CHF loan adaptation claim remanded after appeal court breaches binding cassation directions

Şedinţa publică din data de 19 martie 2025

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (…)", reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la 27.12.2018 pe rolul Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A. (fostă C.), solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta la restituirea sumei de 9.478 franci elveţieni, achitată cu titlu de comision de acordare în temeiul contractului de credit nr. x/14.09.2007 (în continuare, contractul de credit sau contractul), precum şi a dobânzii legale aferente, a tuturor sumelor reţinute în mod nelegal cu titlu de comision pentru modificarea contractului, precum şi a dobânzii legale aferente, să dispună eliminarea din contract a art. 1.3 lit. a) şi c), privind comisionul de acordare şi comisionul pentru modificarea valutei, duratei sau altor condiţii ale creditului, ca fiind clauze care nu respectă dispoziţiile O.U.G. nr. 50/2010, precum şi a art. 5.1, art. 7.1 lit. k) şi art. 7.2, stabilizarea cursului francului elveţian la cel valabil la 14.09.2007 şi restituirea diferenţelor dintre sumele achitate la cursul valabil din data plăţii şi cele raportate la cursul din data semnării contractului, împreună cu dobânzile aferente. Reclamantul a mai solicitat să se dispună şi modificarea art. 1.2 din contract, în sensul revenirii la forma iniţială a acestuia, respectiv la dobânda fixă (marja) de 4,2 puncte procentuale pe an, restituirea diferenţelor încasate în mod nelegal de bancă prin aplicarea dobânzii fixe astfel majorate şi adaptarea contractului, ca urmare a intervenirii impreviziunii.

Prin cererea adiţională înregistrată la 18.03.2019, cadrul procesual activ a fost completat cu garanţii ipotecari D. şi D., iar autorii demersului judiciar au solicitat constatarea nulităţii absolute a clauzelor prevăzute la art. 1.3 lit. a) şi c), art. 5.1, art. 6.3, art. 7.1 lit. k) şi art. 7.2 din contractul de credit, ca şi a clauzelor cuprinse în art. 1 şi 2 din actul adiţional nr. x, art. 3 şi 4 din actul adiţional nr. x, art. 1 şi 2 din actul adiţional nr. x, art. 1 şi 2 din actul adiţional nr. x, art. 2 şi 3 din actul adiţional nr. x şi, în consecinţă, au solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta să le restituie suma achitată cu titlu de comision de acordare, 10.240 franci elveţieni, precum şi a dobânzii legale aferente, toate sumele reţinute în mod nelegal cu titlu de comision pentru modificarea contractului, precum şi dobânda legală aferentă, să stabilizeze cursul francului elveţian la cel valabil la 14.09.2007 şi să dispună restituirea diferenţelor dintre sumele achitate la cursul valabil din data plăţii şi cele calculate la cursul din data semnării contractului, împreună cu dobânzile aferente, să dispună modificarea art. 1.2 din contract, în sensul revenirii la forma iniţială a acestuia, respectiv la dobânda fixă (marja) de 4,2 puncte procentuale pe an şi restituirea diferenţelor încasate în mod nelegal de bancă prin aplicarea dobânzii fixe, astfel majorate. Au solicitat obligarea pârâtei şi la emiterea unui nou grafic de rambursare a creditului, în RON, în care suma de rambursat să fie convertită la cursul franc elveţian/leu de la data semnării contractului de credit, iar, în situaţia în care capătul de cerere privind stabilizarea cursului de schimb valutar va fi respins, reclamanţii au solicitat, în subsidiar, adaptarea contractului ca urmare a intervenirii impreviziunii; au cerut, totodată, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 08.06.2021, prima instanţă a respins atât excepţia necompetenţei teritoriale, cât şi cererea de încuviinţare a administrării probei cu interogatoriu.

Prin sentinţa nr. 76/17.06.2021, Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă a admis în parte cererea, a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor contractuale privind comisionul de acordare credit, a dispus restituirea sumei încasate cu acest titlu, împreună cu dobânda legală calculată începând cu data perceperii comisionului şi până la data restituirii efective, a constatat intervenită impreviziunea contractuală şi a dispus adaptarea contractului de credit, în sensul fixării cursului leu/franc elveţian la valoarea de 3,20 RON/1 franc elveţian, începând cu 20.12.2018, pe toată durata derulării ulterioare a contractului; a respins restul capetelor de cerere ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. şi pârâta au declarat apel, cea din urmă atacând şi încheierea din 08.06.2021.

