Contractual damages: limits of appellate devolution and proof of certainty in claims for lost rental income versus lost chance of lease

Şedinţa publică din data de 26 martie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 2 octombrie 2018 pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, sub număr de dosar x/2018, reclamanta A. S.A., a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., să dispună, în temeiul art. 1530 şi 1531 C. civ., obligarea pârâtei la plata sumei de 45.864 euro (echivalent în RON curs BNR la data plaţii) (valoarea în RON la data introducerii acţiunii - 213 267,60; 1 euro = 4,65 RON) + TVA, cu titlu de daune-interese compensatorii în favoarea reclamantei, pentru neexecutarea fără justificare a obligaţiilor asumate prin contractul de achiziţie nr. x/18.05.2012 încheiat între părţi; dobânzii penalizatoare prevăzute de lege la daunele-interese acordate prin hotărâre de la data când aceasta devine executorie şi până la data achitării lor integrale. A solicitat cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

Prin sentinţa civilă nr. 364/2019, pronunţată la 6 martie 2019, Tribunalul Specializat Cluj a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâta B., şi, în consecinţă, a respins ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B..

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. S.A. a declarat apel, iar cererea de apel a fost admisă de către Curtea de Apel Cluj, la 21 noiembrie 2019, prin decizia Curţii de Apel Cluj fiind dispusă, totodată, anularea în tot a sentinţei civile pronunţate la fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Prin decizia nr. 438 din 23 februarie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins ca nefondat, recursul declarat de pârâta B. împotriva deciziei civile nr. 673 din 21 noiembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj sub număr de dosar x/2021

La termenul de judecată din 20 octombrie 2021, s-a unit cu fondul cauzei, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtă, prin întâmpinare.

Prin sentinţa civilă nr. 2533/2021 din 21 decembrie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Specializat Cluj a fost respinsă ca neîntemeiată, excepţia prescripţiei extinctive, invocată de către pârâtă.

S-a respins ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B.

A fost obligată reclamanta să achite pârâtei suma de 9.587 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat.

S-a respins cererea pârâtei privind obligarea reclamantei la plata onorariului de avocat în sumă de 11.098,45 RON, ca neîntemeiată.

Pârâta a fost obligată să achite reclamantei suma de 11.447,8 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamanta A. S.A., iar intimata B. a formulat întâmpinare şi cerere de apel incident.

Prin decizia civilă nr. 81/2023 din 17 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă au fost respinse apelul declarat de A. S.A. şi apelul incident declarat de B. împotriva sentinţei civile nr. 2533/2021 din 21 decembrie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Specializat Cluj.

A fost obligată apelanta să plătească intimatei B. suma de 7.500 RON cheltuieli de judecată parţiale în apel.

În termen legal, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., reclamanta A. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 81/2023 din 17 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arată că prin motivele de apel (pg. 3-4), reclamanta a criticat hotărârea instanţei de fond pentru încălcarea dispoziţiilor art. 14 C. proc. civ. privitoare la principiul contradictorialităţii, care guvernează procesul civil, cu referire la dispoziţiile art. 205 alin. (2), lit. c), art. 389, art. 478 alin. (2) şi art. 237 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., în discuţie fiind contestarea/necontestarea de către intimată a procentului de 10% şi a întinderii spaţiului recurentei susceptibil de a fi închiriat abia la dezbaterea cauzei în apel, la rejudecarea fondului după casare.

Prin raportare la art. 478 alin. (2) C. proc. civ., subliniază că la judecarea fondului după anularea hotărârii instanţei de fond din primul ciclu procesual, nu se puteau pune în discuţie alte apărări decât cele invocate prin întâmpinarea la acţiunea reclamantei din primul ciclu procesual. Aceasta având în vedere şi dispoziţiile art. 389 C. proc. civ., care precizează că dezbaterea în fond a procesului "poartă asupra împrejurărilor de fapt şi temeiurilor de drept, invocate de părţi în cererile lor (s.n.) sau, după caz, ridicate de către instanţă din oficiu".

Or, nerespectarea principiului contradictorialităţii, susţine recurenta, atrage nulitatea hotărârii, ceea ce este şi cazul din speţă, aşa cum rezultă din argumentele prezentate.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în opinia recurentei, hotărârea instanţei de apel, care formează obiectul prezentului recurs, este nemotivată.

