Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 519/2025 AI generated

Corporate division transmission of procedural standing vs. joint substantive liability and timeliness of case modification

Case Number Decizia nr. 519/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeals of both the claimant and the defendant, upholding the Court of Appeal’s decision that affirmed the first-instance judgment, which concluded the termination of a service contract, ordered the payment of a significant sum for unexecuted works and interest, and removed the original defendant from the case following its corporate division. The dispute arose from a construction and installation contract where the claimant sought damages for delayed and non-conforming HVAC and sanitary works, challenging the procedural removal of the original contractor after its assets were transferred to a new entity and disputing the timeliness of additional claims regarding warranty documents. The Court ruled that Article 38 of the Code of Civil Procedure, regarding the transmission of procedural standing during corporate reorganization, is a special norm that overrides the substantive joint liability under Article 2411(3) of Law No. 31/1990, mandating the exclusion of the divided entity from the proceedings; it further held that the new successor entity is bound by the procedural state of the case, including the expiration of deadlines for objections to expert reports, and rejected the parties' arguments as impermissible reinterpretations of factual evidence and contract clauses, which fall within the exclusive discretion of the first-instance and appeal courts.

Legislator headnote

AI generated

art. 39 C. proc. civ, art. 204 alin. (2) C. proc. civ, art. 204 C. proc. civ, art. 339 alin. (2) din C. proc. civ, art. 2411 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, art. 38 C. proc. civ; Corporate division transmission of procedural standing vs. joint substantive liability and timeliness of case modification: Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".

Keywords

AI generated
dismissal or termination of contract Civil Procedure Code contractor liability procedural orders service contract standing to appeal

Cited Legislation

AI generated
art. 39 C. proc. civ
S.R.L., cu menţiunea că, potrivit art. 39 C. proc. civ., preia procedura în starea în care se află.
art. 204 alin. (2) C. proc. civ
Prin încheierea din 12.02.2021, în temeiul art. 204 alin. (2) C. proc. civ., Tribunalul a constatat decăderea reclamantei D.
art. 204 C. proc. civ
S.R.L.) din dreptul de a modifica acţiunea, cu referire la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la predarea înscrisurilor, care a fost formulat cu depăşirea termenului prevăzut de art. 204 C. proc. civ.
art. 339 alin. (2) din C. proc. civ
1728 din 9 noiembrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a dispus, în temeiul art. 339 alin. (2) din C. proc. civ., majorarea onorariului expertului E., cu suma de 15.000 RON, câte 7.500 RON în sarcina fiecărei părţi; a respins ca tardiv formulat apelul declarat de apelanta reclamantă D.
art. 2411 alin. (3) din Legea nr. 31/1990
S.R.L., arătând că decizia instanţei de apel cuprinde considerente contradictorii, grefate pe o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 2411 alin. (3) din Legea nr. 31/1990.
art. 38 C. proc. civ
În opinia părţii, art. 38 C. proc. civ.
art. 406 C. proc. civ
Ca atare, modificarea ulterioară reţinută de instanţele de fond, cu referire la conduita procesuală a avocatului prezent la termen, corespunde unei renunţări implicite la judecată, nepermise de art. 406 C. proc. civ.
art. 478 alin. (4) C. proc. civ
În plus, arată recurenta că orice neajuns cu privire la modalitatea formulării cererii de chemare în judecată a fost acoperit prin precizările efectuate în apel, conform art. 478 alin. (4) C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 18 martie 2025

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".

A. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L. solicitând:

1. în principal, constatarea intervenirii rezilierii contractului de prestări servicii nr. x/25.07.2014, în condiţiile art. 13.2 lit. a) şi b) din contract; în subsidiar, rezilierea contractului de prestări servicii nr. x/25.07.2014 încheiat între părţi.

2. obligarea pârâtei la restituirea sumelor de bani plătite în avans acesteia în vederea efectuării lucrărilor şi care nu-şi găsesc contraprestaţie în lucrările efectuate şi în materialele achiziţionate de pârâtă.

3. obligarea pârâtei la plata daunelor interese constând în penalităţi de întârziere în cuantumul maxim stabilit prin dispoziţiile contractuale, de 2% din valoare lucrărilor neexecutate.

4. obligarea pârâtei la plata diferenţelor de preţ ce au fost şi vor fi suportate de reclamantă ca urmare a reparaţiilor necesare a fi aduse lucrărilor efectuate de pârâtă, cât şi a celor necesare continuării şi terminării lucrărilor cu alte societăţi de profil.

5. obligarea pârâtei la daune-interese pentru întârzierea în executarea lucrărilor şi pentru neexecutarea acestora, fapte ce au dus la expirarea autorizaţiei de construire şi la plata de daune-interese către alte societăţi implicate în proiectul de construire.

6. obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia netimbrării şi a lipsei de interes a primului capăt de cerere, excepţia inadmisibilităţii capetelor patru şi cinci din cerere.

Pe fond, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată.

La data de 07.04.2017, reclamanta a depus o cerere precizatoare, prin care a solicitat:

1. În principal, constatarea intervenirii rezilierii contractului de prestări servicii nr. x/25.07.2014, iar în subsidiar, rezilierea contractului de prestări servicii.

2. Restituirea tuturor sumelor plătite pârâtei în vederea efectuării lucrărilor care nu-şi găsesc contraprestaţie în livrările de materiale şi în lucrările prestate, evaluate la suma de 605.308,83 RON, predarea bunurilor achiziţionate care se regăseau pe şantier la data încetării contractului sau a contravalorii acestora, precum şi dobânda legală aplicată asupra sumei de 605.308,83 RON, calculată de la data încetării contractului şi până la data plăţii.

3. Penalităţi de întârziere de 2% pentru întârzierea în efectuarea lucrărilor, evaluate la suma de 10.000 euro.

4. Plata unor daune-interese constând în diferenţele de preţ ce au fost şi vor fi suportate de reclamantă ca urmare a neexecutării corespunzătoare a lucrărilor de livrare materiale şi montaj instalaţii HVAC şi sanitare, a reparaţiilor necesare şi a cheltuielilor în plus faţă de preţul agreat, necesare continuării şi executării lucrărilor cu alte societăţi, respectiv 454.520 RON, reprezentând costuri ce vor fi suportate în plus faţă de cele agreate cu pârâta, 45.416 RON, reprezentând costuri pentru întocmirea eronată a proiectului şi 45.416 RON, reprezentând costuri pentru remedierea lucrărilor.

5. Plata sumei de 227.080 RON, daune interese pentru repararea prejudiciilor indirecte.

6. Cheltuieli de judecată.

La data de 03.11.2017, reclamanta a depus o cerere precizatoare, prin care a reformulat capătul 4 al cererii, în sensul că solicită obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor efectuate de reclamantă pentru refacerea şi repararea lucrărilor pentru aducerea acestora la condiţiile de calitate convenite prin contract şi prevăzute de normativele specifice.

Prin încheierea din 05.06.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a prorogat discutarea obiecţiunilor formulate de reclamantă la raportul de expertiză şi s-a dispus citarea pârâtei nou introduse în cauză, C. S.R.L., cu menţiunea că, potrivit art. 39 C. proc. civ., preia procedura în starea în care se află.

Prin încheierea din 17.07.2020, s-a dispus scoaterea din proces a pârâtei B. S.R.L., s-a constatat decăderea pârâtei C. S.R.L. din dreptul de a formula obiecţiuni la raportul de expertiză întocmit în cauză şi s-au respins obiecţiunile formulate de reclamantă ca neîntemeiate.

Prin cererea modificatoare din 21.10.2020, reclamanta a solicitat:

1. În principal constatarea intervenirii rezilierii contractului de prestări servicii nr. x/2014, în condiţiile art. 13.2 lit. a) şi b) din contract, iar în subsidiar rezilierea contractului de prestări servicii.

2. Obligarea pârâtei la plata sumei de 178.416,35 euro fără TVA, reprezentând valoarea lucrărilor şi achiziţiilor încasate, fără a fi executate de către pârâtă, precum şi a lucrărilor neconforme; obligarea pârâtei să predea reclamantei, în 10 zile de la depunerea cererii modificatoare, toate înscrisurile cu privire la calitatea şi garanţiile oferite de producătorii echipamentelor, urmând ca, în caz de nerespectare a acestei obligaţii, să fie obligată pârâte să restituie reclamantei contravaloarea echipamentelor pentru care nu a predat documentele menţionate.

3. Obligarea pârâtei la plata dobânzii legale remuneratorii calculate de la data încetării contractului şi până la data introducerii acţiunii şi ulterior, până la data plăţii efective a debitului în valoare de 178.416,35 euro, fără TVA.

4. Obligarea pârâtei la plata la plata penalităţilor de întârziere calculate conform art. VI pct. 6.1 din contract, în procent de 0,01 %/zi de întârziere, la valoarea lucrărilor neexecutate, în cuantum de 10.297,92 euro.

5. Obligarea pârâtei la plata sumei de 380.466,41 RON, TVA inclus, reprezentând cheltuieli necesar a fi făcute de reclamantă pentru refacerea şi repararea lucrărilor pentru aducerea acestora la condiţiile de calitate convenite de părţi prin contract şi prevăzute în normativele specifice de la data executării lucrărilor.

6. Obligarea pârâtei la plata daunelor interese în cuantum de 50.000 euro, reprezentând prejudiciu produs în legătură cu întârzierea finalizării întregului proiect.

7. Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 23.10.2020, Tribunalul a luat act că, prin cererea modificatoare depusă la 21.10.2020, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata tuturor înscrisurilor cu privire la calitatea şi garanţiile oferite de producătorii echipamentelor respective, în raport de care a fixat în sarcina părţii obligaţia de a plăti o taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 RON.

Prin încheierea din 04.12.2020, Tribunalul a procedat la verificarea timbrajului aferent cererii de chemare în judecată, în raport de modificările intervenite în privinţa obiectului acesteia.

Prin încheierea din 12.02.2021, în temeiul art. 204 alin. (2) C. proc. civ., Tribunalul a constatat decăderea reclamantei D. (fostă A. S.R.L.) din dreptul de a modifica acţiunea, cu referire la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la predarea înscrisurilor, care a fost formulat cu depăşirea termenului prevăzut de art. 204 C. proc. civ.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 897/02.04.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţia lipsei de interes a capătului de cerere referitor la rezilierea contractului încheiat între părţi; a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta D. (fostă A. S.R.L.) în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., a constatat reziliat contractul de prestări servicii nr. x/25.07.2014 începând cu data de 06.07.2016; a respins ca rămas fără obiect, capătul de cerere subsidiar; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 178.476,35 euro, reprezentând valoarea lucrărilor plătite şi neexecutate, a dobânzii legale aferente, calculate de la data de 06.07.2016 şi până la data plăţii efective, a penalităţilor de întârziere în cuantum de 10.297,92 euro, precum şi a cheltuielilor de judecată în cuantum de 89.487,01 RON.

3. Hotărârea instanţei de apel

Împotriva încheierilor de şedinţă din 17.07.2020, 23.10.2020, 04.12.2020, şi 12.02.2021, precum şi a sentinţei civile nr. 897/02.04.2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a formulat apel reclamanta D. (fostă A. S.R.L.); împotriva încheierilor din 05.06.2020 şi 17.07.2020, precum şi a sentinţei civile nr. 897/02.04.2021 a formulat apel pârâta C. S.R.L., iar împotriva sentinţei civile nr. 897/02.04.2021 au formulat apel incident pârâtele C. S.R.L. şi B. S.R.L..

Prin decizia nr. 1728 din 9 noiembrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a dispus, în temeiul art. 339 alin. (2) din C. proc. civ., majorarea onorariului expertului E., cu suma de 15.000 RON, câte 7.500 RON în sarcina fiecărei părţi; a respins ca tardiv formulat apelul declarat de apelanta reclamantă D. împotriva încheierii de şedinţă din 23.10.2020; a respins apelurile principale promovate de apelanta-reclamantă D. împotriva încheierilor de şedinţă din 17.07.2020, 04.12.2020 şi 12.02.2021 şi a sentinţei civile nr. 897/02.04.2021, precum şi de apelanta-pârâtă C. S.R.L. împotriva încheierilor din 05.06.2020 şi 17.07.2020 şi a sentinţei civile nr. 897/02.04.2021, ca nefondate; a respins apelurile incidente formulate de apelantele pârâte B. S.R.L. şi C. S.R.L., ca nefondate.

B. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel au declarat recurs atât reclamanta D., cât şi pârâta C. S.R.L.

Recurenta reclamantă D. S.R.L.a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

Subsumat motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta reclamantă a criticat soluţia de scoatere din cauză a pârâtei B. S.R.L., arătând că decizia instanţei de apel cuprinde considerente contradictorii, grefate pe o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 2411 alin. (3) din Legea nr. 31/1990.

În ce priveşte caracterul pretins contradictoriu al considerentelor, recurenta reclamantă face referire la motivarea instanţei de apel prin care se identifică în mod corect cazul de răspundere solidară a societăţilor supuse reorganizării, reglementat de textul de lege menţionat, fără însă a se face aplicarea acestei prevederi legale, ca urmare a unei confuzii între normele de drept material şi cele de drept procesual şi a unei interpretări eronate a dispoziţiilor art. 38 şi art. 39 C. proc. civ.

În opinia părţii, art. 38 C. proc. civ. nu derogă de la norma substanţială cuprinsă în art. 2411 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, ci reglementează efectele procesuale pe care le produce reorganizarea persoanei juridice.

În consecinţă, ori de câte ori creanţa nu poate fi realizată prin executarea societăţii căreia i s-a divizat activul, toate societăţile participante la divizare răspund proporţional cu valoarea activului dobândit, iar pentru a se produce acest efect este necesar ca societăţile participante la divizare să figureze ca parte în proces.

Totodată, recurenta reclamantă arată că interpretarea coroborată a art. 38 şi art. 39 C. proc. civ. impune instanţei obligaţia de a analiza de la caz la caz dacă se justifică scoaterea din proces a înstrăinătorului sau a succesorului universal ori cu titlu universal al acestuia.

