Admissibility of revision for contradictory decisions under strict triple identity requirements and procedural bars on attorney conflict-of-interest verification

Şedinţa publică din data de 26 martie 2025

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 37 din 28 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi, a fost respinse: excepţia nulităţii actelor de procedură, cererea de înscriere în fals, excepţia lipsei calităţii de reprezentant, cererile de suspendare a judecăţii prezentei cauze, cererile de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, formulate, respectiv invocate de revizuent.

Au fost respinse ca inadmisibile cererile de revizuire a sentinţei civile nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunţate de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2011, formulate de revizuentul A., acesta fiind obligat la plata către intimata B. S.R.L. a sumei de 4.474,15 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prealabil soluţionării cererilor de revizuire, instanţa, în raport de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., s-a pronunţat cu prioritate asupra excepţiilor invocate de către revizuent.

În ceea ce priveşte cererea de constatare a nulităţii actelor de procedură invocata de revizuentul A., instanţa a reţinut dispoziţiile art. 45, art. 18 şi, respectiv art. 11 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, concluzionând în sensul că motivele invocate în cererea formulată de revizuent nu reprezintă un fine de neprimire în sensul prevăzut dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., iar un eventual conflict de interese în sensul vizat poate face obiectul cercetării disciplinare, revizuentul având posibilitatea de a sesiza organele de conducere din cadrul Baroului în care activează persoana vizată, pentru a fi analizate circumstanţele şi dacă respectivul avocat îşi exercită sau nu profesia conform dispoziţiilor Legii nr. 51/1995.

În ce priveşte cererea de denunţare ca falsă a împuternicirii avocaţiale seria x/20122 depusă în cauza nr. x/2021, respectiv seria x/2024, depusă în cauza nr. x/2024, instanţa a reţinut că, în raport de art. 177-185 C. proc. civ., legiuitorul a avut în vedere că obiectul verificării de scripte îl pot constitui doar înscrisurile prin care o parte încearcă să îşi dovedească pretenţiile afirmate prin cererea de chemare în judecată/întâmpinare sau apărările expuse în întâmpinare sau verbal, în cursul judecaţii.

Ca atare, instanţa a apreciat că demararea procedurii falsului, în condiţiile textelor legale precitate, nu se impune, motiv pentru care a respins, ca nefondată cererea de denunţare ca false a împuternicirilor avocaţiale.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii de reprezentant, în strânsă legătura cu calitatea de reprezentant al administratorului societăţii intimate, instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 209 alin. (1) din C. civ. prevăd că persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale de administrare, de la data constituirii lor - fără ca în prezenta cauză revizuentul să facă dovada desemnării unei alte persoane care să exercite atribuţii în relaţia cu terţii în perioada vizată. În raport de art. 126 din Statutul profesiei de avocat adoptat prin Hotărârea U.N.B.R. nr. 64/2011, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 898/2011, Curtea a reţinut că avocatul se legitimează faţă de terţi prin împuternicirea avocaţială întocmită în temeiul contractului de asistenţă juridică, în anexa nr. II la Statut prevăzându-se, în mod expres, că "semnătura nu este necesară în situaţia în care forma de exercitare a profesiei de avocat atestă identitatea părţilor, a conţinutului şi data contractului de asistenţă juridică în baza căruia s-a eliberat împuternicirea".

Prin urmare, în baza delegaţiilor identificate anterior, reprezentantul convenţional al intimatului avea dreptul de a redacta, semna, depune şi ridica acte juridice, de a acorda asistenţă juridică şi reprezentare în dosarele conexate sub nr. x/2021, iar semnătura părţilor pe respectiva împuternicire nu este necesară, în raport de forma de exercitare a profesiei.

În ceea ce priveşte cererile de suspendare a judecăţii, instanţa a reţinut că acestea sunt formulate în raport de dispoziţiile art. 244 alin. (1) pct. 1 Cod procedură civilă şi că, în cauză, aceste cerinţe nu sunt îndeplinite.

