Subject-matter jurisdiction for unjust enrichment claims arising from management contracts: district court competence under Art. 94(1)(k) CPC

Şedinţa publică din data de 18 martie 2025

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

A. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, la data de 17.01.2022 sub nr. x/2022, reclamantul Institutul Bancar Român a solicitat obligarea pârâtei A. la restituirea sumei de 21.990 RON, din care suma de 21.000 RON a fost încasată în mod nelegal cu titlul de compensare a concediului de odihnă neefectuat, iar suma de 990 RON a reprezentat tichete de masă/tichete cadou 8 martie primite nelegal pentru perioada ianuarie- martie 2019.

Prin sentinţa civilă nr. 3827/24.03.2022, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată de pârâtă prin întâmpinare şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, pe rolul căruia dosarul a fost înregistrat la data de 27.05.2022.

Prin sentinţa civilă nr. 5051/18.07.2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetentei sale funcţionale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea unei Secţii Civile a Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 14.09.2022, care, prin încheierea de şedinţă din data de 15.11.2022, a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea dosarului pe cale administrativă către secţia a VI-a Civilă a Tribunalului Bucureşti, pe rolul căruia a fost înregistrat la data de 14.12.2022.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1683/22.06.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte cererea formulată de reclamant şi a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 21.000 RON; a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere având ca obiect plata sumei de 990 RON, reprezentând tichete de masă şi tichete cadou; a compensat în parte cheltuielile de judecată datorate de părţi şi a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 3.312,44 RON cu acest titlu.

3. Hotărârea instanţei de apel

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamantul INSTITUTUL BANCAR ROMÂN şi pârâta A., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 04.04.2024, sub nr. x/2022.

Prin decizia civilă nr. 1020/2024 din 26 iunie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins apelurile ca nefondate.

B. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel a declarat recurs pârâta A., solicitând admiterea recursului şi, în principal, casarea deciziei recurate, reţinerea cauzei spre rejudecare, cu consecinţa constatării nulităţii deciziei civile nr. 1020/2024, ca fiind pronunţată de o instanţa necompetentă material, şi declinării cererii de chemare în judecată spre competentă soluţionare în raport de prevederile art. 94 C. proc. civ., iar în subsidiar, casarea deciziei recurate, cu consecinţa trimiterii spre rejudecare către Curtea de Apel Bucureşti, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta pârâtă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 8 din C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., recurenta a susţinut că, atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel, au pronunţat hotărâri cu încălcarea competenţei de ordine publica, respectiv cu încălcarea competenţei materiale.

Având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, pe de o parte, dar şi argumentele de fapt şi de drept pe care aceasta se întemeiază, recurenta apreciază că prezenta cauză se subscrie în mod clar prevederilor legale instituite de art. 266 Codul Muncii.

În subsidiar, se arată că, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, constând în restituirea unei plăţi presupus nedatorate, efectuate în cadrul unui contract de management încheiat între o persoana fizica si Institutul Bancar Roman, platformă de educaţie financiar-bancară specializată, înfiinţată de BNR şi ARB prin Hotărârea de Guvern nr. 693/1991, competenta materiala ar fi trebuit stabilită în baza prevederilor art. 94 lit. k) C. proc. civ.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut încălcarea prevederilor art. 1270 C. civ., faţă de clauza cuprinsă în contractul de management, la art. 3.1 lit. a) (2), potrivit căreia managerul este îndreptăţit la concediu de odihnă conform prevederilor legale.

C. Apărarea formulată în cauză

La data de 18 decembrie 2024, intimatul-reclamant Institutul Bancar Român a depus la dosar întâmpinare la recursul declarat de pârâtă, solicitând respingerea recursului ca netemeinic şi nelegal.

D. Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma ulterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018

Cu titlu prealabil, se reţine că prezentul proces este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acţiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul instanţelor la data de 17 ianuarie 2022, deci după intrarea în vigoare a acestei legi.

Prin rezoluţia din 11 februarie 2025 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, s-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 18 martie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

E. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., constată că acesta este fondat, pentru considerentele ce succed.