În plus, se arată că decizia recurată nu respectă standardul de motivare impus de lege, întrucât nu analizează criticile părţii cu privire la abuzul de drept săvârşit de către cele două societăţi implicate în procedura de reorganizare.

Subsumat motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. (5) şi (6) C. proc. civ., recurenta reclamantă a criticat soluţia privind pretinsa tardivitate a modificării cererii de chemare în judecată, arătând că petitul referitor la obligarea pârâtei la predarea documentelor de garanţie, conformitate şi calitate, în natură, iar în caz de neconformare, prin echivalent, se regăseşte în cuprinsul cererilor precizatoare din 07.04.2017 şi 21.10.2020.

Ca atare, modificarea ulterioară reţinută de instanţele de fond, cu referire la conduita procesuală a avocatului prezent la termen, corespunde unei renunţări implicite la judecată, nepermise de art. 406 C. proc. civ.

În plus, arată recurenta că orice neajuns cu privire la modalitatea formulării cererii de chemare în judecată a fost acoperit prin precizările efectuate în apel, conform art. 478 alin. (4) C. proc. civ.

În continuare, recurenta reclamantă a criticat soluţia de respingere a capetelor 4 şi 5 din cererea de chemare în judecată, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. (6) şi (8) C. proc. civ.

Astfel, se susţine că decizia cuprinde considerente contradictorii, prin care se face confuzie între proiectul de avizare foc modificare parking şi cel de execuţie, cu ignorarea şi interpretarea eronată a conţinutului contractului încheiat de părţi, respectiv a Actului adiţional nr. x/15.01.2016, dar şi a concluziilor expertului desemnat în cauză, din care reiese, în opinia părţii, că proiectul ce face obiectul actului adiţional este acelaşi cu proiectul de execuţie, iar întocmirea lui cădea în sarcina pârâtei B. S.R.L.

Recurenta pârâtă C. S.R.L. a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului declarat de parte şi respingerii în integralitate a cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a invocat încălcarea art. 38 şi 39 C. proc. civ., susţinând că, deşi instanţa de apel a reţinut în mod corect calitatea părţii de succesor cu titlu universal al societăţii pârâte B. S.R.L., a considerat fără temei că societatea preia procedura în starea în care se găseşte, fără a avea posibilitatea de a repune în discuţie probe, excepţii sau alte măsuri, în condiţiile în care art. 39 alin. (2) C. proc. civ. prevede o astfel de soluţie doar pentru succesorul cu titlu particular.

Consideră recurenta că, în lipsa unei prevederi exprese în acest sens în cuprinsul art. 38 C. proc. civ., soluţia legislativă reglementată pentru succesorul cu titlu particular nu poate fi extinsă şi în privinţa celui cu titlu universal.

În opinia părţii, instanţa de apel trebuia să se raporteze la condiţiile generale reglementate de art. 78 şi art. 79 C. proc. civ., care permit celui introdus în proces să ceară readministrarea probelor sau administrarea de probe noi.

În continuare, se arată că instanţa de apel a apreciat în mod greşit că termenul pentru depunerea obiecţiunilor la raportul de expertiză efectuat în cauză, prevăzut de art. 337 C. proc. civ., s-a împlinit la 05.06.2020, pe motiv că transmisiunea calităţii procesuale intervenite la acel termen nu avea efecte asupra actelor de procedură ce puteau fi efectuate de pârâtul iniţial până la acel moment.

În realitate, recurenta susţine că era îndreptăţită să formuleze obiecţiuni la termenul următor acordat în cauză, din 17.07.2020, acesta fiind primul termen la care partea a fost legal citată, limitarea exercitării acestui drept procesual fiind de natură să aducă atingere dreptului său la un proces echitabil.

Un alt argument al recurentei este acela că divizarea societăţii B. S.R.L. şi-a produs efectele începând cu data de 13.02.2020, conform art. 249 lit. a) din Legea nr. 31/1990, astfel că această societate nu mai putea întreprinde niciun act procesual ulterior datei respective, nemaiavând calitate procesuală pasivă în cauză şi, implicit, nu mai putea formula obiecţiuni la raportul de expertiză efectuat, singura îndreptăţită să le formuleze fiind recurenta, care însă nu era legal citată la primul termen după depunerea raportului.

Subsumat motivului de apel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a invocat încălcarea art. 1270 C. civ.

În esenţă, se arată că sunt greşite considerentele instanţei de apel, potrivit cărora semnarea situaţiilor de lucrări de către beneficiar şi plata facturilor emise în baza acestora nu atestă îndeplinirea obligaţiilor de către executant, prin raportare la mecanismul contractual convenit de părţi cu privire la emiterea şi plata facturilor, la probele administrate în cauză şi la obligaţiile care incumbă beneficiarului, conform art. 1876 C. civ.

