Extraordinary appeal denied due to lack of material error in determining individualization of undelivered property and exception of non-performance

Şedinţa publică din data de 27 martie 2025

Asupra contestaţiei în anulare de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 9 aprilie 2021 pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele B. S.R.L. şi C. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâtei B. S.R.L. asupra apartamentului nr. x situat la mansarda imobilului din Timişoara, str. x, jud. Timiş, să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de contract cu privire la imobil şi să oblige pârâta B. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată.

La 14 iunie 2021, prin cererea reconvenţională, C. S.R.L. a solicitat ca pârâta B. S.R.L. să fie obligată să îi plătească daune-interese şi daune morale pentru neexecutarea obligaţiilor contractuale asumate prin contractul de subantrepriză nr. x/07.07.2016.

Tribunalul Timiş, secţia I civilă a admis, prin încheierea din 19 iulie 2021, excepţia necompetenţei sale materiale procesuale, invocată din oficiu, competenţa de soluţionare a cauzei fiind declinată în favoarea secţiei a II-a civile a aceleiaşi instanţe.

La termenul din 10 decembrie 2021, prima instanţă a admis excepţia insuficientei timbrări a cererii reconvenţionale.

Prin sentinţa nr. 340/PI/17.06.2022, Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C. S.R.L., a anulat ca insuficient timbrată cererea reconvenţională, a admis cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâta C. S.R.L. să execute în natură către pârâta B. S.R.L. plata convenită prin clauzele 6.5 şi art. 6.6 din contractul de subantrepriză nr. x/07.07.2016, astfel cum au fost modificate prin actul adiţional nr. x/06.01.2017, constând în atribuirea a două apartamente, printre care şi cel care face obiectul promisiunii sinalagmatice bilaterale cu dată certă nr. 234/26.09.2017, încheiată între reclamant şi pârâta B. S.R.L., cu finalitatea înscrierii celor două apartamente în cartea funciară, cu titlu de proprietate, în favoarea pârâtei B. S.R.L. Totodată, a obligat pârâta B. S.R.L. să încheie cu reclamantul contractul de vânzare în formă autentică cu privire la apartamentul ce face obiect al promisiunii sinalagmatice bilaterale cu dată certă nr. 234/26.09.2017, încheiată între reclamant şi pârâta B. S.R.L. şi, în privinţa cheltuielilor de judecată, a obligat pârâta C. S.R.L. să plătească pârâtei B. S.R.L. suma de 4.760 RON şi pe aceasta din urmă să plătească reclamantului suma de 5.829,35 RON.

Sentinţa a fost apelată de C. S.R.L., care, în probaţiune, a solicitat încuviinţarea unei expertize tehnice în specializarea construcţii.

La 24 octombrie 2023, D. a formulat cerere de intervenţie accesorie în favoarea intimatului-reclamant.

Prin încheierea din 16 noiembrie 2023, Curtea de Apel Timişoara, secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie şi a respins proba cu expertiză tehnică, apreciind-o ca nefiind utilă, iar ulterior, prin decizia nr. 622/A/14.12.2023, a respins apelul şi a obligat apelanta la plata către intimatul-reclamant a sumei de 5.000 RON, către intervenientă a sumei de 3.030 RON şi către intimata-pârâtă a sumei de 4.760 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

C. S.R.L. a declarat recurs împotriva acestei decizii, solicitând casarea ei, trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel şi acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivare, a susţinut că, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei şi că instanţa de apel a încălcat sau a aplicat greşit normele de drept material; a invocat, astfel, cazurile de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Prin decizia nr. 1854 din 16 octombrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 622/A/14.12.2023 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi; recurenta-pârâtă a fost obligată la plata către intimatul-reclamant A. a sumei de 8.650,21 RON, către intimata-pârâtă B. S.R.L. a sumei de 2.066,35 RON şi către intimata-intervenientă D. a sumei de 7.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, contestatoarea C. S.R.L. a promovat contestaţie în anulare, solicitând anularea hotărârii atacate şi rejudecarea recursului, cu obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea căii extraordinare de atac în retractare, contestatoarea a arătat că sunt întrunite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., cu referire la faptul că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil prin omisiunea analizării completării la motivele de recurs.

Astfel, a menţionat că la data de 9 octombrie 2024, anterior primului termen de judecată (16.10.2024), s-a depus o completare şi modificare la cererea de recurs, conform art. 471 alin. (3) din C. proc. civ.

Instanţa supremă a reţinut eronat în decizie că acest înscris ar fi fost depus la data de 8 octombrie 2024 şi a refuzat analiza lui, statuând că "fiind formulate cu nerespectarea termenului reglementat de art. 487 alin. (1) C. proc. civ. pentru motivarea recursului, criticile expuse în înscrisul depus de recurenta-pârâtă la 08.10.2024 vor fi înlăturate, fără a fi analizate pe fond".

