Constitutional challenge to written-form requirement for unconstitutionality exception in civil appeals

Şedinţa publică din data de 25 martie 2025

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la 28 martie 2019, sub nr. x/2019, reclamanţii A., B., prin reprezentant legal A., C., prin reprezentant legal A., D., E., F., G., H. şi I., în contradictoriu cu pârâta J. S.A., au solicitat obligarea pârâtei la plata următoarelor sume de bani:

a) câte 800.000 euro fiecare, în echivalent RON la data plăţii, cu titlu de daune morale, către reclamantul E., în calitate de tată vitreg al defunctului K., şi către reclamanta A., în calitate de concubină a defunctului, în temeiul art. 1.391 alin. (2) teza finală şi art. 2.226 C. civ., art. 2 alin. (4), art. 11 alin. (2) lit. a) şi art. 23 din Legea nr. 132/2017, precum şi 25.000 RON către aceasta din urmă, cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuieli de înmormântare şi pomeniri creştineşti, în temeiul art. 1.390 alin. (2), art. 1.392 C. civ., art. 11 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 132/2017;

iar în temeiul art. 1.391 alin. (2) teza I, art. 2.226 C. civ., art. 2 alin. (4), art. 11 alin. (2) lit. a) şi art. 23 din Legea nr. 132/2017,

b) către reclamantul B., în calitate de fiu al defunctului, 800.000 euro, în echivalent RON la data plăţii, cu titlu de daune morale în temeiul, şi 165.453 RON, cu titlu de daune materiale constând în suplinirea cheltuielilor de creştere şi educare, întreţinere de care beneficia din partea tatălui său în timpul vieţii, calculate de la data decesului şi până la împlinirea majoratului reclamantului, respectiv 4 noiembrie 2029, în temeiul art. 1.390 alin. (1) C. civ. raportat la art. 11 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 132/2017;

c) către reclamanta L., în calitate de fiică a defunctului, 800.000 euro, în echivalent RON la data plăţii, cu titlu de daune morale şi 191.976 RON, cu titlu de daune materiale constând în suplinirea cheltuielilor de creştere şi educare, întreţinere de care beneficia din partea tatălui său în timpul vieţii, calculate de la data decesului şi până la împlinirea majoratului reclamantei, respectiv 3 august 2031, în temeiul art. 1.390 alin. (1) C. civ. raportat la art. 11 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 132/2017;

d) către reclamantul C., în calitate de fiu al defunctului, 800.000 euro, în echivalent RON la data plăţii, cu titlu de daune morale şi 233.655 RON, cu titlu de daune materiale constând în suplinirea cheltuielilor de creştere şi educare, întreţinere de care beneficia din partea tatălui său în timpul vieţii, calculate de la data decesului şi până la împlinirea majoratului reclamantului, respectiv 16 mai 2034, în temeiul art. 1.390 alin. (1) C. civ. raportat la art. 11 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 132/2017;

e) către reclamanta D., în calitate de mamă a defunctului 800.000 euro, în echivalent RON la data plăţii, cu titlu de daune morale;

f) către reclamantele F., G., H. şi I., în calitate de surori ale defunctului, câte 500.000 euro fiecare, în echivalent RON la data plaţii, cu titlu de daune morale;

Prin sentinţa civilă nr. 152 din 3 februarie 2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată, pârâta fiind obligată la plata către reclamanţi a următoarelor sume:

- către reclamanta A. 150.000 RON, cu titlu de daune morale, şi 25.000 RON, cu titlu de daune materiale;

- către reclamantul B. 200.000 RON, cu titlu de daune morale, şi 25.260 RON, cu titlu de daune materiale;

- către reclamanta L. 200.000 RON, cu titlu de daune morale, şi 30.312 RON, cu titlu de daune materiale;

- către reclamantul C. 200.000 RON daune morale şi 49 257 RON daune materiale;

- către reclamanţii D. şi E., câte 80.000 RON fiecare, cu titlu de daune morale;

- către reclamantele F., G., H. şi I., câte 50.000 RON fiecare, cu titlu de daune morale.