Referitor la cererile de sesizare a Înaltei Curti de Casaţie şi Justiţie cu pronunţarea unei hotărâri prealabile în raport de dispoziţiile art. 519 C. proc. civ., Curtea a reţinut că, potrivit principiului neretroactivităţii legii de procedură civilă, astfel cum este statuat în dispoziţiile art. 24 din acelaşi cod, legea nouă de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare. Totodată, conform dispoziţiilor art. 27 din noul C. proc. civ., hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul, în speţă de faţă, C. proc. civ. de la 1865.

A mai reţinut instanţa că decizia nr. 3 din 29 februarie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nu este aplicabilă şi că, faţă de obiectul cererii de revizuire, cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pronunţarea unei hotărâri prealabile este inadmisibilă.

Analizând cererea de revizuire din perspectiva temeiului de drept invocat, Curtea a reţinut că revizuentul a invocat, ca şi hotărâri contradictorii, încheierea nr. 178 din data de 23 aprilie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020 a Tribunalului Constanţa, respectiv încheierea penală definitivă a Tribunalului Neuruppin, pronunţată în dosarul x.

Curtea a constatat că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., având în vedere că nu este cazul unor hotărâri potrivnice date în aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate, lipsind posibilitatea de a se invoca pretinsa contrarietate între hotărâri date în pricini ce s-au dezbătut în cauze diferite, cum este în prezentul dosar.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 327 alin. (1) C. proc. civ., dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, în cazul hotărârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre, iar nu a primei hotărâri astfel cum se solicită în cauză.

Având în vedere soluţiile adoptate cu privire la excepţiile invocate de revizuent şi considerentele avute în vedere în soluţionarea acestora, cât şi admisibilitatea cererii de revizuire, instanţa a apreciat că nu se mai impune analiza celorlalte petite inserate în notele scrise depuse de revizuent.

Împotriva acestei hotărâri, precum şi a încheierii de şedinţă din 25 octombrie 2024, a declarat "apel" revizuentul A..

În susţinerea căii de atac, ulterior expunerii argumentelor dezvoltate în cererea de revizuire, A. arată că instanţa, procedând la analiza cererii de revizuire, a dispus în mod nefondat respingerea acesteia, pronunţând soluţii de respingere, deopotrivă nefondate, şi în ceea ce priveşte excepţiile pe care le-a invocat.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii actelor de procedură întocmite de reprezentanţii convenţionali ai părţii adverse, motivat de conflictul de interese, susţine că dispoziţiile cuprinse în legea avocaţilor referitoare la conflictul de interese sunt norme imperative care apară intersul public al apărării justiţiei într-un stat de drept, motiv pentru care, instanţa sesizată cu existenţa acestui conflict într-o cauză pendinte este datoare să analizeze existenţa acestui conflict şi efectele asupra litigiului cu care este învestită, neexistând nicio dispoziţie legală din care să rezulte că verificarea conflictului de interese în materia profesiei de avocat revine exclusiv în sarcina organelor de disciplină ale baroului.

În ceea ce priveşte denunţarea ca false a împuternicirilor avocaţiale, recurentul arată că, deşi în principiu, opinia instanţei este una corectă, având în vedere că procedura de verificare de scripte este reglementată în C. proc. civ.. la capitolul ce vizează probele, în speţă, nu se poate face abstracţie de faptul că împuternicirea avocaţială este rezultatul (instrumentul) unui contract de asistenţă juridică, înscris cu privire la care a înţeles să se înscrie în fals.

Pe de alta parte, nu poate fi omis faptul că în vederea soluţionării oricărei excepţii, inclusiv în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii de reprezentant convenţional şi a lipsei dovezii calităţii de reprezentant, instanţele pot, respectiv au dreptul să administreze orice probatorii, contractul de asistenţă juridică şi împuternicirile emise în temeiul acestuia devenind dovezi în accepţiunea dispoziţiilor art. 177-185 C. proc. civ.

