Unilateral denunciation of fixed-term cost-sharing protocol ineffective; quashed and remanded.

Şedinţa publică din data de 27 martie 2025

Asupra recursului civil de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată sub nr. x/2021 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Protecţia Mediului Bucureşti a chemat în judecată pe pârâta Administraţia Naţională Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă - Argeş - Vedea - SGA Ilfov, Bucureşti, pentru a fi obligată pârâta la plata sumei de 208 282,82 RON, reprezentând cota ce îi revine din contravaloarea serviciilor de pază prestate de către A. S.R.L., pentru perioada iunie - decembrie 2018.

Prin încheierea din 10 iunie 2021, instanţa iniţial învestită a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a instanţei de contencios administrativ în soluţionarea cauzei, excepţie invocată din oficiu. A dispus trimiterea dosarului către secţia a VI-a Civilă a Tribunalului Bucureşti.

La această din urmă secţie, cauza a fost înregistrată la data de 23 iulie 2021.

Prin sentinţa nr. 3176 din 9 decembrie 2021, a fost admisă acţiunea şi a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 208 282,82 RON, reprezentând cotă-parte din contravaloarea serviciilor de pază prestate în perioada iunie- decembrie 2018.

De asemenea, a fost obligată pârâta către reclamantă la plata sumei de 5271 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta, înregistrat la data de 18 septembrie 2023 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Prin decizia nr. 1857 din 6 decembrie 2023, a fost admis apelul formulat de pârâtă şi a fost schimbată în tot sentinţa apelată, în sensul respingerii acţiunii, ca neîntemeiată.

A fost obligată intimata-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 2635,32 RON.

Împotriva deciziei nr. 1857 din 6 decembrie 2023, în termen legal a declarat recurs recurenta-reclamantă Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Protecţia Mediului Bucureşti, înregistrat la data de 12 septembrie 2024 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalităţii, pentru următoarele motive:

Hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea şi greşita aplicare a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 1266, art. 1267, art. 1270 şi art. 1276 alin. (2) C. civ., critică subscrisă motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Anterior dezvoltării motivului de casare invocat, recurenta a făcut o succintă prezentare a raporturilor contractuale dintre părţi.

Astfel, a arătat că reclamanta-recurentă, alături de alte patru entităţi, printre care şi pârâta-intimată, sunt persoane juridice care au sediul şi îşi desfăşoară activitatea în incinta imobilului situat în Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 294.

În vederea asigurării pazei imobilului, toate cele 5 entităţi au încheiat acordul intitulat "Protocol organizare procedură atribuire contract servicii de pază (pentru obiectivele situate în Splaiul Independenţei nr. 294, Sector 6 Bucureşti)". Prin acest acord s-a convenit ca paza imobilului, de care urmau a beneficia toate părţile semnatare, să fie asigurată de o singură firmă de pază, recurenta urmând să fie responsabilă pentru organizarea procedurii de atribuire a contractului pentru prestări servicii pază şi pentru depunerea diligenţelor necesare pentru derularea contractului astfel încheiat. Totodată, prin art. 2 din Protocol s-a agreat o repartizare egală a costurilor serviciilor de pază între cele cinci entităţi, respectiv o cotă parte de 20% fiecare din totalul cheltuielilor.

Consecutiv încheierii Protocolului, recurenta a perfectat cu A. Acordul-Cadru de servicii nr. x din 22 decembrie 2017, precum şi contractul subsecvent nr. 2040 din 22 decembrie 2017, având ca obiect prestarea de servicii pază şi intervenţie pentru întregul imobil, cu o durată de 3 ani.

Conform Protocolului, recurenta-reclamantă a facturat lunar către pârâtă contravaloarea serviciilor de pază şi a cheltuielilor administrative, în cuantumul convenit. Prin adresa nr. x/9.05.2018, intimata-pârâtă a comunicat manifestarea sa de voinţă în sensul denunţării unilaterale a Protocolului, iar ulterior a refuzat să mai achite cota parte ce îi revenea din costul serviciilor de pază, ceea ce a determinat iniţierea litigiului de faţă.

După prezentarea succintă a raporturilor contractuale dintre părţi, recurenta a arătat că instanţa de apel, constatând legalitatea manifestării de voinţă a pârâtei, de denunţare unilaterală a convenţiei, a făcut o greşită interpretare şi aplicare a prevederilor art. 1276 alin. (1) şi alin. (2) C. civ.

Astfel, legea civilă permite părţilor să denunţe unilateral o convenţie cu executare succesivă, numai atunci când acest drept le-a fost recunoscut expres de contract. Mai mult, Protocolul în discuţie nu reprezenta din punctul de vedere al părţilor semnatare, un contract cu executare succesivă, ci uno ictu, întrucât obligaţia principală asumată de reclamantă a fost aceea de a încheia, în nume propriu, dar în beneficiul tuturor entităţilor, un contract de pază.

Soluţia pronunţată de instanţa de apel contravine forţei obligatorii a contractului, reglementată de art. 1270 C. civ.

