Extraordinary appeal annulled for failure to substantiate the link between contested legal provisions and the underlying labor dispute, barring Constitutional Court referral

Şedinţa publică din data de 15 ianuarie 2025

Asupra recursului de faţă, subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare", reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomiţa, secţia Civilă la 27.06.2022, modificată, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Feteşti (în continuare, UAT Feteşti), solicitând ca, prin hotărârea care se va pronunţa, pârâta să fie obligată să-i încheie un contract individual de muncă, începând cu 26.10.2019 şi să-i achite începând cu aceeaşi dată, retroactiv, drepturile salariale, care să fie actualizate cu rata inflaţiei şi la care să fie calculată dobânda legală penalizatoare, pe perioada de valabilitate a contractului individual de muncă.

La 03.10.2022, Tribunalul Ialomiţa, secţia Civilă a introdus în cauză, în calitate de pârâtă, Direcţia de Sănătate Publică Ialomiţa, iar prin sentinţa civilă nr. 181F/20.02.2023, a admis în parte acţiunea, a obligat pârâta UAT Feteşti să încheie cu reclamanta un contract individual de muncă pentru perioada 26.10.2019-31.07.2022 şi să-i achite drepturile salariale aferente, actualizate cu indicele de inflaţie şi la care să fie calculată dobânda legală penalizatoare şi a respins celelalte pretenţii; a obligat aceeaşi pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 800 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, UAT Feteşti a declarat apel.

Pentru termenul din 28.11.2023, A. (atunci intimată-reclamantă) a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. I alin. (3) din O.U.G. nr. 130/2021, art. I alin. (1) din O.U.G. nr. 168/2022, art. I din O.U.G. nr. 54/2023 şi art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, afirmând că dispoziţiile criticate încalcă prevederile art. 41 din Constituţie.

Pentru termenul din 09.04.2024, intimata-reclamantă a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 14 alin. (1) lit. a) şi d) din Legea nr. 153/2017, susţinând că textul contravine art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 24 alin. (1) din Constituţie.

Printr-o cerere distinctă, depusă la acelaşi termen, intimata-reclamantă a susţinut excepţia de neconstituţionalitate a art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 448/2006, art. 8 din O.U.G. nr. 90/2017, art. 35 din O.U.G. nr. 114/2018, art. II din O.U.G. nr. 130/2021 şi art. II din O.U.G. nr. 168/2022. A arătat că aceste dispoziţii încalcă art. 42 şi art. 50 din Constituţie.

Prin decizia civilă nr. 3853/25.09.2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins ca inadmisibile cererile de sesizare a Curţii Constituţionale, a admis apelul şi a schimbat hotărârea apelată, în sensul că a respins în tot acţiunea.

Dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cuprinsă în decizia curţii de apel, a fost atacată de A., care a solicitat casarea ei şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe.

În motivare, a susţinut că instanţa de apel a încălcat art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, referitoare la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

A învederat că excepţiile invocate vizau prevederi legale în vigoare, care nu au fost declarate anterior neconstituţionale, sunt aplicabile litigiului şi încalcă prevederile art. 1 alin. (5), art. 41, art. 42 şi art. 50 din Constituţie.

Recurenta a arătat şi că măsura de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale îi încalcă dreptul la un proces echitabil.

La 14.01.2025, recurenta a transmis la dosar note scrise, prin care a completat motivele de recurs formulate iniţial; în dezbateri, Înalta Curte a admis excepţia tardivităţii criticilor suplimentare de recurs, expuse în aceste note scrise.

La termenul de astăzi, Înalta Curte a invocat excepţia nulităţii recursului, asupra căreia, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) coroborat cu art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recurând hotărârea prin care instanţa de apel a respins, în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, cererile de sesizare a Curţii Constituţionale, autoarea căii de atac era chemată să prezinte critici concrete împotriva deciziei, ele fiind singurele admisibile şi având vocaţia de a fi analizate în condiţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Argumentul esenţial care a fundamentat dispoziţia de respingere a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale constă în neîndeplinirea condiţiei legăturii dintre textele de lege defăimate ca neconstituţionale şi soluţionarea cauzei de faţă; astfel, instanţa de apel a reţinut că în calea de atac, hotărârea primei instanţe se analizează în limitele motivelor de apel şi în considerarea limitelor efectului devolutiv pe care acesta îl provoacă; subsecvent, a conchis că dezlegarea dată excepţiilor de neconstituţionalitate nu poate influenţa soluţionarea căii ordinare de atac, de vreme ce intimata-reclamantă nu a solicitat prin mijlocirea unui apel, principal sau incident, schimbarea sentinţei tribunalului, sub aspectul întinderii drepturilor salariale pretinse.

Recurenta nu combate aceste considerente prin calea extraordinară de atac promovată, respectiv nu dovedeşte că, în limitele devoluţiunii provocate de apel, textele criticate sunt aplicabile, iar invocarea excepţiei de neconstituţionalitate este necesară pentru restabilirea stării de legalitate.

Niciuna dintre susţinerile autoarei recursului nu este îndreptată spre a dovedi că cererile de sesizare, respinse ca inadmisibile, îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, deşi această obligaţie îi revenea, astfel cum rezultă din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, un exemplu în acest fiind decizia nr. 586/2019.

Dimpotrivă, recurenta afirmă, fără a motiva, că instanţa de apel a săvârşit o eroare când a constatat inadmisibilitatea cererilor de sesizare, reia normele constituţionale pretins încălcate şi indică două decizii ale Curţii Constituţionale, fără ca această construcţie să poată fi validată drept o motivare legală a căii de atac.

Pentru aceste motive, constatând că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate care să poată fi analizate din perspectiva art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte, aplicând sancţiunea prevăzută de art. 489 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., urmează ca, în temeiul art. 496 C. proc. civ., să anuleze recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 3853/25.09.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 ianuarie 2025.