Cassation appeal on procedural costs in property litigation dismissed as unfounded, upholding lower court's refusal to award legal fees due to indivisible documentation.

Şedinţa publică din data de 15 ianuarie 2025

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia a II-a civilă la 23.09.2016, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B.., a chemat în judecată pe pârâta S.C. C. S.A., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate că deţine un drept de proprietate în cotă de 1/1 asupra etajului intermediar al D., în suprafaţă de 11.000 mp, şi să se înscrie în cartea funciară dreptul său de proprietate asupra acestui imobil.

La 28.02.2017, reclamanta şi-a completat acţiunea, solicitând, în contradictoriu cu pârâta S.C. E. S.R.L., constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de transfer active, autentificat sub nr. x/27.07.2016 de Societatea Profesională Notarială F., în partea privitoare la etajul intermediar al D..

Prin sentinţa civilă nr. 747/PI/11.04.2017, Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Prin sentinţa civilă nr. 451/19.06.2017, Tribunalul Dolj, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale procesuale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a Civilă a aceleiaşi instanţe, care, la rândul său, a pronunţat sentinţa nr. 883/10.10.2017, prin care a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila, reţinând că împotriva pârâtei S.C. C. S.A. a fost deschisă procedura insolvenţei în dosarul nr. x/2013.

Prin sentinţa nr. 422/21.12.2017, Tribunalul Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a disjuns capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de transfer active şi a dispus formarea unui nou dosar.

A declinat în favoarea Tribunalului Dolj competenţa de soluţionare a capetelor de cerere formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A., având ca obiect constatarea dreptului de proprietate asupra etajului intermediar al D. şi înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării incidentului procedural.

Prin decizia nr. 1237/18.04.2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a stabilit competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Tribunalului Dolj.

În faţa Tribunalului Dolj, secţia a II-a civilă, la 25.09.2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. şi-a precizat şi completat acţiunea, învederând că înţelege să cheme în judecată pe pârâtele S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., (ca urmare a schimbării denumirii şi sediului societăţii E. S.R.L.) şi S.C. G. S.A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate că deţine un drept de proprietate exclusivă asupra etajului intermediar, în suprafaţă de aproximativ 11.000 mp, aflat în interiorul D., precum şi un drept de proprietate exclusivă asupra "Birourilor G." situate în Craiova, Calea x, în suprafaţă de aproximativ 1.710 mp şi să se dispună intabularea în cartea funciară a dreptului său de proprietate.

Prin încheierea din 16.10.2018, Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă a admis excepţia tardivităţii cererii adiţionale şi a dispus rectificarea citativului, în sensul menţinerii ca părţi a reclamantei S.C. A. S.R.L. şi a pârâtei S.C. C. S.R.L.; prin încheierea din 13.11.2018, aceeaşi instanţă a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâte, a S.C. D. S.R.L. şi a S.C. G. S.A.

La 20.06.2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. şi-a precizat cererea, solicitând să se constate că deţine un drept de proprietate în cotă de 1/1 asupra etajului intermediar al D., să se dispună rectificarea cărţii funciare nr. x Craiova, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei S.C. D. S.R.L. asupra corpului intitulat "mezanin parţial" şi intabularea în cartea funciară a dreptului său de proprietate asupra etajului intermediar (mezanin), să se constate că deţine un drept de proprietate în cotă de 1/1 asupra construcţiilor ce constituie etajul G. şi să se dispună rectificarea cărţii funciare, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei S.C. G. S.A. şi al intabulării dreptului său de proprietate.

Prin sentinţa nr. 257/05.11.2019, Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă a admis excepţia puterii de lucru judecat, a respins celelalte excepţii invocate de pârâte, a respins acţiunea precizată şi a respins, totodată, cererea formulată de S.C. G. S.A. privind cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., a declarat apel, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă sub nr. x/2020.

La rândul lor, S.C. C. S.A., S.C. D. S.R.L. şi S.C. G. S.A. au promovat apel incident împotriva sentinţei instanţei de fond, aceasta din urmă apelând şi încheierea din 13.11.2018.

Prin decizia nr. 339/16.07.2020, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a respins căile de atac ca nefondate.

La 26.10.2020, S.C. G. S.A. a cerut, în temeiul art. 444 C. proc. civ., completarea deciziei cu dispoziţia asupra cererii accesorii de acordare a cheltuielilor de judecată de 42.482.95 de RON; prin decizia nr. 8/19.11.2020, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a respins cererea.

Împotriva deciziei nr. 339/16.07.2020 au declarat recurs principal S.C. G. S.A. şi S.C. A. S.R.L., iar S.C. D. S.R.L., S.C. C. S.A. şi S.C. G. S.A. au declarat recurs incident, aceasta din urmă recurând şi decizia nr. 8/19.11.2020.

