Consumer's damages claim against housing agency fails; contract successor bound by prior handover protocol exoneration.

Şedinţa publică din data de 5 martie 2025

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 6 noiembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe (în continuare ANL) a formulat acţiune în răspundere civila pentru încălcarea drepturilor consumatorului, prin care a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună: obligarea pârâtei ANL, în temeiul răspunderii civile contractuale, la plata sumei de 1.300 euro/luna (respectiv 6.066,84 RON/lună la cursul de 1 euro/4,6668 RON din 31 octombrie 2018) pentru perioada cuprinsă între 2 noiembrie 2015 şi data depunerii cererii de chemare in judecata, respectiv 2 noiembrie 2018, în total suma provizorie de 46.800 euro (echivalentul sumei de 218.406,24 RON la cursul de 1 euro/4,6668 RON din 31 octombrie 2018), cu titlu de daune interese, constând în contravaloarea lipsei de folosinţă în sumă de 1.200 euro/luna (echivalentul sumei de 5.600,16 RON/luna la cursul de 1 euro/4,6668 RON din 31 octombrie 2018) pentru perioada cuprinsa între 2 noiembrie 2015 şi 2 noiembrie 2018, în sumă totală de 43.200 euro (echivalentul a 201.605.76 RON la cursul de 1 euro/4,6668 RON din 2 noiembrie 2018), (evaluată provizoriu, până la stabilirea prin expertiză tehnică de evaluare a sumei exacte), precum şi contravaloarea lipsei de folosinţă ce se va acumula până la data predării la cheie a locuinţei după recepţia la terminarea lucrărilor şi a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte şi locuinţa tip S6 situat în sectorul 1, Bucureşti, cu număr cadastral x şi înscris în CF individuală nr. 46606 conform încheierii nr. 13801 din 6 septembrie 2004; cu cheltuieli de judecata.

La 12 februarie 2019 reclamantul a formulat cerere precizatoare prin care a solicitat să se dispună obligarea pârâtei ANL, în temeiul răspunderii civile contractuale, la plata sumei de 1.300 euro/lună (respectiv 6.066,84 RON/lună la cursul de 1 euro/4,6668 RON din 31 octombrie 2018) pentru perioada cuprinsă între 2 noiembrie 2015 şi data depunerii cererii de chemare în judecată, respectiv 2 noiembrie 2018, în total suma provizorie de 46.800 euro (echivalentul sumei de 218.406,24 RON la cursul de 1 euro/4,6668 RON din 31 octombrie 2018), cu titlu de daune interese, constând în contravaloarea lipsei de folosinţă în sumă de 1.200 euro/lună (echivalentul sumei de 5.600,16 RON/lună la cursul de 1 euro/4,6668 RON din 31 octombrie 2018) pentru perioada cuprinsă între 2 noiembrie 2015 şi 2 noiembrie 2018, în sumă totală de 43.200 euro (echivalentul a 201.605.76 RON la cursul de 1 euro/4,6668 RON din 31 octombrie 2018), (evaluată provizoriu, până la stabilirea prin expertiza tehnică de evaluare a sumei exacte), precum şi contravaloarea lipsei de folosinţă ce se va acumula până la data predării la cheie a locuinţei după recepţia la terminarea lucrărilor şi a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte şi locuinţa tip S6 situat în sectorul 1, Bucureşti, cu număr cadastral x şi înscris în CF individuală nr. 46606 conform încheierii nr. 13801/06.09.2004; daune morale în sumă de 100 euro/lună (echivalentul sumei de 466,68 RON/lună la cursul de 1 euro/4,6668 RON din 31 octombrie 2018) pentru perioada cuprinsă între 2 noiembrie 2015 şi 2 noiembrie 2018, în sumă totală de 3.600 euro (echivalentul a 16.800,48 RON la cursul de 1 euro/4,6668 RON din 31 octombrie 2018), precum şi daunele morale ce se vor acumula în continuare până la data predării la cheie a locuinţei după recepţia la terminarea lucrărilor şi a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte şi locuinţa tip S6 situat în sectorul 1, Bucureşti, cu număr cadastral x şi înscris în CF individuală nr. 46606 conform încheierii nr. 13801/06.09.2004; cu cheltuieli de judecată.

