Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 529/2025 AI generated

Revision for conflicting final decisions inadmissible where res judicata exception was previously analyzed and rejected in the second proceeding

Case Number Decizia nr. 529/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the revision request filed by the respondent B. S.A., upholding the appellate decision that ordered the respondent to pay the claimant A. S.A. approximately RON 171,399.52 and imposing court costs of RON 1,538.42 on the respondent. The dispute arose from a contractual execution issue concerning the determination of the price for sugar delivered under an obligation to do, where the respondent argued that the 2024 appellate decision violated the positive res judicata effect of a prior 2022 Supreme Court ruling which had definitively set the price calculation methodology. The court held that the revision ground under Article 509(1)(8) of the Civil Procedure Code was inadmissible because the respondent had already invoked the exception of res judicata in the second proceeding, and the appellate court had explicitly analyzed and rejected that defense; consequently, the revision procedure cannot serve as a disguised appeal to re-examine the merits or the consistency of judicial decisions, limiting the court’s review to verifying admission conditions rather than the underlying legal conflict.

Legislator headnote

AI generated

art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 513 alin. (4) C. proc. civ, art. 430 alin. (1) C. proc. civ, art. 22 alin. (6) C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 430 C. proc. civ; Revision for conflicting final decisions inadmissible where res judicata exception was previously analyzed and rejected in the second proceeding: În drept, revizuenta a invocat motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând anularea celei din urmă hotărâri, respectiv a deciziei nr. 72/2024 R, pronunţate în data de 3 octombrie 2024, în conformitate cu dispoziţiile art. 513 alin. (4) C. proc. civ. cu acordarea cheltuielilor de judecată.

Keywords

AI generated
civil revision proceedings res judicata judicial review obligation to pay legal methodology grounds for cassation

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 18 martie 2025

Deliberând asupra cererii de revizuire, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia nr. 72/2024 R din 3 octombrie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A., în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A., împotriva deciziei nr. 737/LP din 18 decembrie 2023, pronunţate de Tribunalul Bihor, pe care a casat-o în tot şi, rejudecând apelul declarat de către apelanta B. împotriva sentinţei nr. 1423/22.03.2023 a Judecătoriei Oradea, a respins apelul declarat de către apelanta B. împotriva sentinţei nr. 1423/22.03.2023 a Judecătoriei Oradea, în contradictoriu cu intimata A. S.A., pe care a menţinut-o în tot; a obligat intimata să plătească recurentei cheltuieli de judecată în recurs în cuantum de 1452 RON.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire intimata-pârâtă B. S.A., la data de 08 noiembrie 2024 (data poştei, dosarul Curţii de Apel Oradea), ca fiind potrivnică şi încălcând autoritatea de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti definitive - decizia I.C.C.J. nr. 608/2022, pronunţată în data de 15 martie 2022 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

În drept, revizuenta a invocat motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând anularea celei din urmă hotărâri, respectiv a deciziei nr. 72/2024 R, pronunţate în data de 3 octombrie 2024, în conformitate cu dispoziţiile art. 513 alin. (4) C. proc. civ. cu acordarea cheltuielilor de judecată.

În susţinerea cererii, revizuenta a redat, pe scurt, soluţiile pronunţate în dosarul nr. x/2017, respectiv Decizia nr. 189/C/2020 A din 30.07.2020 a Curţii de Apel Oradea şi Decizia Î.C.C.J nr. 608/15.03.2022, arătând că prin acestea s-a stabilit preţul zahărului de livrat în cadrul executării obligaţiei de a face, prin raportare la actul adiţional nr. x/30.09.2015 la Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/29.01.2010, respectiv 430 Eur/tonă + TVA, la cursul de schimb Ron/Eur al B.N.R. de la data emiterii facturilor, iar aceeaşi valoare, însă la cursul BNR de la data introducerii acţiunii, a constituit baza de calcul al daunelor-interese moratorii.

Faţă de considerentele care au fundamentat instanţei supreme în dosarul menţionat, revizuenta opinează că modalitatea de determinare a preţului zahărului pentru executarea în natura a obligaţiei de a face, precum şi modalitatea de determinare a bazei de calcul al daunelor-interese moratorii au dobândit autoritate de lucru judecat, potrivit art. 430 alin. (1) C. proc. civ.

