Contractor's payment claim upheld in part, SSM penalties set off, contractor ordered to pay beneficiary costs

Şedinţa publică din data de 6 martie 2025

Asupra recursului civil de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

A. Obiectul cererii introductive.

Prin cererea înregistrată la 02.06.2021 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 2.911.357,46 RON, compusă din 1.909.210,36 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate, şi 1.002.147,10 RON, reprezentând penalităţi de întârziere contractuale, calculate de la data scadenţei facturilor - 28.05.2021 - până la data depuneri cererii de chemare în judecată, acestea urmând a fi calculate până la plata efectivă a debitului principal.

Pârâta B. S.R.L. a formulat cerere reconvenţională solicitând obligarea reclamantei la emiterea şi predarea scrisorii de garanţie bancară pentru vicii în valoare de 742.652 Euro şi la plata sumei de 7200 Euro, reprezentând penalităţi pentru nerespectarea normelor de securitate şi sănătate în muncă.

B. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 327 din 21 februarie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis cererea principală formulată de reclamanta-pârâtă A. în contradictoriu cu pârâta-reclamantă B. S.R.L., astfel cum a fost formulată; a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă B. S.R.L.; a obligat pârâta la plata sumei totale de 1.909.210,36 RON, către reclamantă, reprezentând contravaloarea facturilor nr. x din 1 iulie 2020, nr. 2464 din 4 noiembrie 2020 şi nr. 2493 din 6 ianuarie 2021; a obligat pârâta la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere aferente debitului principal datorat conform fiecărei facturi în parte, (22 iulie 2020; 26 noiembrie 2020 şi, respectiv, 2 februarie 2021) până la achitarea efectivă a debitului principal, penalităţi ce vor fi plafonate conform art. 5.9 din contract; a obligat reclamanta la plata sumei totale de 7200 euro - echivalent în RON la data plăţii - către pârâtă, reprezentând penalităţi pentru nerespectarea normelor de securitate şi sănătate în muncă în perioada iulie 2020 - ianuarie 2021; a obligat reclamanta la plata sumei totale de 3167,35 RON către pârâtă, cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă de timbru - 1667,35 RON şi onorariu avocat - 1500 RON, proporţional cu valoarea pretenţiilor admise); a respins în rest cererea reconvenţională, ca nefondată.

C. Calea de atac împotriva sentinţei primei instanţe.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel atât reclamanta-pârâtă A., cât şi pârâta-reclamantă C. (fostă B. S.R.L.). Reclamanta-pârâtă A. a formulat apel şi împotriva încheierii de şedinţă din data de 17 ianuarie 2022.

Prin apelul formulat, apelanta-reclamantă-pârâtă A. a solicitat admiterea apelului şi schimbarea încheierii de şedinţă din data de 17 ianuarie 2022, în sensul admiterii probei cu expertiză tehnică în construcţii. În ceea ce priveşte apelul formulat împotriva sentinţei civile nr. 327 din 21 februarie 2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, aceasta a solicitat admiterea apelului şi, în consecinţă, schimbarea în parte a sentinţei primei instanţe în sensul respingerii, ca neîntemeiate, a cererii reconvenţionale formulate de C. (fostă B.) inclusiv din perspectiva obligării A. la plata sumei de 7200 euro reprezentând penalităţi pentru pretinsa nerespectare a normelor de SSM în perioada iulie 2020 - ianuarie 2021 şi înlăturarea considerentului instanţei de fond strecurat la pag. 16 din sentinţa civilă nr. 327 din 21 februarie 2022, considerent prin care instanţa reţine, soluţionând primul petit al cererii reconvenţionale a C., următoarele: (...) "data finalizării lucrărilor fiind 11 ianuarie 2021", cu cheltuieli de judecată.

Prin apelul formulat, apelanta-pârâtă-reclamantă C. a solicitat admiterea cererii de apel, schimbarea în parte a sentinţei apelate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de A., respectiv: (i) respingerea ca fiind rămasă fără obiect a capătului de cerere privind obligarea C. la plata facturii nr. x din 4 noiembrie 2020 şi a penalităţilor aferente, respectiv (ii) respingerea ca neîntemeiate a capetelor de cerere privind obligarea C. la plata facturilor nr. x din 1 iulie 2020 şi 2493 din 6 ianuarie 2021 şi a penalităţilor aferente; admiterii în integralitate a cererii reconvenţionale a C., respectiv obligarea A. la emiterea şi predarea Scrisorii de Garanţie Bancară pentru Vicii în valoare de 742.652 Euro în temeiul art. 5.8 raportat la art. 8.8 din Contractul de Antrepriză; cu cheltuieli de judecată.