Această eroare materială privind data depunerii înscrisului a condus la nesoluţionarea unor aspecte esenţiale ale cauzei.

Omisiunea analizării completării la motivele de recurs a cauzat o vătămare, care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii, constând în: imposibilitatea exercitării efective a dreptului la apărare prin neanalizarea unor excepţii şi apărări esenţiale; pronunţarea unei hotărâri care nu a luat în considerare toate argumentele juridice relevante.

Contestatoarea apreciază că a fost încălcat principiul contradictorialităţii prin nedezbaterea aspectelor suplimentare invocate.

Instanţa supremă a săvârşit o eroare materială vădită când a concluzionat că "promisiunea bilaterală nu este afectată de cauza de nulitate absolută reglementată de art. 1.226 alin. (2) C. civ., câtă vreme bunul imobil promis spre vânzare a fost determinat prin caracterele sale individuale - natură, poziţie şi suprafaţă - şi, mai mult, era predat promitentului-vânzător la iniţierea acţiunii". Referitor la determinarea bunului, a susţinut faptul că la momentul încheierii promisiunii bilaterale (26.09.2017), apartamentul nu era încă edificat în forma finală. Instanţa a evaluat determinarea bunului prin raportare la momentul predării (12.10.2018), iar nu la momentul încheierii promisiunii (26.09.2017). Această eroare de raţionament este materială, întrucât validitatea actului juridic se analizează prin raportare la momentul încheierii sale. Eroarea materială a condus la validarea unui act juridic lovit de nulitate absolută, iar caracterul de ordine publică al dispoziţiilor art. 1226 alin. (2) C. civ. a fost ignorat. Eroarea în analiza validităţii promisiunii afectează întregul raţionament al instanţei.

Pentru aceste argumente, contestatoarea a solicitat să se constate această eroare materială în analiza validităţii promisiunii bilaterale şi, pe cale de consecinţă, anularea deciziei atacate.

Sub un alt aspect, contestatoarea a susţinut faptul că instanţa a săvârşit o eroare materială vădită când a reţinut existenţa unei creanţe certe a reclamantului A. faţă de subantreprenorul B. S.R.L.

Instanţa nu a explicat cum aceste plăţi către o terţă persoană pot constitui executarea obligaţiei de plată către B. S.R.L. Această eroare este esenţială, întrucât afectează însăşi legitimarea procesuală activă a reclamantului de a exercita acţiunea oblică, pune sub semnul întrebării existenţa raportului juridic dintre reclamant şi B. S.R.L. şi contravine principiilor privind efectul relativ al contractelor şi proba plăţii.

Potrivit contestatoarei, dezlegarea dată recursului este rezultatul unor erori materiale privind interpretarea clauzelor contractuale.

Instanţa supremă a săvârşit o eroare materială vădită atunci când a reţinut că "actuala recurentă C. nu a combătut prin dispoziţiile contractului de subantrepriză sau prin administrarea documentaţiei tehnice aferente susţinerea intimatei-pârâte B. S.R.L. privind inexistenţa obligaţiei acesteia de a executa, lucrările de izolare termică a subsolului, paratrăznetului sau staţiei de hidrofor".

Subsumat motivului de contestaţie în anulare reglementat de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., contestatoarea a invocat faptul că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale privind prejudiciul suferit de antreprenor. Astfel, a menţionat că instanţa a omis, în mod evident, să ia în considerare prejudiciul direct suferit de societatea recurentă prin întârzierea finalizării contractului, constând în cheltuieli de conservare a imobilului nerecuperate, plata impozitelor şi taxelor aferente imobilului pe toată perioada întârzierii, costuri suplimentare de administrare şi pază, imposibilitatea valorificării spaţiilor nepredate.

Din perspectiva dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., contestatoarea a arătat că instanţa supremă nu a analizat motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. privind aplicarea greşită a art. 1556 C. civ. referitor la excepţia de neexecutare a contractului.

Deşi s-a invocat caracterul esenţial al lucrărilor neexecutate pentru siguranţa şi funcţionalitatea imobilului, instanţa a respins această critică considerând că "antamează o chestiune de fapt", fără a analiza dacă interpretarea dată de instanţa de apel dispoziţiilor art. 1556 C. civ. a fost corectă din punct de vedere juridic.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 şi pct. 3 din C. proc. civ.

Intimatul A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, cu obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 6.000 RON.

Intimata D. a transmis la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, ca inadmisibilă şi neîntemeiată, cu obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3.200 RON.

