Delictual liability for fraudulent banking transfers: Exclusion of unjust enrichment where creditor acted with deliberate fault

Şedinţa publică din data de 21 martie 2024

Deliberând asupra cererii de recurs de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 11.05.2004, sub nr. x/2004 şi întemeiată în drept pe prevederile art. 992 C. civ., art. 43 Codul comercial şi art. 109, 112, art. 720 C. proc. civ., reclamanta A.- prin Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanţei obligarea pârâtei la plata sumei de 33.399.822.816 RON cu titlu de desdăunare, sumă primită în contul bancar, fără just temei, cont deschis la Sucursala din Bucureşti a A. S.A., precum şi dobânda legală aferentă, calculată până la data achitării integrale a debitului, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea de şedinţă din data de 22.04.2005, pronunţată în dosarul nr. x/2004, Tribunalul Bucureşti, în temeiul dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. a suspendat judecarea cauzei până la soluţionarea dosarului nr. x/2005 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

La data de 16.02.2015, reclamanta a formulat cerere de redeschidere a judecăţii.

Prin încheierea din 09.04.2015, instanţa a respins cererea de repunere pe rol a cauzei, motivat de faptul că nu s-a făcut dovada soluţionării irevocabile a dosarului penal nr. x/2005, instrumentat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Împotriva acestei soluţii, a formulat recurs reclamanta, la 01.08.2016, înregistrai pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. unic x/2004.

Recursul a fost soluţionat prin decizia civilă nr. 501R/14.11.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, prin care instanţa a admis recursul, a casat încheierea recurată şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea cererii de redeschidere a judecăţii.

La data de 29.06.2017, reclamanta a formulat notă precizatoare la cererea de chemare în judecată, prin care a înţeles să precizeze obiectul acţiunii, situaţia de fapt şi temeiurile de drept pe care îşi întemeiază cererea de chemare în judecată, (dispoziţiile legale care reglementează răspunderea civilă delictuală şi acţiunea în restituire, solicitând obligarea pârâtei la repararea prejudiciului creat A., ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei legale de restituire a sumelor de bani pe care le-a primit în contul bancar fără cauză legitimă, conform art. 992 C. civ. din 1864 respectiv însuşirea şi utilizarea, fără bază legală, în interes propriu, a sumelor ele bani pe care le-a primit în contul bancar, prin operaţiuni frauduloase, respectiv de utilizare, fără bază legală, a sumelor de bani din patrimoniul A., cu consecinţa prejudicierii acesteia din urmă, fiind incidente dispoziţiile art. 998 C. civ. din 1864. în drept, având în vedere că acţiunea reprezintă şi latura civilă, rămasă nesoluţionată în dosarul penal nr. x/2014, a invocat pe lângă prevederile art. 992, art. 998, art. 999, art. 1084 şi art. 1088 C. civ. 1864 şi art. 27 alin. (2) C. proc. pen.

Prin încheierea din 22.03.2018, instanţa a respins cererea de redeschidere a judecăţii, formulată de reclamanta A., motivat de faptul că nu s-a făcut dovada soluţionării irevocabile a dosarului penal nr. x/2005, instrumentat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

La data de 05.04.2018, reclamanta a formulat o nouă cerere de repunere pe rol a cauzei, soluţionată de instanţă prin încheierea din 10.01.2019, în sensul admiterii cererii şi redeschiderea judecării cauzei - motivat de faptul că a fost făcută dovada soluţionării definitive a cauzei penale, prin pronunţarea deciziei penale nr. 424/A/22.03.2018, de Tribunalul Bucureşti, secţia penală.

La 18.04.2019, reclamanta a formulat o nouă cerere precizatoare, prin care a formulat unele clarificări cu privire la situaţia de fapt.

Prin încheierea din 13.06.2019, instanţa i-a pus în vedere reclamantei să indice data de la care solicită obligarea pârâtei la plata dobânzii legale prin petitul accesoriu al cererii de chemare în judecată, iar la 29.08.2019, la dosarul cauzei, a fost înregistrat răspunsul formulat de reclamantă, prin care aceasta a arătat că solicită obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, începând cu data scadenţei creanţei, solicitate prin petitul principal, respectiv începând cu data pronunţării hotărârii judecătoreşti de obligare a pârâtei la plata prejudiciului creat în patrimoniul A..

Prin sentinţa civilă nr. 2767/2022 din 17 noiembrie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 3.339.982,28 RON (RON) şi dobândă legală aferentă cuvenită până la data plăţii integrale; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 11.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în cuantum de 11.000 RON, constând în onorariu de expert.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că dispoziţiile legale aplicabile în cauză sunt dispoziţiile C. civ. din 1864 şi ale C. proc. civ. din 1865, în continuare, reţinând următoarele:

Prin raportare atât la considerentele reţinute de instanţa penală în decizia penală nr. 424/A/22.03.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, cât şi la întreg materialul probator administrat în acest stadiu procesual (raport de expertiză contabilă, răspunsul formulat de expert la obiecţiunile părţilor, înscrisurile de la dosar), Tribunalul a reţinut un scurt istoric al A. şi mecanismul fraudulos de devalizare a conturilor A. astfel cum s-a reţinut prin decizia penală nr. 424/A/22.03.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2010.

În ceea ce priveşte particularităţile prezentei cauze, a reţinut că în fapt, reclamanta, prin reprezentanţii săi, profitând de emiterea circularelor nr. 31/10.11.2000 şi nr. 10/07.03.2001, care, pe fondul unei reglementări lapidare a operaţiunilor de creditare prin Normele Metodologice ale A. S.A., au conferit dl. C., în calitate de preşedinte A., dreptul de a aproba acordarea de credite, fără ca procedura prevăzută în Normele Metodologice, care presupune ca acestea să fie supuse atenţiei Comitetului de credite al băncii, să mai fie necesară, a acordat următoarele credite:

Creditul nr. 129/29.06.2001, în cuantum de 4.100.000.000 ROL, acordat pentru o perioadă de 30 zile, cu 58% dobânda, cu ultima scadenta la data de 29.07.2001, doamnei D., pentru cumpărarea de acţiuni;

Creditul nr. 132/29.06.2001, în cuantum de 2.000.000.000 ROL, acordat pentru o perioadă de 30 de zile, cu 58% dobândă, domnului E., pentru cumpărarea de acţiuni;

Creditul nr. 136/06.07.2001, în cuantum de 3.000.000.000 ROL, acordat pentru o perioadă de 15 de zile, cu 58% dobândă, rambursare într-o singură rată, acordat societăţii F. S.A, pentru efectuarea plăţilor aferente activităţii curente;

Creditul nr. 174/02.11.2001, în cuantum de 8.700.000.000 ROL, acordat pentru o perioadă de 20 de zile, cu 58% dobândă, acordat societăţii F. S.A., pentru efectuarea plăţilor aferente activităţii curente;

În perioada 29.06.2001 - 06.12.2001, astfel cum s-a reţinut atât prin situaţia sumelor primite în cont de pârâtă fără documente de plată, conform Procesului-verbal nr. x/03.07.2002, cât şi prin concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, sumele ce formează obiectul prezentei cauze au fost transferate în contul deschis pe numele societăţii pârâte B. S.A. (fosta G.), la Sucursala Bucureşti a A., prin efectuarea următoarelor operaţiuni financiar - bancare:

- 4.024.006.000 ROL (402.400 RON), la data de 29.06.2001, din contul x al doamnei D., cu explicaţia transferului plata cf contract G.;

- 1.963.000.000 ROL (196.300 RON), la data de 29.06.2001, din contul x al domnului E., cu explicaţia transferului plată cf contract G.; |

- 2.200.000.000 ROL (220.000 RON), la data de 06.07.2001, din contul x al societăţii F., cu explicaţia transferului plata conform contract G.;

- 10.050.000.000 ROL (1.005.000 RON), la data de 02.11.2001, din contul x al dl. H., cu explicaţia transferului finanţare asociat G.;

- 126.000.000 ROL (12.600 RON), la data de 05.11.2001, din contul x al dl. H., cu explicaţia transferului Finanţare - G.;

- 200.000.000 ROL (20.000 RON), la data de 07.11.2001, din contul x al domnului H., cu explicaţia transferului Finanţare - G.;

- 31.000.00ROL (3.100 RON), la data de 21.11.2001, din contul x al dl. H., cu explicaţia transferului Finanţare - G.;

- 320.000.000 ROL (32.000 RON), la data de 22.11.2001, din contul x, al dl. H., cu explicaţia transferului Finanţare - G.;

- 3.000.000.000 ROL (300.000 RON), la data de 06.12.2001, din contul x, al dl. I., cu explicaţia transferului PI cf ctr G.:,

- 9.847.000.000 ROL (984.700 RON), la data de 06.12.2001, din contul x al doamnei J., cu explicaţia transferului PI cf ctr G..;

- 2.000.000.000 ROL (200.000 RON), la data de 06.12.2001, din contul x, cu explicaţia transferului PI cf ctr G.

