Nullity of bank credit contracts: evidentiary force of criminal conviction for illicit cause and fraudulent management in civil proceedings

Şedinţa publică din data de 19 martie 2025

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (…)", reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 22.12.2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele B. S.A., B. S.A. - Sucursala Braşov şi S.C. C. S.R.L. solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate nulitatea absolută a contractului de linie de credit nr. x/23.12.2009, a actelor adiţionale nr. 1-12 la acesta, a contractului de credit de investiţii nr. 1222/23.12.2009 şi a actului adiţional nr. x/29.04.2011 la acesta din urmă, şi a contractului de fidejusiune nr. x/29.04.2011, precum şi să oblige pârâtele la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 04.12.2017, Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ Fiscal a dispus, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecăţii cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului penal nr. x/2017 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov.

După reluarea judecăţii, prin sentinţa civilă nr. 506/C/20.12.2022, tribunalul a respins acţiunea.

Împotriva acestei sentinţe, A. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1745/Ap/16.11.2023, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

Decizia curţii de apel a fost recurată de A., care a solicitat casarea ei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

În motivare, a susţinut că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1.237 C. civ., care reglementează frauda la lege şi a art. 28 C. proc. pen.., care instituie prevalenţa hotărârii penale asupra litigiului civil; a invocat, astfel, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A relevat că instanţele devolutive au aplicat greşit normele privind cauza contractului prin prisma fraudei la lege, întrucât nu au examinat mecanismul de încheiere din perspectiva elementelor material şi intelectual, reţinând în mod greşit că, în lipsa unei precizări exprese a instanţei penale asupra contractelor analizate în prezenta cauză, nu poate fi constatată fraudarea legii şi, implicit, nulitatea lor.

Autorul căii de atac a susţinut că, deşi hotărârea penală relevă fără echivoc modul de fraudare a legii utilizat de către D., persoană care a devenit ulterior asociat şi administrator al intimatei S.C. C. S.R.L., statuările acestei hotărâri nu au fost aplicate în cauza de faţă. A apreciat că a fost astfel, încălcat art. 28 alin. (1) C. proc. pen.., care reglementează autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive penale în fata instanţei civile, cu privire la existenţa faptei a persoanei care a săvârşit-o.

Recurentul a observat că este indiferentă lipsa menţiunilor privind situaţia sa din hotărârea penală, întrucât din cuprinsul ei rezultă elemente relevante pentru soluţionarea prezentului litigiu, fiind identificat mecanismul pe care D. l-a folosit în toate contractele încheiate cu B. S.A. - Sucursala Braşov, pentru a beneficia de anumite sume de bani prin intermediul creditelor acordate unor persoane fizice sau juridice care au figurat doar formal în raporturile juridice. A mai susţinut că instanţa penală a stabilit că împrumuturile au fost încheiate cu fraudarea legii, fiind incidente dispoziţiile art. 1.237 C. civ., iar păgubiţii pot cere instanţei civile să constate nulitatea absolută a contractelor de credit.

La 09.04.2024, intimata B. S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În cauză, s-a derulat procedura de filtrare a recursului, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., fiind întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a căii de atac, în conformitate cu art. 493 alin. (2) C. proc. civ. acesta a fost, potrivit încheierii din 16.10.2024, comunicat părţilor, cu menţiunea că au dreptul de a depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare, drept de care părţile nu s-au prevalat.

Prin încheierea de la 15.01.2025, recursul a fost admis în principiu şi s-a dispus ca părţile să fie citate pentru dezbateri.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate şi cu textele legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Astfel cum rezultă din hotărârile instanţelor devolutive şi urmând a fi sintetizată numai în măsura necesară statuării asupra recursului, situaţia de fapt derivă din acordarea de către pârâta B. S.A. pârâtei S.C. E. S.R.L. (devenită S.C. C. S.R.L.), al cărei administrator şi asociat unic era reclamantul, actualul recurent, a două credite, prin contractele de credit nr. x şi nr. 1222 din 23.12.2009, în valoare de 600.000 RON, pentru garantarea restituirii cărora s-a încheiat contractul de fidejusiune nr. x/29.04.2011.

Confruntat cu executarea sa silită, ca urmare a neexecutării obligaţiei de restituire de către S.C. C. S.R.L., reclamantul a iniţiat prezentul demers judiciar la 22.12.2016, cu scopul constatării nulităţii absolute a contractelor de credit, precum şi a contractului de fidejusiune.

Fundamentul acţiunii a constituit-o cauza ilicită a actelor juridice, despre care reclamantul a afirmat că au reprezentat mijlocul prin care două persoane din conducerea Sucursalei Braşov a B. S.A. - F. şi G. - au asigurat fonduri băneşti numitului D., prin aprobarea unor împrumuturi către persoane juridice înfiinţate la iniţiativa acestuia din urmă şi pe care tot el le controla.

