Unpaid consulting-fee claim fails for lack of proven contract; cassation appeal dismissed as unfounded.

Şedinţa publică din data de 26 martie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 12 noiembrie 2019 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2019, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L a solicitat instanţei să dispună: obligarea pârâtei la plata sumei de 210.211,29 EUR, reprezentând contravaloarea serviciilor de consultanţă şi asistenţă tehnică în domeniul managementului deşeurilor, facturate potrivit facturii fiscal emise de reclamanta nr. x/15.09.2019, cu cheltuieli de judecată (onorariu de avocat, onorariu experţi, cheltuieli de traducere, taxa judiciară de timbru).

Prin încheierea din 27 septembrie 2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2019, a fost amânată pronunţarea la data de 11 octombrie 2021.

Prin sentinţa civilă nr. 2412 din 11 octombrie 2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, privind pe reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L..

Împotriva încheierii din 27 septembrie 2021 de respingere a probelor propuse şi a sentinţei civile de fond, a formulat apel reclamanta A. S.A., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub acelaşi număr de dosar. S-a solicitat admiterea apelului formulat, schimbarea hotărârilor atacate, iar, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

Prin încheierea de şedinţă din 15 februarie 2023 Curtea de Apel Bucureşti a amânat pronunţarea în cauză la data de 1 martie 2023.

Prin decizia civilă nr. 338 din 1 martie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins apelul promovat de apelanta-reclamantă A. S.A., în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L., ca nefondat.

La 28 iunie 2023, apelanta-reclamantă A. S.A a formulat cerere de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 338 din 1 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin care a solicitat instanţei să se pronunţe asupra încheierii de şedinţă din 27 septembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

În motivarea cererii de completare, petenta A. S.A a susţinut că apelul a fost formulat atât împotriva încheierii de şedinţa din 27 septembrie 2021 (prin care au fost respinse ca neutile probele cu expertiza contabilă şi expertiza IT), cât şi împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Bucureşti, acesta din urmă fiind însă singurul respins ca nefondat prin dispozitivul deciziei nr. 338 din 1 martie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti.

În ceea ce priveşte apelul formulat împotriva încheierii de şedinţă din 27 septembrie 2021, deşi acesta a reprezentat motivul pentru care la termenul de dezbateri instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la probele cu expertiză solicitate şi în apel (în acest sens pag. 3, antepenultimul paragraf din încheierea de şedinţa din 15.02.2023 a Curţii de Apel Bucureşti), a rămas complet nesoluţionat nici prin considerentele şi nici prin dispozitivul deciziei pronunţate.

Pentru aceste raţiuni, a solicitat admiterea cererii de completare a deciziei civile nr. 338/01.03.2023 în sensul soluţionării apelului formulat împotriva încheierii de şedinţă din 27.09.2021 pronunţate de Tribunalul Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 1106 din 7 septembrie 2023 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de completare dispozitiv formulată de apelanta-reclamantă A. S.A., în cauza având ca obiect apelul promovat apelanta-reclamantă A. S.A. împotriva încheierii de şedinţă din 27 septembrie 2021 şi împotriva sentinţei 2412/11.10.2021 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L..

Invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 şi 8 C. proc. civ., împotriva deciziei civile nr. 338 din 1 martie 2023, dar şi a încheierii de şedinţă din 15 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamanta A. S.A. a declarat recurs, solicitând admiterea recursului formulat, casarea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare către instanţa de apel, cu obligarea intimatei pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta a reiterat situaţia de fapt şi etapele procesuale anterioare ale disputei litigioase, indicând drept motive de casare dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 şi 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat faptul că instanţa de apel nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra apelului declarat împotriva încheierii de şedinţă din 27 septembrie 2021 a Tribunalului Bucureşti, situaţie care decurge nu doar din considerentele deciziei recurate, dar şi din dispozitivul acesteia, care se referă strict la respingerea ca nefondat a apelului formulat de recurenta-reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 2412 din 11 octombrie 2021 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

A subliniat recurenta că prevederile art. 479 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 5 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., art. 482 C. proc. civ. coroborat cu art. 397 alin. (1) C. proc. civ., au fost astfel încălcate prin decizia recurată, iar tocmai formularea apelului împotriva încheierii de şedinţă din 27 septembrie 2021 a Tribunalului Bucureşti a împiedicat instanţa de apel ca la termenul de dezbateri să se pronunţe asupra probelor cu expertiză resolicitate şi în apel, iar pe de altă parte, tocmai lipsa acestor probe, a determinat considerentele reţinute în soluţionarea pe fond a apelului declarat împotriva Sentinţei Tribunalului Bucureşti.

