Fuel oil delivery contract dispute: appeal annulled as void for failure to state concrete legal errors.

Şedinţa publică din data de 4 martie 2025

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 02.10.2017 sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L., prin administrator special B. şi administrator judiciar C.., a chemat în judecată pârâtele Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale - Aparat Propriu (A.N.R.S.P.S. - A.P.), Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale - Unitatea Teritorială 515 Bucureşti (A.N.R.S.P.S. - U.T. 515), TERMOELECTRICA S.A. - Sucursala Elecrocentrale Borzeşti, prin lichidator judiciar D.., solicitând obligarea pârâtelor la executarea în natură a obligaţiei de livrare a cantităţii de 1.465,76 tone păcură cu un conţinut de sub 1% sulf, precum şi la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1 din Contractul de vânzare nr. x/20.01.2015 raportat la art. 1516, art. 1517 şi art. 1527 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 1434/2019 din 23.05.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, au fost respinse ca neîntemeiate excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor, excepţia lipsei de obiect a cererii, invocată de pârâtele A.N.R.S.P.S. - A.P. şi A.N.R.S.P.S. - U.T. 515 şi acţiunea formulată de reclamantă, aceasta fiind obligată la plata către pârâta A.N.R.S.P.S.-A.P. a sumei de 925 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de expert, către pârâta A.N.R.S.P.S. - U.T. 515 a sumei de 925 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de expert şi către pârâta TERMOELECTRICA S.A. a sumei de 1.233,33 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de expert.

2. Apelul reclamantei A. S.R.L., prin administrator special B. şi prin administrator judiciar C.., declarat împotriva hotărârii primei instanţe a fost admis prin decizia civilă nr. 1365 din 20 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, fiind schimbată în parte hotărârea atacată, în sensul admiterii cererii formulate de reclamantă în contradictoriu cu pârâta A.N.R.S.P.S. - U.T. 515 şi obligării acestei pârâte la predarea către reclamantă a unei cantităţi de 1.465,76 tone păcură cu un conţinut de sub 1% sulf, precum şi la plata sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu de expert), fiind menţinute restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

3. Împotriva acestei decizii a formulat recurs intimata Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale - Unitatea Teritorială 515 Bucureşti, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Prin decizia nr. 2680 din 09 decembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

4. Urmare a deciziei de casare, dosarul cauzei a fost reînregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 21.02.2023, sub nr. x/2014*.

Prin încheierea de şedinţă din 4 octombrie 2022 instanţa de apel a amânat pronunţarea soluţiei la 18 octombrie 2022 pentru ca părţile să aibă posibilitatea să depună concluzii scrise.

Prin decizia civilă nr. 1712 din 15 noiembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti - sectia a VI-a Civilă a respins ca nefondat apelul reclamantei A. S.R.L.

5. La data de 12.01.2024, reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs împotriva încheierii de şedinţă din 4 octombrie 2022 şi a deciziei civile nr. 1712 din 15 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, solicitând casarea hotărârii şi, în urma reţinerii spre rejudecare, admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei nr. 1434/23.05.2019 a Tribunalului Bucureşti şi admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, cu obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., s-a arătat, cu privire la încheierea de şedinţă din 4 octombrie 2022, că societatea reclamantă nu a fost legal citată, în condiţiile în care citaţiile pentru acel termen de judecată au fost trimise la sediul societăţii, dar au fost adresate administratorului judiciar şi administratorului special, deşi aceştia nu mai aveau nicio legătură cu administrarea şi/sau conducerea reclamantei, dată fiind încetarea procedurii reorganizării şi reintegrarea societăţii în circuitul civil. Mai mult, contractul de reprezentare şi asistenţă juridică încheiat cu Cabinetul de avocat E. a încetat după închiderea procedurii insolvenţei. În acest context, reprezentantul statutar al societăţii reclamante a aflat foarte târziu de termenul de judecată acordat pentru rejudecarea apelului, nemaifiind posibilă studierea dosarului. Astfel, procedând la judecarea cauzei, instanţa de apel a încălcat dreptul la apărare al părţii, precum şi principiile contradictorialităţii şi disponibilităţii, întrucât reclamanta nu a putut cunoaşte şi eventual combate susţinerile şi apărările intimatelor.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a susţinut recurenta-reclamantă că instanţa de apel nu a reanalizat întregul material probator al cauzei, conduita părţilor şi situaţia de fapt astfel cum a statuat instanţa de casare, reluând concluziile şi motivarea instanţei de fond.

