Appeal annulled as void for generic grounds; arbitration award annulment action fails

Şedinţa publică din data de 9 aprilie 2025

Analizând actele de la dosar şi decizia atacată, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia a II-a civilă la 22.12.2021 sub nr. x/2021, întemeiată pe art. 977 C. proc. civ., reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat instanţei să dispună, în contradictoriu cu pârâta S.C. Prompt S.A., emiterea unei ordonanţe preşedinţiale prin intermediul căreia să se constate că la 26.05.2015 a fost efectuată o recepţie parţială a lucrărilor aferente contractului de lucrări încheiat în 12.08.2014 "A. S.R.L. Timişoara, România" între S.C. A. S.R.L. şi S.C. Prompt S.A., respectiv că recepţia la terminarea lucrărilor a fost efectuată la 04.11.2015, prin încheierea la acea dată a procesului-verbal de remedieri.

În subsidiar, a solicitat ca, în condiţiile în care data recepţiei finale nu poate fi stabilită în 04.11.2015, să se constate că recepţia la terminarea lucrărilor a fost realizată în 05.10.2015, prin încheierea procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. x/05.10.2015.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat, pe cale de excepţie, respingerea cererii ca inadmisibilă, în principal, faţă de dispoziţiile art. 35 C. proc. civ., iar în subsidiar, pentru neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale, sancţionarea reclamantei cu amendă judiciară, precum şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea precizatoare înaintată la dosar la 19.01.2022, întemeiată pe art. 1.001 C. proc. civ., reclamanta a învederat că înţelege să transforme cererea într-una de drept comun; totodată, în temeiul art. 204 C. proc. civ., a solicitat instanţei să constate că termenul de garanţie de 5 ani stabilit conform contractului a început să curgă la 04.11.2025, iar în situaţia în care se va aprecia ca dată a recepţiei la terminarea lucrărilor 05.10.2015, să se constate că la această dată a început să curgă termenul de garanţie.

Prin întâmpinarea la cererea precizatoare, pârâta a invocat excepţia necompetenţei generale a instanţei de judecată şi a solicitat declinarea competenţei în favoarea Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în raport cu clauza compromisorie prevăzută la art. 20.8 din contract şi a reiterat cele susţinute prin întâmpinarea formulată la cererea introductivă.

Prin sentinţa civilă nr. 251/PI/04.05.2022, Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă a admis excepţia de necompetenţă generală a instanţei de judecată şi a declinat competenţa de judecare a cererii în favoarea Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, pe rolul căreia cauza a fost înregistrată la 21.07.2022 sub nr. x/2022.

Prin sentinţa arbitrală nr. 70/27.07.2023, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii cererii, a respins ca neîntemeiată cererea de arbitraj şi a obligat reclamanta la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe arbitrale a formulat acţiune în anulare S.C. A. S.R.L.

Prin sentinţa civilă nr. 21/16.02.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată acţiunea în anulare şi a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 25.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reduse.

Împotriva sentinţei civile menţionate a promovat recurs S.C. A. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei civile, anularea sentinţei arbitrale, cu consecinţa admiterii cererii arbitrale astfel cum a fost formulată şi precizată.

În motivarea căii de atac declarate, sub un prim aspect, recurenta a criticat hotărârea atacată apreciind că instanţa a analizat în mod eronat motivul de anulare reglementat de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. considerând că acesta nu este incident, întrucât nu s-ar fi arătat în ce mod au fost încălcate ordinea publică, bunele moravuri sau vreo normă imperativă a legii.

În opinia sa, analiza motivului de anulare trebuia efectuată prin prisma faptului că tribunalul arbitral nu a soluţionat cererea arbitrală, respectiv nu a determinat data la care s-a născut şi a început să curgă dreptul S.C. Prompt S.R.L. la plata penalităţilor pentru nerestituirea la termen a garanţiei de bună execuţie de către S.C. A. S.R.L., ci a reiterat soluţia pronunţată prin sentinţa arbitrală nr. 5/2021, prin care au fost soluţionate alte petite, şi nu cel care viza constatarea/stabilirea acestei date; în acest context, a apreciat că, procedând astfel, ordinea publică, bunele moravuri şi normele imperative cu privire la soluţionarea unui litigiu, fie el şi arbitral, au fost încălcate.

A afirmat că instanţa s-a limitat în a observa că fundamentarea concluziilor tribunalului arbitral s-a efectuat în baza dispoziţiilor art. 606 şi ale art. 615 C. proc. civ., deşi aceasta nu a contestat caracterul definitiv şi obligatoriu al sentinţei arbitrale nr. 5/2021, ci soluţionarea litigiului pendinte prin raportare strict la această sentinţă arbitrală, ceea ce echivalează cu nesoluţionarea petitului.