Prioritar, în ceea ce priveşte transferul sumelor de bani amintite anterior în contul pârâtei, Tribunalul a reţinut că acest aspect nu a fost contestat de aceasta.

Chiar prin răspunsul la interogatoriu pârâta a arătat că recunoaşte că sumele de bani ce formează obiectul prezentei cauze au intrat în contul al cărui titular era, însă apreciază că aceste intrări s-au realizat justificat, având în vedere că banii provin din depozite colaterale constituite şi desfiinţate de bancă din sursele proprii ale societăţii. De asemenea, prin răspunsurile furnizate la interogatoriu, pârâta a recunoscut că a folosit sumele ce formează obiectul prezentei cauze pentru plăţi în interes propriu, dar susţine că aceste sume proveneau din sursele proprii ale pârâtei.

Referitor la modalitatea în care au fost devalizate conturile reclamantei A., astfel cum rezultă din concluziile raportului de expertiză şi răspunsul emis de expert, la obiecţiunile formulate de pârâtă au arătat, din punct de vedere formal există documente justificative (OP), dar acestea nu puteau, conform prevederilor Regulamentului nr. 8/19.08.1994 al BNR să fie acceptate şi executate, de vreme ce titularul de cont nu avea bani în acest cont, la momentul depunerii OP.

Analizând extrasele de cont aferente titularilor - persoane fizice, care au efectuat transferurile în contul pârâtei, expertul a reţinut că aceste persoane nu aveau bani suficienţi în conturile deschise la bancă pentru a putea face plăţile ordonate: întâi se proceda la creditarea conturilor cu sume provenite din credite sau depuneri fictive de bani, iar apoi se făceau plăţile din aceşti bani. Astfel, expertul a reţinut că restituirea creditelor acordate persoanelor fizice de către A. s-a făcut din creditări fictive ale conturilor titularilor.

În ceea ce priveşte operaţiunile financiar - bancare efectuate între contul deţinut de H. şi contul societăţii pârâte, concluziile raportului de expertiză au arătat că dl. H. a finanţat societatea pârâtă fără să aibă bani în cont, prin emiterea OPH fără acoperire, iar pârâta restituia finanţarea primită în condiţiile în care nu deţinea bani în cont (soldul era debitor); tot prin emiterea OPH fără acoperire.

Altfel spus, conturile erau alimentate fictiv cu disponibilităţi băneşti, fără a avea o sursă de provenienţă a banilor; urmând ca, pe baza sumelor înscrise în creditul conturilor individuale să se facă plăţile respective.

Din analiza documentelor contabile existente la dosar, expertul a reţinut că toate operaţiunile s-au făcut cu banii A.; în lipsa unor transferuri în conturile acestor persoane fizice, deschise la A. sau la alte bănci sau din depuneri de numerar la casieria A., care să fi fost folosite pentru finanţarea şi restituirea finanţării.

În drept, Tribunalul a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 998, art. 999 C. civ.

În ceea ce priveşte temeiul de drept pe care reclamanta şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, Tribunalul a reţinut că aceasta a indicat atât dispoziţiile art. 992 C. civ. din 1864, care reglementează plata nedatorată (fapt licit), cât şi dispoziţiile art. 998 C. civ. din 1864, care reglementează răspunderea civilă delictuală.

Faptul licit reprezentat de plata nedatorată şi răspunderea civilă delictuală, izvorâtă dintr-o faptă ilicită nu pot coexista.

Referitor la condiţiile plăţii nedatorate, deduse din interpretarea prevederilor art. 992 şi următoarele C. civ. de la 1864, Tribunalul a reţinut că pretenţia pe care solvensul a executat-o trebuie să fi fost făcută cu titlu de plată, datoria în vederea căreia s-a făcut plata să nu existe din punct de vedere juridic în raporturile dintre solvens şi accipiens, iar plata să fie făcută din eroare, ceea ce presupune ca solvensul (cel care a făcut plata) să se considere debitor al accipiensului.

În speţă, Tribunalul a apreciat că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile plăţii nedatorate, câtă vreme creditarea contului pârâtei s-a realizat prin operaţiuni bancare frauduloase, iar nu din eroare, de către reclamantă.

Cât priveşte acţiunea întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză, Tribunalul a constatat că prin C. civ. de la 1864, instituţia îmbogăţirii fără justă cauză nu era reglementată.

Îmbogăţirea fără justă cauză a fost, însă, consacrată de practica judiciară, stabilindu-se că are un caracter subsidiar, în sensul că nu poate fi invocată decât în situaţia în care reclamantul nu are la dispoziţie o altă cale legală. Astfel, s-a decis că acţiunea întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză nu poate fi introdusă pentru angajarea răspunderii delictuale.

La fel cum îmbogăţirea nu trebuie să fie imputabilă îmbogăţitului căci în cazul în care a fost de rea-credinţă, putându-i-se reţine o vinovăţie, nu operează îmbogăţirea fără justă cauză ci, eventual, răspunderea civilă delictuală, pentru identitate de raţiune, actio in rem verso nu operează în cazul în care o persoană sărăceşte din propria sa culpă. Astfel, cerinţa comportamentului neimputabil al celui însărăcit prin fapta sa trebuie să fie îndeplinită pentru a se putea dezdăuna de la cel îmbogăţit Or, prin decizia penală nr. 424/A/22.03.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul penal nr. x/2010, s-a constatat că transferurile de sume s-au făcut de către reprezentanţii băncii cu intenţie frauduloasă, iar nu din eroare. Altfel spus, acest transferuri s-au făcut în desfăşurarea unei activităţi ilicite extinse, cu scopul devalizării conturilor reclamantei, fapt ce exclude eroarea.

Aşadar, chiar şi în absenţa unui act juridic, culpa deliberată a sărăcitului este suficientă pentru a conferi "cauza" îmbogăţirii părţii adverse. În raportul dintre părţi, instanţa reţine că mobilul ce a animat operaţiunea de plată a fost prejudicierea si sărăcirea implicită a reclamantei, prin devalizarea conturilor acesteia.

Cum în cauză îmbogăţirea fără justă cauză este indirectă, în sensul că avantajul patrimonial a trecut prin patrimoniul unor terţi, subsidiaritatea acţiunii reclamantei are şi o semnificaţie suplimentară. Într-o atare situaţie, însărăcitul nu poate promova acţiunea de in rem verso împotriva pârâtei, ci se va angaja răspunderea civilă delictuală a acesteia din urmă, în condiţiile în care se va reţine îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de lege.

Tribunalul a reţinut că acţiunea întemeiată pe plata nedatorată/îmbogăţirea fără justă cauză este nefondată; în cauză fiind incidente prevederile art. 998 C. civ. din 1864 care reglementează răspunderea civilă delictuală.

Pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ condiţiile existenţei prejudiciului, faptei ilicite, raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi prezenţa vinovăţiei, care în conformitate cu dispoziţiile art. 999 C. civ. de la 1864, poate îmbrăca forma neglijenţei sau imprudenţei.

Fapta ilicită ca element al răspunderii civile delictuale reprezintă acea faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, au fost cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând unei persoane sau intereselor acesteia.

În speţă, fapta ilicită este reprezentată de scoaterea din patrimoniul reclamantei a sumelor de bani ce formează obiectul prezentei cauze, fapt ce a condus la lipsirea efectivă a băncii de lichidităţile necesare şi de posibilitatea de a le folosi. Aşa cum s-a arătat anterior şi cum s-a reţinut în cadrul procesului penal, prin acordarea creditelor s-a urmărit crearea unor aparenţe de legalitate, care să protejeze mecanismul fraudulos de delapidare a activelor băncii. În realitate, cei care figurau ca beneficiari ai creditelor acordate nu au avut la dispoziţie aceste sume.

