Cassation appeal nullified for failing to distinguish between merits-based re-evaluation of contract validity and evidence vs. required illegal grounds under strict interpretation of cassation criteria.

Şedinţa publică din data de 4 martie 2025

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 3.12.2021, iniţial pe rolul Tribunalului Cluj, secţia Civilă, sub nr. x/2021, şi ulterior pe rolul Tribunalului Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca urmare a declinării de competenţă, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta TELESCHI S.R.L., obligarea acesteia la plata sumei de 790.401,07 RON reprezentând debit neîncasat în baza contractului de management de proiect nr. 03/04.01.2012 şi penalităţi de întârziere în cuantum de 1.442.360 RON şi următoarele calculate până la data plăţii; obligarea pârâtei la plata sumei de 152.840 RON reprezentând debit neîncasat în baza contractului de consultanţă nr. x/06.03.2012 şi penalităţi de întârziere în cuantum de 364.369 RON şi următoarele calculate până la data plăţii; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1350 C. civ.

Prin încheierea de şedinţă din 27.10.2022, instanţa a calificat punctul 3.1 din întâmpinarea pârâtei, prin care se solicită constatarea nulităţii contractului nr. x/04.01.2012, contrar art. 1304 din C. civ., ca fiind cerere reconvenţională.

Prin încheierea de şedinţă din 02.02.2023, Tribunalul Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins solicitarea pârâtei privind administrarea probei cu expertiză, apreciind că nu este pertinentă şi concludentă în soluţionarea cauzei; a respins administrarea probei cu martorii B. şi C., reţinând că eventualele relatări ale acestora nu pot proba inexistenţa unui contract la o anumită dată; a încuviinţat solicitarea privind înscrierea în fals, precum şi administrarea probei cu înscrisuri solicitată de reclamantă, fiind prorogată punerea în discuţie a probei testimoniale cu martorii D., E. şi F..

Prin încheierea de şedinţă din 23.03.2023, Tribunalul Satu Mare a respins solicitarea privind suplimentarea probatoriului cu audierea martorilor D., F. şi E., însă, în baza rolului activ, potrivit art. 254 alin. (5) C. proc. civ., a apreciat că se impune audierea în calitate de martor a domnului G., unul din cosemnatarii contractului contestat.

Prin încheierea de şedinţă din 05.10.2023, instanţa a respins solicitarea pârâtei privind suplimentarea probei cu înscrisuri, constând în extrasul Revisal şi depunerea de către reclamantă a istoricului contului 418 din contabilitate.

Prin sentinţa civilă nr. 210/2023 din 14 noiembrie 2023, Tribunalul Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea reconvenţională formulată de pârâta TELESCHI S.R.L.

A respins excepţiile invocate de pârâtă, a respins excepţia nulităţii contractului, precum şi excepţia prescripţiei.

A admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 790.401,07 RON plus TVA, reprezentând debit, în baza contractului de management de proiect nr. 03/04.01.2012, şi penalităţi de întârziere aferente, până la data plăţii integrale, cuantumul până la data înregistrării cererii de chemare în judecată fiind de 1.442.360 RON; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 152.840 RON plus TVA, reprezentând debit în baza contractului de consultanţă nr. x/06.03.2012 şi penalităţi de întârziere aferente, până la data plăţii integrale, cuantumul până la data înregistrării cererii de chemare în judecată fiind de 364.369 RON.

De asemenea, a obligat pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 56.501,85 RON.

2. Împotriva acestei sentinţe şi a încheierilor de şedinţă din 02.02.2023, 23.03.2023 şi 05.10.2023 a declarat apel pârâta TELESCHI S.R.L., solicitând, în principal, în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, anularea sentinţei civile apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Satu - Mare, având în vedere nemotivarea hotărârii primei instanţe; în subsidiar, în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin. (2) C. proc. civ., schimbarea în totalitate a sentinţei primei instanţe, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind prescrisă şi nefondată, precum şi admiterea cererii reconvenţionale; obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 199/2024 - A pronunţată la 1 octombrie 2024, a respins ca nefondat apelul pârâtei, fiind obligată partea apelantă să plătească reclamantei suma de 14.875 RON cheltuieli de judecată în apel.