2. Împotriva acestei sentinţe părţile au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 215A din 5 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia VI-a civilă, s-a constatat nul apelul formulat de reclamanţi şi s-a admis apelul declarat de pârâtă, fiind schimbată în parte sentinţa primei instanţei, în sensul că:

Au fost respinse, ca neîntemeiate, cererea formulată de reclamantul E. şi cererea formulată de reclamanta A. în privinţa sumei de 25.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru daune materiale.

Au fost menţinute, în rest, dispoziţiile sentinţei şi ale încheierii apelate.

A fost obligat apelantul-reclamant E. la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 1.352,5 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

A fost obligată apelanta-reclamantă A. la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 677,5 RON, cu titlu cheltuieli de judecată în apel.

În temeiul art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013, s-a dispus obligarea reclamanţilor la plata către stat a următoarelor sume, reprezentând taxă de timbru datorată pentru cererea de chemare în judecată şi neplătită în primă instanţă: reclamanta A. suma de 41.685 RON + 1.355 RON; reclamantul B. suma de 41.685 RON + 4.414 RON; reclamanta L. suma de 41.685 RON + 4.944,5 RON; reclamantul C. suma de 41.685 RON + 5.818 RON; reclamanta D. suma de 41.685 RON; reclamantul E. suma de 41.685 RON; reclamanta F. suma de 27.405 RON; reclamanta G. suma de 27.405 RON; reclamanta H. suma de 27.405 RON; reclamanta I. suma de 27.405 RON.

S-a stabilit că sumele pentru care apelanţii-reclamanţi A., B., L., C., D., E. şi F. au beneficiat de ajutor public judiciar în apel rămân în sarcina statului.

În practicaua acestei decizii s-a consemnat solicitarea formulată oral de către reclamanţi privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 471 alin. (1) C. proc. civ., cerere care nu a fost pusă în discuţie, întrucât nu a fost formulată în scris.

3. La 13 iunie 2024, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2024, a fost înregistrată cererea înaintată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, calificată ca fiind recurs, formulată de petenţii G., D., H., A., L., prin reprezentant legal A., B., prin reprezentant legal A., C., prin reprezentant legal A., E. şi F..

Prin precizările depuse la 17 iulie 2024, petenţii au învederat că nu au înţeles să formuleze recurs, întrucât cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate nu a fost soluţionată de instanţa de judecată în faţă căreia a fost invocată.

Prin încheierea nr. 1476 din 17 septembrie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus scoaterea de pe rol a cererii formulate de petenţii G., D., H., A., L., prin reprezentant legal A., B., prin reprezentant legal A., C., prin reprezentant legal A., E. şi F., pe care a înaintat-o Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

4. Prin decizia civilă nr. 43A din 17 ianuarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de apelanţii-reclamanţi, având în vedere că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă.

5. Împotriva acestei decizii reclamanţii au formulat recurs, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 47/1992 şi ale art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 şi 6 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, cu consecinţa admiterii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

În motivarea cererii de recurs, s-a susţinut că în mod greşit instanţa de apel nu a soluţionat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 471 alin. (1) C. proc. civ., cu privire la sintagma "sub sancţiunea nulităţii", întrucât nu a fost formulată în scris.

În acest sens, s-a arătat că motivarea deciziei recurate este în contradicţie vădită cu legea procesuală, deoarece nu există nicio normă de procedură care să prevadă forma scrisă a cererii de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate, ci doar că sesizarea Curţii Constituţionale se realizează prin încheiere, judecătorul neputând adăuga condiţii neprevăzute de lege.

Au apreciat recurenţii că prin introducerea unei cerinţe legale inexistente pentru admisibilitatea cererii, respectiv invocarea excepţiei de neconstituţionalitate în scris, instanţa de apel a încălcat principiul separaţiei puterilor în stat, ceea ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

6. Analizând hotărârea atacată, în raport cu motivele de recurs invocate şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

În cauză, recursul are ca obiect decizia nr. 43A din 17 ianuarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2024, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 471 alin. (1) C. proc. civ., cu privire la sintagma "sub sancţiunea nulităţii".