La momentul la care au fost efectuate aceste operaţiuni financiar-bancare, respectiv la nivelul anului 2001, nu erau reglementate strict Normele de Metodologie ale A. S.A.; fapt ce a favorizat emiterea circularelor nr. 31/10.11.2000 şi nr. 10/07.03.2001, prin care s-a născut dreptul de a aproba acordarea de credite, fără ca procedura prevăzută de Normele Metodologice să mai fie necesară.

Astfel, prin utilizarea alternativă de tranzacţii efectuate pe baza de documente justificative cu cele efectuate fără documente justificative, coroborat cu imposibilitatea determinării existenţei de relaţii reciproce între titularii conturilor de tranzit, a condus la crearea unei aparente legalităţi privind rambursarea creditelor acordate şi efectuarea operaţiunilor financiar - bancare, în scopul creării de disponibilităţi băneşti pentru anumite persoane fizice sau juridice.

Prejudiciul constă în rezultatul, efectul negativ suferit de o anumită persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârşite de o altă persoană.

În speţă, prejudiciul suferit de reclamantă este reprezentat de sumele de bani delapidate din conturile băncii, în cuantum total de 33.399.822.816 ROL, al căror beneficiar final a fost pârâta.

În ceea ce priveşte vinovăţia pârâtei în săvârşirea faptei ilicite, Tribunalul a reţinut că aceasta rezultă atât din concluziile raportului de expertiză contabilă, întocmit în cauză de expertul desemnat, dl. K., cât şi din decizia penală nr. 424/A/22.03.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul penal nr. x/2010

În concret, prin concluziile raportului de expertiză s-a reţinut că valoarea totală a sumelor operate fără documente justificative de societatea pârâtă este de 33.401.000.000 ROL, reprezentând 9,3% din soldul contului reţinut de pârâtă, la data de 28.06.2001.

Principalele utilizări ale disponibilităţilor din contul pârâtei, deschis la A., în perioada vizată (29.06.2001 - 06.12.2001) au fost: rambursare finanţare - H., plată facturi, ridicare de numerar, plată comisioane, plată conform contract.

Prin urmare, în analiza întreprinsă de expert, acesta a concluzionat că suma de 33.401.000.000 ROL a fost folosită în interesul propriu al pârâtei.

Mai mult, concluziile raportului de expertiză au relevat faptul că aceste creditări, finanţări efectuate de H., prin A., s-au realizat din resursele proprii şi atrase ale reclamantei A.. Soldul contului în zilele în care H. a transferat bani în contul pârâtei era mai mic decât suma necesară pentru un astfel de transfer.

În analiza efectuată, expertul a surprins în mod clar mecanismul prin care H. oferea servicii de creditare, fără să aibă bani suficienţi pentru efectuarea acestor operaţiuni. În concret, s-a reţinut că acesta emitea un OPH (ordin de plată), prin care îşi încărca contul cu suma necesară, oferind explicaţia pentru operaţiune sub forma "div - H.", mărind astfel discreţionar activele băncii, din care făcea apoi transferuri în contul pârâtei.

De asemenea, s-a reţinut că nu au putut fi identificate documente la dosarul cauzei/contracte, prin care persoane fizice să se angajeze să finanţeze societatea pârâtă. Sumele transferate de aceste persoane fizice în contul pârâtei au provenit din creditele contractate de acestea cu A.; finanţarea fiind realizată tot din resursele proprii sau atrase ale A..

Aşadar, transferurile efectuate în contul pârâtei nu sunt susţinute de documente care să arate că s-au realizat din sursele proprii ale creditorilor; aceste sume fiind transferate în contul societăţii G. (actuala B.) din resursele proprii sau atrase ale A., nu ale celor care au făcut transferul.

Raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu rezultă din dinamica săvârşirii faptei ilicite.

Prin urmare, Tribunalul a reţinut că în speţă, sunt îndeplinite cumulativ condiţiile privind angajarea răspunderii civile delictuale.

Prin apărările formulate prin întâmpinare, pârâta a arătat că, aşa cum a precizat şi cu ocazia concilierii, contul societăţii a fost alimentat cu următoarele sume: 4.024.000.000 RON, 1.963.000.000 RON, 3.000.000.000 RON, 9.487.000.000 RON şi 2.000.000.000 RON, operând o mărire de patrimoniu a societăţii fără însă a diminua în mod nejustificat patrimoniul reclamantei, deoarece aceste sume au fost repuse în contul pârâtei, urmare a nenumăratelor sesizări adresate băncii referitoare la constituirea, fără ordin expres al titularului decont a unor depozite colaterale la data de 20.06.2001. Depozitele au fost ulterior desfiinţate folosindu-se acelaşi mod de lucru, respectiv fără ordinul titularului de cont şi utilizate în diverse scopuri din ordinul expres al prepuşilor băncii creditoare.

Pârâta a precizat că sursa constituirii depozitelor colaterale au fost banii săi proprii, respectiv preţul obţinut ca urmare a înstrăinării unor imobile, care au fost folosiţi de bancă fără ordinul expres al titularului de cont şi restituiţi în parte la sesizarea acesteia din urmă. Operaţiunile de alimentare a contului curent al societăţii au avut la bază o cauză legitimă, constând în acţiunea de creditare a societăţii de acţionarul H., în baza Convenţiei de finanţare nr. x/01.07.2000.

De altfel, a susţinut că, în speţă, creditarea contului societăţii F. S.A., cu suma de 2.200.000.000 RON este legitimă, cât timp între cele două societăţi existau raporturi comerciale care justificau operaţiuni de plăţi - încasări.

Aceasta apreciază că operaţiunile au fost efectuate în temeiul unor cauze legitime, în baza unor contracte civile sau comerciale, operaţiunile au fost înregistrate în extrasele de cont, respectiv recunoscute şi necontestate de titularii acestora.

Tribunalul a apreciat că apărările formulate de pârâtă sunt nefondate.

Dezvoltând, a arătat că prin răspunsul la obiecţiunile formulate de pârâtă, expertul a expus pe larg modul în care au circulat activele între conturile debitate, teza potrivit căreia creditele ar fi fost rambursate fiind infirmată.

În acest sens, expertiza a arătat că operaţiunile de rambursare a creditelor au fost realizate prin alimentări fictive, ce au avut la bază OPH-uri care nu puteau fi acceptate la plată, în lipsa indicării sursei de alimentare. Altfel spus, deşi în evidenţele scriptice aceste credite figurează ca fiind rambursate băncii, în realitate, plăţile creditelor au fost fictive, numai prin întocmirea unor documente care nu puteau şi nu trebuiau să fie acceptate de bancă - plăţile fiind efectuate din banii băncii, fără ca banca să primească echivalentul lor.

Astfel, se emitea un OP, se încărca o sumă în creditul unui cont, pe baza OP-ului, apoi se făceau plăţi reale din banii băncii, pe baza acestor creanţe fictive.

În analiza întreprinsă, prin raportare la dispoziţiile Regulamentului nr. 8 din 19 august 1994 privind ordinul de plată, emis de BNR şi publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 119 bis 1, la 14 iunie 1995, expertul a arătat că aceste OPH nu puteau şi nu trebuiau să fie acceptate ca ordine de plată, dacă emitentul acestuia nu avea banii în cont sau dacă banca nu a încasat anterior banii de la emitent; bani care să acopere suma ordonată spre plată şi comisionul bancar.

Prin urmare, OPH emise pentru creditarea conturilor au generat operaţii de alimentare a conturilor A. în mod fictiv. Aceste OPH au mimat intrarea banilor în cont, ducând la apariţia în creditul conturilor a unor bani fictivi, care, în fapt, nu au existat. Dar, pe baza lor s-au făcut plăţi reale din banii băncii.

În continuare, pentru a oferi o perspectivă clară asupra modalităţii de restituire fictivă a creditelor oferite de A. - ce formează obiectul prezentei cauze, Tribunalul a expus, pe scurt, raportat la fiecare contract de credit, operaţiunile efectuate; după cum acestea au fost reţinute de expert, prin raportul de expertiză contabilă, efectuat în cauză şi răspunsul la obiecţiunile formulate de părţi.

