Shares assignment rescission upheld; seller's appeal inadmissible for raising evidence merits not legality grounds

Şedinţa publică din data de 27 februarie 2025

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomiţa, secţia Civilă la 24.11.2021, reclamatul A. a chemat în judecată pârâta B., solicitând instanţei ca, prin hotărârea care o va pronunţa, să dispună rezoluţiunea contractului de cesiune părţi sociale pe care le-a deţinut la societatea C. S.R.L. încheiat între părţi la 18.12.2020; cu cheltuieli de judecată.

La 10.01.2022, pârâta a formulat o cerere reconvenţională, solicitând constatarea caracterului simulat al actului public reprezentat de contractul de cesiune părţi sociale din 18.12.2020 ca fiind o donaţie deghizată.

Prin încheierea din 19.05.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Ialomiţa, secţia Civilă a scos cauza de pe rol şi a înaintat-o Tribunalului Teleorman, secţia Civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 381/14.12.2022, Tribunalul Teleorman, secţia Civilă a admis acţiunea reclamantului şi a dispus rezoluţiunea contractului de cesiune părţi sociale încheiat între părţi la data de 18.12.2020; a respins ca neîntemeiată cererea reconvenţională.

Prin sentinţa civilă nr. 108/12.04.2023, Tribunalul Teleorman, secţia Civilă a admis cererea de completarea a sentinţei civile nr. 381/2022, în sensul respingerii solicitării formulate de pârâtă privind constatarea formulării cu rea-credinţă a cererii reclamantului de acordare a ajutorului public.

Împotriva sentinţei civile nr. 381/2022, pârâta a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 517/28.03.2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondat apelul.

Împotriva acestei decizii civile, pârâta a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

În motivarea recursului, după expunerea considerentelor reţinute de instanţa de apel, recurenta a invocat nelegalitatea hotărârii, susţinând că aceasta a fost pronunţată cu greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 1.292 C. civ., precum şi ale art. 309, art. 310 şi art. 348-350 C. proc. civ.

Sub acest aspect, a arătat că instanţa de apel a apreciat că nu a fost dovedită existenţa actului secret, condiţie esenţială pentru dovedirea simulaţiei şi că nu sunt incidente dispoziţiile art. 309 alin. (4) pct. 1 C. proc. civ., în ceea ce priveşte imposibilitatea morală de preconstituire a unui înscris care să constate actul secret, deşi o astfel de imposibilitate decurge, potrivit recurentei, din simpla relaţie tată-fiică existentă între părţi, fără alte bariere emoţionale închipuite de către instanţa de apel; astfel, susţine că, în cauză, erau aplicabile dispoziţiile art. 309 alin. (4) pct. 1 C. proc. civ. din cauza relaţiei tată-fiică şi, astfel, dovada actului secret se putea face şi cu alte mijloace de probă decât un contrascris, în conformitate cu art. 1.292 C. civ.

Totodată, potrivit recurentei, dovada existenţei actului secret a fost făcută prin mărturisirea judiciară a intimatului în dosarul nr. x/2021, calificată eronat de instanţă ca fiind una extrajudiciară şi că ar reprezenta concluziile orale ale apărătorului intimatului, iar nu declaraţiile acestuia însuşi, astfel că nu întruneşte condiţiile prevăzute de art. 348 C. proc. civ.

Contestând acest raţionament al instanţei, recurenta a afirmat că, în realitate, mărturisirea aparţine intimatului, avocatul punând concluziile în numele acestuia şi nu în nume propriu; în plus, recurenta a subliniat că trebuie avut în vedere şi răspunsul dat de intimat la întrebarea nr. 7 din interogatoriu, omis de instanţă.

Concluzionând, recurenta a afirmat că instanţa de apel trebuia să constate incidenţa dispoziţiilor art. 349 C. proc. civ., întrucât existenţa donaţiei deghizate a fost recunoscută chiar de intimat.

O altă critică invocată de recurentă vizează încălcarea dispoziţiilor art. 264 C. proc. civ., întrucât instanţa de apel a ales spre analiză doar anumite răspunsuri la interogatoriu, care ar valida soluţia de respingere a apelului; totodată, a subliniat că instanţa nu a avut în vedere şi celelalte răspunsuri, în care intimatul a recunoscut că nu a solicitat niciodată plata preţului sau că a "donat societatea".

Potrivit recurentei, în aprecierea probelor, instanţa de apel era obligată să le examineze pe fiecare în parte, separat şi apoi în corelaţie cu celelalte probe administrate.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Intimatul-reclamant a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului.

