Inadmissibility of revision for newly discovered evidence in share purchase penalty dispute

Şedinţa publică din data de 26 martie 2024

Asupra cererii de revizuire, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 741 din 20 noiembrie 2000, Tribunalul Olt a respins acţiunea prin care reclamantul Fondul Proprietăţii de Stat (în prezent, Autoritatea pentru Privatizarea şi Administrarea Participaţiilor Statului Bucureşti) a cerut obligarea pârâtei A. Comuna Dobrun, Judeţul Olt, la plata sumei de 69.526.979 RON, cu titlu de penalităţi pentru întârzierea plăţii acţiunilor cumpărate, conform contractului nr. OT/8 din 10 martie 1999, cu motivarea că, prin contract, F.P.S. a garantat că nu există drepturi ale terţilor asupra acţiunilor vândute, însă, prin procesul-verbal de sechestru nr. x din 19 ianuarie 1999, organele D.G.F.P.C.F.S. Slatina au sechestrat o parte din mijloacele de producţie ale S.C. B. S.A., emitenta acţiunilor.

Prin decizia civilă nr. 333 din 13 aprilie 2001, Curtea de Apel Craiova, secţia comercială a respins, ca nefondat, apelul declarat de F.P.S., reţinând că reclamantul nu putea pretinde de la pârâtă îndeplinirea exactă a plăţii preţului acţiunilor şi, implicit, nici penalităţi de întârziere, atâta timp cât o parte din capitalul în natură al societăţii a fost urmărită în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995.

Împotriva acestei decizii, reclamantul (A.P.A.P.S.) a declarat recurs, solicitând, în temeiul motivelor prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., modificarea deciziei instanţei de apel, în sensul admiterii acţiunii pentru suma de 69.526.979 RON, cu titlu de penalităţi contractuale de 0,3% pe zi pentru întârzierea preţului de 155.541.340 RON de la 8 iunie până la 4 noiembrie 1999.

Prin decizia nr. 3040 din 24 aprilie 2002, pronunţată în dosarul nr. x/2001, Curtea Supremă de Justiţie, secţia Comercială a admis recursul declarat de reclamanta Autoritatea pentru Privatizarea şi Administrarea Participaţiilor Statului Bucureşti şi a modificat decizia nr. 333 din 13 aprilie 2001 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, în sensul că a admis apelul reclamantei şi a schimbat sentinţa nr. 741 din 20 noiembrie 2000 a Tribunalului Olt, secţia comercială şi de contencios administrativ şi a admis acţiunea A.P.A.P.S. Bucureşti, obligând pârâta A. din Comuna Dobrun Judeţul Olt să-i plătească 69.526.979 RON penalităţi.

Împotriva deciziei instanţei de recurs, la 05.02.2024, pârâta A. Osica de Jos a formulat cerere de revizuire întemeiată pe motivul prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. din 1865, solicitând schimbarea în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii recursului formulat de reclamantă şi menţinerea deciziei Curţii de Apel Craiova nr. 333 din 13 aprilie 2001, pronunţată în dosarul nr. x/2001, precum şi a sentinţei civile nr. 741 din 20 noiembrie 2000, pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr. x/2000.

Totodată, a solicitat să se dispună şi suspendarea executării deciziei atacate cu revizuire, sens în care s-a format dosarul nr. x/2024, căruia i s-a stabilit termen la aceeaşi dată - 26 martie 2024.

În motivare, revizuenta a precizat că nu a intrat niciodată în posesia acţiunilor care erau prevăzute a fi vândute prin contract, dar şi că F.P.S. a organizat licitaţia pentru vânzarea pachetului de 40% acţiuni la S.C. B. S.A. fără să arate că societatea era sub incidenţa Legii falimentului 64/1995.

De asemenea, a mai învederat că, prin încheierea din data de 04.11.1998, judecătorul sindic a dispus vânzarea bunurilor societăţii în favoarea creditorului C. Piatra-Olt, pentru un debit de 731.817.210 RON, iar prin încheierea din 18.11.1998, Tribunalul Olt a dispus continuarea procedurii de lichidare judiciară a S.C. B. şi a autorizat vânzarea bunurilor ce alcătuiesc patrimoniul societăţii.