În condiţiile în care beneficiarul şi-a nesocotit obligaţiile legale şi contractuale ce îi reveneau, acesta nu se poate prevala de propria culpă pentru a obţine angajarea răspunderii executantului pentru lucrările efectuate.

Totodată, recurenta invocă greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1350 C. civ., respectiv neîndeplinirea condiţiilor angajării răspunderii sale contractuale, arătând că sunt greşite susţinerile instanţei de apel referitoare la inexistenţa legăturii de cauzalitate între lipsa autorizaţiei de construire pentru etajul 6 şi lucrările efectuate la subsol şi la etajele 1-5, pentru care s-au constatat neconformităţi, raportat la probatoriul administrat în cauză.

Un alt motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a privit încălcarea art. 477, art. 482 şi art. 264 alin. (1) C. proc. civ., arătându-se că în mod greşit a fost înlăturată apărarea pârâtei, în sensul că s-a aflat în imposibilitate de a finaliza lucrările din cauza interzicerii accesului pe şantier, cu ignorarea probelor din dosar şi a prevederilor Actului adiţional nr. x încheiat la contract.

Încălcarea aceloraşi dispoziţii legale se invocă şi prin raportare la motivarea instanţei de prim control judiciar, referitoare la cauza neconformităţii lucrărilor identificate de expertul desemnat în apel.

C. Apărările formulate în cauză

La data de 10 iulie 2024, intimatele-pârâte B. S.R.L. şi C. S.R.L.- prin lichidator judiciar F.. au depus întâmpinări la recursul declarat de reclamantă, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

La data de 12 iulie 2024, recurenta-reclamantă a depus întâmpinare la recursul declarat de pârâtă, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

D. Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018

Conform art. 493 alin. (2)-(4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, raport care, după analiza acestuia în completul de filtru, a fost comunicat părţilor.

Prin încheierea din 14 ianuarie 2025, s-a prorogat discutarea excepţiei netimbrării recursului recurentei-pârâte C. S.R.L., prin lichidator judiciar F.., pentru termenul de judecată stabilit şi s-au admis, în principiu, recursurile declarate de recurenta-reclamantă D. (fostă A. S.R.L.) şi de recurenta-pârâtă C. S.R.L., prin lichidator judiciar F.., stabilindu-se termen pentru judecata pe fond a căilor extraordinare de atac la data de 18 martie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când s-a pronunţat prezenta decizie.

E. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor declarate în cauză

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursurile în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., constată că acestea nu sunt fondate, pentru considerentele ce succed.

În ce priveşte recursul declarat de recurenta reclamantă, se constată că, printr-o primă critică, întemeiată pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi îndreptată împotriva soluţiei de scoatere din proces a pârâtei B. S.R.L., ca urmare a divizării parţiale intervenite pe parcursul judecăţii în primă instanţă, recurenta invocă existenţa unor motive contradictorii în cuprinsul deciziei din apel.

Motivul de recurs nu este întemeiat.

Prealabil, Înalta Curte reaminteşte că motivul de casare constând în existenţa unor motive contradictorii cuprinse în hotărâre vizează ipoteza unei contradicţii între considerentele acesteia, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele caracterul fondat al acesteia, ori ipoteza unei contradicţii între considerente şi dispozitiv, în situaţia în care acţiunea este admisă prin dispozitiv, iar în considerente se justifică o soluţie de respingere sau invers.

Verificând considerentele prin care instanţa de prim control judiciar a răspuns criticilor reclamantei îndreptate împotriva încheierii de şedinţă din 17.07.2020, Înalta Curte nu identifică nicio contradicţie în raţionamentul instanţei de apel, care a stat la baza soluţiei de respingere a căii de atac declarate împotriva încheierii menţionate.

Astfel, instanţa de apel a înlăturat argumentele reclamantei, întemeiate pe dispoziţiile art. 2411 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, arătând că răspunderea societăţii care s-a divizat, până la concurenţa activelor sale nete, reglementată de textul legal, nu impune menţinerea acesteia în proces, raportat la caracterul special şi obligatoriu al prevederilor art. 38 C. proc. civ., iar o astfel de soluţie nu este justificată nici de eventualele dificultăţi în recuperarea prejudiciului, pe care reclamanta susţine că le-ar putea întâmpina.

În ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 2411 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, în soluţionarea apelului declarat împotriva aceleiaşi încheieri, ce urmează a fi analizată din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu poate fi reţinută, întrucât prevederea legală menţionată are un câmp de aplicare distinct de cel al art. 38 C. proc. civ., referitor la transmisiunea calităţii procesuale, între cele două prevederi neexistând un raport de normă generală/normă specială, de natură să atragă aplicarea regulilor care guvernează un astfel de raport.