A mai adăugat autoarea memoriului de recurs că instanţa de apel a omis să analizeze condiţiile legale referitoare la livrarea ex-works, obligaţiile defipte din normele legale aplicabile acestui tip de livrare, circumstanţele şi momentele în care celelalte condiţii ale livrării au fost îndeplinite.

În susţinerea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a arătat titulara memoriului de recurs că instanţa de apel a ignorat normele legale aplicabile livrării bunurilor de gen, precum şi condiţiile stabilite de legiuitor pentru ca livrarea ex-works să fie considerată realizată.

Potrivit recurentei, judecătorul fondului a ignorat dispoziţiile art. 1686 şi art. 1678 C. civ. privind întinderea obligaţiei de predare şi vânzarea bunurilor de gen, în cazul acestora transferul dreptului de proprietate realizându-se odată cu individualizarea produselor.

S-a mai menţionat că instanţa de apel a ignorat obligaţiile stabilite de lege în sarcina vânzătorului, respectiv de a pune la dispoziţia cumpărătorului produsul ambalat corespunzător împreună cu toate documentele şi avizele necesare în locul stabilit de părţi (incinta Termoelectrica) pentru exercitarea liberă şi neîngrădită a posesiei, conform prevederilor art. 1685 teza finală C. civ.. În acest sens, a mai adăugat recurenta că societatea nu s-a bucurat de libertatea conferită de lege cumpărătorului la momentul livrării, întrucât încărcarea mărfii nu se putea realiza decât cu acordul şi în prezenţa reprezentanţilor Termoelectrica şi a vânzătorului.

În opinia titularei cererii de recurs, o încălcare a normelor de drept material în accepţiunea art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. o reprezintă şi nerespectarea clauzelor contractuale. În acest sens se face referire la art. 3 alin. (1) din contract, precizându-se totodată că ceea ce a reţinut instanţa de apel în rejudecare nu îndeplineşte condiţiile legale pentru ca livrarea să poată fi considerată ex-works, întrucât produsul nu a fost identificat şi determinat, aflându-se în rezervoarele Termoelectrica la care societatea reclamantă nu avea acces decât cu încuviinţarea şi în prezenţa reprezentanţilor intimatelor.

A arătat recurenta-reclamantă că la momentul februarie- martie 2015, potrivit proceselor-verbale încheiate, a avut loc doar o predare formală a rezervoarelor nr. x, 4, 5, 7, 9 şi 10, însă obiectul contractului nu îl reprezintă anumite rezervoare şi conţinutul de păcură din acestea, ci o anumită cantitate, respectiv 3.800 tone, pe care vânzătorul era obligat să o pună la dispoziţie în cantitatea şi calitatea convenite. Abia după punerea la dispoziţie a cantităţii efective începeau obligaţiile reclamantei de încărcare, manipulare şi transport şi tot atunci se realiza transferul riscului pieirii bunului.

Mai mult, potrivit art. 425 Codul fiscal, produsul, obiect al contractului, nu putea fi transportat fără ca acesta să fie marcat şi colorat, acţiuni care s-au efectuat la data încărcării în cisterne, moment în care s-a realizat că în acele rezervoare nu se afla întreaga cantitate de păcură vândută, ci o cantitate cu 1.400 tone mai mică.

