Cassation appeal null for failure to frame valid legal grounds in vehicle theft damages action

Şedinţa publică din data de 5 martie 2025

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 12 iulie 2022 pe rolul Tribunalului Arad, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei la plata către reclamantă cu titlu de daune interese a sumelor de 51.240,33 euro (echivalent în RON la cursul BNR de la data plăţii) şi 29.413,10 RON, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 614 din 23 noiembrie 2023, Tribunalul Arad, secţia a II-a civilă a admis acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., şi în consecinţă, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 68.527,71 euro echivalentul în RON la cursul BNR de la data plăţii şi 24.805,42 RON, reprezentând contravaloarea ratelor de leasing achitate de reclamantă de la data predării autovehiculului C., având numărul de înmatriculare x către pârâtă şi până la data depunerii cererii de chemare în judecată; suma de 13.973,16 euro, contravaloarea ratelor de leasing rămase de achitat până la finalul contractului de leasing, precum şi valoarea reziduală la care s-ar fi făcut transferul dreptului de proprietate către reclamantă; suma de 20.876,48 de euro, reprezentând diferenţa dintre valoarea de piaţă a maşinii la data încetării contractului de leasing şi valoarea reziduală; suma de 33.678,07 euro, reprezentând beneficiul nerealizat ca urmare a furtului autovehiculului, respectiv profitul care ar fi fost realizat prin folosirea maşinii până la sfârşitul perioadei de leasing. A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 29.248 RON reprezentând cheltuieli de judecată, din care 7.239 RON taxe judiciare de timbru, 11.679 RON onorariu avocat, 6.600 RON onorariu expert contabil şi 3.730 RON onorariu expert evaluator auto. A respins ca tardivă cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta B. S.R.L. în contradictoriu cu chemaţii în garanţie D. şi E. S.R.L., cu cheltuieli de judecată pe cale separată în ceea ce-i priveşte pe chemaţii în garanţie.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta B. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 266/A din 30 mai 2024, Curtea de Apel Timişoara, secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi a respins apelul declarat de pârâtă şi a obligat-o pe aceasta la plata către reclamantă a sumei de 12.198,19 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta B. S.R.L., solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Autoarea căii de atac arată că au fost încălcate normele de drept material edictate de art. 1351, art. 1352, art. 1357, art. 1385, art. 1531-art. 1534 C. civ. în sensul că instanţa de apel nu a reţinut că săvârşirea infracţiunii de furt a autoutilitarei aparţinând intimatei A. S.R.L. nu este un caz fortuit, nu a fost avută în vedere vinovăţia acestei intimate şi nici contribuţia sa la producerea prejudiciului. Menţionează că a depozitat autoutilitara în curtea sa, sub pază şi că, în temeiul art. 2120 C. civ., nu mai avea obligaţia de dezdăunare. Apreciază că fapta infractorului reprezintă fapta unui terţ care a produs un prejudiciu şi are efect exonerator de răspundere, scutind recurenta de vinovăţie. Consideră că refuzul intimatei-reclamante de a accepta o autoutilitară similară din partea recurentei-pârâte reprezintă contribuţia acesteia la producerea prejudiciului. Contestă şi cuantumul prejudiciului stabilit de curtea de apel şi afirmă că sumele acordate de tribunal determină o îmbogăţire fără justă cauză deoarece s-a acordat şi preţul ratelor de leasing şi diferenţa dintre valoarea de piaţă şi valoarea reziduală. Precizează că sumele acordate depăşesc valoarea de nouă a autoutilitarei şi că prejudiciul ar fi putut fi acoperit de către asigurător, însă, în lipsa originalului certificatului de înmatriculare, acesta a refuzat.

În opinia recurentei-pârâte, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată prin întâmpinare în faţa tribunalului, a fost soluţionată cu încălcarea normelor de procedură, respectiv art. 36 C. proc. civ., întrucât culpa pentru producerea prejudiciului nu aparţine pârâtei. Aceeaşi parte susţine că în temeiul art. 40 alin. (2) din acelaşi cod, instanţa ar fi trebuit să respingă cererea.

Recurenta-pârâtă a indicat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a invocat în principal excepţia nulităţii recursului, raportat la dispoziţiile art. 489 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului declarat în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanţa care a pronunţat hotărârea atacată şi-a fundamentat soluţia pronunţată.

Argumentele subsumate de autoarea căii de atac motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu sunt veritabile critici de nelegalitate. Deşi recurenta-pârâtă indică dispoziţiile art. 36 C. proc. civ. referitoare la calitatea procesuală, susţinerile sale aduc în discuţie existenţa sau inexistenţa dreptului pretins şi se raportează la motivele pentru care tribunalul a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive. De altfel, autoarea căii de atac nu a invocat pretinsa greşită aplicare a prevederilor art. 36 C. proc. civ. prin memoriul de apel. Acest argument nu a fost supus dezbaterii şi unei dezlegări proprii a curţii de apel, fiind formulat omisso medio, astfel că nu poate fi adus în discuţie direct în calea de atac a recursului.

Instanţa supremă nu va avea în vedere nici susţinerile recurentei privind încălcarea prevederilor art. 1351, art. 1352, art. 1357, art. 1385, art. 1531-art. 1534 C. civ. întrucât motivul de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. presupune aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normelor dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora.

Textele de lege indicate se referă la cauzele exoneratoare de răspundere, la condiţiile răspunderii civile pentru fapta proprie, la întinderea reparaţiei şi la evaluarea prejudiciului. Autoarea căii de atac nu explică de ce nu au fost corect aplicate normele de drept material, ci contestă interpretarea dată de curtea de apel noţiunii de caz fortuit, raportat la contextul factual, precum şi cuantumul despăgubirilor. Recurenta-pârâtă reia şi susţinerile expuse în faţa curţii de apel referitoare la refuzul intimatei de a accepta o autoutilitară similară şi pe cele referitoare la componenţa prejudiciului, ce include atât contravaloarea ratelor de leasing, cât şi diferenţa dintre valoarea de piaţă a bunului la data încetării contractului de leasing şi valoarea reziduală şi beneficiul nerealizat.

Aceste aspecte nu vor fi analizate întrucât rolul instanţei de recurs este de a examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, fără a fi extins la o reapreciere a probelor. De asemenea, Înalta Curte arată că reiterarea în conţinutul memoriului de recurs a susţinerilor formulate pe calea apelului, cărora instanţa de apel le-a răspuns printr-o fundamentată analiză în fapt şi în drept a cauzei, nu echivalează cu formularea unor critici propriu-zise împotriva dezlegărilor date în apel.

Faţă de cele de mai sus, instanţa supremă reţine că recurenta-pârâtă nu şi-a respectat obligaţia impusă de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din acelaşi cod, în acest caz intervenind sancţiunea nulităţii căii de atac formulate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a III-a şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 266/A din 30 mai 2024, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi.

Faţă de soluţia de anulare a cererii de recurs, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-pârâtă B. S.R.L. la plata către intimata-reclamantă A. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 14.970,2 RON, reprezentând onorariu avocat şi cheltuieli de deplasare, conform dovezilor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 266/A din 30 mai 2024, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi.

Obligă recurenta-pârâtă B. S.R.L. la plata către intimata-reclamantă A. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 14.970,2 RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 martie 2025.