Negative conflict of jurisdiction over green certificate issuance: administrative competence of state-authorized transport operator acting in public power regime.

Şedinţa publică din data de 25 martie 2025

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI

1.1) Obiectul litigiului dedus judecăţii.

Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 11 iulie 2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice (Transelectrica) S.A., solicitând instanţei:

- obligarea pârâtei Compania Naţională de Transport a Energiei Electrice " Transelectrica " S.A.. să înregistreze în Registrul de evidenţă a beneficiarilor de certificate verzi şi a certificatelor verzi emise, dreptul A. S.R.L. de a-i fi atribuite certificatele verzi amânate la tranzacţionare, cuvenite pentru energia electrică produsă de CEF Sălcuţa 2 în intervalul 1 iulie 2013- 31 decembrie 2020;

- obligarea pârâtei Compania Naţională de Transport a Energiei Electrice " Transelectrica " S.A.. să emită pe numele A. S.R.L. certificatele verzi amânate la tranzacţionare cuvenite pentru energia electrică produsă de CEF Sălcuţa 2 în intervalul 01 iulie 2013 - 31 decembrie 2020 după cum urmează:

(i) de îndată, pentru cele care au devenit sau devin recuperabile în intervalul 1 ianuarie 2021 şi data pronunţării hotărârii judecătoreşti (sentinţa) în prezenta cauză, şi (ii) în continuare, eşalonat, în conformitate cu prevederile legale aplicabile, pentru cele care devin recuperabile după data pronunţării hotărârii judecătoreşti (sentinţa) în prezenta cauză;

- obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată.

I.2. Aspecte procesuale

La termenul de judecată din data de 12.03.2024, instanţa a reţinut cauza spre soluţionare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu.

2) Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 412 din data de 12 martie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de instanţă din oficiu, şi a declinat competenţa materială în cauza privind pe reclamanta A. S.R.L. Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT A ENERGIEI ELECTRICE TRANSELECTRICA S.A., în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia Civilă, litigii cu profesionişti.

În motivarea acestei hotărâri, curtea de apel a redat definiţia contenciosului administrativ, prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, şi a autorităţii publice, prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ, precum şi a regimului de putere publică, definit în art. 5 lit. jj) din Codul administrativ şi a arătat că, în cauza de faţă, pârâta COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT A ENERGIEI ELECTRICE TRANSELECTRICA S.A. are statut de persoană juridică de drept privat, societate comercială (pe acţiuni), astfel cum rezultă din H.G. nr. 627/2000 (art. 1, 3), iar faptul că pârâta are capital majoritar de stat sau că, potrivit art. 30 din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice şi a gazelor naturale, activitatea de transport al energiei electrice constituie serviciu public de interes naţional, nu transformă pârâta într-o autoritate publică asimilată, întrucât aceasta nu acţionează în regim de putere publică şi nu emite acte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Curtea a reţinut că litigiul de faţă nu are ca obiect obligarea la emiterea unui act administrativ ci, în cauză, reclamanta consideră că pârâta are o obligaţie legală de a face, anume de a opera transferul de certificate verzi de la vânzător la cumpărător, în Registrul de evidenţă a beneficiarilor de certificate verzi şi a certificatelor verzi emise.

A făcut, în continuare, o analiză sumară a procedurii privind certificatele verzi, pentru a demonstra că acestea nu sunt acte administrative, iar operaţiunile cu acestea nu sunt acte administrative, ci au natură comercială, şi a reţinut definiţia certificatului verde, conform art. 2 lit. h) din Legea nr. 220/2008.

Prin urmare, a considerat că certificatele verzi nu sunt acte administrative, nici operaţiuni administrative, ci sunt înscrisuri (titluri) care atestă un fapt juridic comercial, producerea unei cantităţi de energie electrică din surse regenerabile, şi sunt supuse tranzacţionării pe piaţa energiei electrice între particulari.