Prin decizia nr. 694/15.11.2021, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a respins apelul reclamantului, a respins apelul declarat de B. S.A. împotriva încheierii din 08.06.2021 şi l-a admis pe cel declarat împotriva sentinţei, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins şi capetele de cerere privind constatarea caracterului abuziv şi nulitatea absolută a clauzei care a instituit comisionul de acordare credit, privind restituirea sumei şi a dobânzii aferente şi privind constatarea impreviziunii contractuale, respectiv de adaptare a contractului; a obligat intimatul-reclamant la plata către apelanta-pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.283 RON.

Împotriva acestei decizii, A. a declarat recurs.

Prin decizia nr. 1108/09.05.2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul, a casat în parte decizia recurată şi a trimis cauza spre o nouă judecată a apelului declarat de B. S.A. împotriva sentinţei nr. 76/17.06.2021; a menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.

În rejudecare, prin decizia nr. 10/16.01.2024, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant A., în ceea ce priveşte constatarea impreviziunii contractuale, respectiv adaptarea contractului, a admis apelul declarat de pârâta B. S.A., a schimbat în parte sentinţa primei instanţe, în sensul că a respins cererea reclamantului privind constatarea impreviziunii contractuale, respectiv adaptarea contractului şi a obligat intimatul-reclamant la plata către apelanta-pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.283 RON.

Această decizie a fost recurată de A., care a solicitat casarea ei, cu consecinţa admiterii capătului de cerere privind adaptarea contractului, ca urmare a intervenirii impreviziunii.

În motivare, autorul căii de atac a susţinut că, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii şi că decizia atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material; a invocat, astfel, motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Circumscris motivului de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a învederat că, în ciclul procesual anterior, casând decizia instanţei de apel, instanţa supremă a statuat că sunt contrare legii şi deciziei nr. 731/2019 a Curţii Constituţionale considerentele prin care s-a reţinut că variaţia cursului valutar nu poate reprezenta, în nicio situaţie, un eveniment ce nu putea fi anticipat la data încheierii contractului, apt să determine aplicarea teoriei impreviziunii contractuale.

A susţinut că în decizia recurată se analizează teoria impreviziunii în raport cu capătul de cerere privind îngheţarea cursului francului elveţian, deşi acţiunea avea mai multe capete de cerere, între care pretenţia amintită figura distinct de cea de adaptare a contractului.

A apreciat că instanţa de apel a încălcat regulile de procedură, nesocotind dispoziţiile deciziei de casare, întrucât, deşi era obligată să analizeze solicitarea de adaptare a contractului, a procedat la verificarea cererii distincte, de îngheţare a cursului valutar.

În viziunea recurentului, adaptarea contractului trebuia realizată plecând de la reechilibrarea prestaţiilor, stabilind un curs valutar prin intermediul căruia ambele părţi urmau să suporte riscul.

Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autorul recursului a combătut considerentele prin care curtea de apel a reţinut că a solicitat acordarea creditului în franci elveţieni, asumându-şi riscul valutar, dar şi că banca nu putea să anticipeze modificările cursului de schimb.

În continuare, a evidenţiat că sunt îndeplinite condiţiile impreviziunii.

A relevat că majorarea cursului francului elveţian faţă de moneda naţională a atins 102,5% la introducerea cererii faţă de momentul acordării creditului şi 160% în prezent, fiind, deci, cu mult superioară valorii de 52,6% prevăzută de Legea nr. 77/2016, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 52/2020, deşi cauzei nu îi sunt aplicabile aceste dispoziţii. În aceste condiţii, în corelaţie cu decizia nr. 731/2019 a Curţii Constituţionale, recurentul a arătat că majorarea cursului valutar s-a produs în mod continuu şi constant, reflectând o dezechilibrare majoră a prestaţiilor părţilor, care a antrenat în sarcina sa o obligaţie excesiv de oneroasă. Totodată, a evidenţiat că nu putea să prevadă nici schimbarea împrejurărilor în sine şi nici amploarea ei, că nu şi-a asumat acest risc şi, mai mult, că a încercat, într-un termen rezonabil şi cu bună-credinţă, să negocieze adaptarea rezonabilă şi echitabilă a contractului.