Concluzionând, a precizat recurenta-reclamantă că instanţa de apel a aplicat greşit aspectele de drept dezlegate de instanţa de casare, nerealizând o analiză a momentului în care, potrivit normelor legale şi clauzelor contractuale, a intervenit livrarea produselor.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 25 ianuarie 2024.

Prin întâmpinarea înregistrată la 29 martie 2024, intimata-pârâtă Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale (A.N.R.S.P.S.) a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică.

La 9 aprilie 2024 a fost înregistrată întâmpinarea transmisă de intimata-pârâtă Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale - Unitatea Teritorială 515 Bucureşti (A.N.R.S.P.S. - U.T. 515 Bucureşti), prin care au fost formulate aceleaşi apărări privind respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică.

Instanţa supremă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 8 octombrie 2024, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, cu menţiunea că pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

Intimatele-pârâte Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale (A.N.R.S.P.S.) şi Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale - Unitatea Teritorială 515 Bucureşti (A.N.R.S.P.S. - U.T. 515 Bucureşti) au invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin încheierea din 21 ianuarie 2025 a fost admis în principiu recursul şi acordat termen de judecată la 4 martie 2025, cu citarea părţilor în şedinţă publică, pentru când a fost prorogată discutarea excepţiei nulităţii căii de atac.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, raportat la dispoziţiile art. 248 alin. (1) Cod procedură civilă, cu prioritate va analiza excepţia nulităţii recursului, excepţie care va fi admisă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recursul este o cale extraordinară de atac de reformare care, în concordanţă cu principiul legalităţii căilor de atac reglementat de art. 457 din C. proc. civ., poate fi exercitată în condiţiile prevăzute de lege. În privinţa recursului, una dintre condiţiile esenţiale stabilite de lege este aceea că poate fi exercitat pentru motivele strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aceasta înseamnă că titularul recursului este ţinut să îşi conformeze conduita procesuală acestor exigenţe legale, pentru a crea premisele necesare în vederea exercitării controlului de legalitate de către instanţa de recurs.

Obligaţia recurentului de a motiva recursul presupune nu numai evocarea simplei sale nemulţumiri în raport cu soluţia atacată, ci implică obligaţia de a arăta cazul sau cazurile de casare pe care se întemeiază, dintre cele reglementate limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., precum şi dezvoltarea lor în concret, respectiv raportarea motivului de casare invocat la procedura derulată în faţa instanţei anterioare şi/sau hotărârea recurată, criticându-se măsurile procedurale dispuse de instanţă sau raţionamentul logico-juridic expus în cuprinsul hotărârii atacate sub aspectul regulilor de drept interpretate ori aplicate greşit.

Aşa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, şi sub imperiul legii de procedură anterioare sancţiunea nulităţii fiind reglementată şi devenind incidentă, atunci când pretinsele critici din recurs nu puteau fi analizate în cadrul motivelor de nelegalitate.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Pornind de la aceste repere teoretice, cu privire la recursul reclamantei A. S.R.L., instanţa supremă reţine că argumentele formulate de autoarea căii de atac se doresc a fi subsumate motivelor de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 Cod procedură civilă.

Înalta Curte reţine că din memoriul de recurs nu se desprind critici de nelegalitate care să poată fi analizate din perspectiva cazurilor de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., de strictă interpretare, indicate de recurentă.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când sunt încălcate norme de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii atacate.

În considerarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a susţinut recurenta-reclamantă vicierea procedurii de citare pentru termenul de judecată din 4 octombrie 2022. În argumentarea acestei critici, recurenta a arătat că citaţiile pentru acel termen au fost expediate la sediul societăţii recurente, fiind adresate administratorului judiciar şi administratorului special, deşi aceştia îşi pierduseră calitatea de reprezentanţi legali, ca urmare a închiderii procedurii de reorganizare judiciară şi a reintegrării societăţii în circuitul civil.

De asemenea, recurenta a confirmat că, odată cu închiderea procedurii de insolvenţă, a încetat contractul de reprezentare şi asistenţă juridică încheiat cu Cabinetul de avocat E..

