Invalid service at designated legal representative's address: Nullity of judgment for breach of contradictoriness and right to defense

Şedinţa publică din data de 9 aprilie 2025

Analizând actele de la dosar şi decizia atacată, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzau, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 03.07.2023 sub nr. x/2023, întemeiată pe art. 1.073 şi urm., art. 1.350 şi art. 1.470 şi urm. C. civ., reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 52.634,93 RON, reprezentând contravaloare marfă livrată şi neachitată prin neexecutarea obligaţiilor asumate prin contractul de furnizare nr. x/30.06.2020, la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 52.530,56 RON, calculate conform art. 11 pct. 11.2 din contract, precum şi la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat şi taxa de timbru.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 632/07.11.2023, prima instanţă a admis cererea, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 52.634,93 RON, reprezentând contravaloare marfă livrată şi neachitată prin neexecutarea obligaţiilor asumate prin contractul încheiat între părţi, precum şi la plata penalităţilor de întârziere, calculate conform art. 11 pct. 11.2 din contract, şi a respins ca nefondat capătul de cerere referitor la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinţei civile a formulat recurs S.C. B. S.A., iar prin decizia nr. 25/16.04.2024, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, în temeiul art. 457 alin. (1) raportat la alin. (3) C. proc. civ., a admis excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu şi a respins ca inadmisibil recursul.

Pârâta S.C. B. S.A. a declarat apel împotriva aceleiaşi sentinţe, solicitând anularea hotărârii şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, sau, în subsidiar, respingerea cererii de chemare în judecată ca urmare a rejudecării cauzei, cu obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 292/08.10.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2024, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a respins apelul ca nefondat.

Această decizie a fost atacată cu recurs de către S.C. B. S.A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea, admiterea apelului şi, în principal, anularea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, sau, în subsidiar, schimbarea hotărârii în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

În considerarea primului motiv de casare invocat, autoarea recursului a afirmat că, deşi prin întâmpinarea formulată în faţa primei instanţe a solicitat ca toate actele de procedură să fie comunicate la sediul ales al reprezentantului convenţional, pentru primul termen de judecată, fixat la 07.11.2023, la care au fost puse în discuţie probele şi au avut loc dezbaterile, aceasta nu a fost citată la adresa indicată, lipsind de la judecata fondului.

În acest context, a susţinut că vătămarea produsă prin necitarea sa este mai mult decât evidentă, fiind încălcat principiul contradictorialităţii.

A arătat că în faţa instanţei de apel a invocat neîndeplinirea procedurii de citare potrivit dispoziţiilor art. 158 C. proc. civ., însă instanţa devolutivă de control a respins acest motiv, reţinând în mod greşit că prin întâmpinare nu ar fi indicat persoana responsabilă cu primirea corespondenţei, situaţie în care norma legală indicată nu se mai aplică; a subliniat că persoana responsabilă cu primirea corespondenţei din cadrul societăţii de avocatură a fost menţionată în mod expres în solicitarea scrisă adresată primei instanţe, fiind indicată în acest sens dna. C..

Opus considerentelor instanţei de apel prin care s-a apreciat că neîndeplinirea procedurii de citare este o nulitate virtuală, condiţionată de existenţa unei vătămări pe care nu ar fi dovedit-o, titulara recursului a susţinut că interpretarea art. 159-160 C. proc. civ. relevă o nulitate expresă, necondiţionată de existenţa unei vătămări, atât timp cât poate fi invocată şi de instanţă din oficiu sau de celelalte părţi.

Subsumat celui de-al doilea motiv de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că obligaţia de plată pretinsă de reclamantă s-a stins prin plată conform art. 1.498 C. civ., fiind îndeplinite toate condiţiile pentru ca aceasta să fie considerată valabilă şi făcută cu bună-credinţă, întrucât a fost efectuată într-un cont bancar indicat de către reclamantă, iar notificarea prin care i-a fost adus la cunoştinţă contul în care urma a fi efectuată plata conţinea toate elementele de identificare ale reclamantei, fiind comunicată de pe o adresă de e-mail a acesteia, în acord cu art. 28.2 din contractul încheiat între părţi.