A mai relevat recurenta că instanţa de apel a încălcat şi normele de drept material relative la interpretarea contractelor, prevăzute de art. 1266 şi art. 1267 C. civ., potrivit cărora la stabilirea voinţei concordante a părţilor se va ţine seama de scopul contractului, de negocierile purtate de părţi, iar clauzele îndoielnice se interpretează potrivit naturii contractului. Or, instanţa de prim control judiciar, statuând că părţile pot denunţa unilateral contractul, în condiţiile în care şi-au manifestat voinţa de a beneficia de pază şi de a contribui la plata acestuia, lăsând în sarcina exclusiva a reclamantei plata unor servicii de care continuă să beneficieze şi după denunţare, a făcut o greşită aplicare a normelor de drept material privind interpretarea convenţiilor.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Administraţia Naţională "Apele Române" - Administraţia Bazinală de Apă Argeş - Vedea a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, întrucât hotărârea instanţei de apel este legală. A susţinut, în esenţă, că denunţarea unilaterală, ca drept potestativ, permite părţii dintr-un contract încheiat pe durată determinată să se dezică de raportul contractual, doar cu respectarea unui termen de preaviz, potrivit art. 1276 alin. (2) C. civ.

În drept, a invocat prevederile art. 490 şi următoarele C. proc. civ.

Recursul de faţă este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Instanţa de apel, recunoscând dreptul uneia dintre părţile contractante de a denunţa unilateral un contract încheiat pe durată determinată, prin manifestarea voinţei sale unilaterale, în lipsa unei stipulaţii contractuale în acest sens (a unei clauze de dezicere, de dezangajare), a făcut o greşită interpretare şi aplicare a prevederilor art. 1270 alin. (2) şi art. 1276 alin. (1) şi (2) C. civ.

Din coroborarea prevederilor legale suscitate rezultă că încetarea unui contract se realizează prin acelaşi mecanism ca şi formarea contractului, prin voinţa concordantă a părţilor. Este vorba de regula simetriei cu privire la formarea şi stingerea convenţiei (mutuus consensus, mutuus dissensus). Rezultă că, prin voinţa unui singur partener contractual nu se poate desfiinţa contractul decât în două situaţii: în prezenţa cauzelor autorizate de lege în acest sens, conform art. 1270 alin. (2) C. civ. şi în prezenţa unei clauze contractuale atribuind uneia dintre părţi dreptul de a denunţa contractul prin manifestarea voinţei sale unilaterale.

Instanţa de apel a făcut o vădită confuzie între contractele încheiate pe durată determinată (atât cu executare uno ictu, cât şi succesivă ori continuă) şi contractele încheiate pe durată nedeterminată. Doar în privinţa acestora din urmă legiuitorul a stipulat regula denunţării unilaterale în favoarea oricăreia dintre părţi, prin art. 1277 C. civ.

Întrucât pârâta-intimată din prezenta cauză, parte într-un contract încheiat pe durată determinată, nu era titulara unui drept potestativ convenţional, care să poată fi exercitat în condiţiile art. 1276 C. civ. sau în condiţiile anume convenite de părţi, instanţa de apel nu putea acorda valoare juridică manifestării sale unilaterale de denunţare a convenţiei.

În acest context, întrucât Protocolul încheiat de părţi nu putea înceta înainte de termen decât prin consimţământul mutual în acest sens, din cauze autorizate de lege sau prin stipularea clauzei de denunţare unilaterală, devine de prisos a analiza dacă este vorba despre un contract cu executare uno ictu sau succesivă ori continuă. Doar condiţiile de invocare a clauzei de dezicere se aplică diferit, după cum contractul este cu executare uno ictu sau succesivă. Or, inexistenţa unei atare clauze de dezangajare face inutilă analiza condiţiilor regimului legal al clauzei.

Nici criticile relative la greşita aplicare a normelor de drept material privind interpretarea convenţiei, prevăzute de art. 1266 şi art. 1267 C. civ. nu vor fi luate în analiză. Operaţiunea de interpretare a contractului este necesară în situaţia folosirii improprii, greşite a terminologiei juridice sau a vocabularului uzual sau când există contradicţie între manifestarea expresă de voinţă şi voinţa internă, reală a părţilor.

O atare operaţiune de interpretare, în speţă, nu este necesară, întrucât este necontestată împrejurarea că, în convenţia părţilor, nu există o clauză de denunţare unilaterală. Soluţia instanţei de apel este consecinţa directă a greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 1270 alin. (2), coroborate cu prevederile art. 1276 alin. (1) şi (2) şi art. 1277 C. civ., care a recunoscut existenţa dreptului de dezangajare al pârâtei, parte într-o convenţie cu durată determinată, în condiţiile inexistenţei unei asemenea stipulaţii contractuale.

Faţă de considerentele ce preced, potrivit art. 497 teza întâi raportat la art. 496 alin. (2) în referire la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va admite recursul şi va casa decizia atacată, cu consecinţa trimiterii cauzei, spre o nouă judecată, instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETARE-DEZVOLTARE PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI BUCUREŞTI împotriva deciziei civile nr. 1857/A/2023 din 6 decembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza, spre o nouă judecată, instanţei de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 27 martie 2025.