Instanţa de apel ar fi încălcat, în opinia recurentei, dreptul său la apărare, precum şi principiile contradictorialităţii şi disponibilităţii, având în vedere că reprezentantul statutar nu a avut posibilitatea de a-şi susţine motivele de apel şi de a construi apărarea în rejudecarea apelului său, după casare.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu susţine, prin memoriul de recurs, citarea la o altă adresă decât sediul societăţii şi confirmă recepţionarea citaţiei de către reprezentantul legal actual, nulitatea actului de procedură fiind invocată în legătură cu menţiunea de pe citaţie a foştilor reprezentanţi legali din procedura insolvenţei şi timpul apreciat ca insuficient, din acest motiv, pentru exercitarea drepturilor procesuale la termenul de judecată din 4 octombrie 2022.

Recurenta-reclamantă, deşi nu indică normele de procedură încălcate, se reţine că se raportează la art. 159 şi art. 155 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., potrivit cu care persoana juridică de drept privat se citează la sediu, prin reprezentanţii legali ai acesteia, cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată.

Se observă, pentru început, că judecarea apelului, prin decizia recurată, a avut loc în condiţiile art. 501 alin. (3) C. proc. civ., respectiv după casarea dispusă de instanţa supremă, ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei de apel a cărei hotărâre a fost casată, apelul reclamantei şi întâmpinările fiind cunoscute din ciclul procesual anterior.

De asemenea, la termenul din 4 octombrie 2022, instanţa de apel a fost sesizată de una dintre intimate în temeiul art. 160 alin. (3) C. proc. civ., pronunţându-se în legătură cu îndeplinirea procedurii de citare cu apelanta-reclamantă şi cu măsurile privind garantarea procesului echitabil.

Astfel, instanţa a reţinut, prin încheierea recurată, că ieşirea din procedura insolvenţei s-a produs din anul 2021, deci înainte de pronunţarea deciziei de casare, de asemenea că schimbările intervenite la nivelul reprezentării societăţii nu au fost aduse la cunoştinţa instanţei de apel, în rejudecare, în timp util, deşi această obligaţie revenea titularei căii de atac a apelului (societatea reclamantă), iar procedura de citare efectuată la sediul social al acesteia a fost apreciată ca legală, fiind invocate dispoziţiile art. 172 C. proc. civ.

Totodată, în vederea garantării depline a dreptului de apărare al apelantei-reclamante în rejudecare, instanţa de apel a dispus amânarea pronunţării pentru asigurarea posibilităţii de a se depune concluzii scrise, atât pentru susţinerea căii de atac, cât şi pentru combaterea apărărilor formulate de intimate, respectiv la 18 octombrie, 1 noiembrie şi 15 noiembrie 2022.

Din prevederile art. 178 alin. (2) Cod procedură civilă, rezultă că nulitatea încheierii poate fi invocată de partea interesată ale cărei interese sunt protejate prin norma încălcată, numai dacă neregularitatea nu a fost cauzată prin propria faptă.

Înalta Curte formulează observaţia că recurenta-reclamantă, prin memoriul de recurs, nu face nicio referire la considerentele încheierii recurate, sub aspectul combaterii raţionamentului judiciar al instanţei de apel, astfel încât nu există critici de nelegalitate care să contureze motivul de casare invocat formal.

În cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., autoarea memoriului de recurs a susţinut că instanţa de apel nu a reanalizat întregul material probator al cauzei, conduita părţilor şi situaţia de fapt aşa cum a statuat instanţa de casare, ci s-a rezumat la reluarea şi reiterarea concluziilor şi a motivării instanţei de fond.

Totodată, recurenta a invocat omisiunea instanţei de apel de a examina condiţiile legale referitoare la livrarea în regim ex-works, respectiv obligaţiile legale specifice acestui tip de livrare şi momentele concrete în care s-ar fi realizat celelalte condiţii ale predării bunurilor.