Astfel, art. 2411 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 statuează că, "dacă un creditor nu a obţinut realizarea creanţei sale de la societatea căreia îi este repartizată creanţa prin divizare, toate societăţile participante la divizare răspund pentru obligaţia în cauză, până la concurenţa valorii activelor nete care le-au fost repartizate prin divizare, cu excepţia societăţii căreia i-a fost repartizată obligaţia respectivă, care răspunde nelimitat".

Textul este menit să asigure o protecţie suplimentară terţilor creditori ai societăţilor implicate în divizare, instituind o răspundere subsidiară a societăţilor respective, garanţia devenind una efectivă numai dacă titularul creanţei dovedeşte că nu a obţinut realizarea acesteia de la societatea căreia i-a fost repartizată creanţa prin divizare.

Rezultă, aşadar, că prevederea enunţată nu este relevantă din perspectiva transmisiunii calităţii procesuale ca efect al divizării unei societăţi, întrucât nu este o normă de procedură, ci una de drept material.

În realitate, art. 38 C. proc. civ. este cel care reglementează transmisiunea calităţii procesuale, respectiv a drepturilor şi obligaţiilor procesuale ale părţii iniţiale, ca efect al schimbării subiectelor raportului de drept substanţial dedus judecăţii, pe cale legală sau în temeiul unui contract.

În cazul persoanelor juridice, transmisiunea legală are loc pe calea reorganizării persoanei juridice, prin fuziune, divizare sau transformare, în timp ce transmisiunea convenţională intervine în baza unei înţelegeri dintre una din părţi şi un terţ.

În cauza de faţă, pârâta iniţială, B. S.R.L. a fost supusă unui proces de divizare în cursul judecăţii în faţa primei instanţe, prin desprinderea unei părţi din patrimoniul său şi transmiterea acestuia cu titlu universal către două noi societăţi, recurenta pârâtă C. S.R.L. fiind cea care a preluat contractul pe care se fundamentează pretenţiile deduse judecăţii în prezentul dosar şi, în consecinţă, a dobândit calitatea procesuală ca efect al transmisiunii intervenite, conform art. 38 C. proc. civ.

Efectele substanţiale ale divizării, reglementate de art. 236 şi art. 237 C. civ., s-au repercutat în plan procesual, astfel încât societatea nou înfiinţată, căreia i s-a transferat contractul în discuţie, a preluat procesul în starea în care acesta se găsea la momentul la care a avut loc transmisiunea calităţii, toate actele procedurale întocmite de autorul său fiindu-i opozabile.

În acelaşi timp, nemaifiind subiect pasiv în raportul dedus judecăţii, ca efect al transmisiunii legale intervenite, pârâta iniţială nu mai putea fi păstrată în proces, astfel cum în mod corect a constatat instanţa de apel, în condiţiile în care calitatea procesuală este în strânsă legătură cu subiectele raportului de drept substanţial dedus judecăţii.

Argumentul recurentei reclamante, în sensul că scoaterea din proces a pârâtei iniţiale ar lipsi de efecte garanţia conferită de art. 2411 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, nu poate fi primit, raportat tocmai la caracterul subsidiar al răspunderii instituite prin această prevedere în sarcina societăţilor implicate în divizare.

Faţă de argumentele arătate, Înalta Curte constată că soluţia primei instanţe, de scoatere din proces a pârâtei iniţiale, ca efect al transmisiunii calităţii procesuale pasive intervenite, validată de instanţa de apel, nu încalcă prevederea legală menţionată.

În ce priveşte argumentul întemeiat pe dispoziţiile art. 39 C. proc. civ., Înalta Curte arată că textul reglementează efectele transmiterii dreptului litigios în cursul procesului prin acte juridice cu titlu particular, astfel că nu este aplicabil în situaţia în care transmisiunea calităţii de parte în proces are loc pe calea reorganizării persoanei juridice, care poate fi, din punct de vedere al întinderii, doar universală (cazul fuziunii şi al transformării) sau cu titlu universal (cazul divizării).

Fiind o normă specială în raport cu reglementarea generală cuprinsă în art. 38 C. proc. civ., aplicarea acesteia nu poate fi extinsă şi la alte situaţii neprevăzute în text.

Ca atare, în situaţia divizării persoanei juridice, instanţa nu are posibilitatea de a aprecia, de la caz la caz, dacă se justifică sau nu scoaterea din proces a societăţii supuse divizării, conform art. 39 alin. (2) teza a doua C. proc. civ., ci este obligată, ca efect al aplicării art. 38 C. proc. civ., să ia act de transmisiunea calităţii procesuale intervenite, ceea ce presupune, în mod obligatoriu, scoaterea din proces a societăţii care nu mai este subiect în raportul de drept substanţial dedus judecăţii.

Referitor la motivul de recurs prin care se reclamă nerespectarea de către instanţa de apel a standardului de motivare impus de lege, prin omisiunea analizării criticilor referitoare la abuzul de drept săvârşit de societăţile implicate în divizare, care va fi analizat din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este întemeiat.

