Prosecutor's Overtime Claim: Dâmbovița Tribunal Declared Competent as Jurisdiction Became Definitive After First Hearing

Şedinţa publică din data de 15 ianuarie 2025

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă la 06.06.2023, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi, solicitând ca aceştia să fie obligaţi să-i plătească drepturile salariale cuvenite şi neachitate pentru munca suplimentară prestată în perioada 14.02.2020 - 14.02.2023, când a avut calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi dobânda legală penalizatoare, calculată până la data plăţii efective. Totodată, a solicitat ca pârâţii să fie obligaţi să aloce fondurile necesare pentru achitarea sumelor pretinse.

Prin notele de şedinţă înregistrate la 08.11.2023, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

La aceeaşi dată, prima instanţă, verificându-şi din oficiu competenţa, în temeiul dispoziţiilor art. 131 C. proc. civ. raportat la art. 269 din Codul muncii, a constatat că este competentă general, material şi teritorial să soluţioneze litigiul şi a reţinut cauza, spre soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi a fondului; în aceeaşi zi, a pronunţat sentinţa civilă nr. 1899, prin care a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Călăraşi.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că judecata acţiunii revine în competenţa Tribunalului Călăraşi, întrucât reclamanta îşi desfăşoară activitatea de procuror în cadrul Biroului Teritorial Călăraşi din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (în continuare, "D.I.I.C.O.T."), care nu are, potrivit art. 4 din O.U.G. nr. 78/2016, personalitate juridică şi nu constituie, astfel, o unitate de parchet în sensul art. 127 C. proc. civ.

Totodată, a statuat că nu este incidentă nici ipoteza reglementată de art. 127 alin. (21) C. proc. civ., având în vedere că au calitatea de pârâţi trei unităţi de parchet, dar nu vreo instanţă de judecată.

Astfel învestit, Tribunalul Călăraşi, secţia Civilă a pronunţat încheierea din 03.12.2024, prin care a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat din oficiu judecata şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vedere soluţionării incidentului procedural.

Pentru a dispune astfel, a reţinut că incidenţa prevederilor art. 127 alin. (2) C. proc. civ. este atrasă de calitatea Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, reclamanta sesizând, astfel, în mod corect Tribunalul Dâmboviţa, instanţă egală în grad, aflată în circumscripţia unei curţi de apel învecinate cu cea în raza căreia se află Tribunalul Călăraşi.

Constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., între instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va pronunţa regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, pentru următoarele considerente:

Astfel cum rezultă din expozeul litigiului, la termenul din 08.11.2023, primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate şi au putut pune concluzii, Tribunalul Dâmboviţa a constatat că este competent general, material şi teritorial să soluţioneze litigiul; la acelaşi termen, a închis dezbaterile pe fondul cauzei, conform art. 394 C. proc. civ.

În aceste condiţii, prin neinvocarea excepţiei necompetenţei teritoriale şi reţinerea propriei competenţe la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate şi au avut posibilitatea de a pune concluzii, Tribunalul Dâmboviţa a devenit singura instanţă competentă să soluţioneze cauza, astfel încât invocarea ulterioară, în etapa deliberării, a necompetenţei teritoriale rămâne fără efect.

Mai mult, de vreme ce partea introductivă a hotărârii nu indică invocarea excepţiei necompetenţei teritoriale, soluţionarea ei cu prilejul deliberării şi pronunţării sentinţei reflectă încălcarea dispoziţiilor art. 14 alin. (5) şi art. 224 C. proc. civ.

Se cuvine subliniat şi că dispoziţiile art. 131 alin. (1) teza finală, coroborat cu art. 233 alin. (3) C. proc. civ., atribuie caracter interlocutoriu statuării privind competenţa şi împiedică instanţa să revină asupra ei.

Efectul neinvocării excepţiei necompetenţei teritoriale in limine litis este acela al definitivării competenţei instanţei pe rolul căreia se află cererea de chemare în judecată, în baza dispoziţiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum rezultă şi din considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, expuse în decizia nr. 31/2019.

Faţă de considerentele anterioare, Înalta Curte va stabili, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 ianuarie 2025.