În ce priveşte decizia nr. 72/2024 R, pronunţată în data de 3 octombrie 2024 de către Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2022, prin care a fost obligată să achite intimatei A. S.A. suma de 171.399,52 RON, ca sumă achitată în plus de către aceasta din urmă cu titlu de preţ al cantităţii de 1.157.25 tone zahăr, menţinută prin decizia I.C.C.J. nr. 608/2022, revizuenta arată că încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, sub aspectul modalităţii de stabilire a preţului cantităţii de zahăr ce face obiectul obligaţiei de a face.

Astfel, în timp ce în prima hotărâre se dispune cu titlu definitiv că preţul celor 1.157,25 tone zahăr de livrat către A. S.A. se stabileşte conform actului adiţional nr. x/30.09.2015 la contractul de vânzare-cumpărare nr. x/29.01.2010, fiind de 430 Eur/tonă + TVA, în echivalent Ron la cursul de schimb Eur/Ron al B.N.R. din data emiterii facturilor, adică 2.641.394,52 RON, în a doua hotărâre, ce face obiectul prezentei revizuiri, se dispune restituirea de către revizuentă societăţii intimate A. S.A. a sumei de 171.399,52 RON, statuându-se că preţul zahărului, obiect al obligaţiei de a face, trebuie să fie identic cu suma reprezentând baza de calcul a daunelor-interese moratorii din titlul executoriu sus-menţionat, adică, 2.469.995 RON.

Cu privire la considerentele instanţei care a pronunţat cea de-a doua hotărâre, prin care s-a reţinut că interpretarea propusă de revizuentă cu privire la titlul executoriu - Decizia nr. 189/C/2020 A pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2017 vine în contradicţie cu aspectele litigioase soluţionate prin Decizia nr. 935/A/L/LP/2021, pronunţată de Tribunalul Bihor, în dosarul nr. x/2020, revizuenta arată că nu pot fi primite.

Astfel raportat la obiectul dosarului nr. x/2020, respectiv contestaţie la executare şi nu contestaţie la titlu, precum şi la prevederile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., revizuenta arată că orice elemente din cuprinsul hotărârii referitoare la legalitatea/necesitatea corelării preţului din cadrul obligaţiei de a face cu baza de calcul a daunelor-interese moratorii din titlul executoriu nu reprezintă aspecte litigioase tranşate, pentru că exced cadrului procesual din dosarul respectiv.

Pe de altă parte, în ce priveşte argumentul instanţei care a pronunţat a doua hotărâre definitivă, în sensul că partea ar fi putut promova cerere de revizuire împotriva Deciziei nr. 935/A/L/LP/2021, pronunţate de Tribunalul Bihor, în dosarul nr. x/2020, revizuenta a făcut referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 324 din 30 mai 2023, în cuprinsul căreia s-a reţinut că nu poate constitui motiv de revizuire împrejurarea că anumite considerente decizorii contravin considerentelor decizorii cuprinse într-o hotărâre anterioară (paragrafele 28 şi 29 din decizie).

Cererea de revizuire a fost depusă la Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, fiind înregistrată sub nr. x/2024, care, prin decizia nr. 6/2025 din 21 ianuarie 2025, a trimis-o spre competentă soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe rolul căreia a fost înregistrată la data de 05.02.2025, sub acelaşi număr de dosar.

Apărarea formulată

Intimata A. S.A. a formulat întâmpinare, înregistrată la data de 17.03.2025, prin care a solicitat respingerea revizuirii, în principal, ca inadmisibilă şi, în subsidiar, ca nefondată.

Examinând cererea de revizuire, prin prisma motivului de revizuire invocat şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Revizuenta B. S.A. invocă motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că decizia nr. 72/2024 - R din 3 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022, încalcă efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri anterioare, respectiv a deciziei nr. 608/2022, pronunţate în data de 15 martie 2022 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, prin care s-a statuat definitiv cu privire la modalitatea de determinare a preţului cantităţii de zahăr ce face obiectul obligaţiei de a face ce incumba societăţii B. S.A. şi a bazei de calcul al daunelor-interese moratorii.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Este reglementată, aşadar, ipoteza existenţei unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, cea de-a doua hotărâre încălcând autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

De asemenea, conform art. 513 alin. (4) C. proc. civ., "dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre şi, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat."

Invocarea cazului de revizuire menţionat presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

În acelaşi timp, Înalta Curte reţine că art. 430 C. proc. civ. reglementează autoritatea de lucru judecat, statuând în alin. (1) şi (2) că "Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă."

