Penalty clause vs. deposit in pre-contractual sales: cassation inadmissible for fact-finding errors and rejection of delay for lack of defense

Şedinţa publică din data de 26 martie 2025

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 29 martie 2023, sub dosar nr. x/2023, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta B. S.R.L. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x din 28.07.2022, încheiat între părţi, cu repunerea în situaţia anterioară, prin restituirea sumei de 42.000 euro şi achitarea sumei de 42.000 de euro ca dublu al avansului.

Prin sentinţa civilă nr. 2882 din 4 decembrie 2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis cererea formulată de reclamantă, a dispus rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x din 28.07.2022, încheiat între părţi, a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 84.000 de euro (echivalent în RON la cursul B.N.R. din data plăţii). A dispus restituirea către reclamantă a taxei de timbru în cuantum de 7.805 RON, taxă ce a fost achitată pentru prezentul dosar, respectiv dosarul x/2023

Prin decizia civilă nr. 996 din 21 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respins apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.R.L. împotriva sentinţei primei instanţe, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs.

În susţinerea căii de atac, recurenta-pârâtă arată că instanţa de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

În acest sens, recurenta-pârâtă susţine că, în cadrul apelului formulat, a solicitat încuviinţarea probei cu acte. Primul şi ultimul termen de judecată în faţa instanţei de apel a fost stabilit pentru data de 07.06.2024, termen la care a formulat cerere de amânare a judecării dosarului în vederea pregătirii apărării de către avocatul angajat să reprezinte societatea în faza apelului.

În continuarea argumentaţiei, recurenta-pârâtă afirmă că părţile au semnat contractul de asistenţă juridică nr. x/2024 la data de 06.06.2024, fapt ce a făcut imposibilă pregătirea apărărilor, în condiţiile în care termenul de judecată a fost fixat la 07.06.2024.

În raport de aceste circumstanţe, recurenta-pârâtă precizează că instanţa de apel, cu încălcarea dispoziţiilor art. 222 C. proc. civ., a respins cererea de amânare în vederea pregătirii apărării, deşi, pe de o parte o astfel de solicitare nu a mai fost formulată în calea de atac, iar pe de alta parte era o situaţie excepţională, întrucât avocatul a primit mandat de reprezentare cu o zi înainte de termenul de judecată.

Ca atare, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel nu i-a dat posibilitatea de a-şi pregăti apărarea, actele şi susţinerile sale fiind depuse odată cu notele de concluzii.

Potrivit recurentei-pârâte, i-a fost încălcat dreptul la apărare, deoarece nu a avut posibilitatea de a-şi susţine punctul de vedere, nu a avut posibilitatea de a demonstra instanţei că blocul era finalizat, nu a putut demonstra că existenţa unei schele la exterior nu presupunea că interiorul blocului şi apartamentele nu puteau fi predate, etc.

Mai arată recurenta-pârâtă că, după cum se poate observa din decizia recurată, instanţa de apel nu a făcut trimitere şi nu a luat în considerare actele ataşate notelor de concluzii, aspect care demostrează, încă o dată, încălcarea dreptului său la apărare, hotărârea fiind lovită de nulitatea absolută prevăzută de art. 174 alin. (2) şi art. 175 C. proc. civ.

Invocând dispoziţiile art. 13 şi art. 14 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţine că, deşi s-ar putea considera că în viziunea legiuitorului, amânarea judecăţii cauzei în temeiul art. 222 C. proc. civ. nu este reglementată ca o obligaţie, ci ca o posibilitate lăsată la aprecierea judecătorului, în speţă, a menţionat faptul că solicită proba cu acte, motiv pentru care instanţa de apel trebuia să amâne cauza pentru a-i da posibilitatea de a depune la dosar actele şi să-i asigure dreptul la apărare.

Recurenta-pârâtă subliniază că dreptul la apărare este un drept constituţional şi că nu a urmărit tergiversarea soluţionării cauzei, fapt ce ar fi fost de natură a aduce atingere dreptului părţii adverse la soluţionarea dosarului într-un termen rezonabil.

