Unconstitutionality challenge to administrative law provisions on mandatory leave for local councilors: rejection due to mischaracterization of judicial interpretation as constitutional defect

Şedinţa publică din data de 26 martie 2025

Asupra recursului de faţă, constată şi reţine următoarele:

Prin sentinţa nr. 685 din 12 aprilie 2024, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SOCIETATEA NAŢIONALĂ A APELOR MINERALE S.A. şi a fost obligat pârâtul A. la plata sumei de 7.365,27 RON, reprezentând sume încasate nejustificat.

Prin decizia nr. 2643 din 13 decembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în dosar nr. x/2023, a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 212 alin. (9) din Codul administrativ, formulată de apelantul A..

A fost respinsă cererea de suspendare a cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

A fost admis apelul declarat de apelantul A. împotriva sentinţei civile nr. 685 din 12 aprilie 2024, pronunţate de Tribunalul Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2023, în contradictoriu cu intimata SOCIETATEA NAŢIONALĂ A APELOR MINERALE S.A., având ca obiect "răspundere patrimonială".

A fost schimbată în parte sentinţa, în sensul că a fost obligat pârâtul să restituie reclamantei sumele nete încasate necuvenit în data de 24.02.2022, 19.04.2022, 30.06.2022, 19.10.2022, 20.10.2022, 30.01.2023, 13.03.2023, 14.03.2023, 15.03.2023, 16.03.2023, fiind păstrate în rest dispoziţiile sentinţei.

Împotriva acestei acestei decizii, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, pârâtul A. a declarat recurs, solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

În motivarea căii de atac, recurentul-pârât susţine că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale îndeplineşte toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituţia României şi de art. 29 din Legea nr. 47/1992, respectiv: excepţia este ridicată în faţa unei instanţe judecătoreşti naţionale, are ca obiect o lege sau ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, are ca obiect dispoziţii care nu au fost declarate neconstituţionale, precum şi dispoziţii legale care au legătură cu soluţionarea cauzei, excepţia fiind motivată.

În continuare, recurentul-pârât reia argumentele expuse în susţinerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 212 alin. (9) din Codul administrativ, arătând că este angajat la SOCIETATEA NAŢIONALĂ A APELOR MINERALE S.A. şi că a exercitat mandatul de consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Mehedinţi, unde a deţinut şi funcţia de preşedinte al comisiei ATOP.

Mai susţine că, în conformitate cu art. 180 alin. (2) şi (3), coroborat cu art. 137 alin. (2) teza I din Codul administrativ, în exercitarea mandatului de consilier judeţean era obligat să participe la lucrările consiliului judeţean, respectiv şedinţele de plen şi şedinţele de comisie ale consiliului.

În raport de dispoziţiile art. 137 alin. (2) din Codul administrativ, recurentul-pârât precizează că prezenţa consilierilor locali la şedinţă este obligatorie, putând lipsi motivat numai în situaţiile precizate de art. 137 alin. (2) teza a doua din Codul administrativ, respectiv când absenţa a intervenit din cauza: unei boli care a necesitat spitalizarea sau a unei stări de sănătate pentru care s-a eliberat certificat de concediu medical; unei deplasări în străinătate; unor evenimente de forţă majoră; în cazul decesului soţiei/soţului consilierului local sau al unei rude de până la gradul al II-lea a consilierului local ales ori al soţiei/soţului acestuia, inclusiv; în alte situaţii prevăzute în regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local.

Recurentul-pârât susţine că, deoarece printre cazurile în care absenţa de la consiliul judeţean este considerată motivată nu se regăseşte motivul că nu eşti învoit de la serviciu, în acest caz, absenţa de la lucrările consiliul judeţean este absenţă nemotivată, atrăgând sancţiunile prevăzute de art. 233, coroborat cu art. 137 alin. (3) din Codul administrativ.

În raport de dispoziţiile art. 212 alin. (9) din Codul administrativ care dispune: "Consilierii locali, respectiv consilierii judeţeni şi delegatul sătesc care participă la şedinţele de consiliu local, respectiv judeţean, organizate în timpul programului de lucru, se consideră învoiţi de drept fără a le fi afectat salariul şi celelalte drepturi ce le revin, potrivit legii, de la locul de muncă", recurentul-pârât susţine că a participat la mai multe şedinţe şi activităţi ale consiliului judeţean, anunţând societatea despre acestea şi invocând prevederile Codului administrativ privind învoirea de drept.

Recurentul-pârât precizează că acest fapt, deşi este recunoscut de intimata-reclamantă, prin cererea de chemare în judecată, aceasta a susţinut că în datele precizate în cerere nu a fost prezent la lucrările consiliului judeţean.

Recurentul-pârât subliniază că prin adresa nr. x/20.02.2024, Consiliul Judeţean Mehedinţi a confirmat prezenţa sa la activităţile pentru care a fost învoit de intimata-reclamantă şi a făcut precizarea că, în calitate de preşedinte al Comisiei pentru Servicii Publice şi Comerţ al Consiliului Judeţean Mehedinţi, prezenţa sa la aceste dezbateri şi întâlniri era absolut necesară.