În ceea ce priveşte creditul nr. 129/29.06.2001, acordat doamnei D., la data de 31.07.2001, din contul bancar al acesteia s-a realizat o plată în valoare de 4.100.000.000 ROL, plata fiind înregistrată cu NC nr. x/31.07.2001. Pe NC a fost menţionată explicaţia plăţii, respectiv rambursare rată credit; aceasta fiind modalitatea în care suma primită prin creditul nr. 129 a fost restituită.

Analizând sursa din care doamna D. a rambursat creditul, expertul a constatat că pe data de 31.07.2001 contul titularei a fost creditat cu suma de 4.298.500.000 ROL, conform OPH nr. 2/31.07.2001 - cu menţiunea diverse - D.. Din această sumă a fost achitată dobânda pentru credit, în valoare de 198.166.666,67 ROL şi a fost rambursat creditul în valoare de 4.100.000.000 ROL.

Verificând sursele din care a provenit suma de 4.298.500.000 ROL, expertul a constat că nu este menţionată şi înregistrată nicio sursă (de ex. depuneri de numerar, transfer din altă bancă etc), existând doar OPH nr. 2/31.07.2001, în baza căruia s-a creditat contul titularei cu suma de 4.298.500.000 ROL; soldul zilei anterioare fiind în cuantum de 70.105,35 ROL.

Astfel, s-a conchis că ordinul de plată în baza căruia a fost creditat contul titularei nu avea putere de dispoziţie necondiţionată, dată de emitent acestei societăţi bancare receptoare, dispoziţie prin care banca alimenta contul unui beneficiar cu o anumită sumă de bani, pentru că o astfel de dispoziţie nu îndeplinea condiţiile de a fi considerată ordin de plată.

Prin urmare, restituirea creditului în cuantum de 4.100.000.000 ROL s-a făcut pe baza unei alimentări fictive a contului titularei, cât timp în contul acesteia nu au intrat bani din surse proprii sau atrase de aceasta; creditarea fiind efectuată pe baza unui OPH care nu îndeplinea condiţiile legale pentru a fi recunoscut ca dispoziţie de plată necondiţionată.

Aşadar, rambursarea creditului s-a făcut din banii băncii, fără ca banca să primească echivalentul acestor bani.

În ceea ce priveşte creditul nr. 132/29.06.2001, acordat domnului E., la data de 02.07.2001, din contul bancar al acestuia s-a realizat o plată în valoare de 187.000.000 ROL. Anterior efectuării acestei plăţi contul beneficiarului a fost creditat cu suma de 187.000.000 ROL, pe baza OPH nr. 1/07.2001 - Diverse - E..

Anterior acestei creditări, soldul contului era de 11.059.838,87 ROL. S-a constatat că nu există niciun document care să prezinte sursa sumei de 187.000.000 ROL cu care a fost alimentat contul (nu a fost depusă această sumă de bani în casa băncii, nu există un transfer din alt cont sau din altă bancă în acest cont). De asemenea, s-a reţinut că nu a fost înregistrat comisionul care se percepe pentru un astfel de transfer.

Pe data de 05.07.2011 beneficiarul E. a făcut o plată în contul său, în valoare de 1.813.000.000 ROL, prin care a restituit tot creditul acordat de A., în cuantum de 2.000.000.000 ROL, primit pe data de 02.07.2001.

Plata a fost efectuată din suma de 1.825.000.000 ROL, cu care a fost creditat contul pe data de 05.07.2001. Această creditare s-a făcut pe baza documentului OPH nr. 1/05.07.2001, pe care, la explicaţii, s-a menţionat Diverse - E.. S-a reţinut că nu există niciun document care să prezinte sursa sumei de 1.825.000.000 ROL, cu care a fost creditat contul.

În concluzie, restituirea creditului s-a realizat printr-o alimentare fictivă a contului, pe baza unor documente OPH care nu puteau fi acceptate la plată în lipsa indicării sursei de finanţare.

În ceea ce priveşte creditul nr. 136/06.07.2001, acordat societăţii F., la data de 25.07.2001, din contul bancar al acesteia s-a realizat un transfer a sumei de 2.998.347.503,88 ROL, în contul băncii, prin care a fost rambursat creditul contractat pe 06.07.2001. Această sumă provine din suma de 3.015.000.000 ROL, cu care a fost creditat contul societăţii pe data de 25.07.2001, în baza OPH nr. 1/25.07.2001 - cu explicaţii Plată contract - F..

Anterior acestei operaţii bancare, s-a reţinut că societatea F. nu avea niciun leu în cont. Nu există niciun document care să prezinte sursa sumei de 3.015.000.000 ROL cu care a fost creditat contul. De asemenea, s-a reţinut că nu a fost înregistrat comisionul care se percepe pentru o astfel de tranzacţie. Operaţiunea de intrare în cont a sumei de 3.015.000.000 ROL, în contul societăţii F. este o operaţiune fictivă şi a fost realizată pe baza unui document care nu putea fi acceptat, pentru că nu indica sursa de finanţare.

În ceea ce priveşte contul deţinut de H., s-a reţinut că pe data de 01.11.2001 Soldul contului x, era debitor şi avea valoarea de 780.402,39 ROL; titularul fiind dator băncii. Pe data de 02.11.2001 contul este creditat cu suma de 10.500.000.000 ROL, pe baza unui OPH pe care la explicaţii este menţionat Diverse - H.. In extrasul de cont nu apare menţionată sursa din care s-a făcut creditarea (alimentarea contului este fictivă). în aceeaşi zi, pe baza unui OPH, suma de 10.500.000.000 ROL este transferată în contul titularului G., prin OPH menţionându-se Finanţare asociat - G. Pe baza unei creditări fictive s-a realizat, din banii băncii, un transfer bancar real.

La sfârşitul zilei de 02.11.2001 soldul contului x, al cărui titular era H. era debitor şi avea valoarea de 308.780.402,39 ROL. Pe data de 05.11.2011 (următoarea zi cu operaţiuni bancare) apare în acest cont o creditare de 4.900.000.000 ROL, pe baza OPH nr. 2, pe care, la explicaţii, se menţionează div. - H.. Nu este menţionată sursa sumei cu care s-a creditat contul. Alimentarea contului este fictivă. Din această sumă s-a făcut şi o plată în valoare de 126.000.000 ROL către G., pe baza OPH nr. 5, pe care se menţionează finanţare -G. Pe baza unei creditări fictive s-a realizat, din banii băncii, un transfer bancar real.

La sfârşitul zilei de 06.11.2001, soldul contului x, al cărui titular era H. era debitor şi avea valoarea de 151.877.541,39 ROL. Pe data de 07.11.2001 (următoarea zi cu operaţiuni bancare) apare în acest cont o debitare de 200.000.000 ROL, pe baza OPH nr. 1, document pe care la explicaţii se menţionează finanţare - G.

Nu este menţionată sursa sumei cu care s-a debitat contul, pentru că soldul contului din care s-a făcut transferul era debitor (titularul era dator băncii) Cu toate că nu avea disponibilităţi în cont H. a făcut o plată către G., plată reală din banii băncii.

La sfârşitul zilei de 20.11.2001, soldul contului al cărui titular era H. era debitor şi avea valoarea de 1.895.069,69 ROL. Pe data de 21.11.2001 (următoarea zi cu operaţiuni bancare) apare în acest cont o creditare de 30.000.000 ROL, pe baza OPH nr. 1, pe care la explicaţii se menţionează div - H.. Nu este menţionată sursa sumei cu care s-a creditat contul. Alimentarea contului este fictivă. Din această sumă s-a făcut şi o plată în valoare de 31.000.000 ROL către G. Pe baza unei creditări fictive s-a realizat, din banii băncii, un transfer bancar real.

La sfârşitul zilei de 21.11.2001, soldul contului al cărui titular era H. era debitor şi avea valoarea de 895.069,69 ROL. Pe data de 22.11.2001 (următoarea zi cu operaţiuni bancare) apare în acest cont o creditare de 320.000.000 ROL, pe baza OPH nr. 1, pe care la explicaţii se menţionează diverse - H.. Nu este menţionată sursa sumei cu care s-a creditat contul. Alimentarea contului este fictivă. Din această sumă s-a făcut şi o plată în valoare de 320.000.000 ROL către G., pe baza OPH nr. 1, pe care se menţionează finanţare - G. Pe baza unei creditări fictive s-a realizat, din banii băncii, un transfer bancar real.