3. La 18 noiembrie 2024 pârâta TELESCHI S.R.L. a formulat recurs împotriva acestei din urmă decizii, prin care a solicitat casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. a invocat recurenta-pârâtă încălcarea dispoziţiilor art. 249 C. proc. civ. de către instanţa de apel prin respingerea probei cu expertiză contabilă, considerând dovedite susţinerile reclamantei prin simplul fapt al evidenţierii acestora în cererea de chemare în judecată, deşi modalitatea de calcul a penalităţilor a fost contestată de către pârâtă.

Circumscris acestui motiv de casare a fost criticată şi nesocotirea prevederilor art. 309 alin. (4) pct. 5 C. proc. civ., întrucât, deşi a fost invocată atât nulitatea absolută a contractului nr. x/04.01.2012, cât şi nulitatea relativă a acestuia, instanţa de apel a respins proba cu martorii propuşi de pârâtă, apreciind că aspectele ce se tind a fi dovedite rezultă din înscrisurile de la dosar.

Din perspectiva motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod procedură civilă s-a susţinut că instanţa de apel nu a analizat mai multe chestiuni esenţiale invocate de pârâtă şi că nu a examinat probatoriul administrat, fiind astfel nesocotite exigenţele de motivare impuse de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din acelaşi cod.

În acest sens, a arătat titulara memoriului de recurs că din hotărârea recurată lipseşte analiza motivului de apel prin care a invocat nulitatea absolută/ineficacitatea contractului nr. x/04.01.2012 prin contestarea calităţii de parte contractantă a pârâtei, întrucât la încheierea presupusului contract, deşi la rubrica ce viza reprezentantul legal al societăţii pârâte figura administratorul H., contractul a fost semnat în numele acestuia de o altă persoană neabilitată, respectiv de G..

De asemenea, recurenta a susţinut că instanţa de apel a omis în motivarea deciziei pronunţate să analizeze conflictul de interese din perspectiva existenţei fie a unei autorizări prealabile pentru încheierea actului din partea reprezentantului, fie a unei predeterminări a conţinutului contractului care să excludă existenţa unui conflict de interese.

În cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. s-a invocat interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 215, art. 1303 şi art. 1304 C. civ., ce instituie prezumţii legale, care, odată constatate, nu mai trebuie dovedite.

Astfel, a susţinut recurenta că dispoziţia legală a art. 215 C. civ. vizează anulabilitatea actului juridic încheiat în frauda intereselor persoanei juridice de un membru al organelor de administrare, dacă acesta din urmă, soţul, ascendenţii sau descendenţii lui, rudele în linie colaterală sau afinii săi, până la gradul al patrulea inclusiv, aveau vreun interes să încheie acel act şi dacă partea cealaltă a cunoscut sau trebuia să cunoască acest lucru.

A arătat titulara memoriului de recurs că unicul asociat al reclamantei la data de 04.01.2012 era fiul lui I., respectiv D., iar F., semnatara din partea reclamantei, era nora administratorului I..

Potrivit recurentei, nu doar contractul nr. x/04.01.2012 a fost încheiat în conflict evident de interese, ci toate actele emise în baza acestuia, semnatarii documentelor fiind F. şi socrul acesteia, I., toate comunicările fiind efectuate strict între aceste persoane. Astfel, notificările şi comunicările reprezintă înscrisuri întocmite pro-causa, fiind sancţionate cu nulitate relativă potrivit art. 215 C. civ., întrucât, confirmând în mod fraudulos presupusele creanţe, în mod evident I. a calculat penalităţile şi taxa pe valoare adăugată în folosul reclamantei, şi nu în beneficiul pârâtei, pe care aparent o reprezenta.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 25 noiembrie 2024.

La 30 decembrie 2024 a fost transmisă la dosar întâmpinarea intimatei-reclamante A. S.R.L., prin care a solicitat, pe cale de excepţie, anularea recursului în temeiul prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea acestuia ca neîntemeiat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea excepţiei nulităţii recursului s-a susţinut că, prin motivele invocate recurenta urmăreşte de fapt modificarea stării de fapt reţinute de instanţa de apel, aspect inadmisibil în calea extraordinară de atac a recursului. Astfel, prin memoriul de recurs au fost aduse critici cu privire la utilitatea şi oportunitatea administrării probelor cu martori şi expertiză, omisiunea analizării unor aspecte esenţiale invocate de pârâtă şi pretinsa aplicare eronată a unor prevederi de drept material, fără dezvoltarea unor critici concrete care să combată considerentele instanţei de apel.