Din perspectiva recurentei-pârâte, relevant este şi faptul că a depus acte la dosar, iar instanţa de apel avea obligaţia să pună în discuţia părţilor susţinerile sale şi prin raportare la acestea.

Mai susţine recurenta-pârâtă că avocatul angajat a depus eforturi pentru a-şi asigura substituirea la termenul de judecată, tocmai pentru a arăta că este nevoie de un timp scurt pentru studierea dosarului şi pentru realizarea apărărilor de către avocatul angajat în cauză.

Conchizând, în raport de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor omului, recurenta-pârâtă arată că instanţa de apel nu a analizat toate actele şi nu i-a dat posibilitatea de a-şi expune probele, actele nefiind examinate de Curte, fiindu-i încălcat dreptul la apărare consacrat de art. 24 din Constituţie şi de art. 13 C. proc. civ., precum şi dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Un ultim motiv de recurs vizează faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În susţinerea acestui motiv de casare, recurenta-pârâtă arată că, în ceea ce priveşte aplicarea art. 1.549 C. civ., instanţa de apel a greşit, constatând îndeplinite condiţiile intervenţiei rezoluţiunii contractului, atât timp cât nu a avut în vedere şi nu a analizat culpa intimatei, reprezentată de refuzul acesteia de a alege finisajele din interiorul apartamentului, de a prelua apartamentul şi de a achita suma de 105.000 euro, deşi a fost notificată în acest sens.

Dezvoltând argumentaţia, recurenta-pârâtă precizează că temeiul juridic al rezoluţiunii îl constituie reciprocitatea şi interdependenta obligaţiilor din contractul sinalagmatic, fiecare dintre obligaţiile reciproce fiind cauza juridică a celeilalte.

Or, predarea apartamentului nu s-a putut realiza nu din culpa sa, ci din cea a intimatei-reclamante, care nu a ales finisajele şi mai apoi a refuzat şi predarea-primirea apartamentului nr. x.

În raport de dispoziţiile art. 8 din antecontractul de vânzare-cumpărare nr. x/28.07.2022, recurenta-pârâtă susţine că părţile au convenit ca plata sumei de 105.000 euro să fie făcută la "predarea" apartamentului şi nu la transferul dreptului de proprietate prin perfectarea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, iar mai mult decât atât, intimata-pârâtă nu a făcut niciodată dovada deţinerii acestei sume la momentul la care a fost notificată să se prezinte în vederea primirii bunului.

Totodată, făcând trimitere la art. 9 din antecontract, recurenta-pârâtă subliniază că "transferul proprietăţii" urma să se realizeze ulterior finalizării tuturor lucrărilor de execuţie a apartamentului, neputându-se dispune rezoluţiunea cât timp intimata-pârâtă nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate şi nici nu putea fi obligată la plata dublului avansului, conform art. 11 din antecontract.

Mai arată recurenta-pârâtă că, deşi instanţa de apel a reţinut faptul că nu ar fi făcut dovada că motivul neîncheierii la data convenită a contractului de vânzare-cumpărare a constat în omisiunea intimatei-pârâte de a alege finisajele, această dovadă a fost făcută, fiind reprezentată de notificarea transmisă părţii adverse, precum şi de planşele foto depuse la dosar.

Invocând prevederile art. 1.404 alin. (2) C. civ. care dispune în sensul că atunci "când obligaţia este contractată sub condiţia producerii unui eveniment într-un anumit termen, condiţia este socotită neîndeplinită dacă termenul s-a împlinit fără ca evenimentul să se producă", recurenta-pârâtă precizează că termenul stabilit de părţi s-a împlinit la 31.12.2022, fără ca intimata-pârâtă să fi ales finisajele, fără a se întocmi procesul-verbal de predare-primire şi fără a fi achitată diferenţa de preţ.