Această soluţie, potrivit recurentei, încalcă normele de ordine publică deoarece nu a fost luată în considerare modalitatea de încheiere a procesului-verbal de recepţie a lucrărilor, prin absenţa tuturor persoanelor obligatoriu a fi prezente, conform dispoziţiilor legale în materie.

A precizat că sentinţa arbitrală nr. 5/2021, prin care tribunalul arbitral a soluţionat un litigiu având ca obiect obligarea acesteia la plata unor sume de bani către S.C. Prompt S.R.L., are putere de lucru judecat doar cu privire la acele sume.

Printr-o altă critică, evocând art. 11 şi art. 1.169 C. civ., a susţinut că instanţa nu a analizat acţiunea în anulare nici prin prisma acestor dispoziţii.

Sub un al doilea aspect, a criticat hotărârea susţinând că instanţa a aplicat în mod eronat dispoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ. atunci când a considerat că se impune reducerea onorariului de avocat de la suma de 35.485,80 RON doar la 25.000 RON.

În raport cu obiectul litigiului şi munca depusă de către avocat, dificultatea acestuia şi timpul alocat în vederea redactării întâmpinării şi/sau reprezentarea în instanţă, a opinat că onorariul corect ce s-ar fi putut acorda era în cuantum de maxim 4.000 RON.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă a invocat excepţia nulităţii recursului având în vedere caracterul generic al argumentelor expuse în susţinerea demersului recurentei şi a arătat că, la fel ca în faţa curţii de apel, nu se indică în concret, ce anume din ordinea publică, bunele moravuri sau ce dispoziţii imperative ale legii ar fi fost încălcate de către instanţă, respectiv care considerente din hotărârea atacată ar fi nelegale, în condiţiile în care autoarea recursului îşi limitează expunerea la simple susţineri generice neîncadrabile în vreun motiv de casare. De asemenea, cu privire la critica referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată acordate, a învederat că aceasta nu reprezintă o chestiune de legalitate şi a făcut trimitere la decizia nr. 3/2020 pronunţată în interesul legii.

Recurenta-reclamantă nu a uzat de dreptul procesual de a formula răspuns la întâmpinare.

Prin rezoluţia din 18.11.2024, s-a fixat termen în şedinţă publică la 05.02.2025, cu citarea părţilor.

Prin încheierea din 05.02.2025, judecata cauzei a fost amânată la solicitarea recurentei-reclamante pentru imposibilitatea de prezentare a apărătorului ales la termenul de judecată.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde, printre altele elemente obligatorii, şi motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar conform art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii". De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă criticile de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. O astfel de concluzie este în acord cu principiul nedevolutiv al recursului consacrat de art. 483 alin. (3) C. proc. civ. potrivit căruia "recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Aşadar, sancţiunea nulităţii este incidentă nu numai în cazul în care lipsesc motivele de nelegalitate, ci şi în situaţia în care acestea sunt invocate formal sau vizează chestiuni de netemeinicie, întrucât aspectele ce ţin de aprecierea judecătorului precum şi de evaluarea probelor administrate în cauză intră în atribuţia exclusivă a instanţelor devolutive. Cu privire la aceste aspecte, ce ţin de temeinicia hotărârii, criticile formulate în recurs pot dobândi vocaţia de a fi încadrabile în motivele de casare expres şi limitativ prevăzute de lege numai în măsura în care, în cadrul raţionamentelor expuse în hotărârea atacată, se regăsesc nesocotiri ori încălcări ale unor prevederi legale.

Recursul de faţă este îndreptat împotriva unei sentinţe pronunţate în temeiul art. 613 C. proc. civ., iar această cale de atac este supusă unei duble limitări.

Pe de o parte, rămâne supusă exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) dar şi art. 483 alin. (3) C. proc. civ. şi obligă pe autorul său să prezinte critici concrete de nelegalitate împotriva sentinţei atacate, obiect al recursului, numai acestea fiind admisibile şi având vocaţia de a fi examinate de instanţa de control judiciar, în condiţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Pe de altă parte, cenzura de legalitate nu poate privi decât modalitatea în care s-a dat dezlegare motivelor acţiunii în anulare, astfel cum s-a statuat în decizia nr. 1/2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

Transpunând aceste considerente la analiza căii de atac de faţă, Înalta Curte reţine că recurenta s-a prevalat de motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material), susţinând că instanţa a dat o interpretare eronată prevederilor art. 608 alin. (1) lit. h) şi ale art. 451 alin. (2) C. proc. civ., respectiv nu a analizat acţiunea în anulare prin prisma art. 11 şi art. 1.169 C. civ.