Prin rezoluţia din 30 ianuarie 2025 a fost stabilit, pentru soluţionarea recursului, termen de judecată la 4 martie 2025, cu citarea părţilor în şedinţă publică.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, raportat la dispoziţiile art. 248 alin. (1) Cod procedură civilă, cu prioritate va analiza excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare, excepţie care va fi admisă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recursul este o cale extraordinară de atac de reformare care, în concordanţă cu principiul legalităţii căilor de atac reglementat de art. 457 din C. proc. civ., poate fi exercitată în condiţiile prevăzute de lege. În privinţa recursului, una dintre condiţiile esenţiale stabilite de lege este aceea că poate fi exercitat pentru motivele strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aceasta înseamnă că titularul recursului este ţinut să îşi conformeze conduita procesuală acestor exigenţe legale pentru a crea premisele necesare în vederea exercitării controlului de legalitate de către instanţa de recurs.

Obligaţia recurentului de a motiva recursul presupune nu numai evocarea simplei sale nemulţumiri în raport cu soluţia atacată, ci implică obligaţia de a arăta cazul sau cazurile de casare pe care se întemeiază, dintre cele reglementate limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., precum şi dezvoltarea lor în concret, respectiv raportarea motivului de casare invocat la procedura derulată în faţa instanţei anterioare şi/sau hotărârea recurată, criticându-se măsurile procedurale dispuse de instanţă sau raţionamentul logico-juridic expus în cuprinsul hotărârii atacate sub aspectul regulilor de drept interpretate ori aplicate greşit.

Aşa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul legii de procedură anterioare sancţiunea nulităţii era reglementată şi devenea incidentă atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Pornind de la aceste repere teoretice, cu privire la recursul pârâtei TELESCHI S.R.L., instanţa supremă reţine că argumentele formulate de autoarea căii de atac se doresc a fi subsumate motivelor de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 Cod procedură civilă, prevederi legale potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii ori când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, respectiv dacă a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Înalta Curte reţine însă că din memoriul de recurs nu se desprind critici de nelegalitate care să poată fi analizate din perspectiva cazurilor de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, deşi a indicat în mod expres motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 Cod procedură civilă, criticile dezvoltate evidenţiază reevaluarea situaţiei de fapt, reinterpretarea probatoriului şi nemulţumirile legate de modul de soluţionare a cauzei.

În considerarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. s-a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 249 şi art. 309 alin. (4) pct. 5 C. proc. civ. prin respingerea de către instanţa de apel a probei cu expertiză contabilă şi a probei cu martorii propuşi de către pârâtă în susţinerea nulităţii contractului nr. x/04.01.2012, în baza căruia s-au admis pretenţiile reclamantei.

Înalta Curte reţine că, sub aparenta nesocotire a regulilor probaţiunii privind sarcina probei şi admisibilitatea probei testimoniale, prin criticile formulate, recurenta-pârâtă vizează modul de apreciere şi de administrare a probatoriului referitor la calculul penalităţilor de întârziere şi la neîndeplinirea condiţiei de validitate a contractului nr. x/04.01.2012. Această convenţie este considerată de către pârâtă ca fiind un act fictiv, încheiat în frauda şi dauna societăţii, cu încălcarea obligaţiei de loialitate şi onestitate.

Ceea ce se critică nu este încălcarea regulii de admisibilitate a probei testimoniale, cu consecinţa unei vătămări care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea hotărârii, ci motivarea respingerii audierii tuturor martorilor propuşi de parte, măsură procedurală a cărei cenzurare se solicită în recurs.

Or, criticile privind modul de interpretare a probatoriului nu pot fi încadrate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât reprezintă chestiuni de temeinicie, ce excedează controlului de legalitate realizat în calea extraordinară de atac a recursului.

