Jurisdictional conflict over attribution of delayed green certificates: characterization of energy operator’s refusal as administrative act in public power regime

Şedinţa publică din data de 8 aprilie 2025

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

I. Obiectul litigiului

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. x/2024, la data de 25.06.2024, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRDE), Compania Naţională de Transport a Energiei Electrice (TRANSELECTRICA) S.A. şi Societatea Operatorul Pieţei de Energie Electrică şi Gaze Naturale (OPCOM) S.A. a solicitat anularea răspunsurilor la plângerile prealabile (răspunsul ANRDE 177620/20.12.2023 şi răspunsul TRANSELECTRICA nr. 6023/22.12.2023) şi obligarea pârâtelor la atribuirea în contul reclamantei a celor 37.671 de Certificate verzi aferente producţiei energiei electrice, amânate de la tranzacţionare, dobândite de societatea reclamantă prin contractul de transfer active încheiat la data de 23.07.2020 cu B. S.R.L., la emiterea şi la tranzacţionarea acestora.

În drept, au fost invocate prevederile art. 6 din Legea nr. 220/2008 şi ale art. 5 alin. (3) şi (9) alin. (5) din Anexa la Ordinul ANRDE nr. 179/2018.

II. Instanţele aflate în conflict de competenţă

1. Prin sentinţa civilă nr. 667 din 08 octombrie 2024, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de pârâta OPCOM S.A. prin întâmpinare şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţie civilă (litigii cu profesionişti).

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de contencios administrativ a reţinut că, între reclamanta A. S.R.L., în calitate de cumpărător, şi B. S.R.L., în calitate de vânzător, a fost încheiat contractul de transfer de active autentificat sub nr. x/23.07.2020, prin care reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra activului Parcul fotovoltaic C. Se menţionează în contract că fac obiectul transferului inclusiv certificatele verzi amânate la tranzacţionare.

Prin acţiunea ce face obiectul prezentului litigiu reclamanta a solicitat anularea răspunsurilor la plângerea prealabilă şi obligarea pârâtelor ANRDE, TRANSELECTRICA S.A. şi OPCOM S.A. la atribuirea în contul său a celor 37.671 de Certificate verzi aferente producţiei energiei electrice amânate de la tranzacţionare.

Curtea de apel a redat definiţia contenciosului administrativ prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 şi a autorităţii publice prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. b) din aceeaşi lege, precum şi a regimului de putere publică reglementată la art. 5 lit. jj) din Codul administrativ.

Apoi a arătat că pârâta OPCOM S.A. este o societate pe acţiuni, iar nu este o autoritate publică "stricto sensu". În raport de atribuţiile şi de modul concret de funcţionare, nu poate fi asimilată unei autorităţi publice, nefiind o persoană juridică de drept privat care, potrivit legii, a obţinut statut de utilitate publică sau este autorizată să presteze un serviciu public, în regim de putere publică. Astfel, OPCOM S.A. a fost înfiinţată prin H.G. nr. 627/2000, fiind o filială înfiinţată în structura Transelectrica S.A. Potrivit art. 10 alin. (1), OPCOM S.A. este persoană juridică română, societate comercială cu capital integral de stat care se organizează şi funcţionează potrivit dispoziţiilor legale în vigoare şi statutului prevăzut în anexa nr. 2. De asemenea, potrivit art. 10 alin. (2), activitatea OPCOM S.A. se desfăşoară pe bază de licenţă acordată de ANRDE, în condiţiile legii.

Referitor la obiectul principal de activitate, acesta constă, conform art. 12, în administrarea pieţei de energie electrică, stabilirea ordinii de merit-vânzare pentru producători către furnizori, în scopul menţinerii echilibrului permanent dintre producţie şi consum, asigurând desfăşurarea tranzacţiilor şi contractelor comerciale ale participanţilor autorizaţi pe bază de licenţe în condiţiile legii. Totodată, potrivit art. 6 din anexa 2 din H.G. nr. 627/2000, obiectul de activitate constă în asigurarea unui cadru organizat de desfăşurare a tranzacţiilor comerciale pentru energia electrică pe bază de licenţă, în condiţiile legii.

Curtea de apel a concluzionat că niciuna dintre atribuţiile stabilite în sarcina pârâtei OPCOM nu constituie un serviciu public care să fie exercitat în regim de putere publică.