Prin decizia nr. 686/21.03.2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins ca nefondate recursurile principale declarate de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. şi de recurenta-pârâtă S.C. G. S.A., ca şi recursurile incidente declarate de recurentele-pârâte S.C. D. S.R.L., S.C. C. S.A. şi S.C. G. S.A. împotriva deciziei nr. 339/16.07.2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

A admis recursul principal declarat de recurenta-pârâtă S.C. G. S.A. împotriva deciziei nr. 8/19.11.2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre o nouă judecată a cererii privind completarea dispozitivului deciziei nr. 339/16.07.2020, pronunţată de aceeaşi instanţă.

Totodată, a obligat recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. la plata către recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L. a sumei de 10.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

La 06.04.2023, recurenta-pârâtă S.C. G. S.A. a solicitat completarea dispozitivului deciziei pronunţate în recurs, în sensul obligării recurentei-reclamante S.C. A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 67.563,95 RON.

Prin decizia nr. 1325/23.05.2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis cererea, a dispus completarea dispozitivului deciziei nr. 686/21.03.2023, obligând recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. la plata către recurenta-pârâtă S.C. G. S.A. a sumei de 17.986,04 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În al doilea ciclu procesual, în rejudecare, prin decizia nr. 9/05.12.2023, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a admis cererea privind completarea dispozitivului deciziei nr. 339/16.07.2020, pronunţată de aceeaşi instanţă, şi a respins cererea formulată de apelanta-pârâtă S.C. G. S.A. de obligare a apelantei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

G. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând casarea ei şi, în principal, trimiterea cauzei spre o nouă judecată a cererii privind completarea dispozitivului deciziei nr. 339/16.07.2020, iar în subsidiar, rejudecarea cererii şi admiterea ei, cu consecinţa, în principal, a obligării S.C. A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată de 42.482,95 RON, efectuate în apel, iar în subsidiar, compensarea cheltuielilor de judecată suportate de cele două părţi.

Recurenta a susţinut că instanţa de apel a încălcat regulile de procedură prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii; a invocat, astfel, motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Într-o primă critică, autoarea căii de atac s-a referit la încălcarea de către instanţa de apel a deciziei de casare, deci a art. 501 C. proc. civ.

A învederat că aceasta îi impunea - similar cu modul în care instanţa de recurs a procedat în ciclul procesual anterior - să stabilească proporţia în care era incidentă culpa procesuală a reclamantei şi care au fost serviciile avocaţiale prestate în apel pentru pregătirea apelului principal şi a celui incident.

Recurenta a susţinut că aceste îndrumări au fost ignorate prin decizia recurată, cercetarea curţii fiind orientată spre a stabili dacă activitatea avocaţială a reprezentanţilor săi convenţionali a condus în mod concret la respingerea apelului principal declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L.

În continuare, a apreciat că şi această analiză - străină deciziei de casare - este incompletă şi improprie, întrucât omite complexitatea apărărilor circumscrise efectului pozitiv al lucrului judecat şi argumentele privind expertiza desfăşurată în cauză, teze ce au condus la respingerea apelului principal şi care individualizează culpa procesuală a apelantei-reclamante.

Într-o critică subsecventă, autoarea căii de atac a argumentat încălcarea art. 451 şi art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

A evidenţiat că aceste dispoziţii abilitează judecătorul să verifice existenţa cheltuielilor şi dacă ele au fost efectuate în legătură cu litigiul în cadrul căruia se solicită, fără să îi permită evaluarea măsurii în care argumentele susţinute de partea care a câştigat procesul au fost încorporate motivării hotărârii pronunţate.

Printr-o altă critică, recurenta a susţinut că instanţa de apel a încălcat principiul contradictorialităţii, respectiv art. 9 alin. (2), art. 13 şi art. 14 alin. (5) şi (6) C. proc. civ.

A afirmat că instanţa de apel a soluţionat cererea de completare valorificând temeiuri de drept neinvocate de părţi şi care nu au fost supuse discuţiei lor contradictorii.

În esenţă, a arătat că instanţa de apel s-a detaşat nepermis de îndrumările deciziei de casare şi, totodată, fără a fi învestită de părţi, a procedat la evaluarea eficienţei apărărilor formulate prin întâmpinarea depusă împotriva apelului principal, fără a da părţilor posibilitatea de a formula concluzii pe acest aspect.