Sesizarea Curţii Constituţionale a fost solicitată pe parcursul judecării cererii de apel, ce a format obiectul dosarului nr. x/2019, în cadrul căruia s-a invocat oral excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor contestate. La acel moment, instanţa a apreciat că admisibilitatea cererii de sesizare nu poate fi discutată, având în vedere că cererea de sesizare se formulează doar în scris, conform dispoziţiilor procesual civile.

Recurenţii şi-au întemeiat calea extraordinară de atac pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, şi 6 C. proc. civ.

Primul motiv de recurs invocat în cauză presupune încălcarea de către instanţa de judecată a atribuţiilor constituţionale sau legale recunoscute diferitelor autorităţi statale, cu atingerea principiului separaţiei puterilor în stat. Altfel spus, instanţa săvârşeşte acte care intră în atribuţiile unor organe aparţinând altei autorităţi constituite în stat decât cea judecătorească.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când sunt încălcate norme de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii atacate, iar incidenţa motivului de nelegalitate de la pct. 6 al aceluiaşi articol se reţine în situaţia în care se constată că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Principala critică formulată de recurenţi vizează împrejurarea că prin decizia recurată instanţa de apel a respins în mod greşit cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, reţinând că excepţia de neconstituţionalitate ridicată în cauză trebuie să fie invocată în scris, deşi nu există niciun text de lege care să impună această cerinţă, şi concluzionând astfel, a încălcat normele de procedură aplicate, depăşind, totodată, atribuţiile puterii judecătoreşti.

Analizând decizia supusă examinării, Înalta Curte constată că soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale s-a bazat pe interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi ale art. 148 alin. (1) şi (4) C. proc. civ.

În esenţă, instanţa de apel a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate trebuie ridicată în timp ce o cauză este în curs de soluţionare, invocarea orală în şedinţa publică din 5 februarie 2021 nefiind aptă să o învestească cu o astfel de cerere de sesizare, iar la acest demers juridic nu se mai poate recurge după soluţionarea definitivă a cauzei, chiar dacă cererea este formulată în scris.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că examinarea legalităţii deciziei recurate presupune lămurirea a două chestiuni, respectiv una de ordin temporal cu implicaţii asupra învestirii legale a instanţei, iar cealaltă de corelare a dispoziţiilor procesual civile cu cele ale Legii nr. 47/1992.

Potrivit art. 5 alin. (1) C. proc. civ., "Judecătorii au îndatorirea să primească şi să soluţioneze orice cerere de competenţa instanţelor judecătoreşti, potrivit legii."

În conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.", alin. (2) al aceluiaşi articol stabilind că excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi, sesizarea Curţii Constituţionale dispunându-se de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere, conform alin. (4).

Relevante pentru dezlegarea chestiunilor invocate în cauză sunt şi dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Procedura jurisdicţională prevăzută de prezenta lege se completează cu regulile procedurii civile, în măsura în care ele sunt compatibile cu natura procedurii în faţa Curţii Constituţionale."

Din interpretarea coroborată a acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că instanţa de apel a fost chemată să analizeze cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate şi, în urma aplicării filtrului de control procedural, în mod corect a reţinut că nu este îndeplinită o condiţie extrinsecă a cererii formulate de recurenţi, respectiv cea a formei scrise prevăzute de art. 148 alin. (1) C. proc. civ., aplicabilă oricărei cereri adresate instanţelor judecătoreşti.

Regula formei scrise este întărită de caracterul excepţional al posibilităţii ca cererile făcute în şedinţă să fie formulate şi oral, cu amendamentul că norma de la alin. (4) al acestui articol este de strică interpretare, întrucât prevede în mod expres că doar în cazurile anume prevăzute de lege solicitările adresate în acest mod vor fi menţionate în încheiere.

Aşadar, posibilitatea formulării orale a unei cereri nu se extinde asupra solicitărilor care nu îmbracă forma scrisă decât în cazurile prevăzute de lege, premisă legală în temeiul căreia o cerere adresată oral instanţei este susceptibilă de a fi menţionată în încheiere.

Însă, în cauză, cererea prin care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate nu a fost formulată în scris, cum în mod corect a reţinut curtea de apel, efectul fiind acela al opririi procesului de analiză a condiţiilor de admisibilitate odată ce s-a constatat că nu este întrunită cerinţa de formă.