Astfel, verificând declaraţia de apel, se constată că singurele critici formulate împotriva încheierii de şedinţă din 17.07.2020 au vizat încălcarea de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 38 C. proc. civ., art. 2411 alin. (3), art. 250 alin. (1) lit. c), art. 2501 din Legea nr. 31/1990 şi art. 236 alin. (3) C. civ., iar acestea au fost analizate de către instanţa de apel într-o manieră clară şi necontradictorie, care permite decelarea raţionamentului care a stat la baza soluţiei pronunţate asupra căii de atac.

Argumentele în susţinerea unui pretins abuz de drept săvârşit cu prilejul divizării pârâtei iniţiale, care se regăsesc în cuprinsul cererii de recurs, au fost invocate cu încălcarea art. 488 alin. (2) C. proc. civ. şi, ca atare, nu pot fi luate în considerare.

Referitor la criticile care vizează soluţia asupra apelului declarat împotriva încheierilor de şedinţă din 04.12.2020 şi 12.02.2021, subsumate motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine nu sunt întemeiate.

Se susţine de către recurenta reclamantă că validarea de către instanţa de apel a soluţiei primei instanţe, de respingere ca tardivă a capătului de cerere privind obligarea pârâtei la predarea documentelor de garanţie, conformitate şi calitate pentru materiale şi echipamentele montate, iar în caz de refuz, la plata sumei de 352.909,82 Eur, echivalează cu recunoaşterea existenţei unei renunţări implicite la un capăt de cerere, cu încălcarea art. 406 C. proc. civ.

Verificând decizia recurată, se constată că instanţa de apel nu şi-a întemeiat soluţia pe existenţa unei renunţări implicite din partea reclamantei la un capăt de cerere, ci pe împrejurarea că, pe de-o parte, capătul de cerere de discuţie a avut ca obiect doar obligaţie de a face, conform încheierii primei instanţe din 23.10.2020 (rămase definitive în urma respingerii ca tardiv a apelului şi nerecurării acestei soluţii), iar pe de altă parte, solicitarea de obligare a pârâtei la predarea documentelor de garanţie, conformitate şi calitate pentru materiale şi echipamentele montate a fost formulată pentru prima oară la data de 21.10.2020, cu depăşirea termenului imperativ prevăzut de art. 204 alin. (1) C. proc. civ.

În aceste condiţii, fiind străine de motivarea instanţei de apel, criticile recurentei întemeiate pe o pretinsă încălcare a prevederilor art. 406 C. proc. civ., referitoare la renunţarea la judecată, nu pot fi primite.

În ce priveşte incidenţa art. 478 alin. (4) C. proc. civ., invocat de recurenta reclamantă ca argument în susţinerea criticilor care vizează soluţia asupra apelului declarat împotriva încheierilor de şedinţă din 04.12.2020 şi 12.02.2021, Înalta Curte observă că prevederea arătată reglementează posibilitatea explicitării pretenţiilor cuprinse implicit în cererile/apărările adresate primei instanţe.

Or, susţinerea că pretenţiile având ca obiect obligarea pârâtei la predarea documentelor de garanţie, conformitate şi calitate pentru materiale şi echipamentele montate, iar în caz de refuz, la plata sumei de 352.909,82 Eur au fost cuprinse implicit în cererea de chemare în judecată vine în contradicţie cu argumentele invocate în cuprinsul cererii de apel, prin care se afirmă contrariul, şi anume că solicitarea a fost explicită şi formulată în termenul legal.

Referitor la criticile ce vizează soluţia asupra apelului declarat împotriva sentinţei primei instanţe, Înalta Curte, constat că, deşi invocă, formal, existenţa unor considerente contradictorii şi nesocotirea conţinutului înţelegerii părţilor, recurenta este de fapt nemulţumită de o parte a considerentelor instanţei de apel, respectiv de modalitatea în care, în urma interpretării probatoriului şi a clauzelor contractuale, aceasta a stabilit obiectul obligaţiilor ce reveneau părţilor contractului de prestări servicii nr. x/25.07.2014 şi, subsecvent, a conchis că adaptarea proiectului tehnic de execuţie la situaţia concretă a imobilului cădea în sarcina beneficiarului lucrării, astfel încât neîndeplinirea propriilor obligaţii ale executantului nu a constituit singura cauză a imposibilităţii de finalizare a imobilului.

Or, Înalta Curte arată că instanţa de apel are plenitudine de apreciere cu privire la probatoriul administrat, nefiindu-i permis instanţei de recurs să procedeze la reinterpretarea probelor administrate ori a clauzelor contractuale şi la schimbarea situaţiei de fapt reţinute de instanţele de fond, rolul acesteia fiind exclusiv acela de a verifica conformitatea hotărârii recurate cu regulile de drept, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Reţinând netemeinicia motivelor de recurs invocate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă.