În ceea ce priveşte pârâta TRANSELECTRICA S.A., Curtea de apel a reţinut că şi aceasta are statut de persoană juridică de drept privat, societate comercială (pe acţiuni), astfel cum rezultă din H.G. nr. 627/2000 (art. 1, 3 şi 6). Faptul că pârâta are capital majoritar de stat sau că, potrivit art. 30 din Legea nr. 123/2012, activitatea de transport al energiei electrice constituie serviciu public de interes naţional nu transformă pârâta într-o autoritate publică asimilată întrucât aceasta nu acţionează în regim de putere publică şi nu emite acte administrative. Relevante în acest sens sunt şi prevederile art. 34 din anexa 1.1 (Statutul Transelectrica S.A.) la H.G. nr. 627/2000, potrivit cărora:

"(1) Litigiile de orice fel apărute între Transelectrica - S.A. şi persoane fizice sau juridice, române ori străine, sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti de drept comun."

În ceea ce priveşte pârâta ANRE, aceasta are calitatea de autoritate publică, însă prin acţiunea de faţă nu se contestă un act administrativ emis de aceasta şi nici nesoluţionarea unei cereri circumscrise competenţelor ce îi sunt atribuite de O.U.G. nr. 33/2007 şi de Legea nr. 220/2008.

Conform art. 2 lit. h) din Legea nr. 220/2008, Certificatul verde este titlul ce atestă producerea din surse regenerabile de energie a unei cantităţi de energie electrică. Certificatul verde se poate tranzacţiona, distinct de cantitatea de energie electrică pe care acesta o reprezintă, pe o piaţă organizată, în condiţiile legii. Certificatul verde nu este un instrument financiar. Prin urmare, certificatele verzi nu sunt acte administrative, nici operaţiuni administrative, ci sunt înscrisuri (titluri) care atestă un fapt juridic comercial, producerea unei cantităţi de energie electrică din surse regenerabile şi sunt supuse tranzacţionării pe piaţa energiei electrice între particulari.

Emiterea certificatelor verzi este o operaţiune ulterioară deciziei ANRE de acreditare: conform art. 10 alin. (1) din Ordinul ANRE nr. 4/2015, OTS (pârâta Transelectrica) emite lunar CV (certificate verzi) operatorilor economici acreditaţi, începând cu data emiterii deciziei de acreditare de către ANRE, pentru cantitatea de energie electrică produsă din centrale electrice care utilizează SRE, din care se scade cantitatea de energie electrică necesară asigurării consumului propriu tehnologic al acestora.

Prin urmare, Curtea de apel consideră că pârâta Transelectrica nu emite niciun act administrativ ca manifestare de voinţă juridică distinctă, ci doar atestă un fapt juridic prin emiterea respectivelor certificate în baza unei formule/proceduri de calcul stabilite anterior de ANRE.

Aşa fiind, a concluzionat că certificatele verzi nu sunt acte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, iar activităţile legate de emiterea, atribuirea şi tranzacţionarea acestora nu reprezintă operaţiuni administrative câtă vreme ele nu preced emiterea unui act administrativ. Emiterea, atribuirea şi asigurarea cadrului pentru tranzacţionarea certificatelor verzi sunt obligaţii impuse unor societăţi comerciale - TRANSELECTRICA şi OPCOM - în realizarea obiectului lor de activitate, iar mecanismele pentru valorificarea drepturilor corelative acestor obligaţii sunt cele specifice dreptului civil.

2. Prin sentinţa civilă nr. 697 din 14 martie 2025, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat din oficiu judecata cauzei şi a trimis dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că pârâta ANRDE reprezintă o autoritate în sensul indicat de art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, iar TRANSELECTRICA poate fi considerară o autoritate publică asimilată prestând un serviciu public şi având atribuite legal anumite competenţe specifice în domeniul pieţei de energie. Potrivit art. 6 din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie: (1) Operatorul de transport şi sistem emite lunar certificate verzi producătorilor pentru cantitatea de energie electrică produsă din centrale electrice care utilizează surse regenerabile de energie, din care se scade cantitatea de energie electrică necesară asigurării consumului propriu tehnologic al acestora. (11) Operatorul de transport şi sistem emite pentru tranzacţionare certificatele verzi amânate conform prevederilor alin. (21) şi (25) şi după expirarea perioadei de valabilitate a deciziei de acreditare a producătorului, până la termenele prevăzute la alin. (22) şi (26).

În conformitate cu prevederile art. 30 alin. (1) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, activitatea de transport al energiei electrice constituie serviciu public de interes naţional.