Pe data de 06.12.2001 titularul contului nr. x I. are o intrare în cont/o creditare de 3.000.0000.000 ROL, făcută pe baza OPH nr. 1/06.12.2001, pe care la explicaţii se menţionează PI. Cf. ctr. - I.. Expertul a arătat că nu există niciun document care să prezinte sursa sumei de 3.000.000.000 ROL cu care a fost creditat contul. Nu a fost depusă această sumă în casa băncii, nu există un transfer din alt cont al titularului sau din altă bancă în acest cont. Nu există comisionul care se percepe pentru un astfel de transfer.

Această sumă a fost transferată pe baza OPH nr. 1/06.12.2001 în contul G. Pentru această operaţiune bancară nu au fost percepute comisioane. Transferul s-a realizat dintr-o sursă care nu a existat, creditarea fiind fictivă.

Pe data de 06.12.2001 titularului contului x J. are o intrare/creditare de 9.768.400.000 ROL, făcută pe baza OPH nr. 4/06.12.2001, pe care la explicaţii se menţionează PI. Cf. ctr. - J.. Nu există niciun document care să prezinte sursa sumei de 9.768.400.000 ROL cu care a fost creditat contul.

Nu a fost depusă această sumă în casa băncii. Nu există înregistrat comisionul care se percepe pentru un astfel de transfer. Această intrare a sumei de 9.768.400.000 ROL în contul titularului este o operaţiune fictivă şi a fost realizată pe baza unui document care nu putea fi acceptat, pentru că nu indică sursa de finanţare.

Această sumă a fost transferată pe baza OPH nr. 1/06.12.2001, în contul pârâtei. Pentru această operaţiune bancară nu s-au perceput comisioane. Transferul s-a realizat dintr-o sursă care nu a existat, creditarea fiind fictivă.

Pe data de 06.12.2001 titularul contului x L. face o plată de 2.000.000.000 ROL, pe baza OPH nr. 1/06.12.2001, în contul pârâtei.

Pe OPH la explicaţii se menţionează Pl. cf. ctr. - G.

Pe data de 05.2.2001 soldul contului era debitor, adică titularul datora bani băncii, cu suma de 109.596,59 ROL. Pe data de 06.12.2001 contul este creditat (fără a aduce resurse în bancă), cu suma de 9.600.000.000 ROL. Dar nu există niciun document care să prezinte sursa acestei sume cu care a fost creditat contul. Nu a fost depusă această sumă în casa băncii, nu există un transfer din alt cont al titularului sau din altă bancă în acest cont. Nu există comisionul care se percepe pentru un astfel de transfer. Această intrare a sumei de 9.600.000.000 ROL în contul titularului este o operaţiune fictivă şi a fost realizată pe baza unui document care nu putea fi acceptat, pentru că nu indică sursa de finanţare.

În ceea ce priveşte apărarea pârâtei potrivit căreia sursa constituirii depozitelor colaterale au fost banii proprii ai acesteia, respectiv preţul obţinut ca urmare a înstrăinării unor imobile, care au fost folosiţi de bancă fără ordinul expres al titularului de cont şi restituiţi în parte la sesizarea acesteia din urmă, Tribunalul a reţinut ca aceasta este nefondată.

În mod clar, raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză a arătat că sumele primite în perioada 29.06.2001 - 06.12.2001 de G., în contul deschis la A., provin din sursele proprii şi atrase ale A..

De altfel şi susţinerile pârâtei potrivit cărora operaţiunile de alimentare a contului curent al societăţii au avut la bază o cauză legitimă, constând în acţiunea de creditare a societăţii de acţionarul H., în baza Convenţiei de finanţare nr. x/01.07.2000, sunt neîntemeiate şi nu pot fi reţinute de instanţă, cât timp raportul de expertiză a arătat că operaţiunile de creditare s-au făcut cu nerespectarea prevederilor legale, având în vedere că, în speţă, convenţia încheiată la 01.07.2000 între H., în calitate de creditor şi G., în calitate de debitor, ar fi trebuit să se refere la împrumuturi ocazionale. Cu toate acestea, s-a reţinut că dl. H. s-a comportat ca un contractor de credite, fără a avea autorizaţie, încălcând astfel dispoziţiile Legii privind activitatea bancară nr. 58/05.03.1998, care stabileau că pot realiza contractare de credite numai persoanele autorizate.

În esenţă, s-a reţinut că aceste operaţiuni de creditare au fost făcute de dl. H. prin intermediul reclamantei A., acesta substituindu-se băncii şi comportându-se ca o instituţie bancară.

Pentru considerentele de fapt şi de drept reţinute anterior, Tribunalul a admis cererea de chemare în judecată, şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei în cuantum de 3.339.982,28 RON şi dobândă legală aferentă cuvenită până la data plăţii integrale.

Cu toate că, în speţă, conform concluziilor raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză, valoarea prejudiciului cauzat reclamantei A., în perioada 29.06.2001 - 06.12.2001 este în valoare de 33.401.000.000 ROL, respectiv 3.340.100 RON, în temeiul principiului disponibilităţii, instanţa a dat curs solicitării reclamantei, urmând a obliga pârâta la plata sumei de 3339.982,28 RON.

În ceea ce priveşte cererea de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale, Tribunalul a reţinut că, în ciuda faptului că reclamanta, prin nota precizatoare la cererea de chemare în judecată, formulată la data de 29.06.2017 a arătat că pârâta datorează dobândă legală, potrivit art. 1084 C. civ. din 1864, din ziua în care a fost înregistrată la instanţă cererea de chemare în judecată nr. 669/06.05.2004, la solicitarea expresă a instanţei de a indica data de la care solicită acordarea dobânzii legale, reclamanta a arătat că aceasta curge de la data pronunţării prezentei hotărâri judecătoreşti, până la data achitării integrale a debitului. (în acest sens a se vedea precizarea expresă formulată de reclamantă - dosar).

Prin urmare, în temeiul principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, Tribunalul a admis cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale, aferentă debitului, astfel cum aceasta a fost precizată, respectiv de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti (17.11.2022), până la data achitării integrale a debitului; având în vedere dispoziţiile art. 2 indice 1 din O.G. nr. 13/2011, care stabilesc rata dobânzii legale penalizatoare la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 8 puncte procentuale.

În temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. din 1865, Tribunalul a reţinut culpa procesuală a pârâtei în soluţionarea prezentei cauze şi a obligat-o la plata către reclamantă, a cheltuielilor de judecată, ocazionate de soluţionarea prezentului litigiu, în cuantum total de 11.000 RON - reprezentând onorariu expert.

În ceea ce priveşte cuantumul cheltuielilor de judecată, instanţa a reţinut că, la data de 16.12.2004, conform OP nr. x, reclamanta a achitat suma de 5.000.000 RON vechi (500 RON noi), reprezentând onorariu expert.

La data de 13.04.2022, expertul desemnat în cauză a formulat cerere de completare a onorariului, cu 4500 RON. Prin încheierea din 20.05.2021, instanţa a încuviinţat cererea formulată de expert privind reactualizarea sumei reprezentând onorariu, cu suma de 4.500 RON.

Ca urmare a formulării răspunsului la obiecţiuni, expertul a formulat cerere de completare a onorariului cu suma de 6.000 RON, care a fost încuviinţată de instanţă, prin încheierea din 06.10.2022.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta B. S.A. şi a solicitat admiterea apelului şi schimbarea în tot a sentinţei civile apelate cu consecinţa respingerii în tot a cererii de chemare în judecată, precum şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, potrivit prevederilor art. 274 C. proc. civ.

În motivare, prin raportare la dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a imputat instanţei de fond insuficienta motivare a sentinţei, apreciind că sunt incidente şi dispoziţiile art. 287 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., motivarea este lacunară, neclară, cu titlu general, fără a exista o corelare a probelor administrate, argumentele sunt contradictorii.

În opinia apelantei, instanţa de fond a prezentat un amalgam de constatări trunchiate care ajung să-i formeze opinia asupra cauzei într-un mod nelegal şi exhaustiv aşa cum rezultă din analiza redată în continuare, fiind redate, în continuare, considerentele de la fila x din sentinţă, pe care instanţa le-a reţinut, contrar raportului de expertiză contabilă pe care l-a omologat.

În opinia apelantei, teza probatorie privind utilitatea, concludenţa şi pertinenţa probei cu expertiza contabilă judiciară nu a fost îndeplinită, deoarece raportul nu răspunde obiectivelor stabilite, nu analizează toate documentele şi argumentele părţilor.