Prin urmare, recurenta a apreciat că la fel cum respingerea probelor cu expertiza de către Tribunalul Bucureşti ca nefiind utile soluţionării cauzei nu putea constitui temei şi pentru reţinerea ca nedovedite a pretenţiilor reclamantei, tot astfel neîncuviinţarea acestor probe în apel şi nepronunţarea asupra apelului formulat cu privire la încheierea de şedinţă din 27 septembrie 2021 a instanţei de fond nu puteau în mod legal să perpetueze şi să accentueze incertitudinea şi improbabilitatea reţinută de instanţa de apel cu privire la conţinutul acordului de voinţa dintre părţi, astfel cum acesta a fost pretins de către recurenta-reclamantă.

Faţă de aceste susţineri a apreciat că se impune admiterea recursului, raportat la acest motiv de casare.

Totodată, în subsidiar, recurenta a precizat că, în măsura în care instanţa de apel ar fi avut obligaţia să se pronunţe cu privire la probele cu expertiză resolicitate în apel, anterior soluţionării apelului formulat şi împotriva încheierii de şedinţă din 27 septembrie 2021 a Tribunalului Bucureşti, a înţeles să formuleze şi recurs împotriva încheierii de şedinţă a Curţii de Apel Bucureşti din 15 februarie 2023, prin care aceasta nu s-a pronunţat asupra probelor cu expertiză resolicitate în apel, situaţie în care este incident cazul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., raportat la art. 258 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte incidenţa motivului de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că decizia a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 1240 alin. (2) C. civ. şi a art. 1266 alin. (2) C. civ., apreciind că voinţa părţilor putea fi stabilită şi pe baza unui comportament care, potrivit practicilor statornicite între părţi, nu lasă îndoială asupra intenţiei de a produce efectele juridice corespunzătoare.

Astfel, câtă vreme pretenţiile reclamate prin cererea de chemare în judecată au în vedere aportul în muncă pentru participarea societăţii de proiect la numeroase proceduri de atribuire, ce nu au fost negate de către intimata-pârâtă şi care au fost confirmate şi prin declaraţiile martorilor audiaţi în prima instanţă şi în locul aportului în muncă ce fusese asumat de intimata-pârâtă; câtă vreme angajamentele de susţinere de terţ susţinător avute în vedere de instanţa de apel se referă strict la cele 3 contracte de delegare a gestiunii din judeţul Arad, menţionate în mod explicit în cuprinsul acestor angajamente de susţinere, câtă vreme s-a afirmat că acordul de voinţe pretins de recurentă nu a fost perfectat în scris, epuizarea probatoriilor solicitate era fundamentală şi din perspectiva art. 1240 alin. (2) C. civ., ignorat şi încălcat astfel prin hotărârile instanţelor de fond.

Recurenta a precizat că era necesar stabilirea voinţei corecte a părţilor litigante, iar în ciuda neîncuviinţării probelor, întregul raţionament al instanţei de apel se bazează pe improbabilităţi şi dubii.

S-a mai arătat că ignorarea art. 1240 alin. (2) C. civ. a condus şi la încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 1182 alin. (2) C. civ., reţinut prin decizia recurată, instanţa de apel nepermiţând în principal prin administrarea probelor, grefată şi pe o interpretare greşită a probelor administrate, stabilirea elementelor esenţiale ale convenţiei dintre părţi, pretinsă de reclamantă.

Concluzionând a susţinut că dispoziţiile art. 1182 alin. (2) C. civ. permit ca elementele esenţiale ale contractului să fie demonstrate şi prin comportamente ulterioare ale părţilor, avute în vedere de art. 1240 alin. (2) C. civ. şi de art. 1266 alin. (2) din acelaşi cod.

Cu referire la incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta a arătat faptul că instanţa de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat a unei alte decizii pronunţate de un alt complet, în a cărui alcătuire a intrat unul dintre magistraţii ce au soluţionat prezenta cauză.