Atributul stabilirii situaţiei de fapt, inclusiv prin aprecierea probelor aparţine în mod exclusiv instanţelor devolutive, nefiind permisă o substituire în prerogativele determinate de lege, câtă vreme obiectul şi scopul recursului sunt reglementate, în mod imperativ şi limitativ, prin dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Aspectele susţinute prin memoriul de recurs sunt legate de utilitatea, pertinenţa şi concludenţa probelor şi nu pot face obiectul controlului de legalitate în această cale extraordinară de atac. Aceasta deoarece recursul nu presupune o devoluare a fondului, aşa cum urmăreşte, în realitate, recurenta, sub pretextul invocării unor încălcări ale regulilor probaţiunii.

Mai mult, respingerea probelor solicitate la prima instanţă a făcut obiectul apelului formulat de pârâtă, acelaşi probatoriu fiind solicitat şi în susţinerea căii de atac. Instanţa de prim control judiciar, în exercitarea competenţei sale devolutive, a respins probele solicitate de pârâtă, confirmând, totodată, soluţia primei instanţe, prin reluarea critică a analizei probatoriului în cadrul considerentelor.

În acest context, se reţine că recurenta a invocat formal motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., criticile din memoriul de recurs nevizând chestiuni de nelegalitate a deciziei recurate, referitoare la încălcarea regulilor de procedură, de natură să atragă nulitatea hotărârii atacate.

În cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., autoarea memoriului de recurs a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a omis să analizeze argumentele şi apărările pârâtei ce au vizat mai multe chestiuni esenţiale în legătură directă cu dezlegarea litigiului pendinte.

În opinia pârâtei, instanţa de control judiciar devolutiv nu a analizat motivul de apel prin care a contestat calitatea de parte a contractului nr. x/04.01.2012, care a fost semnat în numele pârâtei de către o persoană neabilitată, fiind omis motivul ce a vizat conflictul de interese.

Prin criticile formulate recurenta-pârâtă nu vizează însă nemotivarea hotărârii recurate, ci aceasta este nemulţumită de soluţia pronunţată de instanţa de control judiciar devolutiv cu privire la respingerea apelului formulat şi menţinerea sentinţei primei instanţe, de atragere a răspunderii sale în baza contractului nr. x/04.01.2012, prin obligarea la plata debitului datorat şi a penalităţilor aferente, nefiind însuşite motivele susţinute prin calea de atac.

Deşi, formal, se invocă nemotivarea hotărârii, argumentele aduse în dezvoltarea acestei critici vizează, de fapt, fondul acţiunii. Autoarea memoriului de recurs urmăreşte, în realitate, o reiterare a aspectelor deja analizate de instanţele devolutive, care au examinat validitatea convenţiei, prin interpretarea clauzelor contractuale şi evaluarea probelor administrate în cauză.

Instanţa supremă subliniază că în sfera art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. se încadrează lipsa motivării, atât sub aspect formal, prin încălcarea dispoziţiilor art. 425 din acelaşi cod, cât şi din perspectiva conţinutului considerentelor, atunci când acestea sunt excesiv de succinte ori lipsite, în mod esenţial, de reperele necesare pentru a face actul de procedură explicit şi inteligibil, atât pentru părţi, cât şi pentru instanţa care exercită controlul de legalitate.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Prin urmare, se constată că, în cauză, criticile formulate nu configurează niciuna din ipotezele motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod procedură civilă, indicat în mod formal de recurenta-pârâtă în cuprinsul memoriului de recurs.

De asemenea, nici invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. nu relevă greşita încălcare sau aplicare a normelor de drept material de către instanţa de apel.

Încălcarea sau aplicarea greşită a legii la care se referă motivul de casare anterior evocat, presupune aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea unei norme juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia, interpretarea greşită a unui text de lege corespunzător situaţiei de fapt, etc.

Aspectele susţinute de autoarea memoriului de recurs privind interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 215, art. 1303 şi art. 1304 din C. civ., în legătură cu conflictul de interese la încheierea contractului nr. x/04.01.2012, nu se încadrează în ipotezele legale prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, de strictă interpretare, care să privească obiectul căii de atac, respectiv decizia instanţei de apel.

Sub pretinsa invocare a motivului de nelegalitate ce vizează aplicarea greşită a normelor de drept material, recurenta şi-a reluat ca atare susţinerile privind frauda, contrarietatea de interese şi dubla reprezentare la încheierea contractului, care au primit deja o dezlegare prin soluţionarea apelului şi nu pot constitui, în consecinţă, motive de nelegalitate în sensul dispoziţiilor de strictă interpretare cuprinse în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., referindu-se la reaprecierea circumstanţelor factuale, în sensul încadrării acestora în ipotezele reglementate de lege.