Pârâta ANL a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Prin încheierea de şedinţă din 29 octombrie 2019, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei a VI-a Civilă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea uneia dintre Secţiile a III-a, a IV-a sau a V-a Civilă a Tribunalului Bucureşti.

Prin încheierea de şedinţa din 2 iunie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia de necompetenţă funcţională şi, în baza art. 136-132 C. proc. civ. raportat la pct. 4 din Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 3/2015 a Tribunalului Bucureşti, a declinat competenta de soluţionare în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza Curţii de Apel Bucureşti pentru soluţionarea acestuia.

Prin sentinţa civilă nr. 105F din 12 cotombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2018, s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei privind cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta ANL, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Prin încheierea de şedinţă din 26 octombrie 2021 au fost respinse, ca neîntemeiate, excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei şi a lipsei calităţii procesuale active a reclamantului.

La 18 ianuarie 2022, a fost încuviinţată proba cu înscrisuri pentru ambele părţi şi, suplimentar pentru reclamant, proba cu expertiză în specialitatea evaluare imobiliară, sens în care a fost ataşat la dosarul cauzei raportul de expertiză întocmit de către expertul B. .

De asemenea, la 29 septembrie 2022, reclamantul a depus o cerere de precizare a pretenţiilor, prin care acesta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei totale de 45.191 euro, pentru perioada cuprinsă între 2 noiembrie 2015 şi până la data întocmirii raportului, fiind ataşată şi dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă pretenţiilor solicitate suplimentar.

Prin sentinţa civilă nr. 2503 din 26 octombrie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.

Reclamantul A. a declarat apel împotriva acestei sentinţe.

Prin decizia civilă nr. 1951 din 12 decembrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins apelul, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., solicitând instanţei să caseze decizia atacată şi să trimită cauza spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Autorul căii de atac arată că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. în sensul că, în loc să analizeze dacă prin decizia pronunţată de secţia de contencios administrativ şi fiscal, instanţa supremă a dezlegat vreun aspect legat de prezenta cauză, curtea de apel a constatat că există diferenţe între obiectul celor două cauze, fără a analiza aspectele cu care fusese învestită. Apreciază că între chestiunea dezlegată prin decizia civilă nr. 5197 din 25 aprilie 2013, pronunţată în dosarul nr. x/2011 al Înaltei Curţi, respectiv dezlegarea existenţei obligaţiei ANL de a asigura finalizarea lucrărilor de urbanizare în întregul cartier Henri Coandă, şi prezenta cauză există o legătură evidentă. Susţine că instanţa de apel nu a răspuns motivului de apel prin care reclamantul a subliniat că există o diferenţă între finalizarea lucrărilor şi recepţia la terminarea lucrărilor, precum şi între lucrările de construcţie şi construcţia în sine.

Recurentul arată că au fost încălcate dispoziţiile de drept material privind natura obligaţiilor contractuale şi modalitatea de executare a acestora, art. 969 coroborat cu art. 977, art. 978, art. 979, art. 981 şi art. 982 C. civ. din 1864 şi dispoziţiile art. 1 - art. 6 din Legea nr. 152/1998, art. 22 din Legea nr. 10/1995, art. 1-5 din Regulamentul de recepţie al lucrărilor construire şi a instalaţiilor aferente aprobat prin H.G. nr. 273/1994, coroborat cu art. 6 din Regulamentul de orgnaizare şi funcţionare al ANL din 27 iunie 2001. Menţionează că în mod greşit a reţinut curtea de apel că pârâta nu are obligaţii de rezultat, fără a lua în considerare clauzele contractului de mandat nr. HC 1101 din 7 august 2006. Mai arată că în considerentele deciziei atacate nu se face referire la fapta ilicită, obligaţiile contractuale ale părţilor, modul de îndeplinire a acestora, posibile cauze exoneratorii. În continuare, recurentul prezintă conţinutul clauzelor contractuale şi consideră că acesta reflectă legătura dintre contractul de mandat, contractul de antrepriză generală şi contractul de construire, precum şi raportul dintre ANL şi constructor. În opinia aceleiaşi părţi, din interpretarea clauzelor contractuale în temeiul art. 977, art. 981 şi art. 982 C. civ. din 1864 şi din conduita pârâtei reiese că aceasta şi-a asumat obligaţii de rezultat, pe care nu şi le-a îndeplinit. Arată că existenţa faptei ilicite şi a culpei pârâtei au fost dovedite.