Intimata B. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, în principal, ca inadmisibilă; în subsidiar, a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, ca nefondată, cu obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3.570 RON.

Înalta Curte, analizând contestaţia în anulare din perspectiva temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele:

În cadrul motivului de anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., contestatoarea susţine, în esenţă, faptul că se circumscrie unei erori materiale neanalizarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a motivelor suplimentare de recurs prezentate în cuprinsul înscrisului transmis la dosar, prin e-mail, la data de 8 octombrie 2024, intitulat "completare şi modificare la cererea de recurs", întrucât au fost formulate cu nerespectarea termenului reglementat de art. 487 alin. (1) din C. proc. civ. pentru motivarea recursului.

Potrivit acestui text de lege, hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Norma legală evocată reglementează contestaţia în anulare specială exercitată împotriva hotărârii instanţei de recurs, care este rezultatul unei erori materiale cu caracter procedural, în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului.

Sintagma "erori materiale" vizează acele greşeli materiale cu caracter procedural, care au condus la pronunţarea unei soluţii eronate, ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente ori date materiale importante, existente la dosarul cauzei la momentul pronunţării hotărârii atacate.

Motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. nu poate viza însă aspecte ce ţin de judecata în fond a cauzei, constând în aprecierea greşită a probelor administrate în cauză sau interpretarea ori aplicarea greşită a unor dispoziţii legale; aceste aspecte se circumscriu unor greşeli de judecată care nu pot fi subsumate noţiunii de eroare materială, specifică contestaţiei în anulare speciale.

Sintagma "eroarea materială" la care se referă art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., de natură a influenţa dezlegarea dată recursului, are în vedere erori involuntare privitoare la starea de fapt, erori referitoare la aspecte ori împrejurări necontestate şi care nu fac obiect de dispută între părţi şi nici obiect de analiză din partea instanţei, dar care, intervin involuntar în raţionamentul instanţei şi determină sau influenţează decisiv soluţia.

Întrucât contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, înseamnă că, pe această cale procesuală, părţile nu pot obţine o nouă judecată a aspectelor contradictorii ori controversate ce au făcut obiect al analizei instanţei şi pe care acesta le-a tranşat. Pe cale de consecinţă, nu vor intra în conţinutul semantic al sintagmei de "eroare materială" aspectele de fapt şi cele de drept cărora instanţa de control judiciar le-a dat o dezlegare prin examinarea efectuată, chiar dacă concluziile instanţei ar fi eronate, în astfel de cazuri putând fi vorba, cel mult, despre erori de judecată, iar nu despre erori materiale în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.. Tot astfel, nu vor putea fi invocate cu succes, pe această cale extraordinară de atac, şi sub acest motiv, eventuale omisiuni ale instanţei de aplicare a unor reguli de drept, pe care instanţa era ţinută să le invoce şi să le aplice din oficiu.

Pornind de la aceste consideraţii, Înalta Curte constată că, prin decizia atacată, instanţa supremă a reţinut că recurenta invocă motive suplimentare de recurs, care nu pot fi analizate, în condiţiile în care nu a fost respectat termenul de motivare a recursului reglementat de art. 487 alin. (1) din C. proc. civ.

Neanalizarea respectivelor critici pentru motivul că au fost formulate tardiv nu constituie însă o eroare materială, în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., deoarece nu are la bază omiterea sau confundarea unor elemente ori date materiale importante, existente la dosarul cauzei la momentul pronunţării hotărârii atacate.

De altfel, aplicarea sancţiunii tardivităţii depunerii motivelor de recurs suplimentare nu ar putea fi cenzurată în cadrul contestaţiei în anulare, întrucât corecta aplicare a unei norme legale se verifică numai în cadrul căilor de atac de reformare, nu şi a celor de retractare.

Nu pot fi analizate nici criticile referitoare la validitatea promisiunii bilaterale din 26 septembrie 2017, nici cele referitoare la pretinsa eroare materială strecurată în analiza creanţei reclamantului şi nici cele referitoare la interpretarea unor clauze contractuale.

În egală măsură, nici susţinerea privind prezenţa unei erori materiale produse în analiza prejudiciului suferit de antreprenor nu se verifică, contestatoarea fiind nemulţumită de dezlegarea instanţei de recurs asupra motivelor de casare, ceea ce excedează prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Prin urmare, nu este incident cazul de anulare reglementat de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

În cadrul motivului de anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., contestatoarea a arătat că instanţa supremă nu a analizat motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. privind aplicarea greşită a art. 1556 C. civ. referitor la excepţia de neexecutare a contractului.

Potrivit acestui text de lege, hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.