Deşi a arătat că circumstanţele factuale invocate sunt reţinute în rechizitoriul întocmit în dosarul penal nr. x/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov (în continuare, D.N.A. Braşov), cu care Tribunalul Braşov, secţia Penală a fost sesizat în dosarul nr. x/2015, autorul acţiunii a subliniat că cele două contracte de credit, obiect al prezentei acţiuni, nu au fost analizate în cauza penală.

Printr-un prim set de motive, reclamantul a arătat că modul în care a operat D. s-a manifestat şi cu ocazia încheierii contractelor în litigiu, ceea ce atrage aplicarea art. 966 şi 968 din C. civ. de la 1864 (în continuare, C. civ.), fiind prezente ipotezele cauzei ilicite şi fraudei la lege.

Din prima perspectivă, a arătat că pârâta, având calitatea de împrumutat, a fost înfiinţată cu 6 zile înainte de încheierea contractelor de credit, iar valoarea împrumutului a fost configurată astfel încât aprobarea să revină în competenţa Sucursalei Braşov, condusă de F. şi G..

Prin prisma fraudei la lege, a susţinut că, înfiinţând societăţi deţinute de interpuşi, D. a urmărit obţinerea de credite de la Sucursala Braşov, pe care nu le-ar fi putut contracta în nume propriu sau prin societăţi deţinute direct, întrucât depăşea plafonul maxim de creditare de 600.000 RON, stabilit prin hotărârea consiliului de administraţie al B. S.A. din 29.05.2007.

În al doilea rând, arătând că a deţinut funcţia de asociat unic şi administrator în mod fictiv şi formal, autorul demersului judiciar a invocat art. 948 C. civ., sub aspectul lipsei consimţământului societăţii debitoare, prevalându-se şi de declaraţia autentificată sub nr. x/25.06.2014, prin care D. şi-a asumat răspunderea pentru activitatea societăţii, începând cu înfiinţarea ei.

Calificându-l drept act subsecvent şi accesoriu, reclamantul a solicitat şi constatarea nulităţii absolute a contractului de fidejusiune, potrivit principiilor accesorium sequitur principalem şi quod nullum est, nullum producit effectum.

La aceeaşi dată cu sesizarea instanţelor judecătoreşti, reclamantul a formulat şi plângere penală împotriva numiţilor F., G. şi D., fiind format dosarul penal nr. x/2017 al D.N.A. Braşov, în care s-a dispus începerea urmăririi penale la 09.11.2017.

La termenul din 04.12.2017, tribunalul a suspendat soluţionarea cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului penal nr. x/2017

Potrivit comunicărilor transmise de D.N.A. Braşov instanţei de fond, dosarul penal a fost reunit la cauza nr. 114/P/2014, care a fost soluţionat prin ordonanţa procurorului din 15.07.2019, prin clasare, pentru mai multe cauze: fapta nu este prevăzută de legea penală, lipseşte vinovăţia prevăzută de lege, a intervenit prescripţia răspunderii penale, respectiv fapta nu există. Totodată, s-a arătat că a fost extinsă urmărirea penală cu privire la săvârşirea infracţiunii de gestiune frauduloasă, a fost schimbată încadrarea juridică în infracţiunea continuată de gestiune frauduloasă prevăzută de art. 242 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 5 C. pen. şi a fost disjunsă şi declinată competenţa de soluţionare a cauzei pentru această infracţiune în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.

La 21.07.2022, reclamantul a cerut redeschiderea judecăţii, învederând că dosarul penal nr. x/2015 a fost soluţionat definitiv prin decizia penală nr. 63/Ap/21.01.2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Penală.

La 26.09.2022, tribunalul a repus cauza pe rol, iar prin sentinţa civilă nr. 506/C/20.12.2022 a respins acţiunea, reţinând că niciunul dintre motivele de nulitate absolută invocate nu este incident în cauză.

Apelând hotărârea primei instanţe, reclamantul a criticat ignorarea de către tribunal a statuărilor instanţei penale, sens în care a invocat art. 28 C. proc. pen.

Confirmând sentinţa, curtea de apel a arătat că dosarul nr. x/2017 al D.N.A. Braşov, soluţionat prin decizia penală nr. 63/Ap/21.01.2022 a Curţii de Apel Braşov, nu face nicio menţiune cu privire la reclamant.

Notând, totodată, că instanţa penală nu a analizat raporturile juridice dintre intimate, a apreciat că art. 28 C. proc. pen.. nu este incident şi, examinând pe fond motivele de nulitate legate de cauza ilicită şi lipsa consimţământului, a conchis că ele nu au fost dovedite de apelantul-reclamant.