D.Hotărârea instanţei de apel.

Prin decizia civilă nr. 372 din 7 martie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a luat act de renunţarea apelantei-reclamante-pârâte A. la judecarea apelului formulat împotriva încheierii de şedinţă din data de 17 ianuarie 2022 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2021; a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă-pârâtă A. împotriva sentinţei civile nr. 327 din 21 februarie 2022; a înlăturat considerentul strecurat la pag. 16 din sentinţa apelată, respectiv:

"(...) data finalizării lucrărilor fiind 11 ianuarie 2021."; a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă-reclamantă C. (fostă B. S.R.L.) împotriva aceleiaşi sentinţe; a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a admis în parte cererea principală; a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei-reclamante C. (fostă B. S.R.L.) la plata sumei de 223.549,38 RON, reprezentând rest din factura nr. x din 1 iulie 2020 şi a penalităţilor aferente, ca neîntemeiat; a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate; a obligat apelanta-pârâtă-reclamantă C. (fostă B. S.R.L.) la plata către apelanta-reclamantă-pârâtă A. a sumei de 17.916,8 RON cheltuieli de judecată în apel; a obligat apelanta-reclamantă-pârâtă A. la plata către apelanta-pârâtă-reclamantă C. (fostă B. S.R.L.) a sumei de 12.674,07 RON cheltuieli de judecată în apel; a compensat în parte cheltuielile de judecată şi a obligat apelanta-pârâtă-reclamantă C. (fostă B. S.R.L.) la plata către apelanta-reclamantă-pârâtă A. a sumei de 5.242,73 RON.

E.Calea de atac împotriva deciziei pronunţate în apel.

Împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamanta A., criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

Decizia este netemeinică şi nelegală din perspectiva menţinerii soluţiei primei instanţe în sensul obligării recurentei la plata către C. a sumei de 7200 Euro reprezentând penalităţi pentru pretinsa nerespectare a normelor de SSM în perioada iulie 2020 - ianuarie 2021.

Decizia este nelegală, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de apel încălcând dispoziţiile art. 1270 C. civ. privind forţa obligatorie a contractului şi normele de drept substanţial ale contractului de antrepriză din 2 august 2019, precum şi dispoziţiile art. 1266 C. civ. privind voinţa părţilor, art. 1517 C. civ., dispoziţiile Legii nr. 319/2006 şi ale H.G. nr. 300/2006.

Textul contractului stabileşte, ca regulă, interdicţia de a se intra în incinta amplasamentului/şantierului, iar excepţiile sunt reglementate expres şi se impune îndeplinirea unei condiţii prealabile - notificarea antreprenorului în acord cu dispoziţiile contractuale.

Legislaţia stabileşte expres în sarcina angajatorului obligaţia imperativă de a asigura sănătatea şi securitatea în muncă a lucrărilor, fiind irelevant pentru prezenta cauză că C. a ales să delege sarcinile sale proprii unui colaborator extern.

Prezenţa în şantier la controale a antreprenorului se impune, indiferent de situaţie, însă acesta nu a fost invitat, neexistând o notificare prealabilă a acestuia.

Dintr-o altă perspectivă, faptul că persoanele indicate de instanţa de apel ar fi avut diferite atribuţii în derularea proiectului nu prezintă nicio legătură cu textul art. 12 din contractul de antrepriză care indică destinatarii corespondenţelor transmise referitor la contract.

Deşi notele de constatare individualizează sancţiunea avertisment, în realitate s-a aplicat o sancţiune pecuniară, conform art. 6 din Anexa 10 la contractul de antrepriză, dispoziţii care nu erau incidente.

În cauză este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Instanţa de apel apreciază că referirea primei instanţe la un înscris din 16 martie 2021, ulterior perioadei pentru care se pretind penalităţile, ar fi irelevantă, însă înscrisul este cu totul străin cauzei, fiind neutil şi neconcludent.

Contrar reţinerilor instanţei de apel potrivit cărora recurenta A. s-ar fi rezumat doar la contestarea formalităţilor de efectuare a controalelor, aceasta a contestat pretinsele abateri constatate. Dovada contestării acestor pretinse abateri rezultă chiar din prezenta cauză, sens în care motivarea instanţei de apel apare ca fiind una străină pricinii.

