Labor jurisdiction conflict resolved: Argeș Tribunal prevails over Dâmbovița for court staff salary claims.

Şedinţa publică din data de 8 aprilie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 3 aprilie 2024 pe rolul Tribunalului Dâmboviţa sub număr de dosar x/2024, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., OO., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Olt, Curtea de Apel Craiova şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

1. recunoaşterea şi acordarea în întinderea drepturilor salariale cuvenite a unei valori de referinţă sectorială (VRS) de 605,225 RON neplafonată, începând cu data de 01.01.2018 şi pentru viitor, majorate cu 25% conform art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportate Ia aplicarea prevederilor art. 12 din Secţiunea 1, Dispoziţii comune din Capitolul VIII Reglementări specifice personalului din justiţie Anexa V Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională - Legea nr. 153/2017;

2. recalcularea sporurilor în procent de 45% şi valorificarea în concret a drepturilor reclamanţilor prin recalcularea indemnizaţiei de încadrare începând cu data de 01.01.2018 (data aplicării majorării de 25% potrivit art. 38a lin. 3 din Legea-cadru nr. 153/017 raportate la aplicarea prevederilor art. 12 din Secţiunea 1, Dispoziţii comune din Capitolul VIII Reglementări specifice personalului din justiţie Anexa V Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională - Legea nr. 153/2017;

3. actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflaţie stabilit de Institutul Naţional de Statistici prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind diferenţele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadentei plăţii sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanţilor până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior.

Prin sentinţa civilă nr. 1596 din 11 septembrie 2024 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Dâmboviţa şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Dâmboviţa a reţinut că în materia soluţionării litigiilor de muncă competenţa teritorială a instanţelor judecătoreşti este de ordine publică. Potrivit art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., competenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetenţa teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

La primul termen de judecată, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Dâmboviţa.

S-a constatat că reclamanţii au calitatea de personal auxiliar de specialitate şi conex în cadrul Tribunalului Olt.

Potrivit art. 269 alin. (2) Codul muncii, cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) - conflicte individuale sau colective de muncă - se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă ori, după caz, sediul.

Dat fiind că reclamanţii au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Tribunalului Olt (aflat în circumscripţia Curţii de Apel Craiova) şi au formulat cererea în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Olt şi Curtea de Apel Craiova, în cauză sunt însă incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. privind competenţa facultativă care prevăd că dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea, dispoziţii care se aplică în mod corespunzător şi în cazul grefierilor.

Reiese astfel că, în ipoteza în care nu ar fi fost incidente dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., tribunalul competent să soluţioneze cererea ar fi fost Tribunalul Olt.

Tribunalul notează că legiuitorul a înţeles să instituie competenţa de soluţionare a cererilor formulate de un judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier, potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ. în favoarea uneia "dintre instanţele de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă potrivit legii".

În consecinţă, partea care invocă o situaţie care cade sub incidenţa art. 127 C. proc. civ. are alegerea între instanţe de acelaşi grad, aflate în circumscripţia curţilor de apel învecinate, nefiind permis să aleagă o instanţă din circumscripţia unei curţi de apel care nu se învecinează cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă potrivit legii.

În concret, reclamanţii aveau posibilitatea să aleagă un tribunal aflat în circumscripţia următoarelor Curţi de Apel: Bucureşti, Piteşti, Alba-Iulia sau Timişoara, deoarece acestea se învecinează cu Curtea de Apel Craiova.

Curtea de Apel Ploieşti, în circumscripţia căreia se află Tribunalul Dâmboviţa, nu se învecinează cu Curtea de Apel Craiova.

Aşa fiind, s-a reţinut că Tribunalul Dâmboviţa nu este competent teritorial să judece prezenta cauză.

Învestit prin declinare, Tribunalul Argeş, pornind de la cadrul legal instituit de prevederile art. 127 alin. (1), alin. (2), alin. (2)2 şi alin. (3) C. proc. civ., a reţinut, în esenţă, că dispoziţiile alin. (1) al art. 127 C. proc. civ. sunt de ordine publică în ceea ce priveşte necompetenţa instanţelor din raza teritorială a curţii de apel unde se află instanţa care are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa acesteia sau a unei instanţe inferioare în grad, aceasta având obligaţia de a sesiza una din instanţele menţionate de legiuitor.