Apelanta a susţinut că nu există nici măcar o probă prin care să se stabilească modalitatea prin care ea ar fi prejudiciat patrimoniul intimatei A. deoarece nu există nici o dovadă a micşorării acestuia corelată cu majorarea/îmbogăţirea sa fără just temei şi, mai mult decât atât, s-a omis cu buna ştiinţă recunoaşterea A. a sumelor datorate si achitate către B. in cele 24 de conturi colaterale.

În mod greşit, a arătat apelanta, expertul a susţinut că erau fonduri proprii ale băncii iar instanţa preluând aceasta observaţie ca şi cum această sursă ar fi baza prejudiciului creat s-a ajuns ca în contul datoriei A. şi a plăţii acesteia către B. să se considere că suma respectiva nu ar fi existat şi că, de fapt, operaţiunile ar fi fost fictive însă nu pot exista plăţi reale pe baza unnor operaţiuni fără bani/fictive aşa cum în mod contradictoriu motivează instanţa de fond.

În opinia apelantei, expertul a preluat anumite idei dislocate din context din cadrul dosarului penal, fără a se apleca în mod ştiinţific asupra lucrării sale fapt ce a determinat elaborarea unei lucrări fără utilitate în soluţionarea justă a cauzei.

Ca atare, a solicitat refacerea raportului de expertiză contabilă judiciară cu menţinerea obiectivelor şi, în plus, să se clarifice circuitul sumelor de bani depozitate în cele 24 conturi colaterale, persoanele responsabile care au ordonat circuitul acestor sume şi analizarea documentele justificative pe baza cărora s-au efectuat transferurile bancare.

Apelanta a mai imputat instanţei că nu a analizat decizia penală nr. 424/22.03.2018 din dosarul penal nr. x/2010 şi neclaritatea motivării, lipsa temeiurilor juridice propuse de reclamanta deoarece instanţa de fond a înlăturat orice temei juridic şi în baza principiului disponibilităţii prezintă o construcţie juridică prin care plasează obiectul cauzei în afara dispoziţiilor C. civ. din 1864.

Aşadar, a arătat că instanţa de fond a reţinut lipsa culpei sale şi, deopotrivă, a reţinut culpa deliberată a reclamantei (a prepuşilor săi), dar în mod contradictoriu şi nelegal, a transferat culpa reclamantei "însărăcită" prin propriile acţiuni către ea, atribuindu-i o îmbogăţire fără just temei despre care anterior a susţinut că nu ar fi reglementată de C. civ. la data presupusei fapte culpabile.

În opinia apelantei, este fără echivoc faptul că instanţa de fond a schimbat în totalitate obiectul cererii de chemare în judecată şi deşi a înlăturat ambele temeiuri juridice atât îmbogăţirea fără just temei cât şi plata nedatorată, deşi din motivarea sa rezultă fără dubiu că nu sunt întrunite condiţiile răspunderii delictuale prevăzute de art. 998 C. civ., nu există vinovăţie (instanţa confundă vinovăţia penală cu culpa delictuală, apoi reţine culpa reclamantei dar susţine că îmbogăţirea pârâtei atrage şi culpa indirectă), nu există raport de cauzalitate între fapta şi prejudiciu, nu motivează modalitatea de producere si cuantificare a prejudiciului - simpla enumerare a unor plaţi şi sume nu justifică componenta prejudiciului material/bănesc.

A mai imputat instanţei că, în mod superficial a stabilit în sarcina sa obligaţia de plată a dobânzii legale penalizatoare de la data pronunţării sentinţei de fond şi până la data plăţii efective însă fără a conţine acest text în dispozitiv ori dispozitivul este ceea ce se execută şi nu motivarea. Mai mult decât atât, instanţa a dat eficienţă prevederilor O.U.G. nr. 13/2011 şi o retroactivează deoarece aplică dispoziţiile apărute în 2011 unei cauze generatoare de dobândă din anul 2004 iar în mod nelegal, a pus-o în întârziere prin pronunţarea soluţiei de fond cu privire la un prejudiciu cuantificat în cadrul judecării dosarului şi administrării expertizei contabile.

Suma pretinsă de reclamanta nu a fost dovedită anterior cuantificării prin expertiza contabilă şi, ca atare nu poate fi purtătoare de dobanda penalizatoare în lipsa oricărei culpe a sa pentru neplata acesteia.

Apelanta a mai arătat că instanţa a motivat sentinţa atacata continuând alegaţiile în sensul în care suplineşte în virtutea rolului sau activ lipsa unui act juridic cu interpretarea tradiţionala, cutumiară a noţiunii de îmbogăţire fără just temei.

A mai arătat că instanţa nu a stabilit data când suma de 3.339.982,28 RON a devenit exigibilă, certă şi lichidă, nu a ţinut seama de faptul că este compusă din sume transferate la momente diferite, plăţile fiind efectuate la date diferite şi nu a precizat nici măcar o dată comună scadentă conform art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 13/2011 "(3) Dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă este denumită dobândă penalizatoare" însă a apreciat că aceasta devine scadentă la data pronunţării în 17.11.2022 (sentinţa fiind comunicată părţilor la data de 10.10.2023, deci ar trebui ca ea să suporte dobânda legală inclusiv pentru perioada scursă de la pronunţare şi până la redactarea sentinţei şi comunicarea acesteia).

A mai arătat că potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 13/2011, "(2) Rata dobânzii legale penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 4 puncte procentuale." dar instanţa susţine faptul că ar fi aplicabile 8 puncte procentuale.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 63/A din 16 ianuarie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2023, a respins apelul formulat de apelanta- pârâtă B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 2767 din 17.11.2022, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vi-a civilă, în dosarul nr. x/2004, având ca obiect pretenţii, în contradictoriu cu intimata- reclamantă A.-prin lichidator judiciar FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR ÎN SISTEM BANCAR, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs în termen, pârâta B. S.A., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate şi, pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată, ca fiind neîntemeiată; cu cheltuieli de judecată.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 6, pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 ale art. 304 alin. (1) C. proc. civ., de la 1865, recurenta- pârâtă a invocat, în esenţă următoarele motive:

Art. 304 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.:

"Instanta a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut", având în vedere cererea precizatoare a intimatei din data de 18.04.2019 (dosar nr. x/2004), prin care aceasta a sustinut faptul ca actiunea civilă este o continuare a laturii civile din dosarul penal nr. x/2011 al PICCJ, în care s-a emis Ordonanţa de clasare, care nu lasă nesoluţionată latura civilă.

Recurenta- pârâtă arată că acest dosar a fost disjuns din dosarul nr. x/2005, iar latura civilă a fost soluţionată în integralitatea sa, fiind admisă în parte, prin decizia penală nr. 424/2018; intimata-reclamantă A.. s-a constituit parte civilă în dosar prin memoriul nr. 810/14.112008, depus în dosarul nr. x/2005 al P.I.C.C.J.

Or, susţine recurenta-pârâtă, instanţa de apel nu motivează decizia recurată cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat şi reţine în mod nelegal faptul că decizia pronunţată în dosarul penal nr. x/2005 nu prezintă relevanţă juridică în cauza de faţă, contrazicând, astfel, chiar cererea precizatoare a intimatei, pe care, de altfel, a şi admis-o.

Aşadar, consideră că instanţa de apel a acordat intimatei sumele pretinse, deşi aceasta s-a constituit parte civilă în dosarul penal x/2005 cu suma pretinsă prin Memoriul nr. 810/14.112008 şi cererea acesteia a fost soluţionată definitiv în dosarul penal.

Art. 304 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.:

"când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii", astfel: instanţa de apel, pe de o parte, a menţinut soluţia instanţei de fond bazată pe decizia penală nr. 424/2018, iar pe de altă parte, reţine faptul că aceeaşi soluţie pronunţată în dosarul penal nu prezintă relevanţă.

Mai mult decât atât, se arată de către recurentă, instanţa de apel admite obligarea sa la plata unei sume în cuantum de 33.399.822.816 RON vechi (3.339.982,28 RON) în pofida faptului că intimata recunoaşte în faţa instanţei că această sumă nu constituie prejudiciu real, deoarece intimata a returnat suma încasată pentru tranzacţii imobiliare ce nu au fost finalizate, însă îşi motivează susţinerea pretenţiilor pentru sume nedatorate de către recurenta-pârâtă prin aceea că aceasta din urmă nu a formulat cerere reconvenţională.