Decizia recurată este şi una nemotivată, întrucât în cuprinsul acesteia nu se poate regăsi vreo analiză a instanţei cu privire la noţiunea de personal al beneficiarului, personal împuternicit al beneficiarului şi respectiv, a distincţiei dintre aceste două noţiuni.

În cauză este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. întrucât instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 1616 şi 1617 C. civ., precum şi ale art. 663 C. proc. civ., art. 632, art. 638 şi art. 641 C. proc. civ.

Nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de lege pentru operarea compensării legale, neaflându-ne în ipoteza unor creanţe reciproce, certe, lichide şi exigibile.

Aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă, C. nu a făcut în cauză dovada că recurenta A. ar fi recunoscut în orice mod pretinsa obligaţie de plată a sumelor pretinse de aceasta, cu natura pretinsă ori în cuantumul pretins.

Nu poate fi primită teza în sensul că certitudinea creanţei ar rezulta din notele de control coroborate cu dispoziţiile contractului de antrepriză şi ale art. 6 din Anexa 10 la acesta care ar stabili cuantumul penalităţilor. Contractul de antrepriză din 2 august 2019 nu este titlu executoriu pentru suma pretinsă de C. de la recurentă şi opusă pe calea compensaţiei legale.

Pe de altă parte, prin raportare la speţa dedusă judecăţii, părţile au renunţat la posibilitatea intervenirii între ele a unei compensaţii legale cu privire la sumele reprezentând eventuale creanţe ale C. de natura celor opuse - penalităţi contractuale conform art. 6 din Anexa 10 din contract.

În concret, părţile au reglementat exclusiv posibilitatea operării unei compensări convenţionale în situaţia în care A. ar datora către C. sume de natura celor opuse în prezent - penalităţi contractuale conform art. 6 din Anexa 10 la contract. Compensarea convenţională este stabilită prin raportare la existenţa facturii fiscale şi astfel, prin raportare la creanţe A. rezultate din acestea. Mai exact, aceste eventuale creanţe ale C. ar putea fi deduse, convenţional, exclusiv din factura finală.

Instanţa de apel nu a analizat argumentele reclamantei privind dispoziţiile art. 663 C. proc. civ. şi faptul că acest contract nu este şi nu poate fi titlu executoriu. Lipsa oricărei analize conduce la incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

De asemenea, instanţa nu a analizat dispoziţiile art. 1617 alin. (3) C. civ. din perspectiva renunţării exprese a părţilor.

Se solicită admiterea recursului, casarea în parte a deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel din perspectiva aspectelor recurate de A.

F.Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază recursul ca fiind nefondat şi acesta urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Acest motiv de casare presupune că instanţa de fond a recurs la texte de lege aplicabile speţei, dar le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, sau le-a aplicat greşit.

Critica privind nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva menţinerii soluţiei primei instanţe în sensul obligării recurentei la plata către C. a sumei de 7200 Euro reprezentând penalităţi pentru pretinsa nerespectare a normelor de SSM în perioada iulie 2020 - ianuarie 2021 este nefondată.

Astfel, între C. şi D. S.R.L. a fost încheiat contractul de prestări servicii nr. x din 15 februarie 2018, potrivit căruia D., în calitate de prestator, în schimbul remuneraţiei prevăzute la art. 6, s-a obligat să realizeze servicii de prevenire şi protecţie în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în vederea apărării vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii lucrătorilor ce desfăşurau lucrări de construcţii pe şantierul C.. D. avea, aşadar, calitatea de prestator, în cadrul acestui contract, fiind terţ în raport cu părţile contractului de atrepriză.

Una dintre obligaţiile D. din cuprinsul contractului de prestări servicii era, conform art. 7.5, verificarea cunoaşterii şi aplicării măsurilor din Planul de Securitate şi Sănătate al şantierului.

Contractul de prestări servicii a fost încheiat cu aproximativ şase luni anterior dobândirii calităţii de antreprenor de către recurentă.

Aşadar, D. nu era un împuternicit al C. în relaţia cu recurenta A.. Sintagma personal împuternicit din art. 3 Anexa 10 din contractul de antrepriză vizează angajaţii C.

Ca regulă generală, personalul nu poate pătrunde în incinta şantierului, cu excepţia acelor angajaţi special desemnaţi în vederea realizării obiectivelor enumerate în cadrul art. 3 din Anexa 10.

Noţiunea de împuternicit se restrânge la personalul cu atribuţii specifice în legătură cu realizarea lucrărilor în şantier.