În concluzie, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că solicitarea reclamantei din capătul de cerere privind obligarea pârâtei Compania Naţională de Transport a Energiei Electrice "Transelectrica " S.A.. să emită pe numele reclamantei A. S.R.L. certificatele verzi amânate la tranzacţionare, cuvenite pentru energia electrică produsă de CEF Sălcuţa 2 în intervalul 01 iulie 2013 - 31 decembrie 2020, nu are ca obiect obligarea pârâtei la emiterea unui act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu dă naştere, nu modifică şi nu stinge în regim de putere publică niciun raport juridic de drept administrativ între reclamantă şi pârâtă.

În ceea ce priveşte chestiunea dacă emiterea certificatelor verzi în baza actelor administrative ale A.N.R.E. ar reprezenta o operaţiune administrativă ulterioară, Curtea a subliniat că pârâta nu este o autoritate administrativă, nu acţionează în regim de putere publică, prin urmare, nu face nici operaţiuni administrative.

Procedura emiterii certificatelor verzi şi a altor acte şi operaţiuni în legătură cu acestea vizează spectrul obligaţiilor legale impuse unei societăţi comerciale (pârâta Transelectrica), care poate antrena răspunderea civilă delictuală a acesteia, în cazul unui eventual act nelegal, sau o obligaţie civilă de a face (a profesionistului pârât), în cazul unui eventual refuz de emitere a unui certificat sau de efectuare a unei operaţiuni în legătură cu acesta.

Referitor la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei să înregistreze în Registrul de evidenţă a beneficiarilor de certificate verzi şi a certificatelor verzi emise dreptul A. S.R.L. de a-i fi atribuite certificatele verzi amânate la tranzacţionare, cuvenite pentru energia electrică produsă de CEF Sălcuţa 2 în intervalul 1 iulie 2013-31 decembrie 2020, a reţinut că litigiul de faţă pune problema aplicării art. 12 alin. (2) din Regulamentul de emitere a certificatelor verzi, aprobat prin Ordinul preşedintelui A.N.R.E. nr. 4/2015 (art. 12 alin. (3), codurile acestora urmând sa fie comunicate pe măsură ce sunt eliberate de OTS (Operatorul de Transport şi de Sistem), respectiv de TRANSELECTRICA, conform art. 4 lit. d) din Regulament.

Prin urmare, a constatat că litigiul pune problema dacă există o obligaţie legală a pârâtei, în calitate de profesionist, de a efectua o operaţiune (derivată dintr-un raport comercial de înstrăinare de active - inclusiv certificate verzi, adică de a opera înregistrarea în Registrul de evidenţă a beneficiarilor de certificate verzi şi a certificatelor verzi emise a dreptului reclamantei la atribuirea certificatelor verzi amânate la tranzacţionare). Raţionamentul anterior al instanţei se aplică şi acestui capăt de cerere: întrucât operaţiunea de emitere a certificatelor verzi nu este o operaţiune administrativă, nici înregistrarea acestui drept într-un registru nu are acest caracter.

2.2. La data de 24 mai 2024, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub acelaşi număr de dosar, care, prin sentinţa civilă nr. 2294/2024 din data de 19 septembrie 2024, constatând că este competentă material să soluţioneze cauza Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul a reţinut, în esenţă, obiectul cererii de chemare în judecată şi prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ale art. 6 din Hotărârea nr. 627/2000 privind reorganizarea Companiei Naţionale de Electricitate - S.A - "Transelectrica" - S.A., ale art. 6 din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, ale art. 30 alin. (1) şi art. 70-74 din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, Tribunalul apreciind că Transelectrica este o societate cu capital majoritar de stat care, în contextul emiterii şi gestionării certificatelor verzi, acţionează (într-un cadru reglementat de legislaţia naţională şi europeană), în regim de putere publică, fiind responsabilă pentru implementarea şi administrarea unor mecanisme de sprijin pentru energiile regenerabile care sunt de interes public şi reglementate de autorităţile de reglementare.

Aşadar, în contextul gestionării certificatelor verzi, care vizează interesul public şi reglementările în domeniul energiei, a considerat că Transelectrica acţionează într-un regim care este asimilat regimului de putere publică.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra regulatorului de competenţă.

Constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., între cele două instanţe, care s-au declarat deopotrivă necompetente material să judece litigiul, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va pronunţa regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

1. Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că două instanţe - Curtea de Apel Bucureşti (secţia de contencios administrativ) şi Tribunalul Bucureşti (secţia civilă) s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, iar declinările de competenţă materială între instanţele sesizate sunt reciproce.

Prin urmare, Înalta Curte a fost în mod legal sesizată în vederea soluţionării unui conflict negativ de competenţă. Conflictul priveşte în primul rând competenţa materială procesuală (specializată), respectiv dacă litigiul este de competenţa instanţelor de contencios administrativ sau al celor civile, specializate în cauze izvorând din exploatarea unei întreprinderi. Stabilirea gradului instanţei este o operaţiune accesorie şi subsecventă calificării corecte a naturii litigiului.

2. Pentru a stabili dacă litigiul revine spre competentă soluţionare instanţei de contencios administrativ, trebuie observate dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, care impun verificarea a două aspecte:

(i) cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică;

(ii) conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

În ceea ce priveşte prima cerinţă, art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 defineşte autoritatea publică ca fiind orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităţilor publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 554/2004, noţiunea de serviciu public este definită ca activitatea organizată sau, după caz, autorizată de o autoritate publică, în scopul satisfacerii unui interes legitim public, iar potrivit art. 5 lit. kk) din Codul administrativ (O.U.G. nr. 57/2019), este activitatea sau ansamblul de activităţi organizate de o autoritate a administraţiei publice ori de o instituţie publică sau autorizată/autorizate ori delegată de aceasta, în scopul satisfacerii unei nevoi cu caracter general sau a unui interes public, în mod regulat şi continuu.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 554/2004, interesul legitim public vizează ordinea de drept şi democraţia constituţională, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenţei autorităţilor publice.

În fine, regimul de putere publică este definit de art. 5 lit. jj) din Codul administrativ ca ansamblul prerogativelor şi constrângerilor prevăzute de lege în vederea exercitării atribuţiilor autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice şi care le conferă posibilitatea de a se impune cu forţă juridică obligatorie în raporturile lor cu persoane fizice sau juridice, pentru apărarea interesului public.

Art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

3. Prealabil verificării cerinţelor anterior menţionate, se impune prezentarea succintă a cadrului juridic în care se integrează procedura de emitere a certificatelor verzi, componentă a schemei de sprijin privind producerea de energie din surse regenerabile.

Astfel, conform art. 191 alin. (1) teza finală din T.F.U.E., "Politica Uniunii în domeniul mediului contribuie la următoarele obiective: (…) - promovarea pe plan internaţional a unor măsuri destinate să contracareze problemele de mediu la scară regională sau mondială şi în special lupta împotriva schimbărilor climatice.", iar art. 194 alin. (1) lit. c) T.F.U.E. prevede în mod expres că politica Uniunii în domeniul energiei urmăreşte, printre altele, "dezvoltarea de noi surse de energie şi energii regenerabile".

Normele europene detaliate pentru promovarea energiei din surse regenerabile au fost adoptate succesiv prin Directivele 2001/77/CE, 2009/28/CE şi 2018/2001.

Directiva 2001/77 are ca obiect, astfel cum reiese din articolul 1, să favorizeze creşterea contribuţiei surselor de energie regenerabile la producţia de electricitate pe piaţa internă de electricitate şi să pună bazele unui viitor cadru comunitar în acest domeniu. Pe de altă parte, din articolul 4 din această directivă coroborat cu considerentul (14) al acesteia reiese că un mijloc important de realizare a obiectivului urmărit de directiva menţionată constă în garantarea funcţionării adecvate a diferitelor mecanisme de sprijin al surselor de energie regenerabile la nivel naţional, printre care figurează mecanismul certificatelor verzi.