Aşa cum rezultă din cuprinsul deciziei instanţei de apel (pg. 17 alin. penultim), susţine recurenta, Curtea de Apel Cluj a răspuns argumentelor apelantei doar cu generalităţi:

"prin apărările de fond formulate în cursul judecării cauzei, cu privire la care Codul de procedură nu prevede o formă specială (acestea putând fi putând fi inserate în întâmpinare sau în notele de şedinţă sau exprimate verbal în faţa instanţei şi consemnate de către grefier în încheierea de şedinţă), pârâta a contestat caracterul cert al prejudiciului pretins de către reclamantă" şi "Curtea reţine, contrar opiniei reclamantei, că dreptul pârâtei de a discuta temeinicia susţinerilor din cererea de chemare în judecată - ce include şi aprecierile referitoare la cerinţa prejudiciului - nu este afectat de niciun termen procedural".

În privinţa interpretării dispoziţiilor art. 255 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia faptele necontestate nu trebuie dovedite, arată că prin răspunsul său la întâmpinarea intimatei, depus la dosarul cauzei la 22 decembrie 2022, a invocat o doctrină relevantă potrivit căreia trebuie dovedite "numai faptele relevante şi care sunt contestate (s. n.), cele două condiţii fiind cumulative; în cazul necontestării, aplicarea legii se va face pornind de la premisa că faptele alegate (susţinute) şi necontestate sunt adevărate s. n.), însă instanţa de apel a ignorat cu desăvârşire aceste argumente, neacordându-le nicio atenţie, promovând un punct de vedere contrar pe bază de "apreciere" (respectiv, în mod subiectiv şi neargumentat).

În ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciază că susţinerile instanţei de apel reprezintă o aplicare greşită a normelor de drept material incidente în speţă. Sub un prim aspect, arată că diferenţa pe care o face instanţa de apel între "cererea în despăgubiri pentru pierderea şansei de închiriere" şi cererea de despăgubiri "constând în diferenţa de chirie neîncasată ca urmare a închirierii pentru un preţ mai mic decât cel care ar fi putut fi perceput", considerându-le a fi lucruri care se exclud unul pe celălalt, este eronată. În realitate, consideră recurenta, ambele sunt despăgubiri pentru pierderea unei şanse: cea dintâi, pentru pierderea totală a şansei de a închiria, iar cea de a doua pentru pierderea şansei de a obţine o chirie mai mare, aferentă unui spaţiu dotat cu lift. În speţă, în temeiul principiului disponibilităţii, reclamanta nu a solicitat despăgubiri pentru pierderea totală a şansei de a închiria pentru lipsa liftului, ci doar pentru diferenţa de chirie pe care ar fi obţinut-o dacă liftul ar fi fost montat.

În opinia recurentei, în cauză, nu poate fi reţinută "o poziţie procesuală... în afara limitelor cadrului procesual din perspectiva obiectului şi a cauzei stabilite potrivit cererii de chemare în judecată", aşa cum a reţinut instanţa de apel (pg. 16 alin. (8) din decizie). Astfel, în privinţa obiectului cererii reclamantei, precizează că nu şi-a modificat cererea formulată în faţa primei instanţe. Tot astfel, nici în privinţa cauzei cererii de chemare în judecată nu există vreo modificare, acţiunea fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 1530 şi 1531 C. civ. referitoare la "executarea prin echivalent" (daune-interese) a contractului - texte de aplicabilitate generală -, ulterior reclamanta invocând şi dispoziţiile exprese ale art. 1532 alin. (2) C. civ., care se referă in terminis la repararea prejudiciilor rezultate din pierderea şansei de a obţine un câştig. Consideră că reţinerea instanţei de apel în sensul că invocarea de către recurenta-reclamantă a dispoziţiilor art. 1532 alin. (2) C. civ. ar reprezenta o modificare a cauzei acţiunii sale (a temeiului de drept material pe care se întemeiază pretenţiile) reprezintă o aplicare greşită a normelor de drept material în cazul din speţă. Aceasta întrucât, aşa cum s-a reţinut în doctrină:

"dispoziţiile art. 1530 C. civ. (pe care s-a întemeiat acţiunea) ... sunt aplicabile oricărui tip de prejudiciu, deci inclusiv celui rezultat din pierderea unei şanse (s. n.)".

Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Cluj.

Intimata-pârâtă B. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului şi acordarea cheltuielilor de judecată.

Recurenta-reclamantă A. S.A. a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând, în cadrul controlului de legalitate, decizia atacată, în raport cu criticile formulate şi cu temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.:

"casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii".

Acest motiv de casare cuprinde, cu excepţia regulilor reglementate de alte motive de casare, încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent dacă aceasta este condiţionată sau nu de existenţa unei vătămări.