În acest context, revizuenta susţine că fiind în etapa apelului la Tribunalul Olt pentru dizolvarea sa, la cererea A.A.A.S., întrucât nu a plătit penalităţile la contractul de vânzare cumpărare acţiuni, cu prilejul căutării unor documente care o privesc, a luat cunoştinţă de existenţa încheierii din data de 04.11.1998, din care rezultă debitul către C. Piatra-Olt, precum şi a încheierii de lichidare judiciară.

Prin urmare, susţine că abia cu acest prilej a aflat că, în afara sumei de 1.046.903.000 RON pe care o preluase prin anexa nr. 1 la contract, debitele societăţii la momentul desfăşurării licitaţiei erau de 1.778.720.210 RON, în condiţiile în care capitalul social al societăţii era de 1.050.953.000 RON.

Totodată, învederează că, în dorinţa de a demonstra cine conducea societatea la intrarea în faliment, a mai descoperit Actul constitutiv şi Hotărârea nr. 1 a AGA din data de 06.05.1997.

Evocând conţinutul respectivei hotărâri AGA, revizuenta conchide în sensul că F.P.S. a vândut 40% din acţiuni, în condiţiile în care, în realitate, avea 39,96 % din acţiuni.

Totodată, a mai învederat că, potrivit hotărârii AGA, cele 486 acţiuni în valoare de 486 mii RON aparţineau d-lui D.. Or, în vechiul C. civ., vânzarea bunului altuia este nulă absolut pentru lipsa cauzei, considerându-se că o asemenea vânzare este o operaţiune speculativă ce are o cauză ilicită.

De asemenea, pentru lămurirea cauzei, a mai arătat cum a fost determinată să semneze şi, ulterior, să plătească contravaloarea contractului de vânzare cumpărare acţiuni nr.x din 10.03.1999. Totodată, a precizat că a refuzat să plătească penalităţile acumulate, solicitând ştergerea acestora prin diminuarea capitalului social după vânzările făcute de judecătorul sindic.

Însă, cu toate că exista posibilitatea rezoluţiunii contractului, conform art. 5.5 din contract, s-a obţinut o decizie favorabilă pentru plata penalităţilor la acţiuni nule, astfel încât, deşi nu i-a fost transferată vreo acţiune, în prezent, se doreşte dizolvarea sa pentru neplata penalităţilor la acţiuni nule.

În drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe motivul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865, iar cererea de suspendare a executării deciziei atacate pe dispoziţiile art. 325 din acelaşi cod, fiind depuse şi anexele/înscrisurile amintite în cuprinsul cererii.

La 15.03.2024, revizuenta A. Osica de Jos a depus o completare la cererea de revizuire, pentru stabilirea cu certitudine a datei când a descoperit documentul care a determinat-o să promoveze prezenta revizuire, dar şi o completare la acţiune.

În acest sens, a învederat că, în data de 31.01.2024, fiind în proces (apel) cu Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, fostă Fondul Proprietăţii de Stat, având ca obiect încheierea privind dizolvarea asociaţiei revizuente, a solicitat cumpărătoarei patrimoniului B. S.A. să îi pună la dispoziţie dosarele fostei societăţi care nu au fost ridicate de lichidator, astfel încât, în data de 28.01.2024, a avut posibilitatea să xerocopieze documente care i-ar fi fost necesare în procesul cu A.A.A.S. Bucureşti, urmată de întocmirea unui proces-verbal pentru xerocopierea documentelor şi de transmiterea prezentei cereri de revizuire la data de 05.02.2024, încadrându-se, astfel, în termenul prevăzut de C. proc. civ.

Identificând astfel încheierea din 04.11.1998 a Tribunalului Olt, pronunţata de judecătorul sindic în Dosarul x/1998, revizuenta arată că aceasta demonstrează, fără tăgadă, că Fondul Proprietăţii de Stat (actuala Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului), era în cunoştinţă de cauză în privinţa stării de fapt a S.C. B. S.A., privind debitele reale, respectiva încheiere fiind precedată de încheierea din 07.10.1998 privind intrarea definitivă a S.C. B. S.A. sub incidenţa Legii 64/1995, reprezentantul FPS fiind prezent la cererea de intrare în faliment.