Însă, în situaţia în care instanţa are calitatea de pârât, a apreciat Tribunalul Argeş, reclamantul are posibilitatea de a sesiza şi instanţa competentă potrivit legii, norma de competenţă fiind, în acest caz, de ordine privată, astfel cum reiese şi din interpretarea gramaticală a art. 127 alin. (2) C. proc. civ., care foloseşte sintagma "poate sesiza".

S-a reţinut că reclamanţii au înţeles să sesizeze o altă instanţă de judecată decât cea de la domiciliul lor, respectiv Tribunalul Dâmboviţa, care nu se regăseşte însă în circumscripţia unei curţi de apel care să fie învecinată cu curtea de apel în cadrul căreia se află instanţele ce au calitatea de pârât, iar o atare situaţie se circumscrie unei excepţii de necompetenţă de ordine privată.

Faţă de această calificare juridică a excepţiei necompetenţei teritoriale, Tribunalul Argeş a apreciat că devin incidente dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.

Astfel, raportat la împrejurarea că pârâţii prin întâmpinările formulate nu au invocat excepţia necompetenţei teritoriale, s-a constat că instanţa nu o putea ridica din oficiu, fiind ţinută să soluţioneze litigiul dedus judecăţii, motiv pentru care, Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr. 3705/2024 din 26 noiembrie 2024, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă şi a suspendat judecata cauzei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Argeş, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 232 din Codul muncii, procedura de soluţionare a conflictelor de muncă se stabileşte prin lege specială.

La data introducerii acţiunii (3 aprilie 2024), legea specială care reglementa soluţionarea conflictelor colective şi individuale de muncă (Legea dialogului social nr. 62/2011) era abrogată, fiind înlocuită de noua Lege a dialogului social nr. 367/2022, care a intrat în vigoare în data de 25 decembrie 2022. Însă, noua lege a dialogului social nu mai reglementează soluţionarea conflictelor individuale de muncă, limitându-se la reglementarea procedurii de rezolvare a conflictelor colective de muncă.

În consecinţă, neexistând o lege specială în raport cu Codul muncii care să reglementeze soluţionarea conflictelor individuale de muncă, rezultă că litigiile de muncă se soluţionează în baza prevederilor Codului muncii (Titlul XII, Jurisdicţia muncii: art. 266 - art. 275) şi ale C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă ori, după caz, sediul.

În cauză însă, Înalta Curte reţine incidenţa dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., a căror raţiune o constituie asigurarea caracterului efectiv al imparţialităţii judecătorilor, garanţie instituţională a dreptului la un proces echitabil.

Astfel, calitatea reclamanţilor de personal auxiliar şi conex în cadrul Tribunalului Olt determină aplicabilitatea textelor de lege anterior evocate conform cărora:

"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor".

În acord cu dispoziţiile legale sus citate, dacă un judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, este obligat să sesizeze una dintre instanţele de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate celei în raza căreia îşi desfăşoară activitatea.

Deşi art. 127 alin. (1) C. proc. civ. instituie dreptul reclamantului de a opta pentru oricare dintre curţile de apel vecine celei în circumscripţia căreia îşi desfăşoară activitatea, normele cuprinse în acest articol au caracter imperativ, interesul ocrotit fiind unul general, în considerarea necesităţii de a înlătura orice suspiciune de soluţionare părtinitoare a cauzei datorită calităţii părţii.

Înalta Curte constată că reclamanţii nu aveau posibilitatea de a sesiza Tribunalul Olt, instanţă a cărei competenţă teritorială este stabilită de norma specială de la art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ci oricare alt tribunal din circumscripţia oricărei curţi de apel învecinate, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Alba-Iulia sau Curtea de Apel Timişoara, deoarece acestea sunt învecinate Curţii de Apel Craiova.