Păşind la examinarea căii extraordinare de atac, Înalta Curte observă că recursul pune, în primul rând, în discuţie aplicarea art. 28 alin. (1) C. proc. pen.

Critica este fondată, în limitele şi pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Fundamentată pe împrejurarea că decizia penală nr. 63/Ap/21.01.2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Penală în dosarul nr. x/2015 (în continuare, "decizia penală nr. 63/21.01.2022") nu a analizat cele două credite acordate intimatei S.C. C. S.R.L., opţiunea curţii de apel de a analiza cauzele de nulitate alegate de reclamant integral detaşat de statuările instanţei penale vădeşte o aplicare greşită a art. 28 C. proc. pen.

Opus acestei dezlegări, Înalta Curte notează că ipoteza reglementată de art. 28 alin. (1) teza întâi C. proc. pen.. nu este unica în care instanţa civilă poate valorifica hotărârile instanţei penale.

Este important de amintit că instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă, potrivit art. 25 alin. (5) C. proc. pen.., în caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f) - cu excepţia prescripţiei -, i) şi j) din acelaşi cod.

Corelativ, în acest caz, art. 27 alin. (2) C. proc. pen.. permite persoanei vătămate care s-a constituit parte civilă să introducă acţiune la instanţa civilă, caz în care ea se poate folosi de probele administrate în cursul procesului penal.

În aceeaşi ordine de idei, art. 28 alin. (1) teza a doua C. proc. pen.. permite valorificarea statuărilor instanţei penale, chiar în ipoteza în care s-a pronunţat o soluţie de achitare sau de încetare a procesului penal.

Aceste consideraţii sunt suficiente pentru a evidenţia caracterul superficial al analizei efectuate de instanţa de prim control judiciar asupra legăturii dintre cauza penală şi cea de faţă, ceea ce a condus la o cercetare insuficientă a apelului şi, implicit, la încălcarea art. 479 C. proc. civ.

Curtea de apel era chemată să verifice modul în care a fost soluţionată cauza penală ce a determinat temporizarea judecăţii dosarului de faţă, iar, în ipoteza în care determina că respectiva soluţie nu are autoritate de lucru judecat, să examineze în ce măsură decizia penală nr. 63/21.01.2022 putea fi integrată probatoriu în prezentul dosar.

Dintr-o primă perspectivă, dat fiind că aceasta putea fie să dobândească autoritate de lucru judecat, în temeiul art. 28 alin. (1) C. proc. pen.., fie să permită transferarea în cauza civilă a probelor administrate în cursul soluţionării sale, se impunea clarificarea neechivocă a modului în care a fost soluţionat dosarul nr. x/2017 al D.N.A. Braşov, atât sub aspectul cauzei la care a fost reunit, nr. 114/P/2014, cât şi al componentei disjunse către Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov.

Urmează ca sarcina clarificării acestei chestiuni esenţiale să revină instanţei de rejudecare, întrucât înscrisurile aflate la dosar nu permit instanţei de recurs să valideze statuarea curţii de apel, potrivit căreia dosarul penal nr. x/2014 a fost soluţionat prin decizia penală nr. 63/21.01.2022, afirmaţie însuşită şi de intimată, în şedinţa publică de astăzi.

O atare concluzie apare nesusţinută de dispozitivul deciziei penale, din care ar rezulta că cele două cauze reunite în apel privesc dosarele penale nr. x/2010 şi y/2014 şi, totodată, contradictorie cu adresa D.N.A. Braşov, din care rezultă că dosarul nr. x/2014 a fost soluţionat prin ordonanţa din 15.07.2019.

Dintr-o a doua perspectivă, chiar în ipoteza în care, în urma unei temeinice examinări a parcursului dosarului nr. x/2017, s-ar fi reţinut neincidenţa prevederilor art. 28 alin. (1) teza întâi C. proc. pen.., instanţa de apel avea obligaţia, potrivit art. 435 alin. (2) C. proc. civ., de a da eficienţă deciziei penale nr. 63/21.01.2022, aşa cum a solicitat apelantul-reclamant, actual recurent.

Reglementând principiul opozabilităţii hotărârii judecătoreşti, această prevedere conturează aptitudinea actului jurisdicţional de a fi recunoscut şi respectat de orice persoană, care, deşi nu a fost implicată în procedura judiciară, nu poate ignora situaţia juridică cristalizată în urma pronunţării hotărârii judecătoreşti, dacă nu demonstrează în justiţie o situaţie contrară.

În aceste coordonate, hotărârea pronunţată în dosarul penal anterior, prin care s-a statuat asupra cauzei ilicite a unor operaţiuni bancare derulate între banca pârâtă şi D. nu poate fi în niciun caz ignorată, căci operează cu valoarea unui fapt juridic, susceptibil de proba contrară, în condiţiile legii.