În continuare, învederează că elementul de noutate din încheierea din 04.11.1998 este suma cerută de C. - 731.817.210 RON, care atestă că FPS cunoştea situaţia reală a societăţii, însă, dacă ar fi ştiut situaţia reală a societăţii, nu ar fi participat la licitaţie.

Totodată, arată că această decapitalizare este dovedită şi cu Tabelul definitiv al creanţelor B. emis de lichidatorul judiciar în Dosarul x/1998, la încheierea procesului de lichidare.

Prin urmare, învederează că eroarea în care s-a aflat la încheierea contractului este o eroare obstacol, deoarece nu i-a fost adusă la cunoştinţă împrejurarea că, în realitate, valoarea reală a acţiunilor cumpărate era nulă, societatea fiind decapitalizată şi în faliment, astfel încât, şi pentru aceste argumente, a reiterat solicitarea de revizuire a deciziei atacate.

În continuare, revizuenta a formulat şi o completare la acţiune, prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare de acţiuni nr. 08/10.03.1999, astfel cum a fost modificat şi prin actele adiţionale ulterioare încheiate între Asociaţie şi Fondul Proprietăţii de Stat şi, totodată, repunerea părţilor în situaţia anterioară, sens în care a susţinut pe larg nulitatea contratului pentru lipsă de obiect şi cauză ilicită.

La 26 martie 2024, după încheierea dezbaterilor, a fost înregistrată întâmpinarea intimatei Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului la cererea de revizuire formulată de A. Osica de Jos, prin care a susţinut tardivitatea cererii de revizuire, dar şi inadmisibilitatea acesteia.

Analizând admisibilitatea cererii de revizuire prin prisma motivului invocat, Înalta Curte reţine următoarele:

Revizuenta susţine că este incident motivul prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. din 1865, întrucât, abia cu prilejul judecării apelului la Tribunalul Olt având ca obiect încheierea privind dizolvarea sa, la cererea A.A.A.S., pentru neplata penalităţilor la contractul de vânzare cumpărare acţiuni, a luat cunoştinţă de existenţa încheierii din 04.11.1998, prin care judecătorul sindic a dispus vânzarea bunurilor societăţii B. S.A. în favoarea creditorului C. Piatra-Olt, pentru un debit de 731.817.210 RON, şi de încheierea din 18.11.1998, prin care Tribunalul Olt a dispus continuarea procedurii de lichidare judiciară a S.C. B. şi a autorizat vânzarea bunurilor ce alcătuiesc patrimoniul societăţii, descoperind, totodată, şi Actul constitutiv şi Hotărârea nr. 1 a AGA din data de 06.05.1997.

Prin urmare, revizuenta arată că recent (în cursul lunii ianuarie 2024) a avut cunoştinţă de împrejurarea că societatea B. era sub incidenţa Legii falimentului 64/1995 şi că F.P.S. (actuala A.A.A.S.) a organizat licitaţia pentru vânzarea pachetului de 40% acţiuni la S.C. B. S.A. fără să arate că societatea era sub incidenţa Legii nr. 64/1995.

Potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ. din 1865, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel încât, exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege.

Prima ipoteză a acestui text legal, pe care revizuenta şi-a întemeiat prezentul demers judiciar, vizează situaţia în care, la data pronunţării hotărârii atacate, instanţa nu a avut în vedere anumite înscrisuri apte a influenţa soluţia atacată, care nu au putut fi înfăţişate de una dintre părţi din motive mai presus de voinţa sa ori care au fost reţinute de partea potrivnică.

Astfel, poate fi invocat ca înscris nou pentru revizuirea hotărârii numai acel înscris care a existat la data pronunţării hotărârii atacate şi nu a fost folosit în procesul respectiv.