Având în vedere că nu a existat niciun element care să o determine să nu dea curs notificării transmise de către reclamantă, a afirmat că nu există niciun argument care să contureze reaua-credinţă a acesteia, fiind în prezenţa unei plăţi făcute cu bună-credinţă unui creditor aparent.

În continuare, a arătat că art. 1.478 C. civ. stabileşte doar buna-credinţă drept condiţie pentru ca plata făcută unui creditor aparent să fie valabilă, nu şi diligenţa creditorului reţinută de instanţa de apel, aceasta adăugând la lege.

În raport cu dispoziţiile alin. (2) al art. 1.478 C. civ., recurenta a precizat că, pentru recuperarea sumei ce face obiectul litigiului, reclamanta este îndreptăţită să se îndrepte împotriva creditorului aparent care a încasat suma.

Cât priveşte capătul de cerere privind obligarea la plata penalităţilor de întârziere, a solicitat respingerea acestuia deoarece plata a fost efectuată în termenul scadent.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia netimbrării recursului, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia ca nefondat şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Cu privire la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a susţinut că neregularitatea procedurii de citare constituie un motiv de nulitate relativă a actelor de procedură şi a hotărârilor judecătoreşti care poate fi invocat de partea vătămată în condiţiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., or în cauză nu se poate vorbi despre o vătămare în condiţiile în care pârâta a formulat întâmpinare, la care a anexat înscrisuri, iar instanţa a soluţionat cererea doar în baza înscrisurilor depuse de părţi, şi, deşi hotărârea a fost comunicată la sediul social, apelul a fost declarat în termenul legal, pârâta având obligaţia de a exercita drepturile procesuale cu bună-credinţă, potrivit art. 12 C. proc. civ. Cu referire la criticile circumscrise celui de-al doilea motiv de recurs invocat, în esenţă, a învederat că plata efectuată eronat nu a fost ratificată de aceasta, precum şi că plata făcută în alte condiţii decât cele prevăzute în contract sau în art. 1.475 C. civ. nu stinge obligaţia. A mai menţionat că nu se poate reţine faptul că plata ar fi fost făcută unui creditor aparent, câtă vreme pârâta nu doar că nu a efectuat o plată unui alt creditor de-al său, dar nici nu ştie către cine a făcut plata; prin urmare, nu se poate vorbi despre titular al creanţei în persoana accipiensului.

Recurenta-pârâtă nu a uzat de dreptul procesual de a formula răspuns la întâmpinare.

Prin rezoluţia din 03.03.2025 s-a fixat termen la 09.04.2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului, precum şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a învederat că, în cauză, s-au încălcat regulile de procedură, prevăzute sub sancţiunea nulităţii exprese de C. proc. civ., referitoare la obligativitatea citării părţilor.

Repudiind critica pârâtei, instanţa devolutivă de control a respins acest motiv reţinând, pe de o parte, că pârâta nu ar fi indicat expres persoana responsabilă cu primirea corespondenţei, iar pe de altă parte, că încălcarea procedurii de citare este sancţionată o nulitate virtuală, condiţionată de existenţa unei vătămări pe care pârâta nu a dovedit-o.

Instanţa de apel, prin hotărârea atacată, a mai statuat că dispoziţiile art. 158 C. proc. civ. nu pot fi interpretate separat şi diferit de restul procedurii de citare şi de scopurile acesteia - asigurarea contradictorialităţii sub aspect vocaţional şi dreptul la apărare -, ci sistematic şi cu luarea în considerare a tuturor dispoziţiilor aplicabile.

În acest sens, a reţinut că, deşi pârâta, prin întâmpinarea depusă la dosarul primei instanţe, a indicat sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură, nu a indicat în mod expres persoana însărcinată cu primirea corespondenţei, situaţie în care se aplică regula de drept comun înscrisă la art. 155 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., procedura de citare fiind, astfel, legal îndeplinită.

