Jurisdictional conflict over territorial competence for labor disputes involving auxiliary staff of a nationwide anti-corruption agency: inapplicability of special judicial forum rules and application of general labor law venue

Şedinţa publică din data de 15 ianuarie 2025

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă la 04.08.2023, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţia Naţională Anticorupţie, solicitând ca aceştia să fie obligaţi să le acorde 50 de zile de concediu de odihnă suplimentar, aferent perioadei 2018 - 2022 şi în continuare, câte 10 zile pe an cu acelaşi titlu, până la eliberarea lor din funcţie, precum şi să le plătească indemnizaţia de concediu aferentă acestor zile, cu aplicarea actualizării şi a dobânzii legale penalizatoare, începând cu data naşterii dreptului şi până la plata efectivă.

Prin sentinţa civilă nr. 42/18.01.2024, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Pentru a se pronunţa astfel, a reţinut că reclamanta A. are calitatea de grefier în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara şi domiciliază în Timişoara, iar între cei doi reclamanţi există o coparticipare procesuală activă. În consecinţă, a apreciat incidente dispoziţiile art. 269 din Codul muncii, art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., precum şi decizia nr. 7/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii şi s-a desesizat în favoarea Tribunalului Dolj, aflat în circumscripţia unei curţi de apel învecinate Curţii de Apel Timişoara.

Astfel învestit, Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a pronunţat sentinţa nr. 2425/25.09.2024, prin care a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea incidentului procedural.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. nu sunt aplicabile atunci când reclamanţii au calitatea de personal auxiliar şi conex în cadrul structurilor teritoriale ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care nu sunt arondate instanţelor în acelaşi mod ca unităţile de parchet de drept comun din cadrul Ministerului Public.

Totodată, reţinând că art. 127 alin. (21) raportat la alin. (2) C. proc. civ. nu este aplicabil, întrucât nicio instanţă de judecată nu figurează în calitate de pârât, a conchis că Tribunalul Timiş este instanţa competentă, determinată în temeiul art. 269 alin. (2) din Codul muncii.

Constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., între instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va pronunţa regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, pentru următoarele considerente:

Reclamanţii - având calitatea de personal auxiliar de specialitate, respectiv conex în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Structura Teritorială Timiş - au învestit Tribunalul Timiş cu un conflict de muncă, în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţia Naţională Anticorupţie.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea".

Este adevărat că, potrivit alin. (3) al art. 127 C. proc. civ., dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor, însă sintagma "se aplică în mod corespunzător" vizează desfăşurarea activităţii în cadrul unei unităţi de parchet ce funcţionează pe lângă instanţele arătate la art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Or, potrivit art. 1 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 43/2002, aprobată prin Legea nr. 503/2002, Direcţia Naţională Anticorupţie funcţionează ca structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, are personalitate juridică, sediul în municipiul Bucureşti şi îşi exercită atribuţiile pe întregul teritoriu al României.

În aceste condiţii, în care competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie nu este circumscrisă la o anumită unitate administrativ-teritorială, devine irelevant faptul că reclamanţii îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei structuri teritoriale a Direcţiei, iar ipoteza avută în vedere la instituirea art. 127 alin. (1) C. proc. civ. nu îşi găseşte aplicabilitatea.

În consecinţă, competenţa teritorială trebuie stabilită conform dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, care, în forma în vigoare la data sesizării instanţei, 04.08.2023, prevedea că "Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă ori, după caz, sediul".

Cum, în cauză, locul de muncă al reclamanţilor se află în judeţul Timiş, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a litigiului va fi stabilită în favoarea Tribunalului Timiş.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 ianuarie 2025.