Autorul demersului judiciar susţine că au fost încălcate şi dispoziţiile art. 1282 alin. (2) C. civ. privind drepturile reclamantului în calitatea lui de succesor cu titlu particular în strânsă legătură cu bunul şi ale art. 555 C. civ. privind principiul existenţei şi securităţii circuitului civil. Precizează că prin convenţia privind transmiterea dreptului de proprietate autentificată sub nr. x din 23 octombrie 2018, drepturile vânzătorilor s-au transferat cumpărătorului, inclusiv drepturile la finalizarea imobilului prin recepţia la terminarea lucrărilor şi dreptul la daune pentru nepredarea imobilului la termen. Susţine că în mod greşit a reţinut curtea de apel că reclamantul nu are dreptul la despăgubiri, faţă de efectele pe care le-a produs procesul-verbal de predare-primire nr. x din 18 aprilie 2011, acesta fiind de rea-credinţă întrucât cererea de chemare în judecată a fost depusă la o lună distanţă de operaţiunea de vânzare la un preţ foarte redus. Consideră că fără a fi învestită cu o astfel de cerere, curtea de apel a invalidat convenţia de vânzare pentru cauză ilicită şi a înlăturat dreptul reclamantului de a îşi valorifica prerogativele de succesor cu titlu particular. În mod greşit, se susţine, curtea de apel a invalidat transmiterea drepturilor către reclamant pe baza celor consemnate în procesul-verbal de predare-primire nr. x din 18 aprilie 2011. Apreciază că intenţia părţilor nu a fost de a interveni încetarea contractului de mandat nr. HC 1101 din 7 august 2006 în totalitate, ci numai a componentei de mandat, nu şi a obligaţiilor legate de urbanizare. Arată că prin decizia atacată nu s-a motivat dacă există vreo prevedere legală care să îi împiedice pe autorii reclamantului să transfere dreptul de proprietate. Mai arată că au fost încălcate principiile procesului civil edictate de art. 6, art. 7, art. 9, art. 20 şi art. 22 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a indicat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia.

Pe baza cererii de recurs şi a întâmpinării depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reţinut că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 9 octombrie 2024 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 11 decembrie 2024 a fost respinsă excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, cu motivarea că din cererea de recurs se desprind critici de nelegalitate care pot fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Prin aceeaşi încheiere a fost admis în principiu recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1951 din 12 decembrie 2023şi s-a stabilit termen de judecată la 5 martie 2025.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Conform prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Înalta Curte va înlătura criticile privind încălcarea principiilor procesului civil edictate de art. 6, art. 7, art. 9, art. 20 şi art. 22 C. proc. civ. întrucât curtea de apel a respectat dreptul la un proces echitabil şi a pronunţat o hotărâre legală, în limitele în care a fost învestită şi manifestând rol activ în aflarea adevărului. Din paragraful la care face referire recurentul, precum şi din dispozitivul deciziei atacate, nu rezultă că instanţa de prim control judiciar ar fi soluţionat un capăt de cerere referitor la contractul de vânzare-cumpărare încheiat între recurent şi autorii săi. Dimpotrivă, aceasta a constatat că nu a fost învestită şi cu analiza acestui contract şi a apreciat că din succesiunea actelor şi operaţiunilor întreprinse de recurentul-reclamant rezultă că acesta şi-a asumat situaţia juridică şi faptică a imobilului cel puţin în aceeaşi măsură ca beneficiarii iniţiali ai contractelor de mandat şi de construire. Această ultimă concluzie este exprimată în susţinerea raţionamentului anterior construit, în temeiul căruia apelul a fost respins, şi nu echivalează cu dezlegarea unei solicitări care să excedeze cadrului procesual.

Vor fi înlăturate şi criticile privind pretinsa lipsă de analiză a legăturii dintre obiectul prezentului litigiu şi cel al dosarului nr. x/2011, raportat la care recurentul invocă nerespectarea prevederilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit acestui text de lege, "oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă". Curtea de apel a constatat că nu sunt incidente aceste dispoziţii deoarece nu poate fi stabilită o strânsă legătură între cele două litigii. Raţionamentul curţii de apel se bazează pe diferenţa de obiect şi cauză juridică dintre cele două dosare, unul având ca obiect existenţa unei obligaţii de a face a intimatei-pârâte, soluţionat de instanţa de contencios administrativ, iar celălalt, de competenţa instanţei civile, ce vizează stabilirea unei răspunderi contractuale.