În opinia recurentei-pârâte, instanţa de apel a greşit şi atunci când s-a limitat la a analiza doar exteriorul blocului, conform procesului-verbal încheiat de executor, lipsind o analiză a interiorului apartamentului nr. x, precum şi când a omis a avea în vedere că preţul apartamentului nu este unul care să fie stabilit la preţul pieţei, fiind unul extrem de avantajos pentru intimata-pârâtă.

Invocând regulile de interpretare a contractelor, reglementate de dispoziţiile art. 1.267, art. 1.268 C. civ., în raport şi de art. 1.170 din acelaşi cod, recurenta-pârâtă susţine că intimata-reclamantă a fost de rea-credinţă pe parcursul derulării acordului contractual şi că instanţa de apel a reţinut în mod greşit dispoziţiile art. 7 din antecontract, ignorându-le pe cele de la art. 8 şi 9 din acest act.

În susţinerea nelegalei soluţionări a cauzei, recurenta-pârâtă invocă şi faptul că intimata-reclamantă a fost pusă în întârziere, conform art. 1.522 C. civ., fiind irelevant că din adresa depusă la dosar reiese că nu a fost efectuată recepţia blocului, câtă vreme culpa aparţine intimatei-reclamante.

Totodată, în raport de dispoziţiile art. 1.516 C. civ., arată că drepturile sale, în calitate de creditor, au fost încălcate.

În ceea ce priveşte obligarea sa la plata dublului avansului, recurenta-pârâtă arată că, potrivit art. 1.538 C. civ., clauza penală reprezintă o convenţie accesorie prin care părţile evaluează, cu anticipaţie, cuantumul daunelor-interese, pentru eventualitatea neexecutării obligaţiei principale din culpa debitorului. Condiţia culpei debitorului se deduce din dispoziţiile art. 1.540 alin. (2) C. civ., care prevăd că "penalitatea nu poate fi cerută când executarea obligaţiei a devenit imposibilă din cauze neimputabile debitorului". De asemenea, art. 1.538 alin. (5) C. civ. dispune în sensul că tot o clauză penală este şi stipulaţia contractuală prin care se prevede dreptul creditorului ca, în cazul neexecutării, să fie îndreptăţit să reţină sumele încasate până la acel moment.

Referitor la arvună, recurenta-pârâtă susţine că aceasta este o convenţie accesorie celei principale, prin care una dintre părţi predă celeilalte o sumă de bani sau alte bunuri fungibile, ca o confirmare a încheierii şi executării unui contract, această sumă sau cantitate de bunuri fungibile urmând a fi reţinută sau restituită dublu, în funcţie de persoana care nu execută contractul.

În speţă, părţile au stipulat expres ca având natura unei clauze penale prevederea de la art. 11, respectiv că dacă promitenta-vânzătoare nu încheie contractul la termenul stabilit va plăti dublul avansului încasat, iar dacă promitenta-cumpărătoare nu achită preţul integral stabilit şi nu se prezintă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, pierde avansul achitat. Totodată, părţile au stipulat la art. 8 că restul de 105.000 euro se va achita la primirea apartamentului.

În raport de aceste dispoziţii contractuale, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel ar fi trebuit să aprecieze că au natura juridică a unor clauze penale, potrivit art. 1.538 alin. (1) şi (5) C. civ., şi nu arvună.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 Cod procedură civilă.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

La 29 ianuarie 2025, recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, constată că recursul declarat de recurenta-pârâtă este nefondat, pentru considerentele care urmează:

O primă critică a recurentei-pârâte priveşte faptul că instanţa de apel i-a respins în mod nelegal cererea de amânare a judecăţii cauzei, încălcându-i astfel dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil.

Principiul dreptului la apărare are o valoare constituţională, iar necesitatea promovării sale în practică decurge şi din declaraţiile şi pactele adoptate de state în materia drepturilor fundamentale ale omului, de aceea, art. 24 alin. (1) din Constituţia României dispune că "dreptul la apărare" este garantat.