Contestaţia în anulare întemeiată pe acest motiv poate fi admisă numai dacă instanţa de recurs a omis să analizeze un motiv de casare dintre cele prevăzute limitativ la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. şi cu care a fost învestită în termenul legal, ipoteză care nu se identifică în cauză.

Neexaminarea distinctă a fiecărei critici subsumate unui motiv de recurs nu constituie însă o omisiune în sensul art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., dacă instanţa a răspuns motivului de recurs printr-un considerent comun prin gruparea criticilor şi cercetarea lor în bloc.

Pornind de la această interpretare, Înalta Curte reţine instanţa de recurs a analizat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ipoteză referitoare la încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, printr-o primă critică, recurenta a imputat instanţei de apel greşita interpretare şi aplicare a art. 1.225 alin. (2), art. 1.226 alin. (2) şi art. 1.279 alin. (1) din C. civ.. A contestat, în primul rând, înlăturarea motivului de nulitate absolută a promisiunii de vânzare, derivând din neindividualizarea în concret a bunului ce formează obiect al acesteia.

Printr-o altă critică, autoarea recursului a afirmat greşita aplicare a art. 12 alin. (7) din Ordinul A.N.C.P.I. nr. 700/2014, arătând că, din moment ce unităţile locative care ar fi revenit B. S.R.L. nu erau înscrise în cartea funciară în mod distinct, instanţa putea obliga la transferul dreptului de proprietate fie asupra întregului imobil înscris în cartea funciară nr. x, fie asupra unei cote-părţi din acesta. Recurenta a mai reclamat greşita aplicare a art. 1556 din C. civ. şi, evocând condiţiile de invocare a excepţiei de neexecutare, dar şi că aceasta poate fi ridicată în cazul unei neexecutări parţiale, a subliniat caracterul necesar pentru funcţionarea imobilului şi pentru siguranţa locatarilor al lucrărilor nefinalizate de intimata-pârâtă B. S.R.L. A conchis că instanţa de apel a greşit atunci când i-a atribuit culpa pentru lipsa actului de apartamentare, deşi intimata-pârâtă nu îşi îndeplinise obligaţiile de care depindea obţinerea documentului.

Hotărârea atacată reflectă că instanţa de recurs a procedat la gruparea şi analiza motivelor de recurs, abordând mai întâi aspectele referitoare la soluţionarea de către instanţa de apel a criticii ce a vizat inexistenţa creanţei deţinute de creditorul reclamant şi, derivat din aceasta, lipsa legitimării sale procesuale de a acţiona pe cale oblică în temeiul art. 1560 C. civ. - şi care, deoarece contestă validitatea promisiunii bilaterale, interesează şi dezlegarea dată celui de-al doilea capăt de cerere, întemeiat de reclamant pe dispoziţiile art. 1.669 C. civ. -, urmând ca, ulterior, să examineze obiecţiile îndreptate împotriva soluţiei date acţiunii în răspundere contractuală.

Astfel, în prima categorie au fost încadrate criticile care pun în discuţie inexistenţa creanţei exhibate de intimatul-reclamant împotriva intimatei-pârâte B., în cadrul căreia instanţa supremă a analizat, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., criticile prin care recurenta a reclamant greşita soluţionare a motivului de apel privind nulitatea absolută a promisiunii bilaterale, susţinând aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 1.225 alin. (2), art. 1.226 alin. (2), art. 1.279 alin. (1) C. civ. şi art. 12 alin. (7) din Ordinul A.N.C.P.I. nr. 700/2014.

Aprecierea instanţei de recurs conform căreia "susţinerile subsumate art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care vizează caracterul semnificativ al obligaţiilor neîndeplinite de pârâta B., nu vor fi analizate, deoarece acestea antamează o chestiune de fapt adjudecată exclusiv prin prisma probatoriului şi sunt, astfel, construite cu încălcarea caracterului nedevolutiv al recursului" nu echivalează cu omisiunea de a analiza un motiv de recurs, ci cu respectarea cadrului procesual al recursului în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente cazurile de anulare invocate de contestatoarea C. S.R.L., în temeiul art. 508 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei nr. 1854 din 16 octombrie 2024, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Faţă de soluţia de respingere a contestaţiei în anulare, în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte o va obliga pe contestatoare la plata sumei de 6.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul A., la plata sumei de 3.200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata D., precum şi la plata sumei de 3.570 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata B. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1854 din 16 octombrie 2024, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Obligă contestatoarea C. S.R.L. la plata sumei de 6.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul A., la plata sumei de 3.200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata D., precum şi la plata sumei de 3.570 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata B. S.R.L.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 martie 2025.