Labor conflict: exclusion of Supreme Court cassation appeal under Article 483(2) CPC due to finality of appellate judgments in social security disputes

Şedinţa publică din data de 11 martie 2025

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia A VIII-A conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 06.01.2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să constatate că în perioada 17.01.1972 - 01.11.1995 a desfăşurat activitatea în acest loc de muncă, care se încadrează în grupa a II-a de muncă, 100%, şi că a realizat venituri cu titlu de acord global, spor toxicitate.

Prin sentinţa civilă nr. 5992 din data de 27.10.2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2023, a fost respinsă acţiunea, ca neîntemeiată, în cauza privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A.; a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în cuantum de 500 RON, reprezentând onorariu avocat; totodată, a fost respinsă în rest cererea pârâtei cu privire la cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamanta A., cât şi pârâta SOCIETATEA "B." S.A.

Prin decizia nr. 2801/2024 din 5 iunie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-reclamantă A..

Totodată, a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă SOCIETATEA "B." S.A., a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a obligat reclamanta la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3500 RON onorariu avocat fond; a păstrat în rest sentinţa apelată.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a declarat recurs solicitând, în esenţă, admiterea acestuia.

Intimata-pârâtă a transmis note scrise prin care a invocat nulitatea recursului; în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil, iar, pe fond, ca neîntemeiat.

Analizând memoriul de recurs şi având în vedere dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va examina cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 248 alin. (1) coroborat cu alin. (2) din acelaşi cod, excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă:

Se constată că, în speţă, hotărârea atacată, respectiv decizia nr. 2801/2024 din 5 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost dată în cadrul judecăţii în apel, fiind definitivă de la pronunţarea sa.

Astfel, potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ. (astfel cum a fost modificat prin pct. 49, art. I din Legea nr. 310 din 17 decembrie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative), "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Textul de lege anterior evocat reglementează litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunţată hotărârea instanţei de apel.

Aşa fiind, în litigiile privind conflictele de muncă şi asigurările sociale, calea de atac este numai a apelului.

Raportând datele speţei la dispoziţiile legale evocate, se constată că obiectul acţiunii se încadrează în una dintre ipotezele reglementate de art. 483 alin. (2) C. proc. civ., întrucât vizează un conflict de muncă.

Cum textul de lege arătat exclude dreptul la recurs în conflictele de muncă, rezultă că decizia instanţei de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Se reţine că instanţa nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părţi netemeinică sau nelegală, ci are obligaţia de a analiza căile de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ stabilite de lege.

Prin urmare, hotărârile definitive nu pot fi atacate cu recurs, pentru că ar însemna să se adauge o nouă cale extraordinară de atac în afara celor expres prevăzute de C. proc. civ., ceea ce nu este admisibil.

Conform principiului legalităţii căilor de atac consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei ".

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Este ştiut că recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 2801/2024 din 5 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 2801/2024 din 5 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2025.