Menţionează că litigiul dedus judecăţii în dosarul nr. x/2020 a avut ca obiect contestaţia formulată de A. în cadrul procedurii de insolvenţă a C. împotriva înscrierii la masa credală unei anumite creanţe pretinse de către B. (în total de 3.278.086,35 RON, echivalentul sumei de 655.617,27 euro), sume plătite pentru susţinerea societăţii C. de participare la diferite proceduri de atribuire.

Această contestaţie a fost admisă în parte de către Tribunalul Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 4181 din 12 octombrie 2022 (cuprinsă în Anexa 1), soluţia fiind menţinută în apel.

În acest sens, Tribunalul Bucureşti a reţinut că suma de 411.420,29 euro a fost transferată către A.. Menţinând soluţia pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că limitele cadrului contractual dintre B. şi C. potrivit aceloraşi angajamente de susţinere depuse în prezenta cauză vizează strict procedurile de atribuire derulate în judeţul Arad, raporturile juridice dintre părţi (cele din prezenta cauză) pentru alte judeţe "situându-se în afara cadrului stabilit prin cele trei contracte de susţinere".

Faţă de cele anterior arătate şi reţinute cu autoritate de lucru judecat, pentru raporturile juridice ce se referă la participarea societăţii C. la proceduri de atribuire a unor contracte de delegare a gestiunii unor servicii de salubrizare din alte judeţe decât judeţul Arad, există raporturi juridice ce exced angajamentelor de susţinere, respectiv cele deduse judecăţii în prezenta cauză şi care trebuiau, aşa cum a arătat, să fie permis a fi probate dincolo de orice dubiu.

Pentru toate aceste motive, a solicitat admiterea recursului formulat, casarea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare către Curtea de Apel Bucureşti.

Intimata-pârâtă B. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat pentru considerentele care urmează:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, însă, acest motiv de recurs este nefondat, pentru considerentele care succed.

În argumentarea acestui motiv de casare, recurenta a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra apelului declarat împotriva încheierii de şedinţă din 27 septembrie 2021 a Tribunalului Bucureşti şi situaţia că au fost încălcate prevederile art. 479 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 5 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., ale art. 482 C. proc. civ. coroborat cu art. 397 alin. (1) din acelaşi cod.

Sub un prim aspect, instanţa de recurs constată că în cauză, recurenta a formulat şi o cerere de completare a hotărârii instanţei de apel, solicitând acesteia soluţionarea apelului declarat împotriva încheierii de şedinţă din 27 septembrie 2021. Prin sentinţa civilă nr. 1106 din 7 septembrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civilă a respins ca neîntemeiată cererea de completare dispozitiv formulată de apelanta reclamantă A. S.A., reţinând în esenţă că prin decizia civilă nr. 338 din 1 martie 2023, a cărei completare s-a solicitat, a fost soluţionat atât apelul împotriva sentinţei civile nr. 2412 din 11 octombrie 2021 cât şi cel împotriva încheierii de şedinţă din 27 septembrie 2021, ambele pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2019. Împotriva acestei hotărâri - de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 338 din 1 martie 2023 - reclamanta A. S.A. nu a formulat recurs.

Pe de altă parte, criticile privind pretinsa neanalizare şi nepronunţare asupra apelului declarat împotriva încheierii din 27 septembrie 2021 sunt nefondate.

Astfel, având în vedere că la termenul din 27 septembrie 2021 au avut loc dezbaterile asupra apelului declarat în cauză, iar instanţa a amânat pronunţarea asupra apelului la o dată ulterioară, această încheiere de şedinţă face corp comun cu hotărârea recurată, potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. a) din C. proc. civ., coroborat cu art. 233 alin. (3) interpretat per a contrario, câtă vreme cuprinde menţiuni obligatorii ce trebuie să se regăsească în conţinutul hotărârii judecătoreşti pronunţate în cauză. În consecinţă, în dispozitivul deciziei pronunţate de instanţa de apel este suficientă indicarea soluţiei date asupra apelului declarat împotriva sentinţei instanţei de fond, soluţia asupra apelului declarat împotriva încheierii de amânare a pronunţării fiind subînţeleasă, câtă vreme această încheiere face parte practic din hotărârea apelată.

Aşadar, neindicarea expresă, în dispozitivul deciziei pronunţate de instanţa de apel, a soluţiei date asupra apelului declarat împotriva încheierii de amânare a pronunţării, nu echivalează cu nepronunţarea asupra acestui apel, în condiţiile în care dispozitivul cuprinde soluţia dată asupra apelului formulat împotriva hotărârii.