Potrivit art. 13 C. proc. civ., "(1) Dreptul la apărare este garantat. (2) Părţile au dreptul, în tot cursul procesului, de a fi reprezentate sau, după caz, asistate în condiţiile legii. (...) (3) Părţilor li se asigură posibilitatea de a participa la toate fazele de desfăşurare a procesului. Ele pot să ia cunoştinţă de cuprinsul dosarului, să propună probe, să îşi facă apărări, să îşi prezinte susţinerile în scris şi oral şi să exercite căile legale de atac, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege".

Înalta Curte reţine că dreptul la apărare reprezintă unul din principiile fundamentale ale procesului civil, art. 13 din C. proc. civ. reprezentând consacrarea sa generală, în vreme ce, prin o serie de alte dispoziţii legale, este detaliată aplicabilitatea sa practică.

Potrivit art. 222 C. proc. civ., "(1) Amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părţii interesate, numai în mod excepţional, pentru motive temeinice şi care nu sunt imputabile părţii sau reprezentantului ei. (2) Când instanţa refuză amânarea judecăţii pentru acest motiv, va amâna, la cererea părţii, pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise".

Aşa cum arată expres textul de lege, amânarea pentru lipsă de apărare are un caracter excepţional, aspect care se corelează cu faptul că se poate dispune numai pentru motive temeinice. Pornind de la faptul că primul alineat al art. 222 C. proc. civ. precizează că motivele invocate nu trebuie să fie imputabile părţii sau reprezentantului ei, Înalta Curte reţine că această abordare normativă evidenţiază caracterul obiectiv al motivelor ce pot justifica o cerere de amânare pentru lipsă de apărare. Totodată, trebuie reliefat faptul că această prevedere are menirea de a asigura respectarea dreptului la apărare reglementat de art. 13 C. proc. civ.

Făcând aplicarea în cauza de faţă a acestor norme legale, Înalta Curte reţine că cererea de apel a fost formulată de către pârâtă la 15 februarie 2024, iar termenul de judecată a fost fixat la 7 iunie 2024.

La 6 iunie 2024, apelanta-pârâtă a formulat cerere de mânare a judecării cauzei, în vederea pregătirii apărării, motivat de faptul că a încheiat contract de asistenţă juridică la aceeaşi dată.

Or, termenul de la momentul declarării căii de atac şi până la data la care a fost fixat termenul de judecată - 7.06.2024 - a fost suficient pentru pregătirea apărării. Mai mult decât atât, procesul civil fiind, în principiu, un proces al intereselor private, părţile au obligaţia de a manifesta diligenţă în derularea acestuia. Ca atare, angajarea unui apărător cu o zi înainte de termenul fixat pentru judecarea cauzei nu poate fi apreciată ca un comportament de natură a contribui la desfăşurarea fără întârziere a procesului, astfel cum impune părţilor art. 10 alin. (1) C. proc. civ., cu atât mai puţin o situaţie excepţională, astfel cum susţine recurenta-pârâtă.

Se mai impune a se arăta că, potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (1) C. proc. civ., orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale într-un mod echitabil, în termen optim şi previzibil, de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită de lege. În acest scop, instanţa este datoare să dispună toate măsurile permise de lege şi să asigure desfăşurarea cu celeritate a judecăţii, în acelaşi sens fiind şi prevederile art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Aşadar, soluţionarea cauzei cu celeritate este o îndatorire a instanţei în cadrul procesului civil.

Ca atare, respingerea cererii de amânare în coordonatele anterior arătate s-a făcut cu respectarea legii, iar motivul de recurs este nefondat, din această perspectivă.

În acelaşi timp, Înalta Curte subliniază că, dacă o cerere de amânare este respinsă cu aprecierea corectă a incidenţei prevederilor art. 222 Cod procedură civilă, ea are drept efect suportarea de către partea a cărei cerere a fost respinsă a tuturor consecinţelor ce pot decurge din continuarea procedurii judiciare.