Totodată, a apreciat că, chiar şi în ipoteza în care s-ar admite o neregularitate formală, regula cuprinsă în art. 158 C. proc. civ. nu este menţionată sub sancţiunea nulităţii exprese, fiind o nulitate virtuală, care, potrivit art. 175 C. proc. civ., este condiţionată de dovedirea unei vătămări ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actului; or, în concret, nu a fost indicată şi nici probată o astfel de vătămare, în condiţiile în care apelanta nu a arătat ce argumente sau probatorii noi ar fi putut aduce în cazul citării acesteia la sediul ales.

Procedând la verificarea susţinerilor pârâtei-recurente prin examinarea actelor dosarului, Înalta Curte constată că argumentele critice invocate de recurentă în susţinerea primului motiv de casare invocat sunt fondate şi determină casarea atât a deciziei recurate, cât şi a sentinţei primei instanţe şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată primei instanţe, cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale ale părţilor litigante, fiind vorba despre o neregularitate procesuală survenită în faţa primei instanţe, invocată de pârâtă pe calea apelului care însă a fost în mod greşit respins.

Astfel, se observă că, prin întâmpinarea formulată în dosarul primei instanţe, pârâta a indicat sediul procedual ales la "D." din Bucureşti, str. x, adresă la care a solicitat comunicarea actelor de procedură, indicând şi numele persoanei însărcinate cu primirea corespondenţei în persoana doamnei C.; cu toate acestea, citarea şi comunicarea actelor procedurale ulterioare, în faţa primei instanţe, s-au realizat la sediul social din Buzău, Sos. x, judeţul Buzău.

Or, dacă pârâta a optat în mod expres să fie citată la sediul reprezentantului convenţional ales şi a indicat inclusiv persoana însărcinată cu primirea corespondenţei, această alegere a părţii produce efectele prevăzute de art. 158 C. proc. civ., instanţa fiind ţinută să efectueze procedura de citare la adresa indicată.

Din interpretarea sistematică şi teleologică a dispoziţiilor C. proc. civ. referitoare la citarea şi comunicarea actelor de procedură rezultă că intenţia legiuitorului a fost aceea de a permite instanţelor de judecată să efectueze comunicarea actelor de procedură printr-o varietate de modalităţi, scopul fiind acela de a aduce la cunoştinţa justiţiabililor că sunt chemaţi în faţa instanţei de judecată sau de a le transmite în mod concret şi efectiv actele de procedură întocmite în dosar şi care, potrivit legii, sunt supuse comunicării. Faptul că în cuprinsul întâmpinării se impune, drept cerinţă obligatorie, pentru persoana juridică, precizarea sediului nu poate avea semnificaţia impunerii obligativităţii efectuării procedurii de citare la sediul justiţiabilului în toate situaţiile, deoarece instituţia comunicării actelor de procedură este distinctă de cea a indicării domiciliului/sediului, fiecare dintre ele având o reglementare proprie, menită să răspundă unor imperative diferite în economia procesului civil.

Comunicarea actelor de procedură are o reglementare specifică, adoptată în vederea încunoştinţării părţilor de existenţa procesului, punând astfel în valoare respectarea principiilor fundamentale ale procesului civil: dreptul la un proces echitabil, accesul la justiţie, respectarea dreptului la apărare şi principiul contradictorialităţii.

Astfel, conform art. 153 alin. (1) din C. proc. civ., instanţa poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părţile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel. Pe de altă parte, punând în evidenţă importanţa citării părţii la proces - act de procedură menit să asigure respectarea principiilor fundamentale ale procesului civil între care principiul contradictorialităţii şi cel al dreptului la apărare - dispoziţiile art. 153 alin. (2) din C. proc. civ. stipulează că instanţa va amâna judecarea şi va dispune să se facă citarea ori de câte ori constată că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege, sub sancţiunea nulităţii.

Pe de altă parte, deşi regula instituită de art. 155 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ. statuează că persoanele juridice de drept privat (cum este şi pârâta din prezenta cauză) se citează, prin reprezentanţii lor, la sediul principal sau, atunci când este cazul, la sediul dezmembrământului, dispoziţiile art. 158 din C. proc. civ. instituie o excepţie de la această regulă stabilind că, în caz de alegere de domiciliu sau, după caz, de sediu, dacă partea a arătat şi persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea menţiuni, comunicarea se va face, după caz, potrivit art. 155 sau 156 din C. proc. civ.

