Unjust enrichment claim annulled as appeal fails to fit cassation grounds; prescription ruling upheld

Şedinţa publică din data de 20 martie 2025

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Mureş, la 20.11.2023, reclamanta A.., lichidator judiciar al B. S.R.L. a chemat în judecată pârâta C. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea care o va pronunţa, să oblige pârâta la achitarea compensaţiei reprezentând îmbogăţirea fără justă cauză, în principal la nivelul propriei îmbogăţiri, respectiv suma de 4.674.662,72 RON, iar în subsidiar, la nivelul prejudiciului direct cauzat societăţii B. S.R.L. în cuantum de 2.207.932 RON, sumă stabilită în sarcina acesteia de către A.J.F.P. Mureş, precum şi la plata dobânzii legale de la data introducerii acţiunii şi până la achitarea efectivă a debitului; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. 25/7.03.2024, Tribunalul Specializat Mureş a respins excepţiile prescripţiei dreptului material la acţiune şi a inadmisibilităţii; a respins ca neîntemeiată acţiunea şi a obligat-o pe reclamantă la plata către pârâtă a sumei de 5.950 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat apel principal, iar pârâta a formulat apel incident.

Prin decizia nr. 238/A/02.07.2024, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondat apelul principal şi a admis apelul incident, a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi, în consecinţă, a respins ca prescrisă acţiunea; a menţinut dispoziţia de obligare a reclamantei B. S.R.L., în insolvenţă, la plata către pârâtă a sumei de 5.950 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; a obligat-o pe apelanta B. S.R.L., în insolvenţă, la plata către C. S.R.L. a sumei de 50 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanţa de apel nu a analizat apelul principal pe fond, situaţie în care nici apelul incident nu putea fi examinat; în acest context, a redat un paragraf din decizia nr. 17/2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii şi, totodată, a invocat art. 22 alin. (6) C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel a încălcat în mod flagrant principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv dreptul la un proces echitabil.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel în mod nelegal a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, soluţia fiind una superficială şi lipsită de temei juridic.

Potrivit recurentei, instanţa de apel nu a indicat în mod concret data la care ar fi considerat că s-a împlinit termenul de prescripţie, iar argumentaţia acesteia este lipsită de cursivitate juridică. De altfel, din perspectiva cursului prescripţiei extinctive, momentul relevant este cel al luării la cunoştinţă despre pagubă, respectiv data emiterii raportului de activitate publicat în B.P.I. nr. 15676/23.09.2021.

Recurenta a invocat, de asemenea, faptul că anterior promovării prezentei acţiuni a iniţiat demersuri judiciare pentru anularea deciziei de impunere emise de A.J.F.P. Mureş, însă acestea au fost respinse definitiv; în atare condiţii, apreciază că prezenta acţiunea constituie ultimul remediu procedural pentru acoperirea creanţei bugetare generate de actul translativ de active.

În acest context, recurenta a solicitat să se constate că momentul obiectiv de la care poate începe să curgă termenul de prescripţie este data soluţionării recursului în dosarul nr. x/2011, respectiv 14.11.2022; de altfel, chiar şi în ipoteza în care raportarea s-ar face la momentul preluării mandatului şi depunerii primului raport de activitate, recurenta susţine că termenul de prescripţie de 3 ani nu era epuizat.

Următorul set de critici se referă la greşita aplicare a normelor de drept material cu privire la îmbogăţirea fără just temei, ca urmare a respingerii apelului principal.

Sub acest aspect, a arătat că din lecturarea sentinţei reiese că acţiunea a fost respinsă, pe motiv că în cauză nu s-ar fi probat existenţa unei legături de cauzalitate între îmbogăţirea pârâtei şi "însărăcirea" debitoarei B. S.R.L. Contestând acest raţionament, recurenta a solicitat instanţei de recurs să constate că pârâta nu neagă în niciun fel primirea activelor care au făcut obiectul procesului-verbal de predare-primire din 09.07.2024 şi nici valoarea şi utilizarea lor în activitatea economică proprie.

La 18.02.2025, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte a luat în examinare excepţia nulităţii recursului asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ., reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ. recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în criticile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Sancţiunea nulităţii este incidentă nu numai în cazul în care lipsesc motivele de nelegalitate, ci şi în situaţia în care acestea sunt invocate formal sau vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea şi evaluarea probelor administrate în cauză intră în atribuţia exclusivă a instanţelor devolutive. Soluţia nulităţii la care legiuitorul s-a oprit este justificată de împrejurarea că recursul este o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În cauză, recurenta a indicat în mod expres motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta invocă stabilirea greşită, de către instanţa de apel, a momentului de început al curgerii termenului de prescripţie extinctivă.

Din analiza memoriului de recurs se desprinde concluzia că disputa nu poartă asupra modului de interpretare sau aplicare a art. 2.523 C. civ.., ci vizează situaţia de fapt, mai precis modul în care instanţa de apel a stabilit, în urma administrării probatoriului, când a survenit momentul care determină începutul prescripţiei. Altfel spus, recurenta nu critică interpretarea sau aplicarea legii, ci urmăreşte să obţină deplasarea momentului care marchează începutul prescripţiei, la o dată ulterioară celei stabilite în etapa procesuală anterioară.

Astfel conturată, critica va fi înlăturată, fiind incompatibilă cu rolul ce revine instanţei de recurs, de examinare nu a temeiniciei, ci a legalităţii hotărârii recurate în raport cu regulile de drept aplicabile.

În plus, reiterarea argumentelor expuse deja în faţa curţii de apel nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., care impun formularea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Or, modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, întrucât prin reluarea apărărilor expuse anterior în faţa instanţelor devolutive, recurenta tinde să obţină practic o nouă verificare a susţinerilor sale, deşi legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, nu şi un al treilea grad devolutiv.

Susţinerile care pretind greşita aplicare a normelor de drept material privind îmbogăţirea fără just temei, ca urmare a respingerii apelului principal, nu pot fi examinate de vreme ce nu au făcut obiectul analizei instanţei de apel care, în urma admiterii apelului incident, a schimbat în parte sentinţa apelată, respingând ca prescrisă cererea de chemare în judecată, soluţie care exclude orice analiză pe fond a pretenţiilor formulate.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta invocă încălcarea dreptului la un proces echitabil, ca urmare a faptului că instanţa de apel nu a analizat apelul principal pe fond, situaţie în care nici apelul incident nu ar fi putut fi admis; în sprijinul acestei susţineri, a făcut trimitere la art. 22 alin. (6) C. proc. civ. şi decizia nr. 17/2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

Înalta Curte notează că aceste susţineri ale recurentei nu constituie altceva decât o exprimare a dezacordului său faţă de modalitatea în care instanţa de apel a aplicat regulile de procedură privind ordinea de soluţionare a excepţiilor şi a fondului, fără a releva o veritabilă critică de nelegalitate. Aceasta deoarece, astfel cum rezultă din hotărârea recurată, instanţa de apel a analizat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune ca fiind prioritară în soluţionarea cauzei, pe care a şi admis-o, motiv pentru care nu s-a mai impus cercetarea celorlalte critici de fond din apelul principal.

De aceea, examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Faţă de considerentele anterior expuse, cum analiza criticilor invocate a condus la concluzia că niciuna dintre acestea nu poate fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanţa supremă, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2), cu aplicarea art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului.

Anulează recursul declarat de reclamanta A.., lichidator judiciar al B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 238A/02.07.2024, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.R.L.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 martie 2025.