De asemenea, este necesar ca partea să nu fi putut prezenta înscrisul nou dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa ori pentru că a fost reţinut de partea adversă, iar înscrisul să fi fost determinant, în sensul că ar fi condus la pronunţarea unei alte soluţii. Împrejurarea mai presus de voinţa părţii presupune o imposibilitate obiectivă de obţinere a înscrisului nou, asimilată unui caz de forţă majoră.

Aşadar, în esenţă, conform prevederilor art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ. (1865), revizuirea unei hotărâri date de instanţa de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere numai în măsura în care înscrisul doveditor, reţinut de partea potrivnică sau care nu a putut fi înfăţişat dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ar fi fost determinant pentru soluţia din hotărârea ce se atacă.

Fiind vorba despre condiţii cumulative de admisibilitate a revizuirii, neîndeplinirea chiar şi numai a uneia dintre acestea are drept consecinţă respingerea cererii de revizuire. Aceasta întrucât prevederea cuprinsă în art. 322 C. proc. civ. este de strictă interpretare, ea condiţionând admiterea cererii de revizuire de descoperirea ulterioară judecăţii a unor acte noi şi imposibilitatea înfăţişării lor în instanţă datorită unor împrejurări mai presus de voinţa părţii.

Verificând respectarea acestor cerinţe, Înalta Curte reţine că revizuenta a invocat prima ipoteză reglementată de această dispoziţie legală, dar nu a dovedit împrejurarea mai presus de voinţa sa care să o fi împiedicat să înfăţişeze înscrisurile invocate ca fiind "noi" în procesul în care s-a pronunţat, irevocabil, hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat, respectiv, cazul de forţă majoră care să o fi împiedicat să administreze aceste probe.

Înscrisurile "noi" de care se prevalează revizuenta constau în două încheieri ale judecătorului sindic care vizau societatea B., aflată sub incidenţa Legii falimentului 64/1995, precum şi actul constitutiv şi o hotărâre AGA ale aceleiaşi societăţi potrivit cărora F.P.S. deţinea mai puţine acţiuni decât cele vândute.

Analizând aceste documente, Înalta Curte constată că actele în discuţie nu indică o stare de fapt nouă (împrejurarea că societatea B. era sub incidenţa Legii falimentului 64/1995), care să nu fi existat pe parcursul derulării procesului soluţionat irevocabil prin decizia a cărei revizuire se solicită (3040 din 24 aprilie 2002) şi de care autoarea prezentei revizuiri să nu fi avut cunoştinţă.

Aşadar, faptul că societatea B. era sub incidenţa Legii falimentului 64/1995 era cunoscut de revizuentă la momentul soluţionării recursului declarat de A.P.A.P.S., aşa cum rezultă şi din decizia nr. 3040 din 24 aprilie 2002 a cărei revizuire se solicită.

Astfel, cu ocazia soluţionării recursului, Curtea Supremă de Justiţie, secţia Comercială a reţinut că "apelul declarat de F.P.S. a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 333 din 13 aprilie 20001 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, care a reţinut, asemenea celei de fond, că reclamantul nu putea pretinde de la pârâtă îndeplinirea exactă a plăţii preţului acţiunilor şi implicit nici penalităţi de întârziere, atâta timp cât o parte din capitalul în natură al societăţii a fost urmărită în cadrul procedurii prevăzută de Legea nr. 64/1995", că "prin întâmpinare şi prin concluziile scrise (...) intimata pârâtă nu contestă că la data când a încheiat contractul cu F.P.S. (10 martie 1999) avea cunoştinţă că judecătorul sindic vânduse o parte din activele S.C. B. S.A., respectiv 9 tractoare cu anexele aferente, 5 combine de recoltat şi 6 tractoare, însă, de bună credinţă nu a cerut diminuarea preţului acţiunilor şi l-a plătit în întregime înainte de anularea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni", dar şi că "...intimata pârâtă a cunoscut şi acceptat situaţia financiară a societăţii a cărei acţiuni le-a cumpărat şi a fost de acord ca amânarea scadenţei plăţii preţului să fie însoţită de penalităţile pentru fiecare zi de întârziere şi în acest sens a semnat cele trei acte adiţionale la contractul nr. OT/8 din 10 martie 1999, (...)".