Această regulă derogatorie nu este facultativă sau opţională pentru instanţa de judecată deoarece procedura de citare a părţilor la proces trebuie să asigure finalitatea urmărită de legiuitor: aceea ca partea să fie încunoştinţată despre termenul de judecată la care vor avea loc dezbaterile orale asupra pricinii. Indicarea de către parte a unui anumit sediu procesual, ales pentru comunicarea citaţiilor şi a celorlalte acte de procedură, inclusiv prin indicarea persoanei responsabile cu primirea corespondenţei, semnifică faptul că partea a luat toate măsurile ce depind de ea pentru ca scopul citării să fie asigurat în privinţa sa, iar garanţiile procesuale ale părţii să fie, din această perspectivă, respectate.

În raport de aceste considerente preliminare, instanţa supremă constată că solicitarea pârâtei de a i se comunica toate actele de procedură la sediul ales în Bucureşti, str. x, reprezintă o aplicare a principiului disponibilităţii, permiţând acesteia exerciţiul drepturilor sale procesuale în conformitate cu dispoziţiile art. 158 alin. (1) C. proc. civ., de o manieră aptă să asigure înştiinţarea sa despre desfăşurarea procesului şi în consecinţă, respectarea dreptului la apărare, a principiului contradictorialităţii precum şi a principiului oralităţii procesului, principii consacrate de art. 13, 14 şi 15 din C. proc. civ.

Cum menţiunile inserate în practicaua sentinţei primei instanţe relevă că pârâta nu a fost prezentă la termenul când a avut loc judecata nici prin reprezentant legal, nici prin reprezentant convenţional, partea nefiind citată la sediul procesual ales indicat în întâmpinare, Înalta Curte constată că, în cauză, sunt întrunite premisele aplicării dispoziţiilor art. 153 alin. (2) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 175 alin. (2) C. proc. civ., fiind incidentă sancţiunea nulităţii hotărârii pronunţate în aceste condiţii de nelegalitate procedurală.

Astfel, conform art. 175 alin. (2) din C. proc. civ., actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia iar în cazul nulităţilor expres prevăzute de lege, vătămarea este prezumată, partea interesată putând face dovada contrară.

Nulitatea prevăzută lege - art. 153 alin. (2) C- pr.civ. - este aşadar o nulitate expresă, iar vătămarea părţii este prezumată până la dovada contrară pe care o poate face partea interesată - partea adversă sau partea care are interes să înlăture efectele pe care le produce sancţiunea nulităţii.

O astfel de probă contrară nu a fost însă realizată în faţa instanţei de apel de vreme ce efectul nelegalei citări a pârâtei în faţa primei instanţe a fost absenţa părţii de la termenul de judecată la care au avut loc dezbaterile asupra fondului şi nesocotirea dreptului acesteia de a discuta şi dezbate argumentele sale precum şi ale părţii adverse, oral şi în contradictoriu cu partea adversă, aşa cum garantează cele două principii fundamentale ale procesului civile înscrise în art. 13 şi 14 din C. proc. civ.

În raţionamentul expus în considerentele deciziei apelate pentru respingerea motivului de apel referitor la nelegala citare în faţa primei instanţe s-au strecurat trei erori care sunt de natură a întruni cazul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Pe de o parte, instanţa de apel a reţinut că pârâta nu ar fi indicat persoana responsabilă cu primirea actelor de procedură odată cu alegerea sediului pentru comunicarea actelor de procedură, observaţie în dezacord total cu menţiunile clare, exprese şi neechivoce inserate în cuprinsul întâmpinării depuse de pârâtă la prima instanţă, în chiar paragraful destinat alegerii de sediu, fiind indicată în acest sens doamna C..