Prevederile art. 70-74 din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, care reglementează criteriile de promovare a energiei electrice produse din surse regenerabile şi în cogenerare de înaltă eficienţă şi mecanismul schemelor de sprijin pentru promovarea producerii energiei electrice din surse regenerabile şi în cogenerare de înaltă eficienţă, sunt relevante pentru a caracteriza activitatea desfăşurată de TRANSELECTRICA în domeniu drept prestarea unui serviciu de interes public.

Aşadar, în contextul gestionării certificatelor verzi care vizează interesul public şi reglementările în domeniul energiei, TRANSELECTRICA acţionează într-un regim care este asimilat regimului de putere publică.

Faptul că OPCOM S.A. nu este o autoritate publică nu înseamnă că prezenta cauză nu este de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal, celelalte două pârâte îndeplinind condiţiile legale pentru a atrage competenţa Curţii de Apel Timişoara.

Tribunalul a avut în vedere în soluţionarea excepţiei de necompetenţă şi faptul că între părţi nu se derulează raporturi contractuale, iar litigiul nu este, în substanţa sa, de natură contractuală.

În final, s-a menţionat că pentru stabilirea competenţei materiale a instanţei de contencios administrativ nu este decisiv dreptul substanţial dedus judecăţii, întrucât vătămarea generată de comportamentului unei autorităţi publice poate deriva din încălcarea oricărui drept patrimonial ori nepatrimonial şi chiar din încălcarea unui interes legitim.

III. Asupra conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

1. Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că două instanţe - Curtea de Apel Timişoara (secţia de contencios administrativ) şi Tribunalul Bucureşti (secţia civilă) s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, iar declinările de competenţă materială procesuală între instanţele sesizate sunt reciproce.

Prin urmare, Înalta Curte a fost în mod legal sesizată în vederea soluţionării unui conflict negativ de competenţă. Conflictul priveşte în primul rând competenţa materială procesuală (specializată), respectiv dacă litigiul este de competenţa instanţelor de contencios administrativ sau al celor civile, specializate în cauze izvorând din exploatarea unei întreprinderi. Stabilirea gradului instanţei este o operaţiune accesorie şi subsecventă calificării corecte a naturii litigiului.

2. Pentru a stabili dacă litigiul revine spre competentă soluţionare instanţei de contencios administrativ, trebuie observate dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, care impun verificarea a două aspecte:

(i) cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică;

(ii) conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

În ce priveşte prima cerinţă, art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 defineşte autoritatea publică ca fiind orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităţilor publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 554/2004, noţiunea de serviciu public este definită ca activitatea organizată sau, după caz, autorizată de o autoritate publică, în scopul satisfacerii unui interes legitim public, iar potrivit art. 5 lit. kk) din Codul administrativ (O.U.G. nr. 57/2019), este activitatea sau ansamblul de activităţi organizate de o autoritate a administraţiei publice ori de o instituţie publică sau autorizată/autorizate ori delegată de aceasta, în scopul satisfacerii unei nevoi cu caracter general sau a unui interes public, în mod regulat şi continuu.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 554/2004, interesul legitim public vizează ordinea de drept şi democraţia constituţională, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenţei autorităţilor publice.

În fine, regimul de putere publică este definit de art. 5 lit. jj) din Codul administrativ ca ansamblul prerogativelor şi constrângerilor prevăzute de lege în vederea exercitării atribuţiilor autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice şi care le conferă posibilitatea de a se impune cu forţă juridică obligatorie în raporturile lor cu persoane fizice sau juridice, pentru apărarea interesului public.

Art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

3. Prealabil verificării cerinţelor anterior menţionate, se impune prezentarea succintă a cadrului juridic în care se integrează procedura de emitere a certificatelor verzi, componentă a schemei de sprijin privind producerea de energie din surse regenerabile.

Astfel, conform art. 191 alin. (1) teza finală din T.F.U.E., "Politica Uniunii în domeniul mediului contribuie la următoarele obiective: (…) - promovarea pe plan internaţional a unor măsuri destinate să contracareze problemele de mediu la scară regională sau mondială şi în special lupta împotriva schimbărilor climatice.", iar art. 194 alin. (1) lit. c) T.F.U.E. prevede în mod expres că politica Uniunii în domeniul energiei urmăreşte, printre altele, "dezvoltarea de noi surse de energie şi energii regenerabile".