De asemenea, instanţa de recurs reţine că prin apelul formulat împotriva încheierii de amânare a pronunţării, reclamanta a criticat soluţia de respingere a probelor cu expertiză contabilă şi expertiză informatică.

Într-adevăr, prin încheierea din 27 septembrie 2021, de amânare a pronunţării, instanţa de fond a respins cererea de efectuare a expertizei contabile ca nefiind utilă cauzei, câtă vreme reclamanta nu a depus la dosarul cauzei fişele de pontaje din care să rezulte câţi salariaţi ai reclamantei au lucrat în beneficiul C., aşa cum i se pusese în vedere la un termen anterior. Cât priveşte expertiza informatică, se constată că, în faţa primei instanţe, chiar reclamanta, prin reprezentant, a apreciat că "aceasta nu mai este necesară având în vedere declaraţiile martorilor", potrivit susţinerilor consemnate în încheierea de şedinţă din 7 iunie 2021.

Sub acest aspect, instanţa de apel a reţinut în considerentele hotărârii recurate că:

"din perspectivă probatorie este de notat şi faptul că apelanta-reclamantă nu a depus la dosar pontajele din care să reiasă numărul de salariaţi ai săi ce au prestat activităţi lucrative în favoarea C., deşi prima instanţă i-a acordat un termen expres în acest scop la data de 07.06.2023, încheiere de şedinţă dosar fond. Înscrisurile anexate cererii de apel, dosar apel, nu dovedesc prestarea de către vreuna dintre persoanele menţionate în cuprinsul acestora a vreunor activităţi în beneficiul C. şi, în egală măsură, nu dovedesc depăşirea unui eventual procent de 50% din totalul activităţilor ce puteau fi prestate în folosul societăţii menţionate, surplus de activităţi despre care să se poată considera că au fost efectuate în contul procentului de 50% asumat de intimata B..

Raportat la cele mai sus expuse, documentele contabile depuse la dosarul cauzei nu sunt apte prin ele însele a proba existenţa unui acord de voinţe al părţilor cauzei."

În consecinţă, contrar celor susţinute de recurentă, instanţa de apel a arătat în mod expres de ce a considerat corectă soluţia primei instanţe referitoare la respingerea probei cu expertiza contabilă şi, în egală măsură, a arătat şi de ce a apreciat ea însăşi că această probă nu este utilă nici în apel.

Aşa fiind, nu se poate pretinde nici o încălcare a dispoziţiilor art. 479 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 5 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., ale art. 482 C. proc. civ. coroborat cu art. 397 alin. (1) din acelaşi cod din perspectiva expusă de recurentă.

Nu se poate pretinde că instanţa nu s-a pronunţat asupra probelor cu expertiză resolicitate în apel, în condiţiile în care, prin încheierea din 15 februarie 2023, ce formează obiectul prezentului recurs, instanţa de prim control judiciar a reţinut:

"Cu privire la expertiza tehnică contabilă şi expertiza IT, reţine faptul că acestea au fost criticate pe calea prezentului apel ca fiind respinse prin încheierea pronunţată de prima instanţă la data de 27.09.2021, respectiv a fost respinsă expertiza contabilă şi nu s-a pronunţat asupra expertizei specialitatea IT, acest motiv constituie o critică adusă hotărârii de fond urmând a fi examinată ca şi motiv de apel; în măsura în care îl va aprecia întemeiat, va proceda la anularea hotărârii de fond şi rejudecând, va administra şi cele două probe propuse de apelanta-reclamantă".

Înalta Curte constată că, în realitate, prin criticile invocate, se urmăreşte stabilirea unei alte situaţii de fapt sau o apreciere diferită a probelor decât cea conferită de instanţa de apel, situaţie ce nu se converteşte în motivul de nelegalitate invocat, deoarece stabilirea situaţiei de fapt este atributul suveran al instanţelor devolutive.

Este ştiut că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, instanţa de recurs neputând proceda la reevaluarea materialului probator, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la modalitatea de apreciere a probatoriului administrat în cauză.

Se constată că recurenta-reclamantă critică modul în care instanţa de apel a apreciat probele, inclusiv neadministrarea probelor cu expertiză contabilă şi cu expertiză IT, resolicitate în apel, tinzând, în realitate, la o restabilire a situaţiei de fapt, repunând în discuţie probele şi solicitând instanţei de recurs să reconsidere utilitatea şi concludenţa lor, ceea ce, astfel cum s-a arătat, nu este permis în această fază procesuală.