A apreciat că, încălcând dispoziţiile de drept material şi decizia de casare, hotărârea recurată a ignorat lipsa caracterului negociat al contractului şi a dat eficienţă principiului nominalismului monetar, calificat drept normă de drept supletivă.

Prin întâmpinările înregistrate la 26.04.2024 şi 07.05.2024, B. S.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

În cauză, s-a derulat procedura de filtrare a recursului, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., fiind întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a căii de atac, în conformitate cu art. 493 alin. (2) C. proc. civ. acesta a fost, potrivit încheierii din 16.10.2024, comunicat părţilor, cu menţiunea că au dreptul de a depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare, drept de care părţile nu s-au prevalat.

Prin încheierea din 15.01.2025, calea de atac a fost admisă în principiu şi s-a dispus ca părţile să fie citate pentru dezbateri.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, Înalta Curte reţine următoarele:

Raportat la capetele de cerere relevante pentru dezlegarea recursului, se cuvine subliniat că, prin acţiune, reclamanţii au solicitat constatarea nulităţii absolute a clauzei prevăzute la art. 6.3 din contractul de credit, apreciată ca abuzivă, şi ca banca pârâtă să fie obligată să emită un nou grafic de rambursare, întocmit în RON, cu conversia sumei împrumutate la cursul franc elveţian/leu din data încheierii convenţiei.

În subsidiar, pentru ipoteza respingerii acestui capăt principal de cerere, au solicitat adaptarea contractului de credit ca urmare a intervenirii impreviziunii.

În primul ciclu procesual, tribunalul a respins cererea de constatare a caracterului abuziv al clauzei contractuale referitoare la rambursarea ratelor lunare în valuta creditului, reţinând că ea transpune dispoziţiile art. 1.578 C. civ. şi, prin urmare, este exclusă de la analiza caracterului abuziv, în temeiul art. 1 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE.

În schimb, având în vedere majorarea cursului franc elveţian/leu cu peste 100% faţă de momentul contractării creditului, tribunalul a constatat intervenţia impreviziunii contractuale şi a dispus adaptarea contractului, stabilind un curs de schimb de 3,20 RON/1 franc elveţian, aplicabil începând cu 20.12.2018 şi valabil pentru întreaga durată de executare ulterioară a convenţiei.

Reformând această dispoziţie, curtea de apel a apreciat că variaţia cursului valutar nu constituie un eveniment imprevizibil la data încheierii contractului şi, în consecinţă, nu poate fundamenta aplicarea teoriei impreviziunii, motiv pentru care a respins cererea de adaptare a contractului.

Admiţând recursul declarat de reclamant împotriva acestei decizii, Înalta Curte a înlăturat concluzia instanţei de apel potrivit căreia variaţia cursului valutar nu ar putea constitui, în nicio situaţie, un eveniment imprevizibil la data încheierii contractului, apt să atragă aplicarea teoriei impreviziunii contractuale.

În consecinţă, a casat în parte decizia atacată şi a trimis cauza instanţei de apel, spre o nouă judecată a apelului declarat de B. S.A. împotriva sentinţei primei instanţe, menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.

În rejudecare, curtea de apel nu doar că a respins apelul reclamantului - dispoziţie inutilă, dar şi nelegală, deoarece întinderea parţială a casării ar fi trebuit să o conducă la concluzia că dezlegarea dată respectivei căi ordinare de atac a dobândit puterea lucrului judecat -, ci a examinat clauza de risc valutar inserată la art. 6 din contractul de credit şi a constatat incidenţa principiului nominalismului monetar, reţinând că art. 1.578 C. civ. se opune aplicării teoriei impreviziunii şi fixării cursului de schimb la nivelul existent la data încheierii contractului.