Recurentul-pârât susţine că instanţa de judecată a admis cererea reclamantei, interpretând restrictiv dispoziţiile art. 212 alin. (9) din Codul administrativ, în sensul că beneficiile prevăzute se acordă numai în cazul şedinţelor de plen ale Consiliului Judeţean Mehedinţi, nu şi şedinţelor de comisii.

În opinia recurentului-pârât, interpretarea dispoziţiilor art. 212 alin. (9) din Codul administrativ în sensul reţinut de instanţă, ar însemna că intimata-reclamantă a aplicat greşit prevederile acestui articol şi, întrucât culpa îi aparţine, cererea de chemare în judecată nu este fondată.

În susţinerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, recurentul-pârât arată că art. 212 alin. (9) din Codul administrativ nu este suficient de previzibil, precis şi clar, încălcând astfel art. 1 alin. (5) din Constituţie.

Potrivit recurentului-pârât, instanţa de contencios constituţional a constatat că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat, în acelaşi sens fiind şi statuările Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Mai arată recurentul-pârât că art. 212 alin. (9) din Codul administrativ încalcă art. 120 alin. (1) din Constituţie, în componenta sa privind autonomia locală, aplicarea art. 212 alin. (9) din Codul administrativ în interpretarea dată de instanţa de fond producând efecte negative asupra funcţionării comisiilor Consiliului Judeţean, întrucât consilierul membru în comisie este pus în situaţia de a alege unde să fie sancţionat pentru absenţe nemotivate, la serviciu sau la consiliul judeţean, respectiv dacă să îi fie diminuat salariul sau indemnizaţia de consilier.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

La 25 martie 2025, intimata-reclamantă a depus la dosar note de şedinţă.

La 26 martie 2025, recurentul-pârât a depus note scrise.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

Prealabil, se impune evocarea considerentelor deciziei nr. 321 din 9 mai 2017 (paragrafele 21 şi 22), publicate în Monitorul Oficial nr. 580 din 20 iulie 2017, prin care Curtea Constituţională a statuat că recursul declarat împotriva soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele şi caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ., având o fizionomie juridică proprie, în cadrul căruia se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992.

Aşadar, soluţionarea căii de atac pendinte nu presupune încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci numai verificarea legalităţii soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992.

Înalta Curte reţine că aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 presupune verificarea respectării condiţiilor legale pentru invocarea excepţiei de neconstituţionalitate, materializată sub forma cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, care este inadmisibilă atunci când vizează o chestiune de interpretare şi aplicare concretă a legii sau când nu are legătură cu cauza.

În etapa procesuală a apelului, în verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, curtea de apel a reţinut că, deşi autorul excepţiei a invocat faptul că norma juridică reprezentată de art. 212 alin. (9) din Codul administrativ nu este clară şi previzibilă, în realitate, acesta este nemulţumit de modul în care instanţa de fond a interpretat şi aplicat aceste dispoziţii legale.

Înalta Curte reţine că argumentele prezentate în recurs reprezintă, de fapt, o reluare a celor expuse de pârât în susţinerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate şi relevă faptul că acestea impun o interpretare şi aplicare proprie a dispoziţiilor legale criticate.

Or, aşa cum a stabilit Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, aplicarea şi interpretarea legii nu intră sub incidenţa controlului exercitat de instanţa de contencios constituţional, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, iar nu asupra acestor chestiuni ce sunt de resortul exclusiv al instanţelor judecătoreşti.

Relevante sub acest aspect sunt statuările Curţii Constituţionale din decizia nr. 1016/2009, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 567 din 14 august 2009, prin care s-a stabilit că "problemele ce ţin de aplicarea legii, respectiv luarea deciziei asupra incidenţei în cauză a unor texte de lege, revin instanţei de judecată, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (1) din Constituţie, (…), iar nu instanţei de contencios constituţional. Astfel, instanţa de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide care dintre legile puse în discuţie sunt incidente, folosind toate principiile de interpretare a legii. Decizia instanţei de judecată poate fi atacată la instanţa superioară, iar, în cazul în care practica judiciară vădeşte o interpretare neunitară, Constituţia, prin art. 126 alin. (3), dă Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar nu Curţii Constituţionale, competenţa de a stabili interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti".

În raport de aceste considerente, soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este legală, examenul argumentelor prezentate în susţinerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate relevând faptul că pretinsa neconformitate cu normele constituţionale reprezintă, de fapt, nemulţumirea părţii în legătură cu modalitatea în care instanţa de judecată a interpretat şi aplicat dispoziţiile art. 212 alin. (9) din Codul administrativ.

Constatând că decizia curţii de apel, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este legală, pentru toate considerentele ce preced, Înalta Curte urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva deciziei nr. 2643 din 13 decembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în dosar nr. x/2023, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 martie 2025.