Constitutional referral refusal upheld after challenge deemed meritless.

Şedinţa publică din data de 6 martie 2025

Deliberând asupra cererii de recurs, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 26 iunie 2024, formându-se dosarul nr. x/2022, petentul A. a declarat recurs împotriva încheierii din 19 iunie 2024 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022, prin care a fost respinsă cererea formulată de petentul A. privind sesizarea Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) şi (3) din O.U.G. nr. 51/2008.

Prin aceeaşi cerere de recurs, petentul a arătat că prevederile art. 29 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale sunt neconstituţionale.

Prin încheierea din data de 21 ianuarie 2025, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins cererea formulată de petentul A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 47/1992, ca nefondată.

Împotriva acestei încheieri, a formulat recurs recurentul, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 29 ianuarie 2025, sub nr. x/2022/a2*/a2*.

În motivarea memoriului de recurs, recurentul a reluat argumentele invocate în cererea de sesizare şi a arătat, în esenţă, că sintagma de la pronunţare este neconstituţională, având în vedere că acelaşi text de lege impune pronunţarea unei încheieri motivate. În opinia sa, nu se poate motiva recursul fără a se lua cunoştinţă de motivele respingerii cerererii de sesizare a Curţii Constituţionale, iar declararea căii de atac presupune, conform art. 488 din C. proc. civ., indicarea motivelor de nelegalitate, sub sancţiunea nulităţii.

Prin urmare, consideră recurentul că textele de lege criticate contravin prevederilor art. 1 alin. (5) şi art. 24 alin. (1) din Constituţie, precum şi celor ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului, referitor la dreptul la un proces echitabil, neîntrunind cerinţele de claritate, precizie şi previzibilitate.

În opinia sa, în cauză sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Prin întâmpinarea formulată la data de 27 februarie 2025, intimata B. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, intimata a arătat, în esenţă, că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute cumulativ de lege în vederea sesizării instanţei de contencios constituţional.

Analizând actele dosarului, precum şi încheierea atacată prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

În cauză, recursul are ca obiect dispoziţia de respingere a cererii privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, formulată de recurentul A. cu ocazia judecării recursului declarat împotriva încheierii din 19 iunie 2024 pronunţată în dosarul nr. x/2022, prin care a fost respinsă cererea formulată de petentul A. privind sesizarea Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) şi (3) din O.U.G. nr. 51/2008.

Prealabil, Înalta Curte reţine că, în conformitate cu considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 321/2017 (par. 21-22), obiectul recursului reglementat de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este verificarea aprecierii instanţei ierarhic inferioare cu privire la soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, motivată de neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea 47/1992. Cu alte cuvinte, analiza instanţei de recurs este limitată la verificarea legalităţii respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma condiţiilor de admisibilitate menţionate.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere şi decizia Curţii Constituţionale nr. 385 din 4 iunie 2019, relevant fiind considerentul nr. 24:

"Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. Or, "legătura cu soluţionarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului".

În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a cererii de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate, instanţa de judecată trebuie să analizeze, implicit, eficienţa folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

În ceea ce priveşte cererea de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 47/1992, prin încheierea recurată s-a reţinut lipsa unei legături între normele criticate şi cauza dedusă judecăţii prin raportare la obiectul cauzei, dat fiind faptul că soluţia pronunţată în recurs nu se întemeiază pe dispoziţiile art. 29 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 47/1992, care privesc aspecte ulterioare soluţionării incidentului procedural şi că admiterea excepţiei de neconstituţionalitate nu ar avea drept finalitate altă dezlegare dată căii extraordinare de atac.

Examinând recursul pendinte şi notele scrise depuse de recurent ulterior, Înalta Curte constată că motivele invocate în susţinerea căii de atac sunt identice cu cele aduse prin cererea de sesizare, asupra cărora instanţa supremă s-a pronunţat prin încheierea atacată. În esenţă, sunt reluate aceleaşi argumente referitoare la momentul procesual de la care se calculează termenul limită până la care trebuie declarat recursul împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii privind sesizarea instanţei de contencios constituţional, care au justificat, în opinia autorului, criticile de neconstituţionalitate.

Verificând legalitatea încheierii atacate, se constată că instanţa supremă a analizat cererea de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate prin prisma filtrului compus din cele patru condiţii de admisibilitate, concluzia fiind în sensul că nu este îndeplinită condiţia legăturii normelor criticate cu soluţionarea cauzei.

Înalta Curte a reţinut, argumentat, că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, privind legătura cu soluţionarea cauzei a dispoziţiilor legale criticate pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale a căror neconstituţionale a fost invocată reglementând aspecte ulterioare pronunţării recursului, fără a putea inflenţa în concret soluţia dispusă în cauză.

În egală măsură, observă instanţa supremă că, pentru a pronunţa soluţia de respingere a cererii de sesizare, Înalta Curte s-a raportat şi la Decizia nr. 321/2017 a Curţii Constituţionale, potrivit căreia recursul prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele şi caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală, fiind o "cale de atac specială", cu o fizionomie juridică proprie, ce nu poate fi considerată recurs în sensul propriu al termenului prevăzut de C. proc. civ. sau penală.

Întrucât în acest cadru nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspectele procedurale ce vizează îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, Înalta Curte observă că eventuala declarare a neconstituţionalităţii prevederilor art. 29 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 47/1992 nu este aptă să producă un efect real, concret, asupra cursului procesului şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.

În aceste condiţii, se reţine că normele legale a căror neconstituţionalitate este invocată nu au legătură cu soluţionarea cererii de recurs, întrucât, în cauză, nu s-a invocat excepţia nulităţii recursului, din perspectiva neîncadrării criticilor de nelegalitate în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentului nefiindu-i opusă vreo nulitate în legătură cu termenul de 48 de ore de la pronunţarea încheierii sau în legătură cu motivarea recursului.

Prin urmare, având în vedere soluţia dată recursului ce a format obiectul dosarului nr. x/2022 şi că admiterea excepţiei de neconstituţionalitate nu ar avea drept finalitate altă dezlegare dată căii extraordinare de atac, se constată astfel că în cauză nu este întrunită condiţia de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, respectiv ca dispoziţia legală care face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

Întrucât dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, prevăd că neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor de admisibilitate atrage respingerea cererii de sesizare, iar în cauză s-a reţinut în mod corect lipsa cerinţei legăturii cu cauza, rezultă că în mod judicios Înalta Curte, făcând aplicarea acestora, a stabilit că nu se impune sesizarea instanţei de contencios constituţional.

Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 21 ianuarie 2025 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 21 ianuarie 2025 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 martie 2025.