Prin dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a urmărit înlăturarea încălcării autorităţii de lucru judecat, atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, atât în ceea ce priveşte efectul negativ, cât şi cel pozitiv, astfel cum reiese din interpretarea prevederilor art. 513 alin. (4) teza finală C. proc. civ.

Astfel, în urma intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, aplicabile în cauză faţă de data începerii procesului în care a fost pronunţată hotărârea atacată cu revizuire (04 august 2022), conform art. 27 C. proc. civ., se poate obţine revizuirea unei hotărâri judecătoreşti atât pentru încălcarea efectului negativ, cât şi a celui pozitiv al autorităţii de lucru judecat, susţinerile contrare ale intimatei fiind neîntemeiate.

Revenind la analiza admisibilităţii cererii de revizuire, Înalta Curte reţine că una dintre condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire pentru hotărâri definitive potrivnice este ca excepţia autorităţii de lucru judecat să nu fi fost invocată în al doilea proces ori, în ipoteza în care a fost invocată, instanţa să fi omis a se pronunţa asupra acesteia.

Este adevărat că art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu reglementează expressis verbis o asemenea condiţie de admisibilitate, însă această condiţionare derivă din faptul că, în cadrul acestei căi extraordinare de atac, instanţa de revizuire nu efectuează o analiză de legalitate şi temeinicie a hotărârii atacate cu revizuire, ca un corolar al principiului res judicata caracteristic hotărârilor judecătoreşti definitive.

Din cronologia evenimentelor, se constată că în al doilea proces a fost invocată autoritatea de lucru judecat asupra fondului litigiului dintre părţi a Deciziei Curţii de Apel Oradea nr. 189/C/2020, pronunţate în dosarul nr. x/2017, instanţa de recurs statuând că nu se poate reţine că, prin admiterea acţiunii de restituire a plăţii nedatorate, s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat a deciziei menţionate, pentru argumentele arătate în cuprinsul hotărârii.

Această statuare cuprinsă în hotărârea ce face obiectul revizuirii relevă că instanţa a analizat chestiunea modalităţii de determinare a preţului zahărului pentru executarea în natură a obligaţiei de a face, inclusiv din perspectiva autorităţii de lucru judecat a considerentelor hotărârilor pronunţate în dosarul nr. x/2017 al Curţii de Apel Oradea, ceea ce împiedică invocarea din nou, ca motiv de revizuire, a încălcării efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat ataşate unei hotărâri de care partea s-a prevalat şi a fost avută în vedere de instanţe în al doilea proces.

Această soluţie se impune pentru motivul că în cadrul revizuirii nu se exercită un control judiciar asupra hotărârii date în al doilea proces, ci se verifică numai respectarea autorităţii de lucru judecat a hotărârilor din primul proces.

De altfel, instanţa de retractare nu poate rejudeca cauza în fond, ci doar anula cea din urmă hotărâre şi trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Din această perspectivă, este edificatoare jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reţinut, cu referire la cererea de revizuire, că "unul dintre aspectele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanţele au pronunţat o soluţie definitivă, soluţia lor să nu poată fi repusă în discuţie (Brumărescu, citată mai sus, § 61). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat [...]. O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanţe având un caracter substanţial şi obligatoriu (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, § 23 - 24, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 21 decembrie 2010)".

Pe de altă parte, Înalta |Curte reţine că instanţa de revizuire este limitată la a verifica, în temeiul art. 513 alin. (3), raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire, fără a avea competenţa de a analiza fondului raportului juridic dedus judecăţii, astfel că nu pot forma obiectul examinării susţinerile din cererea de revizuire referitoare la contrarietatea hotărârilor judecătoreşti indicate, cu privire la modalitatea de determinare a preţului zahărului pentru executarea în natură a obligaţiei de a face, în absenţa îndeplinirii cerinţelor de admisibilitate ce decurg din prevederile legale pe care se întemeiază cazul de revizuire invocat.

În concluzie, se observă că, în cadrul analizei realizate în temeiul art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., în raport cu circumstanţele cauzei, nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a revizuirii formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., astfel încât cererea de revizuire urmează a fi respinsă.

Totodată, reţinând culpa procesuală a revizuentei, în baza dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., o va obliga pe aceasta la plata sumei de 1.538,42 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata A. S.A., conform documentelor justificative aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta B. S.A. împotriva deciziei nr. 72/2024 - R din 3 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.

Obligă revizuenta B. S.A. să plătească intimatei A. S.A. suma de 1.538,42 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 martie 2025.