În susţinerea acestei argumentaţii, recurentul a înţeles să redea pasaje din decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 37 din 6 februarie 2020, concluzionând în sensul că un contract de asistenţă juridică trebuie încheiat cu părţile, nu cu terţii, fapt confirmat de deciziile pronunţate în dezlegarea unei probleme de drept nr. 9/2016 şi nr. 19/2018.

De asemenea, recurentul invocă şi decizia nr. 412 din 19 mai 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi un articol de specialitate juridică.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii de reprezentant convenţional al apărătorilor intimatului, recurentul susţine că în mod nefondat, instanţa a apreciat că această excepţie a fost invocată strict în ceea ce priveşte împuternicirea avocaţială, care, în raport de dispoziţiile art. 126 din Statutul profesiei de avocat, într-adevăr nu trebuie să poarte semnătura clientului, însă a înţeles să invoce excepţia şi din perspectiva faptului că s-au atestat în fals datele de pe acest contract, celelalte excepţii invocate nefiind analizate.

Solicită instanţei să observe că la data judecării cauzei existau o cerere de strămutare şi o cerere de suspendare, instanţa nedorind să ia act de acestea, în scopul favorizării unui grup infracţional.

În ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra cererii de revizuire, recurentul apreciază că soluţia este nelegală, susţinând că instanţa a reţinut că în cazul cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., trebuie să existe hotărâri potrivnice, în cauze ce vizează acelaşi obiect, cauză şi părţi.

Recurentul consideră că soluţia instanţei este rezultatul unei aplicări greşite a principiului puterii de lucru judecat, instituţie diferită de autoritatea de lucru judecat care impune tripla identitate invocată de Curte, astfel cum reiese din decizia nr. 1777 din 25 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Astfel, autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate (părţi, obiect şi cauză juridică) ce opreşte repetarea judecăţii, iar puterea, prezumţia de lucru judecat, impune consecvenţa în judecată, astfel că ceea ce s-a constatat şi statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis printr-o altă hotărâre.

Astfel, potrivit recurentului, revizuirea fiind o cale extraordinară de atac de retractare ce tinde la aflarea adevărului şi la stabilirea corectă a situaţiei de fapt, sancţionează în cazul prevăzut la art. 322 pct. 7 C. proc. civ., încălcarea puterii de lucru judecat, în sensul de aflare a adevărului şi de anulare a unei hotărâri care nu corespunde adevărului, chiar dacă situaţia contrară rezultă dintr-o hotărâre judecatorească ce nu este dată între aceleaşi părţi şi nu are acelaşi obiect, dar vizează aceeaşi cauză, căreia i s-a dat o rezolvare total diferită.

În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 322 şi următoarele din vechiul C. proc. civ.

Prin încheierea din 22 ianuarie 2025, s-a dispus amânarea judecării cauzei, în vederea legalei îndepliniri a procedurii de citare şi pentru ca revizuentul să achite taxa judiciară de timbru datorată.

În cauză nu s-au formulat întâmpinări.

Calea de atac declarată în cauză a fost calificată de instanţa de judecată ca fiind recurs, în raport de dispoziţiile art. 328 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865.

Prealabil, Înalta Curte constată că, deşi recurentul a afirmat că cererea de recurs vizează şi încheierea din 25 octombrie 2024, faţă de lipsa oricăror critici de nelegalitate în raport de această încheiere, instanţa urmează a se pronunţa exclusiv cu privire la criticile devoltate cu privire la sentinţa civilă nr. 37 din 28 octombrie 2024.

Analizând motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Din perspectiva criticilor ce vizează nelegala soluţionare de către instanţa de revizuire a excepţiei nulităţii actelor de procedură întocmite de reprezentanţii convenţionali ai intimatei, motivat de conflictul de interese, Înalta Curte reţine că recurentul nu expune critici de nelegalitate în raport de hotărârea atacată, susţinând că nu există nicio dispoziţie legală din care să rezulte că verificarea conflictului de interese în materia profesiei de avocat revine în exclusivitate baroului în care acesta este înscris şi că normele care reglementează profesia de avocat sunt imperative.