Pe de altă parte, dispoziţiile art. 158 din C. proc. civ. nu trebuie privite şi nici interpretate şi aplicate izolat, aşa cum a procedat instanţa de apel, ci în corelare cu principiul obligativităţii citării părţii la proces, instituit de art. 153 C. proc. civ. sub sancţiunea nulităţii exprese, dar şi cu dispoziţiile art. 157 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ. referitoare la conţinutul citaţiei. În acest sens, se observă că neindicarea locului citării reprezintă o neregularitate sancţionată expres cu nulitatea de dispoziţiile art. 157 alin. (3) din C. proc. civ., aceeaşi sancţiune a nulităţii exprese fiind incidentă şi în ipoteza în care locul citării este indicat greşit, cu nesocotirea principiului disponibilităţii şi a prevederilor art. 158 C. proc. civ., deoarece efectul produs este similar, respectiv neîndeplinirea scopului procesual al citaţiei.

În al treilea rând, este eronată şi concluzia instanţei de apel privitoare la lipsa oricărei vătămări procesuale a pârâtei fundamentată pe împrejurarea că pricina a fost analizată exclusiv în baza dovezilor ce au fost comunicate părţilor în scris şi a susţinerilor acestora din cererea de chemare în judecată şi în întâmpinare.

În această privinţă, instanţa supremă reaminteşte că oralitatea şi contradictorialitatea, dar şi dreptul la apărare, care implică inclusiv asigurarea posibilităţii părţii de a participa la toate fazele de desfăşurare a procesului precum şi asigurarea posibilităţii de a-şi prezenta susţinerile în scris şi oral, reprezintă principii fundamentale ale procesului civil şi, totodată, garanţii care conturează echitatea desfăşurării procesului.

Echitatea procedurii de judecată în general dar şi dreptul la apărare şi principiul contradictorialităţii nu sunt asigurate în conţinutul lor real, concret şi efectiv dacă părţii i se asigură posibilitatea de a se exprima doar în scris. Fundamentul principiului oralităţii îşi găseşte justificarea în aceea că o comunicare verbală directă completează comunicarea scrisă şi contribuie la procesul de transmitere corectă a mesajului în strădania de convingere a judecătorului. Prin urmare, cu excepţia acelor proceduri simplificate, derogator reglementate de lege, ce se desfăşoară exclusiv în scris, oralitatea derulării procesului serveşte pentru asigurarea dreptului fiecărei părţi de a utiliza în faţa judecătorului şi comunicarea interumană verbală şi directă, în scopul de a-l convinge pe acesta de justeţea motivelor şi argumentelor sale. Or, tocmai acest drept al părţii, consacrat expres de principiul înscris în art. 13 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ. civ. a fost nesocotit de către prima instanţă, prin nelegala citare a părţii la proces urmată de absenţa acesteia la termenul la care au avut loc dezbaterile asupra fondului, astfel că vătămarea procesuală care i-a fost cauzată este cât se poate de evidentă.

Prin urmare, contrar celor statuate de instanţa devolutivă de control, susţinute prin apărările intimatei, Înalta Curte reţine că dispoziţiile procedurale care reglementează citarea părţilor au un caracter imperativ, citarea legală a părţilor fiind necesară pentru a asigura respectarea dreptului la un proces echitabil, conform art. 6 C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prin garantarea dreptului la apărare şi respectarea principiului contradictorialităţii, observându-se că alin. (2) al art. 153 C. proc. civ. oferă un remediu prin care se poate evita nulitatea, respectiv amânarea judecăţii şi citarea părţii pentru un alt termen, remediu care nu a fost însă utilizat în cauză de către prima instanţă.

În acest context, trebuie reamintit că instanţa de contencios european a drepturilor omului a subliniat, în mod constant, că dreptul de acces la o instanţă, principiul contradictorialităţii, precum şi principiul egalităţii armelor, consacrate de art. 6 par. 1 din Convenţie, se aplică, de asemenea, în domeniul specific al comunicării actelor de procedură părţilor (a se vedea, în acest sens, hotărârile din cauzele S.C. E. S.R.L. contra României, par. 29, şi, Avotin contra Letoniei, par. 119).

În acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, instanţele interne trebuie să dea dovadă de diligenţă în ceea ce priveşte asigurarea informării părţilor cu privire la termenele de judecată şi să îşi respecte obligaţia de a le asigura participarea efectivă la proces, în caz contrar, dreptul la un proces echitabil, cu componenta sa materială esenţială - dreptul de acces la un tribunal independent şi imparţial, garantat de dispoziţiile convenţionale ale art. 6 par. 1, putând fi afectat în substanţa sa, devenind unul formal şi iluzoriu.

