Revision over earlier ruling quashed as inadmissible where ground targets later conflicting judgment

Şedinţa publică din data de 26 martie 2025

Asupra cererii de revizuire de faţă, reţine următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1431 din 8 decembrie 2022, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia I-a civilă în dosar nr. x/2022, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta A. împotriva pârâtei S.C. B. S.R.L.; a fost anulată decizia de concediere individuală nr. 24 din 02.02.2022; au fost repuse părţile în situaţia anterioară emiterii deciziei de concediere contestate, cu consecinţa reintegrării reclamantei în funcţia deţinută; a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate şi actualizate, până la data reintegrării efective; a fost respinsă în rest acţiunea. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 760 din 5 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2022, a fost admis apelul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1431 din 8 decembrie 2022, pronunţate de Tribunalul Timiş; a fost schimbată sentinţa atacată în sensul că a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a formulat cerere de revizuire, în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., înregistrată sub dosar nr. x/2024 pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

În susţinerea cererii, revizuenta, după expunerea situaţiei de fapt şi a parcursului litigios, arată că hotărârea atacată este potrivnică deciziei civile nr. 911 din 13 august 2024, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2022.

Revizuenta precizează că, prin decizia civilă nr. 911 din 13 august 2024, instanţa de apel a reţinut că în speţă, intimata-pârâtă, în calitate de angajator a luat decizia revocării concedierii reclamantei, fără a ţine cont de faptul că anterior încetase raporturile de muncă cu reclamanta prin concediere, act comunicat deja acesteia. Or, decizia de concediere a produs efecte de la momentul comunicării, cele două acte juridice nemaiputând fi retractate, în condiţiile în care au fost comunicate destinatarului, potrivit prevederilor art. 77 din Codul muncii. A mai arătat instanţa de apel că prin decizia nr. 18/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Complet pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a dispus în sensul că, în interpretarea art. 55 lit. c) şi art. 77 din Codul muncii, decizia de concediere poate fi revocată până la data comunicării către salariat, actul de revocare fiind supus exigenţelor de comunicare corespunzătoare actului pe care îl revocă (decizia de concediere). Odată intrate în circuitul juridic, acestea nu pot fi înlăturate, respectiv lipsite de efecte juridice specifice actelor juridice, decât prin anulare. Faţă de aceste raţiuni, instanţa de apel a apreciat că se impune anularea deciziei nr. 67/08.04.2022 de revocare a deciziei de concediere individuală nr. 24/01.02.2022.

Cu privire la autoritatea de lucru judecat, în raport de art. 431 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., revizuenta arată că speţa pendinte prezintă o particularitate, raportat la faptul că decizia dată de curtea de apel în dosarul nr. x/2022 putea fi pronunţată anterior deciziei din dosarul nr. x/2022, în ipoteza în care nu ar fi existat elementele de forţă majoră cauzate de grevele din justiţie.

Astfel, consideră că dreptul la un proces echitabil primează şi că salariata are dreptul de a i se considera şi în dosarul nr. x/2022 faptul că decizia de concediere a produs efecte juridice de la comunicare, efectele juridice produse putând fi înlăturate doar prin anulare.

Astfel, apreciază că la nivelul Curţii de Apel Timişoara există instanţe care consideră că decizia de concediere nu produce efecte juridice de la comunicare, existând posibilitatea încheierii unui act adiţional la contractul de muncă desfiinţat prin decizia de concediere, respectiv instanţe care apreciază în mod corect şi legal faptul că decizia de concediere produce efecte juridice de la comunicare, iar odată intrat în circuitul juridic acest act poate fi lipsit de efecte juridice doar prin anulare.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

Prin decizie civilă nr. 1499 din 19 noiembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2024, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 11 decembrie 2024.

Prin încheierea din 22 ianuarie 2025 s-a dispus amânarea judecării cauzei, faţă de lipsa de procedură cu intimata, şi s-a prorogat discutarea excepţiei inadmisibilităţii cererii de revizuire, fiind fixat termen de judecată la 26 martie 2025.