Înalta Curte reaminteşte că în sfera de aplicare a art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. intră atât lipsa formală a motivării, prin încălcarea art. 425 alin. (1) lit. b) din acelaşi cod, cât şi o motivare care este excesiv de lacunară sau incoerentă, în măsură să afecteze înţelegerea raţionamentului judiciar de către părţi şi de către instanţa care exercită controlul de legalitate.

Împrejurarea că instanţa de control judiciar devolutiv nu a soluţionat cauza în sensul dorit de recurenta-reclamantă nu echivalează cu nemotivarea hotărârii, recurenta fiind nemulţumită de conţinutul considerentelor şi al concluziilor pe fond şi nu de lipsa acestora.

Aşadar, simpla invocare a motivului de casare nu conduce de plano la incidenţa acelui motiv de recurs, ci trebuie indicate critici concrete privind argumentele reţinute de instanţa de apel în justificarea soluţiei pronunţate, cu referire la aspectele de nelegalitate constatate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs. Acest principiu este susţinut şi de dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora recursul are drept scop verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În cauză, criticile formulate nu configurează niciuna din ipotezele motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., indicat în mod formal de recurenta-reclamantă în cuprinsul memoriului de recurs.

De asemenea, nici invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. nu relevă greşita încălcare sau aplicare a normelor de drept material de către instanţa de apel, care deşi sunt indicate, nu sunt însoţite şi de critici privind modul concret în care, prin decizia atacată, ar fi fost încălcate aceste norme.

Astfel, recurenta-reclamantă a făcut trimitere la dispoziţiile art. 1678, 1685 şi 1686 C. civ., invocând o pretinsă aplicare eronată a regulilor referitoare la vânzarea bunurilor de gen şi livrarea în regim ex-works, precum şi interpretarea unor clauze contractuale relevante. Totuşi, nu a însoţit aceste susţineri de o dezvoltare argumentativă care să evidenţieze modul concret în care instanţa de apel ar fi interpretat sau aplicat greşit normele de drept substanţial.

Prin decizia de casare, instanţa supremă a constatat că instanţa de apel interpretase în mod eronat clauza contractuală ex-works, atribuindu-i un conţinut juridic diferit de voinţa părţilor exprimată în contract. O astfel de interpretare greşită a condus la o suprapunere nejustificată între momentele livrării şi preluării mărfii şi la impunerea unor obligaţii suplimentare în sarcina vânzătorului, fiind astfel denaturat raportul contractual stabilit între părţi.

Cu privire la semnificaţia clauzei ex-works, Înalta Curte a reţinut că aceasta presupune, într-adevăr, ca marfa să fie pusă la dispoziţia cumpărătorului la sediul vânzătorului, cu transferul riscurilor către cumpărător în momentul punerii la dispoziţie, urmând ca marfa să fie încărcată pe cheltuiala şi pe riscul cumpărătorului.

Totodată, s-a subliniat că această clauză este favorabilă vânzătorului, impunându-i cele mai reduse obligaţii, iar în cadrul regimului juridic prevăzut de C. civ., obligaţia de predare a bunului şi transferul proprietăţii impun tratarea lor în mod distinct.

Din perspectiva executării obligaţiei de livrare, instanţa supremă a reţinut interpretarea corectă a clauzei ex-works şi faptul că, potrivit art. 2 şi 3 din contract, vânzătorul îşi asumase obligaţia de a pune marfa la dispoziţia cumpărătorului în depozitele Termoelectrica S.A. - Sucursala Electrocentrale Borzeşti. Ulterior, cumpărătorul - societatea reclamantă - era responsabilă pentru demararea şi realizarea recepţiei, precum şi pentru suportarea costurilor aferente.