Astfel, în cauza dedusă judecăţii, se constată că prima instanţă, cu nesocotirea formelor legale, prin încălcarea regulilor de desfăşurare a procesului civil, în sensul avut în vedere de art. 175 alin. (2) C. proc. civ., au pricinuit pârâtei o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin reluarea judecăţii, în condiţii de procedură legal îndeplinită, cu refacerea actului procedural jurisdicţional, afectat de vicii de nelegalitate.

Mai reţine Înalta Curte că garanţiile procesuale ce formează conţinutul procesului echitabil trebuie asigurate, în mod egal şi obiectiv, tuturor părţilor implicate în această procedură, mai ales, că recurenta-pârâtă a fost partea căzută în pretenţii, fiind obligată la plata către reclamantă a sumei de 52.634,93 RON, reprezentând contravaloare marfă livrată şi neachitată, precum şi la plata penalităţilor de întârziere solicitate, fără a i se asigura condiţiile legale pentru a participa la desfăşurarea procedurii judiciare declanşate de reclamantă.

Nerespectarea principiilor fundamentale ale procesului civil atrage sancţiunea nulităţii actului de procedură efectuat în aceste condiţii, astfel că remediul eficient pentru înlăturarea consecinţelor vătămătoare ale actului procedural nelegal nu poate fi decât acela al casării hotărârilor recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

În consecinţă, pentru aceste motive, instanţa de recurs reţine că sunt întemeiate criticile recurentei-pârâte din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., constatând că instanţele devolutive au încălcat regulile de procedură privitoare la citarea părţilor, întrucât pârâta nu a fost legal citată pentru termenul de judecată din 07.11.2023, împrejurare ce a condus la pronunţarea unor hotărâri care au cauzat părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin casarea acestora şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, în vederea asigurării tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata le conferă părţilor.

Întrucât a fost găsit întemeiat motivul de casare privind încălcarea regulilor de procedură sancţionate cu nulitatea hotărârilor pronunţate în cauză, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune cercetarea criticilor circumscrise motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., sub aspectul încălcării normei de drept material prevăzută de art. 1.478 C. civ., în temeiul căreia se susţine că, în cauză, sunt îndeplinite toate condiţiile pentru ca plata efectuată să fie considerată valabilă şi făcută cu bună-credinţă, susţinerile contradictorii ale părţilor cu privire la acest aspect urmând a fi evaluate de instanţa de fond, odată cu rejudecarea procesului.

Pe cale de consecinţă, în considerarea tuturor argumetelor expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 şi art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-pârâta S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 292/08.10.2024, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, va casa decizia recurată şi sentinţa civilă nr. 632/07.11.2023, pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2023, şi va trimite cauza spre o nouă judecată primei instanţe.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de intimata-reclamantă, constând în taxa judiciară de timbru, Înalta Curte notează că, în cazul admiterii unei căi de atac prin care este casată/anulată hotărârea atacată şi trimisă cauza spre rejudecare, cererea nu este încă soluţionată iar procesul urmează a fi tranşat cu ocazia rejudecării. Cum la baza solicitării cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a celui care a pierdut procesul, iar poziţia juridică de parte câştigătoare este determinată de raportul dintre conţinutul obiectului acţiunii şi rezultatul obţinut prin hotărârea de soluţionare a litigiului, se constată că, prin trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe nu s-a stabilit încă partea câştigătoare, astfel încât la acest moment nu se poate face aplicarea dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., asupra cheltuielilor de judecată avansate urmând a se pronunţa instanţa cu ocazia rejudecării pricinii, în funcţie de soluţia ce se va pronunţa în cauză şi de concluzia referitoare la partea care va câştiga respectiv partea care va pierde procesul, în sensul art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâta S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 292/08.10.2024, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Casează decizia atacată şi sentinţa civilă nr. 632/07.11.2023, pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2023, şi trimite cauza spre o nouă judecată primei instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 aprilie 2025.