În viziunea recurentei, demersul instanţei de apel - care nu putea fi prevăzut de părţi - a produs considerentele decisive ale dispoziţiei cu privire la cererea de completare, disputa litigioasă fiind tranşată în baza unor elemente de fapt şi de drept care nu au fost, în prealabil, puse în dezbaterea contradictorie a părţilor, ceea ce a condus la încălcarea dreptului la apărare şi a principiilor contradictorialităţii şi disponibilităţii.

Autoarea căii de atac a subliniat, în final, că demersul său procesual respectă decizia în interesul legii nr. 3/2020, întrucât nu tinde la reaprecierea cuantumului onorariului avocaţial, ci propune examinarea respectării de către instanţa de prim control judiciar a normelor de procedură a căror nesocotire atrage sancţiunea nulităţii.

Prin întâmpinarea depusă la 16.04.2024, S.C. A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A afirmat că instanţa de recurs nu mai poate decide, subsecvent unei ipotetice casări, trimiterea cauzei spre o nouă judecată, faţă de art. 497 C. proc. civ., iar pe fondul căii de atac, a arătat că, în raport cu documentarea cheltuielilor de judecată prin înscrisuri comune, ele nu pot fi repartizate între combaterea apelului principal şi susţinerea celui incident.

În cauză, s-a derulat procedura prevăzută de art. 493 C. proc. civ., fiind întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost comunicat părţilor, cu menţiunea că au dreptul de a depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare, drept de care recurenta s-a prevalat.

Prin încheierea din 16.10.2024, recursul a fost admis în principiu, iar părţile au fost citate pentru dezbateri.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

În ciclul procesual anterior, casarea deciziei nr. 8/19.11.2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, a fost determinată de contradicţia care afecta considerentele şi dispozitivul, în privinţa cererii prin care apelanta-pârâtă S.C. G. S.A. a solicitat completarea hotărârii cu dispoziţia dată cererii sale de obligare a apelantei-reclamante S.C. A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia de casare s-a stabilit în sarcina instanţei de rejudecare obligaţia de a evalua culpa procesuală a reclamantei, calificată drept parte care a pierdut procesul, în condiţiile în care i-au fost respinse apelul principal şi recursul principal.

Conturând raportul juridic procesual în limitele căruia, în rejudecare, urmau a fi lichidate cheltuielile de judecată, instanţa supremă a evidenţiat că apelanta-reclamantă nu poate fi obligată la suportarea cheltuielilor efectuate de apelanta-pârâtă, actuala recurentă, pentru promovarea şi susţinerea apelului incident declarat de aceasta din urmă, care a fost respins.

A impus instanţei de apel să reexamineze, dacă este posibil, măsura în care serviciile avocaţiale au fost procurate pentru pregătirea fiecăreia dintre căile de atac, din această evaluare urmând să rezulte proporţia în care este incidentă culpa procesuală a reclamantei.

În rejudecare, curtea a admis cererea de completare a hotărârii, însă a respins, pe fond, solicitarea privind acordarea cheltuielilor de judecată, reţinând că susţinerile formulate de actuala recurentă în întâmpinarea la apelul principal nu au influenţat soluţia de respingere, că apelul incident declarat de pârâtă a fost, la rândul său, respins şi că, în raport cu înscrisurile existente, nu este posibilă delimitarea cheltuielilor generate de apărarea în fiecare dintre căile de atac.

Recurenta valorifică ipoteza de casare prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar prima critică vizează încălcarea prevederilor art. 501 din acelaşi cod.

Nu poate fi primită interpretarea pe care autoarea recursului o propune deciziei de casare, când afirmă că ea îi recunoştea o creanţă împotriva intimatei S.C. A. S.R.L., iar instanţei de rejudecare îi revenea numai sarcina stabilirii întinderii acestei pretenţii. Considerentele inechivoce ale instanţei supreme impuneau curţii de apel să reexamineze, dacă este posibil, proporţia în care serviciile avocaţiale au fost procurate pentru pregătirea apărării în raport cu apelul principal sau pentru promovarea apelului incident.

Prin urmare, deşi este adevărat că decizia instanţei de recurs recunoştea vocaţia recurentei la recuperarea cheltuielilor de judecată, concretizarea ei într-o creanţă de despăgubire era condiţionată de posibilitatea individualizării, pe baza înscrisurilor administrare în probaţiune, a onorariilor avocaţiale aferente combaterii apelului principal.

Mecanismul desprins din decizia de casare nu a fost eludat prin decizia atacată, ci, dimpotrivă, a fost aplicat, cu consecinţa relevării imposibilităţii disocierii costurilor, prefigurată de instanţa de casare, întrucât serviciile avocaţiale au fost precizate doar generic în documentele constatatoare.