De altfel, în urma verificării menţiunilor consemnate în practicaua deciziei civile nr. 215 A din 5 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, se constată că instanţa de apel a învederat apelanţilor necesitatea formulării în scris a cererii de sesizare, conform dispoziţiilor C. proc. civ., însă aceştia au susţinut că la termenul de la acea dată excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi formulată decât oral, fără a solicita amânarea judecării cauzei şi acordarea unui termen de judecată pentru a depune în scris cererea. În aceste condiţii, instanţa de apel a constatat că solicitarea apelanţilor nu poate fi pusă în discuţie din cauza lipsei formei scrise.

Or, instanţa de apel şi-a exercitat prerogativele conferite de lege exclusiv în limitele trasate de legiuitor, astfel că motivul de recurs privind depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti apare ca fiind nefondat, urmând a fi înlăturat ca atare.

În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a normelor de procedură, instanţa supremă reţine că prevederile legale evocate anterior au fost aplicate în mod corect prin decizia recurată, care nu este afectată de niciun viciu de nelegalitate din această perspectivă, normele C. proc. civ. reprezentând dreptul comun în raport cu Legea nr. 47/1992 sub aspectul formei cererilor adresate instanţei.

În continuare, prezintă importanţă atât momentul invocării orale a excepţiei de neconstituţionalitate, neregularitate care a împiedicat analiza propriu-zisă a celorlalte condiţii de admisibilitate, cât şi a celui când s-a formulat în scris cererea de sesizare, respectiv după soluţionarea definitivă a cauzei, cele două situaţii având implicaţii diferite.

Devin incidente în cauză dispoziţiile art. 429 C. proc. civ., conform cărora, după pronunţarea hotărârii, în speţă a unei decizii definitive, curtea de apel s-a dezînvestit nu numai de soluţionarea litigiului dedus judecăţii, ci şi a oricărei alte cereri formulate ulterior pronunţării asupra căii ordinare de atac.

Astfel, contrar celor susţinute de recurenţi, instanţa a reţinut în mod corect că excepţia trebuia ridicată în mod legal pe parcursul judecării cererii de apel, cât timp pricina era pe rolul instanţei, neputându-se recurge la acest demers procesual după soluţionarea definitivă a cauzei, critica recurenţilor fiind, astfel, nefondată.

Relativ la motivul de casare care vizează neregularităţi ivite în motivarea hotărârii atacate, Înalta Curte constată că susţinerea recurenţilor privind aşa-zisa contradicţie vădită dintre considerente şi legea procesuală nu reprezintă o veritabilă critică de nelegalitate care să poată fi analizată prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Aceasta întrucât o eventuală motivare contradictorie poate fi constatată doar între considerentele care susţin decizia pronunţată în cauză sau între acestea şi dispozitivul hotărârii supuse examinării. Niciuna dintre aceste situaţii nu a fost invocată în cauză, iar necesitatea formulării excepţiei de neconstituţionalitate în scris şi pe parcursul judecării cauzei a fost deja analizată mai sus.

În concluzie, întrucât dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 prevăd că neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor de admisibilitate atrage respingerea cererii de sesizare, rezultă că în mod judicios Curtea de Apel Bucureşti, făcând aplicarea acestora, coroborat cu prevederile art. 148 alin. (1) C. proc. civ., a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauză nu a îmbrăcat forma scrisă la momentul ridicării în şedinţă publică, iar ulterior a făcut obiectul unei cereri scrise după soluţionarea definitivă a cauzei, într-o pricină care nu se mai afla în curs de judecată.

Pentru considerentele expuse anterior, nefiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 şi 6 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii G., D., H., A., L., prin reprezentant legal A., B., prin reprezentant legal A., C., prin reprezentant legal A., E. şi F. împotriva deciziei civile nr. 43A din 17 ianuarie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2024.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii G., D., H., A., L., prin reprezentant legal A., B., prin reprezentant legal A., C., prin reprezentant legal A., E. şi F. împotriva deciziei civile nr. 43A din 17 ianuarie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2024.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 martie 2025.