Cu referire la admisibilitatea, administrarea şi pertinenţa probelor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că acestea intră în primul rând sub incidenţa normelor de drept intern şi că instanţele naţionale sunt cele cărora le revine sarcina de a aprecia oportunitatea oricărei probe propuse, în lumina tuturor circumstanţelor cauzei.

Din această perspectivă, Înalta Curte reaminteşte că doar criticile care pun în dezbatere nelegalitatea deciziei, nu şi cele care vizează modalitatea de interpretare a probelor şi de stabilire a situaţiei de fapt vor fi examinate, întrucât analiza în calea extraordinară de atac nu poate fi extinsă dincolo de criticile de nelegalitate spre cele de netemeinicie, potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) şi art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Se constată ca fiind nefondate şi criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Textul de lege are în vedere situaţiile în care instanţa recurge la textele de lege ce sunt de natură să ducă la soluţionarea cauzei, însă fie le încalcă, în litera sau în spiritul lor, fie le aplică greşit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă ori cu totul eronată.

Prin prisma motivului de casare indicat, recurenta a susţinut că decizia a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1240 alin. (2) C. civ., a art. 1266 alin. (2) C. civ., şi a art. 1182 alin. (2) C. civ., arătând că voinţa părţilor poate fi stabilită şi pe baza unui comportament care, potrivit practicilor statornicite între părţi, nu lasă îndoială asupra intenţiei de a produce efectele juridice corespunzătoare.

Art. 1240 alin. (2) C. civ. statuează că voinţa poate fi manifestată şi printr-un comportament care, potrivit legii, convenţiei părţilor, practicilor statornicite între acestea sau uzanţelor, nu lasă nicio îndoială asupra intenţiei de a produce efectele juridice corespunzătoare, iar prevederile art. 1266 alin. (2) din acelaşi cod, arată că la stabilirea voinţei concordante se va ţine seama, între altele, de scopul contractului, de negocierile purtate de părţi, de practicile statornicite între acestea şi de comportamentul lor ulterior încheierii contractului.

Totodată, dispoziţiile art. 1182 alin. (2) C. civ. vizează modalitatea de încheiere a contractului, prin negocierea lui de către părţi sau prin acceptarea fără rezerve a unei oferte de a contracta.

În speţă, instanţa de apel a prezentat pe larg situaţia probelor administrate, înscrisurile depuse, martorii audiaţi, răspunsurile la interogatoriu, concluzionând, în contextul ansamblului probator administrat la dosarul cauzei, că un acord de voinţe al părţilor în sensul suportării în cote egale a volumului de activitate (în muncă) şi al cheltuielilor aferente activităţilor desfăşurate de C., apare drept nedovedit.

Pornind de la cadrul legal instituit de textele legale menţionate, apelul prin efectul său devolutiv a permis instanţei să conchidă că în mod corect s-a constatat neîndeplinirea condiţiilor răspunderii civile contractuale în cauza de faţă, fiind de necontestat împrejurarea că părţile nu au încheiat un contract scris, în sens de instrumentum, care să concretizeze colaborarea lor sub aspectul dezvoltării proiectelor derulate de societatea-terţă C. S.A.; din probele cauzei nu s-a făcut dovada că părţile au încheiat un acord verbal, în sens de negotium juris, prin care să concretizeze drepturile şi obligaţiile asumate reciproc şi interdependent, depoziţiile martorilor nu au adus elemente suplimentare care să conducă instanţa în a reţine o cotă contributivă diferită, atât din punct de vedere al volumului de muncă solicitat de activităţile prestate în favoarea C. (presupus a fi efectuat prin angajaţii celor două societăţi parte la prezenta procedură judiciară), cât şi al costurilor financiare aferente acestor activităţi.

S-a arătat că nici chiar apelanta-reclamantă nu a indicat în ce modalitate s-au desfăşurat negocierile preparatorii unui astfel de contract de colaborare, în ce perioadă, cine au fost participanţii la aceste negocieri, locul în care au fost purtate şi data (cel puţin aproximativă) de realizare a acordului de voinţă şi, totodată nu a depus la dosar pontajele din care să reiasă numărul de salariaţi ai săi ce au prestat activităţi lucrative în favoarea C., deşi prima instanţă i-a acordat un termen expres în acest scop.