Examinarea argumentelor expuse în memoriul de recurs relevă că acestea nu pot fi circumscrise motivului invocat şi nici unui alt motiv de nelegalitate, în condiţiile în care nu se arată în mod concret cum anume au fost nesocotite sau aplicate greşit, de către instanţă, dispoziţiile legale menţionate. Pe de altă parte, se observă că întreaga construcţie juridică a tezei deduse judecăţii în recurs este fundamentată pe elemente ce au fost supuse verificării prin motivele acţiunii în anulare, fără nicio raportare a acestora la dezlegările date de către instanţa de judecată.

Astfel, deşi se susţine că interpretarea dată dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.. este eronată, se constată că recurenta nu a dezvoltat nicio critică în legătură cu modalitatea în care acest text de lege a fost interpretat de către instanţă, ci s-a limitat în a preciza că, întrucât noţiunile de "ordine publică" şi "bunele moravuri" nu sunt definite în mod expres în doctrină, acestea pot fi supuse oricăror interpretări aferente unei situaţii concrete, respectiv că analiza motivului de anulare invocat trebuia efectuată prin prisma faptului că tribunalul arbitral nu a soluţionat cererea cu care a fost învestit, ci a reiterat soluţia pronunţată prin sentinţa arbitrală nr. 5/2021.

Înalta Curte subliniază că instanţa de judecată, în procedura reglementată de art. 608-613 C. proc. civ., nu este chemată să reanalizeze modul în care tribunalul arbitral a stabilit situaţia de fapt sau a administrat şi a apreciat probatoriul administrat în cauză, întrucât aceasta ar transforma acţiunea în anulare într-o cale ordinară de atac de reformare, ceea ce ar exceda raţiunea şi configuraţia procesuală a acţiunii în anulare a sentinţei arbitrale. Având în vedere configuraţia juridică a acţiunii în anularea hotărârii arbitrale, motivul de recurs prev. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat cu succes numai în măsura în care, prin hotărârea pronunţată asupra acţiunii în anularea sentinţei arbitrale, curtea de apel a nesocotit sau aplicat greşit norme de drept material, în cadrul demersului judiciar de examinare a legalităţii hotărârii arbitrale, din perspectiva motivului de anulare consacrat de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., care nu reprezintă în sine o normă de drept material în sensul legii.

Regula instituită de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., care permite anularea unei hotărâri arbitrale, atunci când ea nesocoteşte norme ce ocrotesc ordinea publică, bunele moravuri sau alte norme imperative ale legii, reprezintă o normă de procedură care stabileşte limitele în care o hotărâre arbitrală poate fi examinată din perspectiva conformităţii acesteia cu legea.

De aceea, constatând că, prin motivele de recurs, reclamanta nu indicat care anume normă de drept material instituită de lege a fost nesocotită ori aplicată greşit de către curtea de apel, în demersul său de examinare a legalităţii hotărârii arbitrale, instanţa supremă conchide prin a aprecia că motivele invocate nu se circumscriu cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ.

Nici critica prin care se afirmă că instanţa nu a analizat acţiunea în anulare prin prisma dispoziţiilor art. 11 şi cele ale art. 1.169 C. civ. nu poate fi circumscrisă vreunui motiv de casare, nici măcar cazului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ. în condiţiile în care recurenta nu a binevoit să indice în ce sens aceste dispoziţii au fost nesocotite, deşi erau pe deplin incidente în litigiu, ori în ce mod au fost aplicate greşit de către curtea de apel, pentru ca argumentele astfel dezvoltate să fie de natură să se integreze în sintagma "motive de nelegalitate" şi să poată provoca un examen de legalitate a hotărârii atacate în limitele restrictive şi nedevolutive ale recursului - cale extraordinară de atac.

Referitor la critica prin care se susţine interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., se impune a se reţine faptul că aceasta nu reprezintă o chestiune de legalitate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii statuând, în mod obligatoriu, conform prevederilor art. 517 alin. (4) C. proc. civ., prin decizia nr. 3/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 181/05.03.2020, Partea I, că "în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ..".

Cât priveşte cererea intimatei-pârâte de obligare a recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, în sumă de 35.520,07 RON, conform înscrisurilor aflate la filele x, factura seria x nr. x/04.11.2024 şi extrasul de cont emis de B. la 08.11.2024 ce atestă încasarea onorariului de avocat, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., urmează a dispune obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 20.000 RON către intimata-pârâtă, cu titlu de cheltuieli de judecată reduse, pentru considerentele ce succed.