La 24 martie 2025, revizuenta a depus la dosar concluzii scrise în combaterea excepţiei inadmisibilităţii, arătând că, în temeiul ficţiunii juridice, solicită a se aprecia că hotărârea pronunţată în 2024 este anterioară hotărârii pronunţate în 2023, ca urmare a forţei majore şi a tergiversării soluţionării cauzei, determinate de grevele magistraţilor şi ale grefierilor.

Analizând admisibilitatea cererii de revizuire, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de acestea, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

În raport de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Conform dispoziţiilor art. 513 alin. (4) C. proc. civ., "Dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, (…) în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre şi, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat".

Accesul părţii la acest remediu procesual este subordonat verificării unei pluralităţi de condiţii cumulative, iar în absenţa îndeplinirii oricăreia dintre ele, cererea de revizuire este inadmisibilă. Astfel, se cere să existe hotărâri judecătoreşti definitive contradictorii, pronunţate în aceeaşi pricină, dar în dosare diferite, adică să fi existat triplă identitate de elemente - părţi, obiect şi cauză - sau o identitate de chestiuni litigioase, ca cererea să se îndrepte împotriva celei de-a doua hotărâri - pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat a primei hotărâri -, iar excepţia care asigură respectarea acesteia, fie să nu fi fost invocată în al doilea proces, fie să nu fi fost soluţionată.

Înalta Curte reţine că revizuenta, argumentând admisibilitatea cererii de revizuire formulate, a arătat că grevele din justiţie au determinat tergiversarea soluţionării procesului şi că, prin intermediul ficţiunii juridice, se poate aprecia că decizia civilă nr. 911 din 13 august 2024, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2022 este anterioară deciziei civile nr. 760 din 5 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2022.

Se impune a se arăta că ficţiunea juridică poate fi definită că o judecată de valoare, stabilind în mod deliberat reguli de drept contrare realităţii juridice ori ignorând sau deformând concepte din instrumentarul dreptului, prin abatere de la exigenţele logice şi de la efectele juridice obişnuite, urmărind inovarea sau adaptarea normelor juridice, în acord cu imperativele sociale, în scopul producerii unor consecinţe juridice determinate.

Ficţiunile semnifică, aşadar, abaterea arbitrară de la realitate, atât prin premise care nu sunt în concordanţă cu faptele, legile şi fenomenele cunoscute, cât şi prin concluzii, în contradicţie cu realitatea imediată.

Prin invocarea ficţiunii juridice, revizuenta urmăreşte a combate realitatea faptică, respectiv succesiunea temporală a celor două hotărâri judecătoreşti.

Ceea ce omite, însă, revizuenta, este a avea în vedere că dispoziţiile legale ce au ca obiect căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti şi condiţiile de fond pentru exercitarea acestora reprezintă norme imperative şi de ordine publică, fapt ce exclude ficţiunea juridică, rezidând în presupunerea unui fapt sau a unei situaţii în mod diferit de realitate, în scopul de a produce efecte juridice.

Caracterul imperativ al acestor dispoziţii legale reclamă respectarea lor riguroasă, deoarece, prin scopul lor, ocrotesc nu doar interesul părţilor, ci şi interesul social.

Transpunând aceste considerente la cererea de faţă, Înalta Curte reţine că autorul căii de atac a solicitat anularea deciziei civile nr. 760 din 5 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2022, apreciind-o potrivnică deciziei civile nr. 911 din 13 august 2024, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2022.

Atacând primul act jurisdicţional, revizuenta s-a plasat pe o premisă diametral opusă art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., câtă vreme cazul de revizuire invocat presupune cu necesitate atacarea celei de-a doua hotărâri, care se pretinde că transgresează puterea de lucru judecat a celei dintâi.

Această cerinţă nu este doar una de ordin logic, hotărârea a cărei anulare se solicită nefiind susceptibilă să nesocotească puterea de lucru judecat a unei alte hotărâri decât în ipoteza în care îi este ulterioară, dar rezultă expres şi din împrejurarea că art. 513 alin. (4) C. proc. civ. permite instanţei de retractare să procedeze la anularea doar a celei de-a doua hotărâri.

Faţă de considerentele anterioare, constatând că cererea de revizuire - care tinde la anularea primei hotărâri, iar nu a celei de-a doua - nu întruneşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., văzând art. 513 alin. (3) din acelaşi Cod, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 760 din 5 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2022, ca inadmisibilă.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 martie 2025.