Asupra recursului declarat de recurenta pârâtă, Înalta Curte reţine că prin acesta se critică soluţia instanţei de prim control judiciar asupra apelului declarat împotriva încheierii primei instanţe din 17.07.2020, invocându-se motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. raportat la art. 38 şi 39 din cod.

Se afirmă de către recurentă că, în cauză, a operat o transmisiune a calităţii procesuale cu titlu universal, ca efect al divizării societăţii pârâte iniţiale, astfel că este nelegală soluţia ca succesorul cu titlu universal să preia procedura în starea în care se găseşte, în condiţiile în care o astfel de soluţie este prevăzută doar în cuprinsul art. 39 alin. (2) teza a treia C. proc. civ., în privinţa succesorului cu titlu particular, nu şi în art. 38 C. proc. civ., aplicabil în speţă.

Ca atare, recurenta pârâtă apreciază că, la primul termen la care aceasta a fost legal citată în faţa primei instanţe, avea dreptul să ceară lămurirea/completarea raportului de expertiză efectuat anterior, chiar dacă termenul prevăzut în acest scop de art. 337 C. proc. civ. se împlinise anterior introducerii sale în cauză.

Aceste susţineri nu pot fi primite, întrucât nesocotesc însuşi efectul, în plan procesual, al schimbării subiectelor raportului de drept substanţial dedus judecăţii, acela de transmitere a drepturilor şi obligaţiilor procesuale ale părţii iniţiale către succesor.

Prin urmare, raportat la acest efect al transmisiunii calităţii, chiar şi în absenţa unei dispoziţii exprese în acest sens în cuprinsul art. 38 C. proc. civ., succesorul universal şi cel cu titlu universal nu pot prelua mai multe drepturi/obligaţii decât a avut însuşi autorul lor, ceea ce echivalează cu preluarea procedurii în starea în care se află la momentul în care aceştia au fost introduşi în cauză.

În aceste condiţii, decăderea părţii iniţiale din exercitarea unui drept, în temeiul art. 185 C. proc. civ., este opozabilă şi celui preia calitatea sa procesuală conform art. 38 C. proc. civ.

Suplimentar, Înalta Curte observă că, în faţa instanţei de apel, s-a încuviinţat solicitarea recurentei pârâte de administrare a unei noi probe cu expertiză tehnică, cu obiectivele propuse de parte, astfel încât orice pretinsă vătămare produsă prin respingerea ca tardive a obiecţiunilor formulate în faţa primei instanţe s-a acoperit prin administrarea probei în calea de atac.

Din acest considerent, devine inutilă analiza celorlalte argumente, întemeiate pe art. 249 lit. a) din Legea nr. 31/1990, expuse de recurenta pârâtă în susţinerea aceloraşi critici.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta pârâtă a invocat încălcarea art. 1270 şi art. 1876 C. civ., susţinând că nu se poate reţine în sarcina sa o culpă pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale, în condiţiile în care beneficiarul lucrărilor nu şi-a îndeplinit propriile obligaţii referitoare la procedura de facturare, respectiv cea de asigurare a unui diriginte de şantier.

Se constată, aşadar, că, deşi se invocă formal încălcarea unor norme de drept material, recurenta este de fapt nemulţumită de considerentele instanţei de apel, prin care au fost înlăturate criticile de netemeinicie îndreptate împotriva sentinţei primei instanţe, stabilindu-se, în urma interpretării probatoriului, că semnarea situaţiilor de lucrări de către beneficiar şi plata facturilor nu atestă prin ele însele executarea lucrărilor conform standardelor de calitate prevăzute de lege.

Or, astfel cum s-a arătat şi cu prilejul analizei recursului declarat de reclamantă, instanţa de apel are plenitudine de apreciere cu privire la probatoriul administrat, nefiindu-i permis instanţei de recurs să procedeze la reinterpretarea probelor administrate ori a clauzelor contractuale şi la schimbarea situaţiei de fapt reţinute de instanţele de fond, rolul acesteia fiind exclusiv acela de a verifica conformitatea hotărârii recurate cu regulile de drept, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Aceeaşi constatare este valabilă şi în privinţa criticilor întemeiate pe motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., prin care recurenta pârâtă combate situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, întemeindu-se pe înscrisuri şi raportul de expertiză întocmit în calea de atac, susţinând că termenul de execuţie a lucrărilor şi motivul care a condus la modificarea golurilor de lift persoane erau diferite de cele reţinute de instanţă.

Pentru argumentele expuse, reţinând netemeinicia motivelor de recurs invocate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenta-reclamantă D. (fostă, A. S.R.L.) şi de recurenta-pârâtă C. S.R.L.- prin lichidator judiciar F.. împotriva deciziei civile nr. 1728/2023 din 09 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 martie 2025.