Competence of labor dispute against judicial institutions: Application of Art. 127 C. proc. civ. over Labor Code domicile rule

Şedinţa publică din data de 8 aprilie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial sub număr de dosar x/2024 la 30 ianuarie 2024 pe rolul Tribunalului Vrancea, secţia I civilă, reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi G. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea de Apel Ploieşti, Tribunalul Prahova, Judecătoria Ploieşti şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se fie obligaţi pârâţii la: egalizarea la nivelul maxim al salariului de bază cu nivelul maxim al salariului de bază pentru grefierul cu studii medii, începând cu anul 2020 cât şi în viitor, ţinându-se cont de majorările salariale acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive, urmând a se constata că prestăm aceeaşi activitate desfăşurată în aceleaşi condiţii de muncă, vechime în muncă şi funcţie şi pe cale de consecinţă obligarea pârâţilor la recalcularea indemnizaţiei de încadrare; obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului reprezentat de diferenţa salarială rezultată dintr-o nouă indemnizaţie şi indemnizaţia actuală de încadrare la zi şi în continuare, până la plata efectivă a noii indemnizaţii, începând cu anul 2020, 3 ani anteriori înregistrării prezentei cereri; obligarea pârâţilor, respectiv, la alocarea fondurilor necesare plăţii diferenţelor băneşti corespunzătoare prin obligarea părţilor la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţelor dintre venitul la care suntem îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, precum şi pentru viitor, actualizarea sumelor stabilite cu indicele de inflaţie şi aplicarea dobânzilor legale penalizatoare drepturi salariale, calculate începând cu data scadenţei plăţii sumelor ce ar trebui achitate reclamanţilor până plata efectivă a acestora.

Prin încheierea din 13 iunie 2024 s-a dispus disjungerea cauzei în ceea ce-i priveşte pe reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi G., grefieri la Judecătoria Ploieşti, şi pârâţii Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea de Apel Ploieşti, Tribunalul Prahova, Judecătoria Ploieşti şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi formarea unui nou dosar, respectiv nr. x/2024

Prin sentinţa civilă nr. 392 din 10 octombrie 2024, Tribunalul Vrancea, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cererii de chemare în judecată, formulată de reclamanţi în favoarea Tribunalului Prahova, secţia I civilă.

În motivarea hotărârii, reţinând faptul că reclamanţii au calitatea de grefieri în cadrul Judecătoriei Ploieşti, s-a apreciat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ. nu sunt aplicabile în cauză, ci competenţa se stabileşte potrivit dreptului comun, dispoziţiile art. 269 alin. (2) Codul Muncii.

Aşadar, Tribunalul Vrancea a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, în circumscripţia căruia reclamanţii îşi au domiciliile.

Învestit prin declinare, Tribunalul Prahova a reţinut, în esenţă, că, în cauză, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Vrancea, ca instanţă deopotrivă competentă conform art. 127 alin. (2)1 cu aplicarea alin. (2) C. proc. civ., aleasă în acest sens de către reclamanţi în raport cu prevederile art. 116 C. proc. civ.

Aşa fiind, prin sentinţa civilă nr. 185 din 20 februarie 2025, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia I civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea. Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă. A fost suspendată judecarea cauzei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Vrancea competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Prezentul litigiu vizează un conflict de muncă declanşat de către reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi G., în contradictoriu cu pârâţii Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea de Apel Ploieşti, Tribunalul Prahova, Judecătoria Ploieşti şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) Codul Muncii (forma în vigoare la data promovării acţiunii), dreptul comun în materie, cererile având ca obiect conflicte de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă ori, după caz, sediul

Cu toate acestea, dată fiind calitatea părţilor, în analiza competenţei instanţei judecătoreşti la care trebuie introdusă cererea, Înalta Curte reţine că nu sunt incidente dispoziţiile de drept comun, ci prevederile art. 127 alin. (1)-(2) şi (21) din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că ivirea prezentului conflict negativ de competenţă a fost determinată de modul diferit în care cele două instanţe au interpretat dispoziţiile art. 127 C. proc. civ.

Aceste prevederi legale, invocate de instanţele aflate în conflict în cuprinsul considerentelor, reglementează situaţia particulară a litigiilor în care este implicat un judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier în calitate de reclamant sau de pârât, raţiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluţionare părtinitoare a cauzei, din pricina calităţii părţii.

Raportat la data introducerii acţiunii, 30 ianuarie 2024, potrivit dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 310/2018:

"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

(21) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.

În speţă, acţiunea a fost demarată de reclamanţi în calitate de grefieri în cadrul Judecătoriei Ploieşti, iar, alături de ceilalţi pârâţi, şi Curtea de Apel Ploieşti, Tribunalul Prahova şi Judecătoria Ploieşti au calitate de pârâţi în cauză, fiind instanţe de judecată împotriva căreia este îndreptată cererea de chemare în judecată.

Având în vedere că reclamanţii nu îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să soluţioneze cauza (tribunal) sau la instanţa superioară acesteia (curte de apel), în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

În schimb, având în vedere că, în cauză, Tribunalul Prahova este chemat în judecată în calitate de pârât, sunt incidente dispoziţiile referitoare la competenţa facultativă prevăzută de textul art. 127 alin. (2) raportat la art. 127 alin. (2 ind. 1) C. proc. civ., care vizează şi ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

Aşadar, în cazul cererii introduse împotriva unei instanţe de judecată care ar fi de competenţa respectivei instanţe, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

În speţă, reclamanţii au învestit cu soluţionarea litigiului Tribunalul Vrancea, aflat în circumscripţia Curţii de Apel Galaţi, curte de apel învecinată Curţii de Apel Ploieşti de care aparţine Tribunalul Prahova, instanţa căreia i-ar reveni, în mod obişnuit, competenţa soluţionării în fond a cererii potrivit art. 269 alin. (2) Codul Muncii.

Aşa fiind, instanţa supremă constată că reclamanţii şi-au manifestat opţiunea, în condiţiile art. 127 alin. (2) şi alin. (2 ind. 1) C. proc. civ., determinând astfel competenţa teritorială în soluţionarea cererii de chemare în judecată.

Faţă de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2025.