Susţinerile recurentei-reclamante prin care se invocă încălcarea dispoziţiilor art. 14 C. proc. civ. privitoare la principiul contradictorialităţii, care guvernează procesul civil, cu referire la dispoziţiile art. 205 alin. (2), lit. c), art. 389, art. 478 alin. (2) şi art. 237 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., "în discuţie fiind contestarea/necontestarea de către intimată a procentului de 10%", nu se constituie în veritabile critici de nelegalitate împotriva deciziei atacate, din moment ce, în realitate, recurenta-reclamantă îşi exprimă nemulţumirea cu privire la soluţia pronunţată, la argumentele care au format convingerea instanţei de apel, fără a reclama vreun viciu de legalitate considerentelor reţinute de instanţa de prim control judiciar în justificarea soluţiei pronunţate.

În concret, recurenta nu a arătat în ce modalitate au fost încălcate dispoziţiile art. 14 C. proc. civ. privitoare la principiul contradictorialităţii, ci s-a cantonat în a-şi manifesta dezacordul faţă de faptul că instanţa de apel nu şi-a însuşit susţinerile sale.

Este ştiut că principiul contradictorialităţii în procesul civil presupune ca orice aspect privitor la litigiu să fie pus în discuţia părţilor, iar actele de procedură şi înscrisurile să fie comunicate între acestea, cu respectarea prevederilor legale, astfel încât să aibă posibilitatea de a-şi exprima opinia în legătură cu problemele de drept substanţial sau procedural ori de fapt din dezbatere.

Conform art. 14 alin. (4), (5) şi 6 C. proc. civ.:

"(4) Părţile au dreptul de a discuta şi argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de către orice participant la proces, inclusiv de către instanţă din oficiu. (5) Instanţa este obligată, în orice proces, să supună discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate. (6) Instanţa îşi va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt şi de drept, pe explicaţii sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii."

Înalta Curte constată că, în speţă, instanţa de apel, raportat la cuprinsul cererii de apel, dar şi al întâmpinării, a analizat susţinerile şi apărările formulate pe parcursul procesului, toate părţile având posibilitatea de a uza de garanţiile prevăzute de legea procesual civilă pentru a-şi susţine poziţia asupra problemelor de fapt şi de drept deduse judecăţii.

Astfel, se constată că aspectele avute în vedere de instanţă la soluţionarea cererilor de apel au fost cunoscute de apelanta-reclamantă, dezbaterile procesului purtând asupra tuturor împrejurărilor de fapt şi temeiurilor de drept invocate de părţi în cererile lor deduse judecăţii în apel, părţile au fost legal citate la toate termenele de judecată, acestea având astfel posibilitatea de a-şi expune părerea cu privire la cele invocate.

Înalta Curte constată că, în rejudecare, instanţa de apel, raportat la cuprinsul cererilor de apel, dar şi al întâmpinărilor, a analizat susţinerile şi apărările formulate pe parcursul procesului, toate părţile având posibilitatea de a uza de garanţiile prevăzute de legea procesual civilă pentru a-şi susţine poziţia asupra problemelor de fapt şi de drept deduse judecăţii, demersul analitic al instanţei fiind în deplin acord cu exigenţele ce se impun judecăţii în apel, iar faptul că recurenta-reclamantă nu este de acord cu interpretarea dată situaţiei de fapt şi prevederilor legale incidente, criticându-le ca atare, nu echivalează cu lipsa silogismului judiciar care a stat la baza hotărârii recurate.

Astfel, instanţa de prim control judiciar, în conformitate cu prevederile art. 477 şi 478 C. proc. civ., care consacră limitele devoluţiunii în apel, a pus în discuţia părţilor toate aspectele relevante pentru soluţionarea cauzei, în condiţiile în care părţile au fost legal citate şi au avut posibilitatea de a-şi spune părerea cu privire la cele invocate.

Este de necontestat că, în speţă, cerinţa prejudiciului a fost supusă dezbaterii încă din faţa primei instanţe, în cadrul şedinţei publice din 8 decembrie 2021, aşa încât, câtă vreme caracterul cert al prejudiciului a fost contestat, în mod greşit recurenta-reclamantă se prevalează de incidenţa prevederilor art. 255 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dacă un anumit fapt este de notorietate publică ori necontestat, instanţa va putea decide, ţinând seama de circumstanţele cauzei, că nu mai este necesară dovedirea lui".