Având în vedere cele mai sus arătate, revizuenta nu poate susţine cu temei că, pe parcursul soluţionării respectivului litigiu, nu a cunoscut situaţia financiară şi juridică a societăţii ale cărei acţiuni le-a cumpărat, astfel încât, maniera în care autoarea prezentului demers judiciar şi-a gestionat apărările până la momentul soluţionării irevocabile a respectivului litigiu, în sensul de a nu valorifica aspectele/înscrisurile pe care le aduce în discuţie prin prezenta cale de atac, cu toate că ar fi putut, nu poate fi complinită prin argumentele invocate în cererea de revizuire.

Aşa fiind, se constată că nu este incidentă ipoteza primei teze de la art. 322 pct. 5 C. proc. civ., întrucât înscrisurile "noi" de care se face vorbire în susţinerea cererii de revizuire nu constituie act nou, în sensul legii şi nu a existat nicio împrejurare mai presus de voinţa părţii care să împiedice înfăţişarea acestor acte.

Prin urmare, înscrisurile invocate de revizuentă ca "înscris nou" nu au fost depuse la dosarul soluţionat irevocabil prin decizia a cărei revizuire se solicită nu datorită unei imposibilităţi obiective, cauzată de faptul că au fost ascunse de partea potrivnică, respectiv, de către intimată, ci datorită lipsei de diligenţă a revizuentei, care avea posibilitatea de a procura respectivele înscrisuri.

Totodată, revizuentei îi incumba dovada, alternativă, fie a conduitei obstrucţioniste a părţii adverse, conduită de natură să nu-i fi permis să intre în posesia înscrisului, pe durata soluţionării procesului, fie a unei împrejurări mai presus de voinţa părţilor, dovadă ce nu s-a produs.

În ceea ce priveşte caracterul determinant al înscrisurilor în pronunţarea soluţiei din dosarul în care s-a emis hotărârea a cărei revizuire se solicită, Înalta Curte reţine că nici această condiţie nu este întrunită în speţă, întrucât, pentru a fi susceptibile de un potenţial caracter determinant în adoptarea unei alte soluţii decât cea dată în decizia a cărei revizuire o solicită, autoarea ar fi trebuit în primul rând să aibă aceeaşi poziţie procesuală pe care a adoptat-o prin intermediul prezentului demers procesual.

Or, aşa cum reiese din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, aceasta nu a uzat de apărările de care se prevalează prin prezenta cerere de revizuire, dovadă fiind însăşi completarea acţiunii (depusă la dosar la 15.03.2024, în continuarea completării cererii de revizuire) prin care urmăreşte constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare de acţiuni nr. 08/10.03.1999, apărare/solicitare pe care revizuenta ar fi putut să o facă în timpul litigiului finalizat prin hotărârea a cărei revizuire o solicită.

În acest context, Înalta Curte reaminteşte că instanţa de contencios european a drepturilor omului a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că revizuirea, cale extraordinară de atac de retractare, nu se poate transforma într-un apel/recurs deghizat, prin care să se tindă la obţinerea unei rejudecări a cauzei, pentru că, în sens contrar, s-ar aduce atingere prezumţiei de validitate de care trebuie să se bucure hotărârile judecătoreşti irevocabile şi principiului securităţii raporturilor juridice (Cauza Mitrea contra României, Hotărârea din 29 iulie 2008).

Prin urmare, demersul este inadmisibil şi din perspectiva faptului că, sub pretextul valorificării unor aşa-zise înscrisuri noi, în realitate, revizuenta tinde la o rejudecare a cauzei, uzând de o altă strategie de apărare care nu a fost avută în vedere în etapele procesuale ale litigiului soluţionat irevocabil prin decizia a cărei revizuire o solicită, ceea ce nu poate fi primit.

Constatând, aşadar, că nu sunt îndeplinite cerinţele impuse de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte, în temeiul art. 326 din acelaşi cod, va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată împotriva deciziei nr. 3040 din 24 aprilie 2002, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia Comercială, în dosarul nr. x/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. OSICA DE JOS împotriva deciziei nr. 3040 din 24 aprilie 2002, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia Comercială, în dosarul nr. x/2001.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 martie 2024.