Această observaţie a fundamentat respingerea cererii de obligare a apelantei-reclamante S.C. A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată, iar temeinicia ei nu este contestată de recurentă. Curtea de apel nu se putea substitui părţii, procedând la o evaluare ex officio a duratei şi valorii prestaţiei avocaţiale, iar împrejurarea că separarea cheltuielilor a fost posibilă în recursul din ciclul procesual anterior nu poate infirma legalitatea constatării din decizia atacată.

Sinteza realizată în precedent reflectă că majoritatea criticilor se îndreaptă spre analiza - într-adevăr, neuzuală - prin care stabilirea culpei procesuale este corelată cu eficienţa procesuală a apărărilor propuse apelantă-pârâtă, măsurată în funcţie de însuşirea lor de către instanţa de control judiciar.

Distinct de împrejurarea că nu a fost învestită cu o cale de atac împotriva considerentelor, Înalta Curte notează că lipsa de pertinenţă a examenului amintit nu marchează o distanţare a curţii de apel de la îndrumările deciziei de casare suficientă pentru a contura o încălcare a art. 501 C. proc. civ.

Această concluzie justifică nu doar înlăturarea criticii în analiză, dar şi a celei prin care recurenta afirmă că instanţa de apel a denaturat sensul art. 451 şi art. 453 alin. (1) C. proc. civ., întrucât a statuat că onorariul avocaţial nu poate fi circumscris noţiunii de cheltuieli de judecată, dacă apărările nu au condus la respingerea căii de atac.

În acord cu recurenta, instanţa supremă reţine că, în sine, măsura în care produsul asistenţei avocaţiale procurate de partea care a câştigat procesul este încorporat în actul jurisdicţional nu constituie un criteriu pentru acordarea cheltuielilor de judecată, nici în condiţiile art. 453 C. proc. civ. şi nici în ipoteza reducerii onorariului avocaţial conform art. 451 alin. (2) din acelaşi cod.

Însă nu raţionamentul criticat a fost decizoriu pentru respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, ci - aşa cum s-a arătat deja - aprecierea probelor, în sensul art. 264 C. proc. civ., prin care s-a conchis că înscrisurile administrate în dovedire nu permit decelarea valorii serviciilor avocaţiale cauzate de culpa apelantei-reclamante. Or, această constatare se plasează în afara rolului instanţei de recurs, reglementat de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., de vreme ce vizează nu aplicarea art. 451 şi 453 din acelaşi cod, ci exclusiv chestiuni de fapt.

De aceea, se mai impune notat că aserţiunilor criticate ale curţii de apel nu le este ataşată autoritate de lucru judecat, căci ele sunt supraabundente şi nu au aptitudinea de a impieta asupra unui demers judiciar viitor al autoarei căii de atac.

Evocând încălcarea principiului contradictorialităţii, recurenta susţine că instanţa de apel a soluţionat cauza prin raportare la motive de drept care nu au fost invocate de părţi şi nici supuse discuţiei lor contradictorii, dar şi că i-a fost încălcat dreptul la apărare şi la un proces echitabil.

Convergent considerentelor deja expuse, Înalta Curte constată că aprecierea instanţei de control judiciar devolutiv asupra cheltuielilor de judecată a fost plasată în perimetrul definit de art. 451-453 C. proc. civ., iar existenţa unor considerente care reflectă denaturarea sensului lor normativ nu relevă încălcarea art. 9 alin. (2) şi art. 14 alin. (5) - (6) C. proc. civ. şi nu este de natură să atragă casarea hotărârii.

Critica antamează şi nerespectarea deciziei de casare, sub aspectul neadministrării de probe care să determine serviciile avocaţiale care au condus la respingerea apelului principal formulat de S.C. A. S.R.L.

Instanţa de recurs constată că, în cererea de completare a hotărârii, respinsă în ciclul procesual precedent prin decizia nr. 8/19.11.2020, actuala recurentă a învederat că înscrisurile care documentează cheltuielile de judecată au fost depuse pentru termenul din 04.06.2020.

Casând decizia amintită, instanţa supremă nu a impus administrarea unor probe noi şi nici recurenta nu a solicitat în rejudecare încuviinţarea altor mijloace de probă; sub acest aspect, criticii i se opun dispoziţiile art. 254 alin. (6) C. proc. civ.

Mai departe, cum respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată s-a bazat pe evaluarea probatoriului, iar concluzia a fost că defalcarea cheltuielilor aferente combaterii apelului principal nu este posibilă, trebuie conchis că decizia atacată nu contravine, ci dimpotrivă, respectă dispoziţiile instanţei de casare.

Faţă de ansamblul considerentelor anterioare, reţinând că motivul de nelegalitate invocat nu are aptitudinea de a atrage casarea hotărârii, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta S.C. G. S.A. împotriva deciziei nr. 9/05.12.2023, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 ianuarie 2025.