Înalta Curte arată că nemulţumirea recurentului faţă de soluţia instanţei nu este suficientă în argumentarea nelegalităţii hotărârii atacate, acesta având obligaţia de a expune critici de nelegalitate în raport de hotărârea atacată şi de a arăta în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.

Sub aspectul nelegalei soluţionări a cererii de denunţarea ca false a împuternicirilor avocaţiale, precum şi a excepţiei lipsei calităţii de reprezentant convenţional a apărătorilor intimatei, Înalta Curte reţine că recurentul face trimiteri la practica judiciară şi la doctrina pe care le apreciază ca fiind relevante, susţinând şi că instanţa nu s-a pronunţat cu privire la faptul că s-au atestat în fals datele de pe contractul de asistenţă juridică.

Înalta Curte subliniază că practica judiciară nu poate constitui un motiv de nelegalitate al hotărârii atacate, aceasta neavând valenţa unui izvor de drept, cu atât mai puţin opiniile exprimate în diverse studii de specialitate juridică.

Totodată, recurentul nu arată, în concret, în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-9 ale art. 304 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la soluţia de respingere a cererilor de revizuire ca inadmisibile, prealabil, se impune a se arăta că, în această cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.

De asemenea, art. 326 alin. (3) Cod procedură civilă de la 1865, impune ca dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire să fie limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

Potrivit art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă de la 1865, revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere atunci când există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi părţi, având aceeaşi calitate.

Raţiunea reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865 derivă din necesitatea de a se înlătura nesocotirea principiului autorităţii de lucru judecat, atunci când instanţele au pronunţat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi şi ea vizează imposibilitatea executării hotărârilor, întrucât fiecare parte se prevalează de hotărârea ce îi este favorabilă, iar ieşirea din situaţia imposibilă generată de existenţa hotărârilor potrivnice se poate realiza doar pe calea revizuirii şi a anulării ultimei hotărâri, care înfrânge principiul autorităţii de lucru judecat.

Condiţiile anterior menţionate trebuie îndeplinite cumulativ, neîndeplinirea uneia dintre aceste cerinţe ducând la respingerea cererii de revizuire.

Contrar argumentelor recurentului, Înalta Curte arată că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă când hotărârea a cărei anulare se solicită a nesocotit autoritatea de lucru judecat a unei alte hotărâri, ceea ce presupune şi ca hotărârea care se solicită a fi anulată, să fie ulterioară celei a cărei autoritate de lucru judecat se pretinde că o încalcă.

Astfel cum a reţinut instanţa de revizuire, revizuentul a invocat ca şi hotărâri contradictorii: încheierea nr. 178 din 23 aprilie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020 a Tribunalului Constanţa, respectiv încheierea penală definitivă a Tribunalului Neuruppin, pronunţată în dosarul x, în raport de care a solicitat anularea sentinţei civile nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunţate de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2011.

Înalta Curte arată că în mod legal instanţa de revizuire a respins cererile de revizuire formulate în cauză ca inadmisibile, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, întrucât, pe de o parte, hotărârile pretins contradictorii sunt date în cauze diferite, iar, pe de altă parte, motivat de faptul că revizuentul a solicitat anularea primei hotărâri, nu a celei din urmă.

Constatând că instanţa de revizuire a făcut o corectă aplicare a legii, în cauză neexistând motive de nelegalitate, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.. de la 1865, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva sentinţei civile nr. 37 din 28 octombrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi, ca nefondat. În temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurentul la plata sumei de 1.776,61 RON către intimata B. S.R.L., reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva sentinţei civile nr. 37 din 28 octombrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi, ca nefondat.

Obligă recurentul la plata sumei de 1.776,61 RON către intimata B. S.R.L., cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 martie 2025.