Conflict of competence between civil and administrative sections over nullity of hospital lease agreements; material competence determined by first-instance civil classification of professional disputes.

Şedinţa publică din data de 4 martie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 20.02.2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte şi Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte, a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractelor de închiriere nr. x/10.01.2006, nr. y/25.08.2008, nr. z/13.06.2012 încheiate între reclamantă, în calitate de chiriaş şi pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă, în calitate de locator, ce aveau ca obiect închirierea suprafeţei de 24 metri pătraţi "teren situat în incinta Spitalului Judeţean de Urgenţă".

De asemenea, reclamanta a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 966 şi art. 968 C. civ.

Prin sentinţa nr. 266 pronunţată la data de 08.05.2024, Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de către pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte şi excepţia prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune, invocată de către pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte.

În consecinţă, prima instanţă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, ca prescrisă.

2. Împotriva acestei sentinţe, a declarat cale de atac intitulată apel reclamanta A. S.R.L., solicitând admiterea acesteia, desfiinţarea soluţiei primei instanţe şi trimiterea cauzei spre judecarea pe fond aceleaşi instanţe.

Prin încheierea pronunţată la 19 noiembrie 2024, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi funcţionale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a Civilă a Curţii de Apel Ploieşti.

În considerentele acestei încheieri s-a reţinut, în esenţă, că acţiunea dedusă judecăţii a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 966 şi 968 din C. civ. privind cauza ilicită, litigiul fiind analizat de către prima instanţă, care nu este organizată în secţii specializate, ca fiind un litigiu civil, astfel cum a şi fost înregistrat, în materia "comercial" (litigii cu profesionişti).

Astfel, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 95 pct. 2 şi 3 şi art. 96 pct. 2 C. proc. civ. şi făcând trimitere la considerentele Deciziei nr. 4/2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, curtea de apel a statuat că, în ipoteza în care hotărârea atacată provine de la o instanţă de fond care nu este structurată în formaţiuni specializate, competenţa materială procesuală a instanţei de control judiciar, în măsura în care aceasta funcţionează cu structuri specializate, se va determina cu luarea în considerare a obiectului şi naturii pricinii.

În consecinţă, întrucât cauza a fost judecată ca un litigiu civil cu profesionişti, competenţa materială de soluţionare a cauzei a fost stabilită ca aparţinând secţiei corespunzătoare instanţei superioare, respectiv secţia a II-a Civilă din cadrul Curţii de Apel Ploieşti.

3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă la data de 29.11.2024, sub nr. x/2023*.

Prin încheierea de şedinţă din 28 ianuarie 2025, s-a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei a II-a Civile a Curţii de Apel Ploieşti, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul aceleiaşi instanţe, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, şi, în consecinţă, s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă, sens în care a fost suspendată judecarea cauzei.

În argumentarea soluţiei, s-a constatat că, la primul termen de judecată, respectiv 02.05.2023, Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a stabilit, prin încheierea de verificare a competenţei că cererea introductivă de instanţă are ca obiect "anulare act administrativ", încheiere interlocutorie care nu a fost atacată.

Astfel, s-a apreciat că stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei de către instanţa de contencios administrativ, prin încheiere interlocutorie, a avut ca efect stabilizarea competenţei în favoarea acestei instanţe, iar soluţionarea căii de atac va fi realizată de către instanţa superioară în grad şi cu specializarea avută în vedere de prima instanţă.

S-a mai reţinut că, potrivit fişei dosarului, acesta a fost înregistrat drept un litigiu în materia contencios administrativ şi fiscal, obiectul principal fiind "anulare act administrativ", soluţia primei instanţe fiind dată cu calea de atac a recursului, specifică materiei contenciosului administrativ şi fiscal, iar nu litigiilor cu profesionişti.

Prin urmare, odată stabilită, competenţa materială procesuală nu mai poate fi pusă în discuţie de instanţa de control judiciar.

3. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 4 februarie 2025.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă ivit între două secţii aparţinând aceleiaşi curţi de apel, respectiv secţia de contencios administrativ şi fiscal şi secţia a II-a Civilă ale Curţii de Apel Ploieşti, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea secţiei a II-a Civile competenţa de soluţionare a căii de atac, pentru următoarele considerente:

În cauză conflictul de competenţă a fost generat de interpretarea diferită a normelor privind competenţa materială procesuală în soluţionarea căii de atac declarate de reclamantă.

Cererea de chemare în judecată ce formează obiectul prezentului dosar, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 966 şi 968 C. civ. de la 1864 a fost soluţionată în primă instanţă de Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, secţie mixtă, alcătuită din completuri de judecată care soluţionează cauze atât în materia litigiilor cu profesionişti, cât şi a celor de contencios administrativ şi fiscal.

Analiza considerentelor expuse în sentinţa atacată de reclamantă relevă că tribunalul,în primă instanţă, a avut în vedere, în mod exclusiv, dispoziţii de drept comun din C. civ. şi din Decretul nr. 167/1958, iar nu de contencios administrativ, apreciind că nu poate fi atrasă răspunderea civilă contractuală a pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte, care nici nu are calitate procesuală, raportul juridic nefiind stabilit cu această parte, fiind reţinută şi prescripţia dreptului material la acţiune în raport de pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte cu care societatea a încheiat contractul de locaţiune dedus judecăţii.

Menţionarea în dispozitivul sentinţei pronunţate a căii de atac a recursului nu este în această situaţie un indiciu al calificării litigiului ca având natura unuia de contencios administrativ, întrucât recunoaşterea căii de atac derivă din principiul legalităţii reglementat de art. 457 C. proc. civ. şi nu are relevanţă în acelaşi sens nici înregistrările administrative privind fişa dosarului, din moment ce calificarea juridică a naturii litigiului revine instanţei.

Verificările asupra competenţei materiale procesuale în conformitate cu dispoziţiile art. 130 - 131 C. proc. civ., se definitivează cel mai târziu la primul termen de judecată în faţa primei instanţe, când părţile sunt legal citate şi pot pune concluzii, iar rezultatul lor, în măsura necontestării, se opune instanţei de control judiciar.

În acest context, Înalta Curte constată că la termenul de judecată din 2 mai 2023 prima instanţă a prorogat discutarea competenţei la un alt termen de judecată, iar ulterior nu a mai statuat asupra competenţei în soluţionarea cauzei.

Astfel, în lipsa încheierii interlocutorii prevăzute de dispoziţiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ., prin care să se fi verificat competenţa în raport cu alte norme speciale din legea contenciosului administrativ, rezultă că s-a determinat competenţa instanţei civile specializate în litigii cu profesionişti.

Fiind depăşit momentul verificării competenţei materiale prin raportare la natura, obiectul şi valoarea pricinii, astfel cum este acesta determinat de prevederile art. 130 alin. (2) şi art. 131 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de control judiciar competentă este cea corespunzătoare celei care a soluţionat cauza în primă instanţă.

În considerarea argumentelor anterior expuse, Înalta Curte reţine că prima instanţă a avut în vedere natura civilă a litigiului şi, urmare a necontestării în termenul prevăzut de lege, s-a consolidat competenţa materială procesuală a Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca instanţă specializată în soluţionarea litigiilor cu profesionişti, care se păstrează în calea de atac.

În această situaţie, se va da eficienţă statuărilor obligatorii ale instanţei supreme din recursul în interesul legii, soluţionat prin Decizia nr. 4/2023, prin care s-a reţinut că în ipoteza în care litigiul a fost soluţionat în fond de o instanţă/secţie/complet specializată/specializat, în cadrul verificărilor privind competenţa materială procesuală a instanţei de control judiciar, aceasta va respecta specializarea primei instanţe, care se va aplica în mod corespunzător şi în calea de atac.

În consecinţă, raportat la obiectul şi natura pricinii, determinate de instanţa de fond, competenţa de soluţionare a căii de atac revine secţiei a II-a Civile, specializată în litigiile civile între profesionişti, din cadrul curţii de apel competente.

Pentru aceste considerente, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) cu aplicarea art. 136 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 martie 2025.