De asemenea, cu referire la documentele contabile depuse la dosarul cauzei, instanţa de apel a reţinut că nu sunt apte prin ele însele a proba existenţa unui acord de voinţe al părţilor cauzei.

Se observă că recurenta se referă la dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanţa de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată în raport de situaţia de fapt reţinută în cauză.

Din perspectiva motivului de recurs instituit de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că prin sentinţa nr. 4181/12.10.2022 a Tribunalului Bucureşti suma de 411.420,29 euro a fost transferată către A., şi, menţinând soluţia pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Curtea de Apel Bucureşti, prin decizia nr. 339 din 1 martie 2023, a reţinut că limitele cadrului contractual dintre B. şi C. potrivit aceloraşi angajamente de susţinere depuse în prezenta cauza vizează strict procedurile de atribuire derulate în judeţul Arad, raporturile juridice dintre părţi (cele din prezenta cauză) pentru alte judeţe "situându-se în afara cadrului stabilit prin cele trei contracte de susţinere".

Se constată că recurenta redă trunchiat din considerentele deciziei nr. 339 din 1 martie 2023, pronunţată în dosarul x/2020, întrucât Curtea de Apel Bucureşti, în limitele învestirii, a reţinut, în concret, că "nu se impune analizarea" raporturilor juridice situate în afara cadrului stabilit prin cele trei contracte de susţinere.

Prin urmare, nu se poate pretinde că prin decizia nr. 339 din 1 martie 2023 Curtea de Apel Bucureşti a dezlegat anterior aspecte litigioase asupra raporturilor juridice ce fac obiectul prezentului dosar, care s-ar putea impune cu autoritate de lucru judecat în prezenta cauză, criticile recurentei fiind nefondate.

De altfel, dosarul nr. x/2020 s-a judecat în cadrul procedurii de insolvenţă, având ca obiect contestaţia societăţii A. S.R.L. (în care recurenta-reclamantă A. S.A. este asociat) împotriva înscrierii creanţei intimatei-pârâte B. S.R.L., în cuantum de 3.266.489,97 RON, în tabelul preliminar al creanţelor debitoarei C. S.A., fiind tranşat definitiv un alt litigiu între părţi, având un alt obiect, astfel că nu se pune problema menţinerii unei consecvenţe în judecată, în sensul că ceea ce s-a constatat şi statuat printr-o hotărâre anterioară să nu fie contrazis printr-o altă hotărâre ulterioară.

Totodată, este lipsită de legătură cu silogismul instanţei de apel susţinerea prin care, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., decizia recurată ar încălca autoritatea de lucru judecat care derivă din dosarul nr. x/2020, întrucât nu se poate desprinde vreo statuare asupra unui acord de voinţă, care nu a fost consemnat în scris (negotium juris) între părţile din litigiul pendinte, cu o contribuţie în cote egale, pe care intimata să nu le fi onorat, iar recurenta să le fi prestat în locul acesteia, astfel încât, aceasta din urmă să fie îndreptăţită să solicite contravaloarea serviciilor de consultanţă şi asistenţă tehnică în domeniul deşeurilor, pe care o pretinde în cadrul prezentului dosar.

Nu în ultimul rând, se constată că autoarea căii de atac, indicând artificial acest motiv de recurs, tinde, în realitate, tot la o restabilire a situaţiei de fapt, ceea ce, astfel cum s-a arătat, excedează cenzurii instanţei de recurs (ex:

"Faţă de cele anterior arătate şi reţinute cu autoritate de lucru judecat, pentru raporturile juridice ce se referă la participarea societăţii C. la proceduri de atribuire a unor contracte de delegare a gestiunii unor servicii de salubrizare (referite în parte inclusiv la pag. 5 din decizia nr. 339/01.03.2023 a Curţii de Apel Bucureşti) din alte judeţe decât judeţul Arad, există raporturi juridice ce exced angajamentelor de susţinere, respectiv cele deduse judecăţii în prezenta cauză şi care trebuiau, aşa cum am arătat, să fie permis a fi probate dincolo de orice dubiu").

Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 şi 8 C. proc. civ., invocate de recurentă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând şi prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 338 din 1 martie 2023, precum şi a încheierii de şedinţă din 15 februarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat, menţinând hotărârile recurate, ca fiind legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 338 din 1 martie 2023, precum şi a încheierii de şedinţă din 15 februarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 martie 2024.