Normele europene detaliate pentru promovarea energiei din surse regenerabile au fost adoptate succesiv prin Directivele 2001/77/CE, 2009/28/CE şi 2018/2001.

Directiva 2001/77 are ca obiect, astfel cum reiese din articolul 1, să favorizeze creşterea contribuţiei surselor de energie regenerabile la producţia de electricitate pe piaţa internă de electricitate şi să pună bazele unui viitor cadru comunitar în acest domeniu. Pe de altă parte, din articolul 4 din această directivă coroborat cu considerentul (14) al acesteia reiese că un mijloc important de realizare a obiectivului urmărit de directiva menţionată constă în garantarea funcţionării adecvate a diferitelor mecanisme de sprijin al surselor de energie regenerabile la nivel naţional, printre care figurează mecanismul certificatelor verzi.

Directiva 2009/28 are ca obiect, aşa cum reiese din articolul 1 din aceasta, definirea unui cadru comun pentru promovarea producţiei de energie din surse regenerabile, stabilind printre altele obiective naţionale obligatorii privind ponderea energiei din surse regenerabile în cadrul consumului final brut de energie.

În transpunerea acestor directive, a fost adoptată Legea nr. 220/2008, cu modificările şi completările ulterioare, pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile, în vederea reducerii poluării mediului prin diminuarea producerii de emisii poluante şi gaze cu efect de seră.

Potrivit art. 2 lit. z) din Legea nr. 220/2008, "sistemul de promovare" a fost definit ca orice instrument, schemă sau mecanism, care promovează utilizarea energiei din surse regenerabile prin reducerea costurilor acestei energii, prin creşterea preţului la care aceasta poate fi vândută sau prin mărirea, prin intermediul unor obligaţii referitoare la energia regenerabilă sau în alt mod, a cantităţii achiziţionate de acest tip de energie; aceasta include, dar nu se limitează la sistemul de promovare prin certificate verzi, ajutoare pentru investiţii, scutiri sau reduceri de impozite, rambursări de taxe, scheme de promovare privind obligaţia de cumpărare a energiei din surse regenerabile.

Schemele de sprijin prin certificate verzi adoptate la nivel naţional au fost notificate Comisiei Europene, care a calificat schema naţională de sprijin drept ajutor de stat, prin Decizia C(2016) 3560 final, adoptată în cazul S.A..37169 (2016/NN).

Potrivit acestei decizii, acordarea de certificate verzi ar trebui să contribuie la îndeplinirea obiectivelor generale urmărite de schema română de sprijin prin certificate verzi, şi anume protecţia mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră ca urmare a promovării producţiei de energie electrică din surse regenerabile de energie. Ajutoarele de stat sunt definite la articolul 107 alin. (1) din T.F.U.E. drept ajutoarele acordate de un stat membru sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau ameninţă să denatureze concurenţa prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre. În decizia sa din 2015 privind schema de certificate verzi din România (SA.37177), Comisia a concluzionat că sprijinul sub formă de certificate verzi acordat producătorilor români de energie electrică din surse regenerabile de energie constituie ajutor de stat.

Schema de sprijin presupune, în primul rând, emiterea lunară de către operatorul de transport şi de sistem (OTS - Transelectrica) de certificate verzi (CV) operatorilor economici acreditaţi, începând cu data emiterii deciziei de acreditare de către ANRE, pentru cantitatea de energie electrică produsă din centrale electrice care utilizează surse regenerabile de energie (SRE), din care se scade cantitatea de energie electrică necesară asigurării consumului propriu tehnologic al acestora (art. 6 alin. (1) din Legea nr. 220/2008 şi art. 10 alin. (1) din Ordinul ANRE nr. 4/2015). Certificatele verzi astfel emise sunt supuse tranzacţionării şi dobândesc valoare doar în momentul tranzacţionării lor, pe o piaţă organizată, în condiţiile legii.

În temeiul art. 6 alin. (2^1) şi (2^5) din Legea nr. 220/2008 şi art. 12 din Ordinul ANRE nr. 4/2015, în perioada 1 iulie 2013 - 31 martie 2017 şi în perioada 1 aprilie 2017 - 31 decembrie 2020, s-a amânat temporar tranzacţionarea anumitor certificate verzi, inclusiv de la transferul din contul de producător în contul de furnizor, acestea fiind înregistrate distinct în registrul de evidenţă a beneficiarilor cu menţiunea "CV amânate de la tranzacţionare".