În acest sens, Înalta Curte reţine că la termenul de judecată din 7 iunie 2024, apelanta-pârâtă a fost reprezentată convenţional prin avocat, în baza delegaţiei de substituire nr. 1/6.06.2024. Prin încheierea de şedinţă de la aceeaşi dată, ulterior respingerii cererii de amânare a judecării cauzei, instanţa de apel a pus în discuţia părţilor probatoriul, reţinând, faţă de susţinerea apărătorului apelantei-pârâte că nu deţine mandat în acest sens, că în delegaţia de substituire nu se menţionează că mandatul este acordat numai în vederea susţinerii cererii de amânare. Totodată, instanţa de apel, reţinând că prin cererea de apel pârâta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri ce nu au fost depuse la dosar, a dispus decăderea părţii din dreptul de a mai solicita această probă.

Ca atare, nu poate fi reţinută nici critica de nelegalitate invocată de recurenta-pârâtă în sensul că instanţa avea obligaţia de a amâna judecarea cauzei pentru a-i da posibilitatea de a depune la dosar înscrisuri, respectiv că instanţa de apel nu a analizat înscrisurile ataşate concluziilor scrise, câtă vreme a intervenit decăderea părţii din dreptul de a mai solicita această probă, cu respectarea prevederilor art. 470 C. proc. civ.

Totodată, drepturile procesuale ale părţii au fost respectate, aceasta fiind legal citată, fiind reprezentată prin apărător în substituirea avocatului ales, astfel că alegaţia recurentei-pârâte în sensul că nu i-a fost acordată posibilitatea de a se prezenta şi de a-şi argumenta cererile, respectiv de a a-şi susţine punctul de vedere cu privire la obiectul cauzei şi de a administra probele pe care le aprecia necesare este lipsită de fundament.

Sub un ultim aspect, Înalta Curte reţine că recurenta-pârâtă nu justifică o vătămare nici din perspectiva art. 222 alin. (2) C. proc. civ., sens în care constată că instanţa de apel a amânat pronunţarea la 21 iunie 2024, pentru a da posibilitatea părţilor de a depune la dosarul cauzei concluzii scrise.

Prin urmare, respingerea cererii de amânare a judecăţii cauzei a fost dispusă, motivat, în condiţii de legalitate, instanţa de apel manifestând diligenţa necesară pentru respectarea dreptului la apărare al apelantei-pârâte, prin amânarea pronunţării şi oferirea posibilităţii părţilor de a depune concluzii scrise, drept de care pârâta a şi uzitat.

Înalta Curte urmează a înlătura şi motivul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte observă că în susţinerea acestui motiv de recurs, recurenta-pârâtă invocă, de fapt, critici de netemeinicie şi nu de nelegalitate.

Astfel, sub pretextul încălcării normelor de drept material, recurenta-pârâtă a invocat culpa intimatei-reclamante, constând în refuzul de a alege finisajele, de a primi apartamentul, greşita interpretare a dispoziţiilor contractuale, greşita raportare la stadiul lucrărilor exterioare, punerea în întârziere a intimatei-reclamante, neplata diferenţei de preţ, greşita calificare a art. 11 din antecontract ca fiind o clauză penală şi nu o clauză care vizează arvuna, criticând, în realitate, modul de administrare sau interpretare a probelor şi modul de soluţionare a litigiului în raport cu situaţia de fapt.

Susţinerile recurentei-pârâte trimit la elemente ataşate situaţiei de fapt, care scapă cenzurii instanţei de recurs, a cărei examinare este limitată, de însuşi conţinutul introductiv al art. 488 C. proc. civ., doar la criticile de nelegalitate, nu şi la cele de eventuală netemeinicie.

În consecinţă, în raport de raţiunile înfăţişate, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 996 din 21 iunie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat. În raport de prevederile art. 453 alin. (1) Cod procedură civilă, va obliga recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 20.000 RON către intimata-reclamantă A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 996 din 21 iunie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă la plata sumei de 20.000 RON către intimata-reclamantă A., cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 martie 2025.