Directiva 2009/28 are ca obiect, aşa cum reiese din articolul 1 din aceasta, definirea unui cadru comun pentru promovarea producţiei de energie din surse regenerabile, stabilind printre altele obiective naţionale obligatorii privind ponderea energiei din surse regenerabile în cadrul consumului final brut de energie.

În transpunerea acestor directive, a fost adoptată Legea nr. 220/2008, cu modificările şi completările ulterioare, pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile, în vederea reducerii poluării mediului prin diminuarea producerii de emisii poluante şi gaze cu efect de seră.

Potrivit art. 2 lit. z) din Legea nr. 220/2008, "sistemul de promovare" a fost definit ca orice instrument, schemă sau mecanism, care promovează utilizarea energiei din surse regenerabile prin reducerea costurilor acestei energii, prin creşterea preţului la care aceasta poate fi vândută sau prin mărirea, prin intermediul unor obligaţii referitoare la energia regenerabilă sau în alt mod, a cantităţii achiziţionate de acest tip de energie; aceasta include, dar nu se limitează la sistemul de promovare prin certificate verzi, ajutoare pentru investiţii, scutiri sau reduceri de impozite, rambursări de taxe, scheme de promovare privind obligaţia de cumpărare a energiei din surse regenerabile.

Schemele de sprijin prin certificate verzi adoptate la nivel naţional au fost notificate Comisiei Europene, care a calificat schema naţională de sprijin drept ajutor de stat, prin Decizia C(2016) 3560 final, adoptată în cazul S.A..37169 (2016/NN).

Potrivit acestei decizii, acordarea de certificate verzi ar trebui să contribuie la îndeplinirea obiectivelor generale urmărite de schema română de sprijin prin certificate verzi, şi anume protecţia mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră ca urmare a promovării producţiei de energie electrică din surse regenerabile de energie. Ajutoarele de stat sunt definite la articolul 107 alin. (1) din T.F.U.E. drept ajutoarele acordate de un stat membru sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau ameninţă să denatureze concurenţa prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre. În decizia sa din 2015 privind schema de certificate verzi din România (SA.37177), Comisia a concluzionat că sprijinul sub formă de certificate verzi acordat producătorilor români de energie electrică din surse regenerabile de energie constituie ajutor de stat.

Schema de sprijin presupune, în primul rând, emiterea lunară de către operatorul de transport şi de sistem (OTS - Transelectrica) de certificate verzi (CV) operatorilor economici acreditaţi, începând cu data emiterii deciziei de acreditare de către ANRE, pentru cantitatea de energie electrică produsă din centrale electrice care utilizează surse regenerabile de energie (SRE), din care se scade cantitatea de energie electrică necesară asigurării consumului propriu tehnologic al acestora (art. 6 alin. (1) din Legea nr. 220/2008 şi art. 10 alin. (1) din Ordinul ANRE nr. 4/2015). Certificatele verzi astfel emise sunt supuse tranzacţionării şi dobândesc valoare doar în momentul tranzacţionării lor, pe o piaţă organizată, în condiţiile legii.

În temeiul art. 6 alin. (2^1) şi (2^5) din Legea nr. 220/2008 şi art. 12 din Ordinul ANRE nr. 4/2015, în perioada 1 iulie 2013 - 31 martie 2017 şi în perioada 1 aprilie 2017 - 31 decembrie 2020, s-a amânat temporar tranzacţionarea anumitor certificate verzi, inclusiv de la transferul din contul de producător în contul de furnizor, acestea fiind înregistrate distinct în registrul de evidenţă a beneficiarilor cu menţiunea "CV amânate de la tranzacţionare".

4. Având în vedere considerentele anterioare, Înalta Curte reţine că litigiul privind emiterea certificatelor verzi şi transferarea producătorului care preia centrala electrică a certificatelor verzi amânate de la tranzacţionare, cu atribuirea/înregistrarea corespunzătoare în Registrul de evidenţă al beneficiarilor de CV şi a CV emise, este de competenţa instanţei de contencios administrativ.