În cauză nu s-au încălcat prevederile Legii nr. 319/2006 şi nici ale H.G. nr. 300/2006. Rolul D. s-a rezumat, astfel cum în mod corect a reţinut instanţa de apel, la efectuarea controlului respectării normelor de securitate şi sănătate în muncă.

Prevederile contractului de antrepriză sunt în conformitate cu dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 319/2006, recurenta A. având obligaţia de a adopta toate măsurile prevăzute de lege referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă şi de a urmări aplicarea acestora de către lucrătorii din subordine, precum şi de a lua toate măsurile organizatorice, tehnice şi sanitare sau de altă natură necesare bunei desfăşurări a activităţii de şantier.

Rolul intimatei C. conform prevederilor art. 3 din Anexa 10 la contractul de antrepriză în respectarea normelor SSM avea în vedere analizarea proiectului din punctul de vedere al măsurilor de securitate a muncii, iar în cazul constatării de deficienţe, trebuia să solicite remedieri.

Criticile privind lipsa recurentei în amplasament la momentul efectuării controalelor, precum şi imposibilitatea acesteia de a face menţiuni şi a da explicaţii cu privire la nereguluile constatate, respectiv comunicarea rapoartelor SSM către alte persoane decât cele indicate, sunt nefondate.

Astfel, D. nu este personal al intimatei C. şi nu îi sunt aplicabile prevederile relativ la notificarea prealabilă a intrării în şantier.

Rapoartele SSM au fost comunicate către reprezentanţii recurentei, iar D. nu avea obligaţia comunicării constatărilor la adresele de e-mail prevăzute în contractul de antrepriză, contract în care nu este parte.

Nu poate fi reţinută critica potrivit căreia recurenta nu poate fi obligată la plata penalităţilor pentru nerespectarea obligaţiilor SSM, având în vedere că D. a prevăzut doar aplicarea unui avertisment. Aceasta deoarece sancţiunea pecuniară a fost aplicată în temeiul contractului de antrepriză şi nu în temeiul raportului D., raport prin care s-a constatat neîndeplinirea obligaţiilor cu aplicarea prevederilor Legii nr. 319/2006.

Clauza penală privind penalităţile este prevăzută la art. 6 din Anexa 10 în cadrul contractului de antrepriză.

Faţă de aceste considerente, în cauză nu au fost încălcate sau aplicate greşit dispoziţiile art. 1270 şi 1266 din C. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

În cauză sunt respectate dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., considerentele hotărârii cuprind obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinute de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea se înfăţişează într-o asemenea manieră încât corespunde imperativelor logicii, motivele invocate nu sunt dubitative, ci oferă o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată în dispozitiv.

Critica privind inexistenţa unei creanţe certe este nefondată.

Astfel, instanţa de apel a constatat îndeplinite condiţiile operării compensaţiei legale, inclusiv din perspectiva caracterului cert al creanţei având în vedere faptul că factura din 28 iulie 2020 a avut la bază notele de control intern efectuate de D., note care constatau neîndeplinirea obligaţiilor de către recurentă. Astfel, au devenit incidente prevederile art. 4.1.7 şi art. 4.1.21 coroborate cu art. 6 din Anexa 10 la contractul de antrepriză, instanţa de apel arătând astfel motivele pentru care a reţinut caracterul cert al creanţei.

Fiind îndeplinite condiţiile compensaţiei legale, au fost aplicate dispoziţiile art. 1617 C. civ.. Critica privind faptul că părţile ar fi reglementat exclusiv posibilitatea intervenirii unei compensări convenţionale, fiind exclusă orice compensare legală, este nefondată, deoarece renunţarea la drept nu se prezumă.

Simpla condiţionare a mecanismului compensaţiei în contextul concret al emiterii facturii finale nu constituie prin ea însăşi o renunţare la dreptul de a opune compensaţia legală în temeiul art. 1617 C. civ.. Pe de altă parte, caracterul cert, lichid şi exigibil al unei creanţe nu implică şi existenţa unui titlu executoriu pentru a opera compensarea legală.

În cuprinsul considerentelor hotărârii instanţei de apel, nu se regăsesc motive contradictorii, iar pentru a fi îndeplinite cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., din perspectiva motivelor străine, ar trebui ca hotărârea să cuprindă numai motive străine de natura cauzei, ceea ce nu este cazul în prezentul litigiu.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelgalitate care să impună casarea hotărârii recurate şi, pe cale de consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata către intimată a cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 372/2024 din 7 martie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă C. (fostă B. S.R.L.) a sumei de 4.229,22 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 6 martie 2025.