Modalitatea de dezlegare a criticilor din apel, deşi contrară solicitării autorului căii de atac, nu echivalează nici cu lipsa de motivare şi nici cu încălcarea normelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

Instanţa supremă nu va primi criticile privind lipsa de analiză a susţinerilor legate de interpretarea noţiunilor de "finalizare lucrări", "recepţie la terminarea lucrărilor", "lucrări de construcţii" şi "construcţie", integrate de recurentul-reclamant conţinutului drepturilor dobândite de la autorii săi, în temeiul art. 1281 alin. (2) C. civ., întrucât din considerentele deciziei atacate rezultă că instanţa de apel a răspuns tuturor motivelor de apel. Astfel, aceasta a reţinut că transmiterea drepturilor în sensul art. 1281 alin. (2) C. civ. include şi preluarea efectelor actelor juridice pe care vânzătorul le-a încheiat cu intimata-pârâtă, inclusiv a celor produse de procesul-verbal de predare-primire a locuinţei la terminarea lucrărilor încheiat la 15 aprilie 2011. Noţiunile a căror interpretare o contestă recurentul sunt menţionate în acest înscris, pe baza căruia curtea de apel a stabilit că ANL fusese exonerată de răspundere anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare dintre recurentul-reclamant şi beneficiarii iniţiali.

Înalta Curte reţine că motivarea unei hotărâri judecătoreşti nu reprezintă o chestiune de cantitate şi nici nu obligă instanţa să răspundă tuturor argumentelor de fapt şi de drept ale părţilor, aşa cum susţine recurentul, instanţa putând să grupeze unele dintre acestea pe baza unui numitor comun şi să le răspundă în cadrul unui singur considerent; totodată, este necesară analiza acelor motive şi apărări care sunt esenţiale pentru dezlegarea pricinii, care au aptitudinea de a demonstra analiza efectivă a cauzei.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează încălcarea normelor de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, în extinderea normelor dincolo de ipotezele la care se aplică ori în restrângerea nejustificată a aplicării acestora.

Vor fi înlăturate criticile prin care se invocă nerespectarea prevederilor art. 1281 alin. (2) C. civ. întrucât instanţa de prim control judiciar a aplicat corect norma de drept material, constatând transmiterea drepturilor şi obligaţiilor contractuale în strânsă legătură cu imobilul în discuţie, odată cu acesta, succesorului cu titlu particular al beneficiarilor iniţiali ai contractelor de mandat şi de construire.

Ceea ce contestă, de fapt, recurentul este substanţa acestor drepturi şi modul în care curtea de apel a interpretat conţinutul înscrisurilor din dosar, în principal al procesului-verbal de predare-primire a locuinţei la terminarea lucrărilor încheiat la 15 aprilie 2011. Valoarea juridică pe care instanţa de apel a dat-o menţiunilor din acest proces-verbal în sensul exonerării de răspundere a intimatei-pârâte pentru executarea oricăror lucrări suplimentare, coroborat cu interpretarea celorlalte probe din dosar, se integrează demersului de definire a contextului factual şi a intenţiei părţilor în ceea ce priveşte continuarea şi, eventual, supravieţuirea anumitor obligaţii din contractul de mandat, ulterior semnării procesului-verbal.

Or, constatarea instanţei devolutive privind lipsa faptei ilicite, ca efect al exonerării de răspundere, a determinat, în mod logic, inexistenţa prejudiciului şi respingerea solicitării de atragere a răspunderii contractuale a intimatei-pârâte, pentru neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de lege.

Conform dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., instanţa de recurs examinează conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile şi nu poate proceda la verificarea situaţiei de fapt stabilite prin hotărârea atacată şi de a reevalua, în acest scop probele, astfel cum solicită autorul căii de atac.

Înalta Curte nu va analiza susţinerile privind nerespectarea prevederilor art. 555, art. 977, art. 978, art. 979, art. 981 şi art. 982 C. civ. întrucât acestea au fost invocate omisso medio, fără a fi fost supuse dezbaterii şi unei dezlegări proprii a curţii de apel, astfel că nu pot fi aduse în discuţie direct în calea de atac a recursului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1951 din 12 decembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1951 din 12 decembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 martie 2025.