În temeiul art. 451 alin. (2) C. proc. civ., instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în materia rambursării cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse şi onorariile avocaţiale, că "acestea urmează să fie recuperate de partea care a câştigat procesul, numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare, care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil", având în vedere rolul judecătorului în desfăşurarea procesului, care îi oferă posibilitatea unei imagini de ansamblu asupra complexităţii cauzei şi a muncii depuse de avocat (cauza Nielsen şi Johnsen contra Norvegiei, cauza Sabou şi Pârcălab contra României, cauza Almeida, Garret şi alţii contra Portugaliei).

În consecinţă, în aprecierea cuantumului onorariului avocatului, instanţa trebuie să aibă în vedere atât valoarea creanţei/obiectului cauzei, cât şi proporţionalitatea onorariului cu volumul de muncă depus, ori elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea cauzei, putându-se aprecia în ce măsură onorariul trebuie suportat de pârâtul chemat în judecată, cu atât mai mult cu cât dispoziţiile C. proc. civ. sunt menite să împiedice abuzul de drept, prin deturnarea cheltuielilor de judecată de la finalitatea firească.

Pentru a stabili reducerea onorariului de avocat, Înalta Curte se raportează la criteriile prevăzute de art. 127 din Statutul profesiei de avocat, dând totodată eficienţă cheltuielilor efectuate de parte prin angajarea unui apărător dar ţinând cont şi de faptul că în faţa primei instanţe s-a apreciat, în egală măsură, asupra caracterului nerezonabil şi exagerat al cheltuielilor de judecată pretinse, acestea fiind reduse la un cuantum de 25.000 de RON de către curtea de apel, în aplicarea aceloraşi criterii de apreciere şi a faptului că o acţiune în anulare a hotărârii arbitrale nu declanşează un veritabil litigiu pe fond, ea reprezentând doar o cale de atac în invalidare îndreptată împotriva hotărârii arbitrale.

Astfel, constatând că suma pretinsă de către intimata-pârâtă, respectiv 35.520,07 RON, apare ca fiind vădit disproporţionată în raport cu complexitatea cauzei şi activitatea desfăşurată de avocat în prezenta fază procesuală, respectiv întocmirea întâmpinării şi prezenţa avocatului la termenele de judecată acordate în şedinţa publică din 05.02.2025 şi 09.04.2025, Înalta Curte apreciază că suma de 20.000 RON reprezentând onorariu de avocat întruneşte caracterul real, necesar şi rezonabil al cheltuielilor de judecată, raportat la obiectul dosarului şi complexitatea cauzei.

Instanţa supremă nu va primi argumentul intimatei conform căruia cheltuielile de judecată în cuantum ridicat se justifică şi din perspectiva unui exerciţiu abuziv al dreptului de acces la instanţă exercitat de partea adversă. În această privinţă, Înalta Curte reaminteşte că eventualul exerciţiu abuziv al dreptului de acces la instanţă poate activa exclusiv remediile reglementate expres art. 12 alin. (2) din C. proc. civ., fără însă a conferi celeilalte părţi din proces, prerogativa de a sancţiona ea însăşi o astfel de conduită abuzivă, prin augmentarea exagerată a cheltuielilor de judecată, peste limitele de necesare şi rezonabile pe care le implică procesul, prin raportare la valoarea şi complexitatea acestuia precum şi a muncii concrete depuse de avocat.

Pentru aceste considerente, reţinând că încadrarea dată de către recurenta-reclamantă chestiunilor deduse judecăţii prin memoriul de recurs este una pur formală, argumentele învederate nefiind subsumabile motivului de recurs invocat, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sau vreunui alt motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 C. proc. civ. şi nici nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., precum şi a prevederilor art. 489 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului astfel declarat.

Ca atare, cum, în speţă, recurenta-reclamantă este cea căreia i se anulează calea extraordinară de atac a recursului, fiind partea care a pierdut procesul în accepţiunea art. 453 alin. (1) C. proc. civ., raportat la considerentele mai sus expuse şi vâzând solicitarea recurentei de micşorare a cuantumului cheltuielilor de judecată solicitate de către intimata-pârâtă, precum şi argumentele expuse referitoare la rezonabilitatea cheltuielilor de judecată solicitate, Înalta Curte va obliga recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă a sumei de 20.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reduse în temeiul art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 21/16.02.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă S.C. Prompt S.R.L. a sumei de 20.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 aprilie 2025.