În aceste coordonate, instanţa de apel - ţinută de dezlegările obligatorii ale instanţei de casare - a procedat la interpretarea clauzelor contractuale prin raportare la conduita părţilor şi a probatoriului administrat, analizând concret modul în care a avut loc predarea cantităţii de păcură convenite şi aplicarea clauzei ex-works în contextul contractual particular al părţilor, independent de transferul dreptului de proprietate în ipoteza bunurilor de gen stabilit de art. 1678 C. civ.

În virtutea forţei obligatorii a contractului, a constatat instanţa de rejudecare că pârâta, Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale - U.T. 515 Bucureşti şi-a executat integral obligaţia de predare a celor 3.800 de tone de păcură la momentul semnării proceselor-verbale de predare-primire nr. x/16.02.2015 şi nr. y/02.03.2015, documente acceptate de reclamantă fără nicio obiecţiune cu privire la cantitate sau calitate, orice operaţiuni ulterioare acestui moment fiind în sarcina exclusivă a societăţii reclamante.

De asemenea, instanţa de rejudecare a înlăturat ca nefondat motivul de apel întemeiat pe pretinsa recunoaştere de către pârâtă a nepredării cantităţii de 1.465,86 tone de păcură, susţinere fundamentată de reclamantă pe împrejurarea înscrierii la masa credală a respectivei valori. Instanţa a apreciat că înscrierea la masa credală nu mai avea relevanţă, în condiţiile în care contractul fusese reziliat de drept, în temeiul art. 9.2, pentru neexecutarea de către cumpărător a obligaţiei de a ridica integral cantitatea contractată.

Înalta Curte observă că, în cadrul recursului, recurenta-reclamantă nu a contestat identificarea şi respectarea de către instanţa de apel a limitelor trasate prin decizia de casare, astfel cum sunt acestea reglementate de art. 501 C. proc. civ.

Instanţa supremă reţine faptul că recurenta-reclamantă, fără a combate argumentele instanţei de rejudecare, şi-a reluat ca atare susţinerile expuse în cadrul apelului în legătură cu pretinsa nerealizare a livrării bunurilor în condiţiile legale pentru o livrare ex-works şi cu nerespectarea clauzelor contractuale.

Ceea ce propune recurenta prin intermediul căii de atac promovate, reprezintă, în realitate, o reevaluare a situaţiei de fapt, în sensul stabilirii unui alt moment al livrării. Or, această chestiune nu echivalează cu cercetarea legalităţii interpretării ori aplicării legii de către instanţa de apel, ci vizează netemeinicia deciziei criticate şi readucerea în discuţie a chestiunilor de fond dezlegate de instanţa de apel după casarea cu trimitere spre rejudecare, ca expresie a nemulţumirii reclamantei în raport cu această din urmă decizie.

Prin expunerea acestor argumente, recurenta-reclamantă pretinde, de fapt, o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi o reconsiderare a constatărilor cu privire la conţinutul şi executarea obligaţiei contractuale privind livrarea integrală a cantităţii de păcură. O astfel de solicitare este, însă, incompatibilă cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Atributul stabilirii situaţiei de fapt şi al aprecierii probelor aparţine în mod exclusiv instanţelor devolutive, nefiind permisă o substituire în prerogativele determinate de lege, câtă vreme obiectul şi scopului recursului sunt reglementate, în mod imperativ, prin dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Reiterarea susţinerilor de ordin factual vizând derularea raporturilor contractuale, fără a se preciza în ce constau greşelile de judecată în aplicarea regulilor de drept substanţial incidente, nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cu referire la motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din acelaşi cod.

Prin urmare, întrucât modalitatea de redactare a recursului de către recurenta-reclamantă nu se circumscrie rigorilor art. 488 C. proc. civ., nefiind identificate nici motive de casare de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din acelaşi cod, se impune sancţiunea nulităţii recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, recursul reclamantei A. S.R.L. declarat împotriva încheierii din 4 octombrie 2022 şi a deciziei civile nr. 1712 din 15 noiembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă va fi anulat în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva încheierii din 4 octombrie 2022 şi a deciziei civile nr. 1712 din 15 noiembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 martie 2025.