4.1. În primul rând, trebuie menţionat că, potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 33/2007, Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) este o autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, sub control parlamentar, finanţată integral din venituri proprii, independentă decizional, organizatoric şi funcţional, având ca obiect de activitate elaborarea, aprobarea şi monitorizarea aplicării ansamblului de reglementări obligatorii la nivel naţional necesar funcţionării sectorului şi pieţei energiei electrice, termice şi a gazelor naturale în condiţii de eficienţă, concurenţă, transparenţă şi protecţie a consumatorilor. Potrivit art. 9 alin. (1) lit. x) din O.U.G. nr. 33/2007, ANRE aprobă reglementările în domeniul promovării producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie, al promovării cogenerării de înaltă eficienţă şi al promovării eficienţei energetice la clienţii finali şi monitorizează modul de aplicare a acestora de către operatorii din sectorul energiei electrice, precum şi eficienţa sistemelor de promovare în îndeplinirea obiectivelor propuse, în conformitate cu legislaţia specifică.

În îndeplinirea acestei atribuţii legale a autorităţii publice, ANRE a autorizat/delegat OTS Transelectrica emiterea certificatelor verzi, activitate care reprezintă prestarea unui serviciu public, în regim de putere publică, după cum se va arăta în continuare.

Conform art. 5 din Ordinul ANRE nr. 4/2015, OTS Transelectrica, în calitate de emitent al CV, are anumite obligaţii legale, între care elaborarea şi actualizarea Procedurii de emitere a certificatelor verzi pentru energia electrică produsă din surse regenerabile de energie; înfiinţarea şi actualizarea Registrului de evidenţă al beneficiarilor de CV şi a CV emise; înregistrarea operatorilor economici acreditaţi în acest registru. De asemenea, conform art. 17 alin. (4) din Ordinul ANRE nr. 4/2015, OTS Transelectrica are inclusiv atribuţii de anulare a CV necuvenite.

Aşadar, Translectrica S.A., deşi persoană juridică de drept privat, a fost autorizată, potrivit legii lato sensu, să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, fiind astfel, asimilată unei autorităţi publice.

4.2. În al doilea rând, implementarea schemei de sprijin sub formă de certificate verzi, ce constituie ajutor de stat, prin emiterea CV reglementată legal, este un serviciu public, îndeplinit în scopul satisfacerii unui interes legitim public, constând în nevoia cu caracter general a producerii energiei din surse regenerabile, în vederea reducerii poluării mediului prin diminuarea producerii de emisii poluante şi gaze cu efect de seră.

4.3. Emiterea certificatelor verzi şi înregistrarea în Registrul de evidenţă, inclusiv în cazul solicitării de transfer/atribuire către producătorul care preia centrala electrică, a certificatelor verzi amânate de la tranzacţionare, constituie prerogative ale autorităţii publice asimilate (OTS) prevăzute de lege, care îi conferă posibilitatea de a se impune cu forţă juridică obligatorie în raporturile cu operatorii economici acreditaţi, acţionând, deci, în regim de putere publică.

În acest sens, trebuie subliniat că raporturile juridice dintre OTS - Transelectrica şi operatorii economici acreditaţi nu sunt de natură contractuală, părţile nu sunt situate pe poziţii de egalitate juridică şi nu beneficiază de principiul autonomiei de voinţă, obligaţiile acestora în procedura emiterii CV fiind reglementate imperativ prin art. 5-6 din Ordinul ANRE nr. 4/2015.

Pe de altă parte, trebuie făcută distincţie între procedura de emitere şi înregistrare de către OTS a certificatelor verzi, de natură administrativă, şi operaţiunea subsecventă de tranzacţionare a certificatelor verzi pe piaţa organizată (OPCOM fiind implicat în piaţa centralizată anonimă de certificate verzi).

4.4. În fine, în speţă, litigiul s-a născut din refuzul pretins nejustificat al OTS de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, ceea ce constituie act administrativ unilateral asimilat, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

5. În raport de considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, având în vedere şi dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, referitoare la competenţa materială şi teritorială a instanţei de contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionarea a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2025.