Conflict of jurisdiction in small claims: finality of relative territorial jurisdiction when contractual forum clause exists but defendant fails to contest competence
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction, definitively assigning the case to the Bucharest Sector 2 Court as the competent authority to adjudicate the dispute. The case involved a small claims proceeding initiated by a plaintiff company against a defendant company for an unpaid debt arising from a medical services contract, where the initial court declined jurisdiction based on a contractual clause designating the court at the plaintiff’s location, and the designated Iasi Court subsequently declined to assume jurisdiction, arguing that the plaintiff’s filing with the common law court constituted a waiver of the contractual preference. The Court held that because the jurisdictional rule was of private order and the defendant failed to contest jurisdiction in a response, the initial court retained exclusive competence; this outcome is grounded in Articles 107 and 126 of the Code of Civil Procedure regarding territorial jurisdiction and contractual jurisdiction clauses, and Article 130(3) regarding the requirement for defendants to contest relative jurisdiction, combined with Article 135(4) for resolving conflicts of jurisdiction.
Legislator headnote
AI generatedart. 126 alin. (1) C. proc. civ, art. 1028 C. proc. civ, art. 107 C. proc. civ, art. 130 alin. (3) C. proc. civ, art. 135 alin. (4) C. proc. civ; Conflict of jurisdiction in small claims: finality of relative territorial jurisdiction when contractual forum clause exists but defendant fails to contest competence: The case involved a small claims proceeding initiated by a plaintiff company against a defendant company for an unpaid debt arising from a medical services contract, where the initial court declined jurisdiction based on a contractual clause designating the court at the plaintiff’s location, and the designated Iasi Court subsequently declined to assume jurisdiction, arguing that the plaintiff’s filing with the common law court constituted a waiver of the contractual preference. The Court held that because the jurisdictional rule was of private order and the defendant failed to contest jurisdiction in a response, the initial court retained exclusive competence; this outcome is grounded in Articles 107 and 126 of the Code of Civil Procedure regarding territorial jurisdiction and contractual jurisdiction clauses, and Article 130(3) regarding the requirement for defendants to contest relative jurisdiction, combined with Article 135(4) for resolving conflicts of jurisdiction.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for the court's power to resolve the negative conflict of jurisdiction by determining the competent court.
Full text
Şedinţa publică din data de 20 martie 2025
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, secţia Civilă la 9 iulie 2024, sub nr. x/2024, reclamanta A. S.R.L. a solicitat ca, pe calea procedurii speciale privind cererile de valoare redusă, să se dispună obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata către reclamantă a sumei de 356 RON, reprezentând debit neachitat, la care se va adăuga dobânda legală, calculată începând cu 12 decembrie 2023.
Pârâta nu a răspuns la cererea reclamantei.
Constatând că prin contractul ce stă la baza pretenţiilor reclamantei, părţile litigante au prevăzut ca instanţa competentă să judece litigiile decurgând din executarea contractului este cea de la sediul reclamantei, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 13490 din 23 septembrie 2024, a reţinut incidenţa dispoziţilor art. 126 alin. (1) C. proc. civ. şi, în consecinţă, a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Iaşi.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi, secţia Civilă sub acelaşi număr unic.
Prin sentinţa civilă nr. 2948/2025 din 27 februarie 2025, Judecătoria Iaşi, secţia Civilă şi-a declinat, la rândul său, competenţa în favoarea instanţei iniţial învestite.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut, în esenţă, că dispoziţiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ. reglementează o competenţă alternativă, între instanţa de drept comun şi cea aleasă de părţi prin contract, aceasta fiind de ordine privată. Din această perspectivă, a apreciat că necompetenţa nu putea fi invocată de instanţă din oficiu şi că alegerea reclamantei de a sesiza instanţa de drept comun semnifică cu renunţarea părţii la beneficiul stabilit pe cale convenţională. În acest context, a considerat că în cauză, competenţa rămâne câştigată de prima instanţă.
Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit, Înalta Curte, constatând în prealabil legalitatea învestirii, reţine următoarele:
De principiu, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepţia situaţiilor când legea instituie norme de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică.
În speţă, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a fost învestită cu cerere de valoare redusă formulată de reclamanta A. S.R.L., cu sediul în din Iaşi, jud. Iaşi, în vederea recuperării sumei datorate de pârâta B. S.R.L., având sediul în Bucureşti, în temeiul contractului de prestări servicii medicale nr. 299 din 21 noiembrie 2022, încheiat cu aceasta. Aşadar, litigiul de faţă este unul în legătură cu executarea contractului.
Prin clauza prevăzute de art. 12.1 din convenţie, părţile au stabilit în asemenea litigii, competenţa instanţelor de la sediul reclamantei.
Potrivit art. 1028 C. proc. civ., competenţa de a soluţiona cererile de valoare redusă în primă instanţă aparţine judecătoriei, iar competenţa teritorială se stabileşte potrivit dreptului comun.
Regula generală în materia competenţei teritoriale este instituită de art. 107 C. proc. civ., text potrivit căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.
Deopotrivă, art. 126 alin. (1) C. proc. civ. stabileşte că părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă.
Obiectul cererii de chemare în judecată atrage incidenţa unor norme de competenţă teritorială relativă, care, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., pot fi contestate "doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."
Cum în cauză pârâta nu a contestat competenţa Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, chestiunea necompetenţei s-a tranşat definitiv în favoarea instanţei iniţial învestite, aceasta devenind singura competentă să judece litigiul.
În atare condiţii, având în vedere considerentele expuse anterior, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 martie 2025.