În prezenta cauză, instanţele au fost învestite cu o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 1341 C. civ., privind plata nedatorată, prin care reclamantul Institutul Bancar Român, pretinzând că a achitat în mod greşit pârâtei A., în temeiul contractului de management încheiat între părţi, diverse sume de bani, cu titlul de compensare concediu de odihnă neefectuat şi tichete de masă/tichete cadou de 8 martie, a solicitat obligarea acesteia la restituirea sumelor respective.

Apreciind, pe de-o parte, că sumele ce reprezintă obiectul pretenţiilor îşi au izvorul într-un contract de management, iar pe de altă parte, că solicitarea de restituire s-a întemeiat pe Hotărârea Consiliului de Administraţie al Institutului Bancar Român nr. 15/12.08.2019, prin care s-a decis că pârâta nu putea încasa suma de 21.000 RON fără acordul consiliului şi fără a fi bugetată, instanţa de apel a respins critica apelantei-pârâte ce viza necompetenţa materială a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Civilă de soluţionare a cauzei, considerând că acesta a soluţionat în mod corect litigiul, în primă instanţă, în temeiul art. 63 din Legea nr. 31/1990.

Recurenta-pârâtă critică această soluţie, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. (când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocate în condiţiile legii).

Se susţine de către parte că, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată şi la argumentele de fapt şi de drept pe care aceasta se întemeiază, pentru determinarea competenţei materiale de soluţionare a cauzei în primă instanţă erau incidente dispoziţiile art. 266 Codul Muncii, iar în subsidiar cele prevăzute de art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.

Înalta Curte constată întemeiat motivul de recurs invocat, reţinând în parte argumentele prezentate de recurenta-pârâtă în susţinerea acestuia.

Astfel, raportat la obiectul litigiului, constând în restituirea cu titlul de plată nedatorată a unor sume de bani achitate de reclamant pârâtei în baza contractului de management încheiat între părţi, care reprezintă o varietate a contractului de mandat, Înalta Curte constată că nu suntem în prezenţa unei acţiuni prevăzute de Legea nr. 31/1990 şi nici a unui conflict de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea unui contract individual de muncă, ci a unei acţiuni în pretenţii de drept comun, întemeiate pe instituţia plăţii nedatorate.

Ca atare, pentru determinarea competenţei materiale de soluţionare a pricinii, nu sunt incidente dispoziţiile art. 63 din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora "cererile şi căile de atac prevăzute de prezenta lege, de competenţa instanţelor judecătoreşti, se soluţionează de tribunalul în a cărui circumscripţie îşi are societatea sediul principal", reţinute de instanţa de apel, şi nici cele cuprinse în art. 244 din Codul Muncii, invocate de recurenta-pârâtă, potrivit cărora "jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod".

În realitate, raportat la obiectul, valoarea şi natura pricinii, competenţa materială de soluţionare a cauzei în primă instanţă se determină prin aplicarea dispoziţiilor art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., care stabilesc competenţa judecătoriei de a judeca în primă instanţă "orice alte cereri evaluabile în bani de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti".

Pentru considerentele arătate, reţinând temeinicia motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi, în temeiul art. 497 coroborat cu art. 480 alin. (4) C. proc. civ., va casa decizia civilă recurată, precum şi sentinţa civilă nr. 1683/2023 din 22 iunie 2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi va trimite cauza spre competentă soluţionare, în primă instanţă, Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

Faţă de soluţia ce urmează a se pronunţa asupra recursului, Înalta Curte constată că nu se mai impune analiza motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru acelaşi considerent, nu va mai fi analizată solicitarea recurentei-pârâte de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în recurs, aceasta urmând a fi avută în vedere cu prilejul rejudecării cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă A. împotriva deciziei civile nr. 1020/2024 din 26 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Casează decizia civilă nr. 1020/2024 din 26 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi sentinţa civilă nr. 1683/2023 din 22 iunie 2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi trimite cauza spre competentă soluţionare, în primă instanţă, Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 martie 2025.