobânda este datorată.

Raportând critica evocată prin memoriul de recurs la considerentele hotărârii curţii de apel, Înalta Curte constată că aceasta este invocată omisso medio, având în vedere că aceste aspecte nu au fost sesizate prin cererea de apel, iar instanţa devolutivă de control nu a pronunţat soluţia în raport cu dispoziţiile art. 61 din H.G. nr. 174/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 ci exclusiv din perspectiva criticilor şi argumentelor ce i-au fost deferite spre analiză de către pârâtă.

Înalta Curte notează că o cale de atac nu poate fi exercitată omisso medio, respectiv, nu pot fi criticate direct în recurs aspecte care nu au fost supuse dezbaterii la instanţele de fond, pentru că, într-o atare situaţie, instanţa de recurs, nu poate exercita controlul judiciar asupra hotărârii pronunţate, iar analizarea, direct în faza recursului, a motivului privind incidenţa art. 61 din H.G. nr. 174/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 ar duce la privarea părţii de un grad de jurisdicţie şi, implicit, la încălcarea principiului "non omisso medio".

Astfel, art. 457 alin. (1) C. proc. civ. prevede că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei, iar dispoziţiile art. 483 C. proc. civ. reglementează obiectul şi scopul recursului, statuând expres că "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Există, aşadar, o ierarhie a căilor de atac menită să asigure respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie.

Or, câtă vreme recurenta-pârâtă nu a dedus judecăţii instanţelor devolutive incidenţa art. 61 din H.G. nr. 174/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002, se constată că această critică este invocată omisso medio, sancţiunea prefigurată de lege fiind aceea că, potrivit art. 488 alin. (2) C. proc. civ., ele nu pot fi primite de instanţa care judecă recursul.

De aceea, în condiţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ. şi, în conformitate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va aplica sancţiunea incidentă în acest caz şi va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bacău împotriva deciziei nr. 594/21.10.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bacău împotriva deciziei nr. 594/21.10.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 aprilie 2025.