Prin urmare, Înalta Curte constată nelegalitatea dezlegării prin care instanţa de apel, apreciind că situaţia juridică a recurentului nu este lămurită în decizia penală nr. 63/21.01.2022, a refuzat să îi recunoască acesteia calitatea de mijloc de probă.

O asemenea omisiune a afectat legalitatea judecăţii în apel, cu atât mai mult cu cât în subsecvenţa ei au fost înlăturate şi alte susţineri formulate de autorul demersului judiciar, vizând dovedirea similarităţii operaţiunilor care au condus la încheierea contractelor a căror nulitate se solicită cu cele analizate de instanţa penală.

Or, aceste argumente esenţiale - astfel cum au fost probate de reclamant şi necontestate de pârâte - au fost înlăturate fără ca instanţa de apel să indice însă motivele pentru care le-a considerat inapte să susţină teza cauzei ilicite a actelor juridice.

Relevante sunt elementele invocate de reclamant în fundamentarea cauzei ilicite, susţinute prin rechizitoriul întocmit în dosarul de urmărire penală nr. 34/P/2010: înfiinţarea societăţii pârâte cu mai puţin de o săptămână înainte de perfectarea contractelor de credit şi valoarea acestora, care - deşi împărţită în două convenţii distincte - se situează exact la limita plafonului de 600.000 RON, pentru care aprobarea creditării revenea Sucursalei Braşov a B. S.A.

În al doilea rând, susţinerea reclamantului potrivit căreia beneficiarul final al societăţii C. S.R.L. a fost D., actualul administrator al pârâtei, a fost dovedită prin declaraţia autentică a acestuia din urmă. În acest context, împrejurarea că declaraţia a fost dată ulterior încheierii operaţiunilor de creditare - invocată de curtea de apel - este lipsită de relevanţă în raport cu teza probatorie evidenţiată de autorul demersului judiciar.

În fine, tipologia faptelor ilicite recunoscute de D. în declaraţia de inculpat din 16.05.2016 este în deplină concordanţă cu operaţiunile care au determinat încheierea contractelor de creditare.

Aceste argumente, susţinute prin probe, contrazic aserţiunea curţii de apel potrivit căreia autorul demersului judiciar nu şi-ar fi dovedit afirmaţia că scopul încheierii contractelor de creditare a fost cel de a permite numitului D. să beneficieze, printr-o înţelegere frauduloasă cu conducerea sucursalei, de sumele primite de societatea C. S.R.L. de la B. S.A.

Considerentele expuse mai sus impun casarea deciziei atacate, fiind fondată critica recurentului privind încălcarea de către curtea de apel a art. 28 alin. (1) C. proc. pen.., a cărei consecinţă o reprezintă incorecta stabilire a stării de fapt.

În rejudecare, instanţa va clarifica, în mod exhaustiv, situaţia cauzelor penale, verificând modul în care acestea au fost soluţionate în mod definitiv - inclusiv în căile extraordinare de atac - şi va integra în probatoriu hotărârile astfel pronunţate, cu respectarea dezlegărilor expuse în prezenta decizie.

Consecutiv, va statua asupra motivelor de nulitate absolută invocate de reclamant cu privire la cauza actelor juridice - condiţie de fond, esenţială, generală şi de validitate a actului juridic - care, împreună cu consimţământul, alcătuieşte voinţa juridică, incluzând scopul urmărit prin încheierea actului.

Va examina dacă, în contextul contractelor de credit, modul în care s-a format voinţa creditorului şi debitorului - ai căror reprezentanţi, de jure, în cazul băncii şi de facto, în cazul împrumutatului, erau în conivenţă, aspect rezultat din decizia penală nr. 63/21.01.2022 - validează viciile cauzei şi consimţământului contractelor obiect al acţiunii introductive. În fine, în privinţa contractului de fidejusiune, va avea în vedere şi caracterul accesoriu al acestuia şi motivele de nulitate distincte, derivate din această calificare, invocate de reclamant.

Examinarea criticilor aduse de recurent împotriva modului în care curtea de apel s-a pronunţat asupra condiţiilor de validitate a actelor juridice, circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu este posibilă la acest moment, întrucât controlul de legalitate impune cu necesitate ca starea de fapt să fie fixată în mod legal, situaţie pe care hotărârea de faţă nu o reflectă, în condiţiile în care cercetarea probelor a fost viciată, iar stabilirea faptelor a nesocotit prevederile art. 477-479 C. proc. civ.

De aceea, pentru toate considerentele prezentate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 şi art. 497 C. proc. civ. va admite recursul, va casa decizia instanţei de apel şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru o nouă judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1745/Ap/16.11.2023, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza instanţei de apel spre o nouă judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 martie 2025.