Or, arată recurenta, instanţa de apel preia această apărare ignorând faptul că recurenta nu avea de ce să formuleze o cerere reconvenţională şi să revendice o sumă pe care a returnat-o de bună-voie, fapt ce conduce la raţionamentul simplu că nici nu datorează plata acestei sume pe care deja a returnat-o înainte de formularea acţiunii.

Prin urmare, instanţa de apel preia apărările intimatei în sensul că recurenta ar datora inclusiv suma de 165.741.786,776 RON vechi (16.574.178,67 RON), chiar dacă intimata recunoaşte că i-a fost restituită această sumă şi susţine în mod netemeinic faptul că, în lipsa unei cereri reconvenţionale, această sumă rămâne datorată de două ori.

A mai susţinut că instanţa de apel a ignorat, de asemenea, faptul că intimata şi-a precizat acţiunea de cel puţin 3 ori în decursul procesului, cu încălcarea dispoziţiilor art. 132 C. proc. civ. vechi.

În continuare, se arată, instanţa de apel reţine că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, potrivit art. 998 C. civ. şi ignoră raportul juridic existent între părţi la data efectuării tranzacţiilor, acesta fiind contractual.

De asemenea, instanţa de apel înlătură în mod nemotivat apărările sale privind împrejurarea de fapt în care s-au efectuat operaţiunile bancare de către intimată sub supravegherea B.N.R., sens în care a solicitat depunerea raportului de supraveghere B.N.R. şi refacerea raportului de expertiză contabilă.

Instanţa de apel reţine în mod greşit faptul că recurenta-pârâtă ar fi susţinut faptul că expertiza contabilă este o probă lipsită de utilitate în aflarea adevărului; or, în realitate. inclusiv prin concluziile scrise, a susţinut refacerea raportului de expertiză contabilă pentru analizarea tuturor înscrisurilor doveditoare şi pentru lămurirea unor observaţii contradictorii cuprinse în raportul respectiv.

Art. 304 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

"Instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, în sensul că instanţa de apel face trimitere la motivarea sentinţei de fond în mod lapidar şi nu motivează care sunt aspectele ce conduc la îndeplinirea cumulativă a condiţiilor răspunderii delictuale, şi anume, cum s-a manifestat şi probat culpa sa, cum a stabilit întinderea prejudiciului (există numai recunoaşterea intimatei că a primit 16 mii RON din cei 33 mii RON, iar diferenţa reprezintă contravaloarea imobilelor pe care aceasta le-a achiziţionat de la recurentă şi ulterior le-a valorificat în procedura falimentului). Nu este dovedită legătura de cauzalitate între culpă şi prejudiciu şi nu este probată existenţa faptei ilicite.

În mod contrar celor susţinute de către intimată, redă cele reţinute în motivarea deciziei penale nr. 424/A/22.03.2018, la fila x şi 238.

A susţinut că instanţa de apel reţine, fără a motiva, incidenţa răspunderii delictuale, deşi între recurentă şi intimată există un raport juridic bancă-client, cumulată cu îmbogăţirea fără just temei.

De asemenea, se mai arată, în mod nelegal instanţa de apel apreciază că Ordonanţa nr. 13/2011 poate retroactiva, deoarece aceasta constituie un atribut al instanţei de fond prin care se completează principiul disponibilităţii şi, ca urmare, instanţa de fond, în baza principiului disponibilităţii, a admis obligarea subscrisei la plata dobânzii legale în baza O.U.G. nr. 13/2011, deşi aceste dispoziţii nu sunt aplicabile la momentul formulării cererii de chemare în judecată.

Ca atare, instanţa de apel menţine în sarcina sa obligarea la plata dobânzii legale, motivând că, pe baza principiului disponibilităţii instanţei, aceasta poate admite cererea intimatei chiar şi în baza unor norme apărute ulterior cererii, încălcându-se principiul "tempus regit actum".

Art. 304 alin. (1) pct. 9:

"Când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii", raportat la încălcarea principiului "penalul ţine în loc civilul". Solicită a se avea în vedere efectul negativ al deciziei penale nr. 424/2018, în sensul că o acţiune - latura civilă - nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată (bis de eadem re ne sit actio) şi un efect pozitiv referitor la faptul că o soluţie dată raporturilor juridice deduse judecăţii nu poate fi contrazisă printr-o altă hotărâre, soluţia regăsindu-se în dispozitivele celor două sentinţe (art. 431 C. proc. civ. nou extinzând această regulă şi asupra considerentelor sentinţei), întrucât ceea ce s-a judecat definitiv este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părţi (res judicata pro veritate habetur).

Indiferent de forma de manifestare a lucrului judecat, dacă are un efect extinctoriu sau nu (tripla identitate de obiect, cauză şi părţi), fundamentul şi funcţiunea sunt aceleaşi, având legătură cu stabilitatea ordinii juridice şi a celei sociale, care nu permit reluarea la nesfârşit a proceselor. Odată manifestată funcţia jurisdicţională a statului prin intermediul instanţelor şi al hotărârilor pronunţate de acestea, nu mai este posibilă contestarea sau combaterea celor stabilite decât prin intermediul căilor de atac.

Practic, sentinţa de fond revizuieşte decizia penală nr. 424/2018 definitivă, fapt ce încalcă orice normă de drept, deoarece nu a fost investită cu o cerere de revizuire. În plus, aşa cum a susţinut oral, parcursul şi desfăşurarea procesului pe fond, începând cu anul 2004 şi repus pe rol în cursul anului 2019, după soluţionarea dosarului penal la 22.03.2018, ar fi fost pe deplin justificată ca durată de 20 de ani, raportat la complexitatea cauzei penale, dacă instanţa de fond ar fi ţinut seama de soluţionarea definitivă a laturii civile în penal şi ar fi soluţionat cauza cel puţin cu 5 ani mai devreme.

Atât instanţa de apel, cât şi instanţa de fond, au înlăturat orice temei juridic şi, în baza principiului disponibilităţii, prezintă o construcţie juridică prin care plasează obiectul cauzei în afara dispoziţiilor C. civ. din 1864.

Este fără echivoc faptul că instanţa de fond a schimbat în totalitate obiectul cererii de chemare în judecată şi, deşi, a înlăturat ambele temeiuri juridice, atât îmbogăţirea fără just temei, cât şi plata nedatorată, deşi din motivarea sa rezultă fără dubiu faptul că nu sunt întrunite condiţiile răspunderii delictuale prevăzute de art. 998 C. civ., nu există vinovăţie (instanţa confundă vinovăţia penală cu culpa delictuală, apoi reţine culpa reclamantei, dar susţine că îmbogăţirea pârâtei atrage şi culpa indirectă), nu există raport de cauzalitate între fapta şi prejudiciu, nu motivează modalitatea de producere şi cuantificare a prejudiciului - simpla enumerare a unor plăţi şi sume nu justifică componenta prejudiciului material/bănesc, în opinia sa, instanţa de fond fiind obligată să analizeze, la momentul repunerii pe rol a cauzei, incidenţa dispoziţiilor art. 19 C. proc. pen.

Apărarea formulată în recurs

Intimata- reclamantă A.- prin lichidator judiciar FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR BANCARE a formulat întâmpinare la recurs, înregistrată la data de 23.02.2024, prin care, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, precum şi din perspectiva obiectului şi normelor de drept incidente, şi a aspectelor învederate prin întâmpinare, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Într-o primă critică de recurs formulată, recurenta- pârâtă a invocat motivul prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. de la 1865, potrivit cu care modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere "Dacă instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut".

În speţă, însă, Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu putea fi invocat din punct de vedere formal, procedural, deoarece apelul formulat de către pârâtă a fost respins, ca nefondat, iar motivul de casare menţionat este funcţional numai în situaţia în care instanţa de apel se pronunţă ea însăşi asupra fondului cererii, putând să acorde, în acest caz, mai mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut.

Cazul de casare invocat nu este, deci, aplicabil, hotărârilor de control judiciar prin care se păstrează în întregime soluţiile atacate, respingându-se calea de atac, întrucât, în aceste situaţii, instanţa nu rejudecă cererile de chemare în judecată, pentru a da mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut, cum în mod nefondat pretinde recurenta-pârâtă, ci a păstrat sentinţa instanţei de fond.