Aşa cum rezultă din considerentele deciziei recurate, instanţa de prim control judiciar, validând sentinţa primei instanţe, a reţinut, cu privire la pretinsa nulitate a contractului şi la existenţa unui conflict de interese invocate de pârâtă, că administratorul nu a încheiat un contract cu sine însuşi, pentru a fi incidente prevederile art. 1304 alin. (1) din C. civ., nefiind dovedită nici existenţa unei înţelegeri frauduloase împotriva intereselor pârâtei.

Instanţa de apel a confirmat situaţia unei duble reprezentări, sub aspectul încheierii contractului de către aceeaşi persoană în numele a două persoane juridice al căror reprezentant este deopotrivă administratorul, dar al căror interes la încheierea contractului este contrar.

Instanţa a reţinut că, totuşi, nu intra sub incidenţa art. 1304 alin. (2) C. civ., întrucât contractul contestat de către pârâtă a fost semnat şi de un alt administrator al pârâtei, nefiind cazul nulităţii relative.

În legătură cu documentele care atestă ratificarea prin executarea contractului, instanţa a reţinut practica comercială a părţilor de a desfăşura raporturile juridice, identică cu celălalt contract dedus judecăţii a cărui nulitate nu s-a invocat, fiind înlăturate susţinerile privind întocmirea pro causa a acestora, dispoziţiile art. 215 C. civ. dând posibilitatea unei responsabilităţi faţă de societate a organului de conducere, fără a se putea înlătura răspunderea societăţii faţă de cocontractant pentru executarea necorespunzătoare a convenţiei.

Prin reiterarea în recurs a argumentelor expuse în cadrul apelului, referitoare la pretinsa nulitate a actului juridic, nu se respectă exigenţele art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., acest text de lege impunând invocarea unor critici punctuale la adresa considerentelor deciziei din apel, care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., sub aspectul aplicării ori interpretării regulilor de drept substanţial.

În concluzie, prin criticile invocate în susţinerea recursului, se urmăreşte fie o nouă evaluare a situaţiei de fapt, fie reinterpretarea probatoriului, în vederea constatării nulităţii contractului nr. x/04.01.2012, implicit respingerea cererii de chemare în judecată privind obligarea pârâtei la plata debitului aferent acestui contract şi a penalităţilor de întârziere. Aceste chestiuni au fost analizate de instanţele devolutive şi nu mai pot fi reluate în această etapă procesuală a recursului, având în vedere specificul acestei căi de atac, care se limitează exclusiv la examinarea legalităţii hotărârii atacate, nu la netemeinicia acesteia, ca simplă expresie a nemulţumirii pârâtei în raport cu această din urmă hotărâre.

În consecinţă, întrucât în motivele expuse prin memoriul de recurs nu poate fi identificată nicio critică aptă să fie încadrată în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, intervine sancţiunea nulităţii recursului pentru motivarea necorespunzatoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare, în sens procedural, a recursului.

Aşadar, sunt întemeiate apărările formulate de intimata-reclamantă prin întâmpinare, privind nulitatea recursului.

În alţi termeni, faţă de considerentele precedente se poate reţine că accesul la justiţie presupune şi respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac.

Prin urmare, modalitatea de redactare a recursului de către recurenta-pârâtă nu se circumscrie rigorilor art. 488 C. proc. civ., nefiind identificate nici motive de casare de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din acelaşi cod, impunându-se, astfel, sancţiunea nulităţii recursului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâta TELESCHI S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 199/2024-A din 1 octombrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă.

Constatând culpa procesuală a recurentei-pârâte în promovarea recursului de faţă şi în raport cu solicitarea intimatei-reclamante A. S.R.L. privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art. 452 şi 453 din C. proc. civ., să fie admisă cererea acesteia, în sensul obligării recurentei-pârâte TELESCHI S.R.L. la plata sumei de 5.950 RON, reprezentând onorariu avocaţial, conform înscrisurilor doveditoare aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta TELESCHI S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 199/2024-A din 1 octombrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă TELESCHI S.R.L. la plata către intimata-reclamantă A. S.R.L. a sumei de 5.950 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 martie 2025.