Pe baza acestor considerente şi valorificând jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauzele C-186/16 şi C-81/19, instanţa de apel a admis apelul declarat de bancă şi a respins, ca nefondate, cererile de îngheţare a cursului valutar la momentul încheierii contractului, precum şi pe cea de restituire a diferenţelor de sume rezultate din recalcularea obligaţiilor.

Păşind la examinarea motivelor de recurs, Înalta Curte constată că este fondată critica întemeiată pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care recurentul a arătat că modul în care curtea de apel a condus rejudecarea cauzei contravine îndrumărilor instanţei de casare.

Astfel cum rezultă deja din considerentele precedente, reclamanţii au formulat două seturi distincte de pretenţii. Primul privea constatarea caracterului abuziv al clauzei 6.3 din convenţia de credit, stabilirea cursului franc elveţian/leu la nivelul din 14.09.2007 şi obligarea băncii pârâte la emiterea unui nou grafic de rambursare în RON. Cel de-al doilea, cu caracter subsidiar, avea ca obiect adaptarea raportului obligaţional ca urmare a intervenirii impreviziunii.

Decizia de casare din ciclul procesual anterior a statuat însă că rejudecarea se va limita la cel de-al doilea set de pretenţii, fiind circumscrisă apelului declarat de pârâtă împotriva dispoziţiei primei instanţe de admitere a cererii subsidiare.

În aceste condiţii, prin prisma apelului pârâtei, instanţa era chemată să se pronunţe asupra premisei reţinute de tribunal, şi anume că modificarea cursului de schimb intervenită pe parcursul executării convenţiei este un eveniment excepţional şi exterior, ale cărui efecte nu puteau fi anticipate în mod rezonabil la data încheierii ei şi care a făcut executarea obligaţiilor excesiv de oneroasă pentru împrumutat.

Numai ulterior validării premisei, dacă ar fi constatat că situaţia depăşeşte ceea ce părţile puteau prevedea la momentul contractării, curtea era datoare să evalueze modalitatea în care tribunalul a reamenajat prestaţiile, în condiţiile concrete ale cauzei, reţinând că - deşi oferă temei legal pentru adaptarea convenţiei - impreviziunea nu are ca finalitate revenirea la prestaţiile iniţiale.

Nu mai puţin, dând eficienţă Deciziei Curţii Constituţionale nr. 623/2016, se impunea ca instanţa să constate dacă părţile nu au înţeles ele însele să renegocieze contractul, pentru a-l ajusta potrivit noilor realităţi.

În schimb, curtea de apel a omis analiza capătului subsidiar, care trebuia examinat sub imperiul C. civ. de la 1864, conturat de art. 970, şi s-a rezumat la primul grup de cereri, centrat pe stabilirea unui curs de schimb fix, deşi respingerea acestora intrase deja în puterea lucrului judecat în primul ciclu procesual, cum se arată încă din considerentele introductive ale deciziei de casare din ciclul procesual anterior.

Prin urmare, trebuie conchis că, procedând astfel, instanţa de prim control judiciar a încălcat caracterul obligatoriu al deciziei de casare, deci art. 501 C. proc. civ., împrejurare care atrage sancţiunea casării hotărârii, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Nu vor fi însă examinate criticile circumscrise ipotezei reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care autorul căii de atac arată că sunt îndeplinite condiţiile impreviziunii, în raport cu evoluţia cursului franc elveţian/leu, deoarece ele sunt integral ataşate stării de fapt şi incompatibile cu controlul judiciar declanşat de recurs, cale de atac nedevolutivă, în care instanţa nu poate cerceta prin probe şi nici stabili, evalua sau reevalua juridic faptele, dar care vor fi avute în vedere în rejudecare.

De aceea, în temeiul art. 496 alin. (2) şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia atacată şi va trimite cauza instanţei de apel, spre o nouă judecată, nedând eficienţă cererii autorului căii de atac, de reţinere a cauzei, dat fiind că procesului îi este aplicabil art. 497 C. proc. civ. în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 310/2018, care nu prevedea această posibilitate în cazul casării pronunţate de instanţa supremă.

În rejudecare, curtea de apel nu va reanaliza apelul recurentului, după cum s-a arătat mai sus, ci exclusiv calea de atac declarată de pârâta B. S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 10/16.01.2024, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza instanţei de apel spre o nouă judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 martie 2025.