Înalta Curte a luat în examinare excepţia nulităţii recursului asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ., reţine următoarele:

Articolul 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ. prevede că cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în ipotezele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aşadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, dezvoltarea motivelor trebuie să facă posibilă încadrarea lor în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile. În etapa procesuală a recursului nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea şi evaluarea probelor administrate în cauză, în vederea stabilirii situaţiei de fapt, rămân în atribuţia exclusivă a instanţelor de fond, ca instanţe în faţa cărora are loc devoluţiunea cauzei.

În cauză, autoarea căii de atac şi-a întemeiat demersul judiciar în această etapă procesuală pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., din perspectiva cărora a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 246 C. proc. civ., respectiv greşita interpretare şi aplicare a prevederilor art. 1.292 C. civ., precum şi ale art. 309, art. 310 şi art. 348-350 C. proc. civ.

Deşi subsumate formal art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., criticile recurentei tind atât la o nouă evaluare a situaţiei de fapt, cât şi la reinterpretarea probatoriului administrat, în vederea dovedirii existenţei unui act secret, a imposibilităţii morale de preconstituire a unui înscris ce decurge din simpla relaţie tată-fiică existentă între părţi, precum şi a valorii probatorii a mărturisirii judiciare făcută de intimat în dosarul nr. x/2021, pentru a ajunge la o concluzie contrară celei reţinute de instanţele de fond în ceea ce priveşte cererea reconvenţională.

În examinarea Înaltei Curţi, însă, concluzia instanţei de apel privind nedovedirea simulaţiei, ca urmare a constatării inexistenţei unui act secret, precum şi a neîndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 309 alin. (4) pct. 1 şi 2 C. proc. civ. - care ar fi permis utilizarea oricărui mijloc de probă în dovedirea actului juridic afirmat - este fundamentată pe evaluarea probatoriului administrat şi nu poate fi considerată ca rezultând dintr-o greşită interpretare şi aplicare a prevederilor art. 1.292 C. civ., precum şi ale art. 309, art. 310 şi art. 348-350 C. proc. civ.

Or, recurenta nu deduce o critică de nelegalitate specifică recursului, deoarece aceasta nu face decât să opună instanţei de recurs propria sa interpretare asupra probatoriului, contrară celei reţinute de instanţa de apel, susţinând că sunt aplicabile dispoziţiile art. 309 alin. (4) pct. 1 C. proc. civ. pe motiv că imposibilitatea morală de preconstituire a unui înscris care să constate actul secret decurge din simpla relaţie tată-fiică existentă între părţi şi, astfel, dovada actului secret se putea face şi cu alte mijloace de probă decât un contrascris, în conformitate cu art. 1.292 C. civ.; de asemenea, invocă faptul că dovada existenţei actului secret a fost făcută prin mărturisirea judiciară a intimatului în dosarul nr. x/2021.

Recurenta nu reuşeşte să identifice acele statuări în drept ale instanţei de prim control judiciar pe care să le critice şi nici nu prezintă un raţionament propriu prin care, pornind de la starea de fapt stabilită de instanţa de prim control judiciar, să arate care era modul corect de aplicare a dispoziţiilor evocate, pentru o justă soluţionare a apelului. Aceasta impune concluzia că autoarea recursului încearcă să demonstreze eronata aplicare a unor dispoziţii legale pornind de la premisa că instanţa de apel a stabilit în mod eronat situaţia de fapt. Or, greşita aplicare a unor dispoziţii legale poate fi verificată în recurs numai prin raportare la situaţia de fapt stabilită de instanţele devolutive, deoarece controlul exercitat în calea extraordinară de atac este unul exclusiv de legalitate.

Totodată, motivul de recurs întemeiat pe pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 246 C. proc. civ. vizează temeinicia hotărârii, recurenta exprimându-şi nemulţumirea faţă de modul în care instanţa de apel a apreciat unele răspunsurile oferite de intimat la interogatoriul administrat în faţa tribunalului, cu ignorarea altora; or, asemenea susţineri privesc exclusiv modul de evaluare a probelor şi, prin urmare, excedează controlului de legalitate exercitat în calea extraordinară a recursului.

Faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2), cu aplicarea art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul astfel declarat şi, întrucât recurenta-pârâtă a pierdut procesul, aceasta urmează să fie obligată, la cererea intimatului la plata sumei de 3.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, în baza art. 451, art. 452 şi 453 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei civile nr. 517/28.03.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A..

Obligă recurenta la plata către intimat a sumei de 3.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 februarie 2025.