Totodată, argumentat şi legal motivat, instanţa de apel a reţinut cu justeţe că obiectul litigiului îl reprezintă obligarea pârâtei la plata de despăgubiri reprezentând diferenţa de chirie suplimentară pe care ar fi putut să o ceară dacă imobilul ar fi avut lift, ipoteza dedusă judecăţii de către reclamantă fiind aceea că întregul spaţiu a fost închiriat, însă lipsa liftului a determinat încasarea unei chirii mai mici cu 10 % decât aceea care ar fi putut fi cerută, în vreme ce împrejurarea imposibilităţii de închiriere a imobilului din cauza lipsei liftului reprezintă o teză cu totul distinctă, ce se traduce într-o cauză diferită a cererii de chemare în judecată, ce nu face obiectul investirii instanţei în prezentul litigiu şi, ca atare, nu poate face obiectul analizei instanţei de apel.

Prin urmare, în mod legal, instanţa de apel a constatat că poziţia procesuală a reclamantei este în mod vădit contrară celei prezentate în faţa primei instanţe şi în afara limitelor cadrului procesual din perspectiva obiectului şi a cauzei stabilit potrivit cererii de chemare în judecată, în condiţiile în care instanţa nu a fost învestită cu o cerere de despăgubiri pentru pierderea şansei de închiriere, ci cu o cerere de despăgubiri constând în diferenţa de chirie neîncasată ca urmare a închirierii pentru un preţ mai mic decât cel care ar fi putut fi perceput.

În atare condiţii, contrar susţinerilor recurentei, instanţa de prim control judiciar avea obligaţia, potrivit art. 478 alin. (2) C. proc. civ., să răspundă apărării formulate de intimata-pârâtă privind împrejurarea că acţiunea reclamantei nu putea fi analizată din perspectiva pierderii şansei de a închiria imobilul.

Totodată, Înalta Curte subliniază că potrivit art. 9 alin. (2) C. proc. civ., care este expresia principiului disponibilităţii:

"obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor", conform art. 22 alin. (6) C. proc. civ.:

"judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel", iar art. 478 alin. (3) din acelaşi cod stabileşte limitele efectului devolutiv al apelului, la ceea ce s-a judecat în primă instanţă:

"în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată (...)".

Este de amintit, în acest punct al analizei, şi conţinutul reglementării care se regăseşte în primul alineat al aceluiaşi art. 22, anume aceea că "judecătorul soluţionează litigiul conform normelor de drept care îi sunt aplicabile".

Obligaţia de motivare impune o apreciere ataşată de natura cauzei şi de circumstanţele sale, motivarea unei hotărâri fiind înţeleasă ca un silogism logic, de natură a o explica în mod inteligibil, ceea ce nu presupune un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de părţi, ci la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia.

Examinarea deciziei atacate conduce Înalta Curte spre concluzia că instanţa de apel a explicat de o manieră convingătoare raţionamentul juridic pe care l-a adoptat şi care conduce logic la soluţia adoptată, astfel cum reiese din considerentele expuse în hotărârea recurată, ceea ce exclude ipoteza nemotivării invocată de recurentă.

Aşa fiind, se constată ca fiind nefondat şi motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Critica bazată pe presupusa încălcare a dispoziţiilor art. 1350 C. civ. referitoare la răspunderea contractuală este nefondată, deoarece soluţia de respingere a pretenţiilor deduse judecăţii a avut ca fundament tocmai neîndeplinirea condiţiei referitoare la existenţa unui prejudiciu cert, în condiţiile în care reclamantei îi revenea obligaţia de a proba existenţa şi întinderea prejudiciului pretins, probă pe care însă nu a reuşit să o facă.

Or, dispoziţiile art. 249 C. proc. civ. statuează că cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege, iar valoarea prejudiciului pretins de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată nu reprezintă nici un fapt de notorietate publică, nici un fapt necontestat în sensul art. 255 C. proc. civ., aspect reţinut legal de instanţa de prim control judiciar.

Toate aceste argumente sunt suficiente pentru a reţine caracterul nefondat al motivului de casare invocat de către recurenta-reclamantă, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., neputându-se reţine vreo încălcare sau greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor de drept material indicate prin cererea de recurs, instanţa de apel dând o corectă eficienţă normelor de drept incidente speţei şi regulilor de drept pe care s-a bazat soluţia.

Pentru toate aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de recurs reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., invocate de recurentă, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 81/2023 din 17 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Constatând culpa procesuală a recurentei în promovarea cererii de faţă şi în raport de solicitarea intimatei B. privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., să fie admisă cererea acesteia, în sensul obligării recurentei- reclamante A. S.A. la plata sumei de 12140,25 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă B., conform înscrisurilor doveditoare aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 81/2023 din 17 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Obligă pe recurenta-reclamantă A. S.A. la plata sumei de 12140,25 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă B..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 martie 2024.