Astfel, greşit s-a invocat de către recurenta-pârâtă acest motiv de casare, câtă vreme putea fi invocat doar în măsura în care curtea de apel, găsind întemeiat apelul, ar fi schimbat soluţia primei instanţe şi, pronunţându-se ea însăşi asupra fondului pretenţiilor, ar fi acordat mai mult decât a constituit obiectul cererii deduse judecăţii de către reclamantă, astfel cum a fost ea ulterior precizată.

De altfel, Înalta Curte observă că recurenta-pârâtă susţine în dezvoltare faptul că instanţa de apel nu ar fi motivat decizia sa cu privire la autoritatea de lucru judecat a soluţiei din dosarul penal nr. x/2005, acordând intimatei- reclamante sumele pretinse, deşi se constituise parte civilă cu acestea în dosarul penal.

Or, atare critică nu a fost formulată în cadrul apelului, recurenta-pârâtă nu a invocat acest motiv de apel, spre a fi analizat de către instanţă, ci este invocat omisso medio direct în recurs, încât, nu poate fi primit.

Într-adevăr, pârâta a făcut referire la dosarul penal cu prilejul prezentării situaţiei de fapt în apel, dar, în dezvoltarea criticilor propriu-zise, nu a invocat acest motiv de apel, în mod explicit, spre a se pronunţa instanţa asupra lui, astfel că nu poate fi analizat direct în recurs.

Recurenta- pârâtă a invocat şi motivul de recurs prevăzut de pct. 7 al art. 304 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, susţinând că decizia recurată cuprinde motive contradictorii şi este nemotivată, pentru argumentele prezentate în dezvoltarea acestei critici.

Verificând hotărârea din apel, prin raportare la critica sus-menţionată, instanţa de recurs nu identifică aspecte care să poată justifica această critică, neexistând niciun argument care să atragă temeinicia motivului de recurs vizând nemotivarea hotărârii, ori a unor considerente contradictorii.

Analizând decizia recurată, Înalta Curte reşine că instanţa de apel a analizat într-o manieră exhaustivă criticile de netemeinicie şi nelegalitate invocate de pârâtă prin apelul declarat, oferind un răspuns specific fiecăreia dintre acestea, prin raportare la probatoriul administrat şi la dispoziţiile legale incidente în cauză.

De altfel, deşi pretinde că a supus atenţiei curţii de apel o serie de chestiuni esenţiale ale cauzei, iar acestea nu ar fi primit o motivare sau analiză suficientă, recurenta- pârâtă se limitează să prezinte trunchiat pasaje din decizia de apel, ceea ce confirmă invocarea formală a motivului de recurs prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865.

În realitate, nemulţumirile recurentei-pârâte vizează modalitatea concretă în care instanţa de apel a apreciat probatoriul şi a interpretat şi aplicat dispoziţiile legale, aspecte care nu se circumscriu motivului de recurs invocat.

În plus, faţă de limitele cadrului procesual cu privire la obiectul procesului, fixat chiar de către intimata-reclamantă, printr-o motivare supraabundentă, explicită şi corectă, instanţa de apel a făcut referire în considerente la hotărârea judecătorească din dosarul penal, amintită de recurenta- pârâtă în argumentarea acestui motiv de recurs, iar motivele reţinute nu sunt contradictorii, ci converg către soluţia din dispozitiv.

De altfel, Înalta Curte observă că, sub aparenţa motivului de modificare constând în nemotivarea hotărârii, în realitate sunt formulate critici ce privesc modul de apreciere a probelor în apel, deci aspecte ce ţin de temeinicia hotărârii, ceea ce art. 304 C. proc. civ. nu îngăduie, astfel încât, criticile formulate nu întrunesc cerinţele prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, motivul de recurs astfel invocat neputând fi primit.

Mai mult, se observă că, deşi recurenta-pârâtă pretinde că hotărârea recurată ar cuprinde motive contradictorii, de fapt, prin criticile formulate, se referă la sume de bani pe care A. i le-ar datora, în baza altor temeiuri care nu fac obiectul cauzei, nefiind formulată o cerere reconvenţională, pentru a discuta o eventuală compensare.

Recurenta-pârâtă a invocat şi motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. de la 1865, însă, criticile formulate nu se circumscriu acestor dispoziţii legale, deoarece, nu se referă la interpretarea greşită a vreunui act juridic dedus judecăţii, în sens de negotium, ci la greşita interpretare a probelor, care nu constituie motiv de casare ori de modificare a deciziei.

Or, interpretarea dată probelor constituie o chestiune de fapt, care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecăţii, astfel că şi acest motiv de recurs urmează a fi respins, ca nefondat, de vreme ce recurenta contestă situaţia de fapt, întemeindu-se pe decizia penală nr. 424, dar tot cu privire la suma de 165 miliarde RON.

Recurenta-pârâtă a făcut vorbire tot în cadrul motivului de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 304 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865 şi despre O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, susţinând că în mod nelegal instanţa de apel a apreciat că această ordonanţă poate retroactiva, deşi aceste dispoziţii nu sunt aplicabile la momentul formulării cererii de chemare în judecată, înfrângându-se principiul tempus regit actum.

Critica este nefondată.

În privinţa dobânzii legale, legiuitorul a clasificat cele două tipuri de dobânzi prin Legea nr. 71/2011, act normativ care a modificat O.G. nr. 9/2000.

Prin O.G. nr. 13/2011 a fost abrogată O.G. nr. 9/2000, iar dobânzile au fost clasificate în cele două categorii: remuneratorii şi penalizatoare.

Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 13/2011, "Părţile sunt libere să stabilească, în convenţii, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât şi pentru întârzierea la plata unei obligaţii băneşti."

Dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol prevăd că dobânda datorată de debitorul obligaţiei de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenţei obligaţiei, este denumită dobândă remuneratorie, iar dispoziţiile alin. (3) prevăd că dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă este denumită dobândă penalizatoare.

În ceea ce priveşte calculul dobânzii, art. 3 alin. (1) prevede că rata dobânzii legale remuneratorii se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, care este rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României, iar alin. (2) dispune că rata dobânzii legale penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 4 puncte procentuale.

Cum, în speţă, dobânda legală a fost solicitată de reclamantă, principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor impune şi remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale, soluţia instanţei de apel sub acest aspect fiind corectă şi cu aplicarea legală a O.G. nr. 13/2011, act normativ incident, de vreme ce procesul pe fond a început încă din anul 2004.

În fine, Înalta Curte urmează a înlătura, ca nefondat, şi ultimul motiv de recurs invocat de către recurenta-pârâtă, constatându-se că, deşi recurenta invocă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865, care se referă la lipsa de temei legal a hotărârii, pentru încălcarea sau aplicarea greşită a legii de către instanţa de apel, prin dezvoltarea criticilor formulate, astfel cum au fost arătate în scris, se invocă tot starea de fapt, sub aspectul încălcării autorităţii de lucru judecat a deciziei penale.

Se critică de către recurentă şi faptul că sentinţa de fond revizuieşte decizia penală nr. 424/2018 şi că, atât instanţa de apel, cât şi instanţa de fond ar fi înlăturat orice temei juridic şi în baza principiului disponibilităţii, prezintă o construcţie juridică prin care plasează obiectul cauzei în afara dispoziţiilor C. civ. din 1864.

Însă, aşa cum s-a arătat o atare critică nu a fost formulată în cadrul apelului, recurenta-pârâtă nu a invocat, explicit, acest motiv de apel, spre a fi analizat de către instanţă, ci este invocat omisso medio direct în recurs, astfel că nu poate fi primit.

Nu se poate reproşa instanţei de apel înlăturarea oricărui temei juridic ori o construcţie juridică a instanţei prin care plasează obiectul cauzei în afara dispoziţiilor C. civ., de vreme ce, aşa cum s-a reţinut în cauză, pretenţiile în discuţie din dosarul penal nu au făcut obiectul cauzei de faţă, iar, mai mult, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată din dosarul de faţă, considerentele hotărârii penale evocate de recurenta-pârâtă nu prezentau relevanţă în cauză.

Faţă de toate aceste considerente, constatându-se legalitatea deciziei instanţei de apel, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă, ca nefondat.

Văzând că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 63/A din 16 ianuarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 martie 2024.