Cu toate acestea, reclamanţii a sesizat Tribunalul Dîmboviţa, aflat în circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti, care nu se învecinează Curţii de Apel Craiova, instanţa sesizată nefiind competentă potrivit legii şi neputând deveni competentă nici prin voinţa părţilor, deoarece normele privitoare la competenţa de soluţionare a conflictelor de muncă sunt norme speciale, derogatorii de la dreptul comun şi de ordine publică, de la care părţile nu pot deroga prin convenţia lor privată.

Din această perspectivă, Înalta Curte reaminteşte că nu trebuie pus semnul echivalenţei între normele de competenţă de ordine privată şi normele de competenţă alternativă.

Competenţa este de ordine privată atunci când părţile, în virtutea acordului lor acord de voinţă, pot să îşi aleagă o altă instanţă, din punct de vedere teritorial, care să le soluţioneze conflictul, alta decât instanţa sau instanţele stabilite de lege ca fiind competente într-un litigiu de genul celui intervenit între părţile litigante.

Această prerogativă este recunoscută părţilor de dispoziţiile art. 126 alin. (1) din C. proc. civ. conform cărora "părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă.

Pe de altă parte, competenţa este de ordine publică atunci când ea este exclusivă, în sensul că un anumit litigiu poate fi soluţionat numai de instanţa sau instanţele determinate de lege, iar părţile nu au facultatea de a alege o altă instanţă de acelaşi grad pentru a le soluţiona conflictul (art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.).

Legea de procedură stabileşte uneori mai multe instanţe care sunt deopotrivă competente să soluţioneze un anumit litigiu. Această împrejurare nu înseamnă altceva decât că legea reglementează o competenţă alternativă, aspect care nu presupune, în mod necesar, concluzia că, în astfel de cazuri, competenţa instanţelor astfel determinate de lege, ar fi de ordine privată.

O astfel de ipoteză se regăseşte şi în pricina de faţă, întrucât norma de stabilire a competenţei într-un litigiu de muncă, cuprinsă în art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, este o normă specială, derogatorie şi imperativă, care stabileşte o competenţă de ordine publică şi exclusivă în favoarea tribunalului în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă ori, după caz, sediul.

Împrejurarea că, datorită calităţii părţilor (unul dintre pârâţii chemaţi în judecată este chiar instanţa competentă, potrivit legii, a judeca litigiul) şi prin incidenţa art. 127 din C. proc. civ. devin competente şi alte tribunale, aflate în circumscripţia curţilor de apel învecinate, duce la concluzia că ne aflăm în faţa unei situaţii de competenţă teritorială alternativă a mai multor instanţe de acelaşi grad, dar aceste aspecte nu schimbă natura juridică a competenţei instanţei în cazul unui litigiu de muncă, care este o competenţă de ordine publică.

Prin urmare, instanţa iniţial sesizată de către reclamanţi - Tribunalul Dâmboviţa - este o instanţă necompetentă absolut a soluţiona litigiul dedus judecăţii, în cauză fiind vorba despre o necompetenţă de ordine publică în sensul art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. conform cărora necompetenţa este ordine publică şi "în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura".

Fiind vorba despre o necompetenţă de ordine publică, în mod procedural, cu respectarea art. 130 alin. (2) C. proc. civ., excepţia de necompetenţă teritorială a fost invocată, din oficiu, de către Tribunalul Dâmboviţa la primul termen de judecată.

Totodată, instanţa supremă constată că Tribunalul Argeş - una dintre cele două instanţe aflate în conflict şi în favoarea căreia Tribunalul Dâmboviţa a declinat competenţa teritorială de soluţionare a litigiului - este una dintre instanţele judecătoreşti competente alternativ, potrivit legii, fiind o instanţă de acelaşi grad cu Tribunalul Olt (instanţa competentă, potrivit legii, de la locul de muncă al reclamanţilor), aflată în circumscripţia unei curţi de apel (Curtea de Apel Piteşti) învecinate curţii de apel (Craiova) în a cărei circumscripţie se află instanţa competentă, potrivit legii (Tribunalul Olt), motiv pentru care, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu aplicarea prevederilor 135 alin. (4) C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2025.