4. Având în vedere considerentele anterioare, Înalta Curte reţine că litigiul privind emiterea certificatelor verzi şi transferarea producătorului care preia centrala electrică a certificatelor verzi amânate de la tranzacţionare, cu atribuirea/înregistrarea corespunzătoare în Registrul de evidenţă al beneficiarilor de CV şi a CV emise, este de competenţa instanţei de contencios administrativ.

4.1. În primul rând, trebuie menţionat că, potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 33/2007, Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) este o autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, sub control parlamentar, finanţată integral din venituri proprii, independentă decizional, organizatoric şi funcţional, având ca obiect de activitate elaborarea, aprobarea şi monitorizarea aplicării ansamblului de reglementări obligatorii la nivel naţional necesar funcţionării sectorului şi pieţei energiei electrice, termice şi a gazelor naturale în condiţii de eficienţă, concurenţă, transparenţă şi protecţie a consumatorilor. Potrivit art. 9 alin. (1) lit. x) din O.U.G. nr. 33/2007, ANRE aprobă reglementările în domeniul promovării producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie, al promovării cogenerării de înaltă eficienţă şi al promovării eficienţei energetice la clienţii finali şi monitorizează modul de aplicare a acestora de către operatorii din sectorul energiei electrice, precum şi eficienţa sistemelor de promovare în îndeplinirea obiectivelor propuse, în conformitate cu legislaţia specifică.

În îndeplinirea acestei atribuţii legale a autorităţii publice, ANRE a autorizat/delegat OTS Transelectrica emiterea certificatelor verzi, activitate care reprezintă prestarea unui serviciu public, în regim de putere publică, după cum se va arăta în continuare.

Conform art. 5 din Ordinul ANRE nr. 4/2015, OTS Transelectrica, în calitate de emitent al CV, are anumite obligaţii legale, între care elaborarea şi actualizarea Procedurii de emitere a certificatelor verzi pentru energia electrică produsă din surse regenerabile de energie; înfiinţarea şi actualizarea Registrului de evidenţă al beneficiarilor de CV şi a CV emise; înregistrarea operatorilor economici acreditaţi în acest registru. De asemenea, conform art. 17 alin. (4) din Ordinul ANRE nr. 4/2015, OTS Transelectrica are inclusiv atribuţii de anulare a CV necuvenite.

Aşadar, Translectrica S.A., deşi persoană juridică de drept privat, a fost autorizată, potrivit legii lato sensu, să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, fiind astfel, asimilată unei autorităţi publice.

4.2. În al doilea rând, implementarea schemei de sprijin sub formă de certificate verzi, ce constituie ajutor de stat, prin emiterea CV reglementată legal, este un serviciu public, îndeplinit în scopul satisfacerii unui interes legitim public, constând în nevoia cu caracter general a producerii energiei din surse regenerabile, în vederea reducerii poluării mediului prin diminuarea producerii de emisii poluante şi gaze cu efect de seră.

4.3. Emiterea certificatelor verzi şi înregistrarea în Registrul de evidenţă, inclusiv în cazul solicitării de transfer/atribuire către producătorul care preia centrala electrică a certificatelor verzi amânate de la tranzacţionare, constituie prerogative ale autorităţii publice asimilate (OTS) prevăzute de lege, care îi conferă posibilitatea de a se impune cu forţă juridică obligatorie în raporturile cu operatorii economici acreditaţi, acţionând deci în regim de putere publică.

În acest sens, trebuie subliniat că raporturile juridice dintre OTS - Transelectrica şi operatorii economici acreditaţi nu sunt de natură contractuală, părţile nu sunt situate pe poziţii de egalitate juridică şi nu beneficiază de principiul autonomiei de voinţă, obligaţiile acestora în procedura emiterii CV fiind reglementate imperativ prin art. 5-6 din Ordinul ANRE nr. 4/2015.

Pe de altă parte, trebuie făcută distincţie între procedura de emitere şi înregistrare de către OTS a certificatelor verzi, de natură administrativă, şi operaţiunea subsecventă de tranzacţionare a certificatelor verzi pe piaţa organizată (OPCOM fiind implicat în piaţa centralizată anonimă de certificate verzi).

4.4. În fine, în speţă, litigiul s-a născut din refuzul pretins nejustificat al OTS de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, ceea ce constituie act administrativ unilateral asimilat, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

5. În raport de considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, având în vedere şi dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, referitoare la competenţa materială şi teritorială a instanţei de contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 aprilie 2025.