Extraordinary appeal annulled for failure to develop statutory illegality critiques in unpaid commercial debt case

Şedinţa publică din data de 27 februarie 2025

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea şi înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă la 22.09.2022, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta B. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea care o va pronunţa, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumelor de 367.153,96 RON, reprezentând debit neachitat, şi de 31.988,27 RON, cu titlu de dobândă legală, calculată de la data scadenţei şi până la 16.09.2022, dobândă care curge şi în continuare până la achitarea integrală a debitului, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. 14/08.02.2023, Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă a admis acţiunea şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumelor de 266.642,45 RON, reprezentând debit neachitat, de 31.988,27 RON, cu titlu de dobândă legală, calculată până la 16.09.2022, şi de 10.841,21 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. 74/19.04.2023, Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă a îndreptat eroarea materială strecurată în cuprinsul sentinţei civile nr. 14/2023, în sensul că în loc de 266.642,45 RON se va consemna 266.646,45 RON şi, totodată, a completat sentinţa în sensul că a obligat pârâta la plata dobânzii legale în continuare, începând cu 16.09.2022 şi până la data achitării integrale a debitului.

Împotriva sentinţei civile nr. 14/2023, pârâta a declarat apel, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Prin decizia nr. 76/2024 din 15.02.2024, Curtea de Apel Craiova, secţia a Ii-a Civilă a respins ca nefondat apelul şi a obligat-o pe apelantă la plata către intimată a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

Prima critică invocată se referă la valoarea juridică a facturii fiscale în lipsa unui contract, susţinând că achitarea parţială a facturilor a fost justificată de neconformitatea mărfii livrate, aspect peste care instanţa de apel a trecut, respingând toate probele solicitate.

Recurenta a susţinut, totodată, că obligaţia de plată integrală a facturilor, pretins încălcată, trebuia dovedită de reclamantă; în opinia sa, curtea de apel trebuia să analizeze acţiunea reclamantei şi prin prisma art. 1.350 C. civ., rap. la art. 1.169 C. civ., însă, aceasta a ignorat că, în lipsa unui contract şi în condiţiile existenţei unui delict din partea reclamantei, deveneau incidente şi dispoziţiile răspunderii civile contractuale.

În continuare, a criticat hotărârea instanţei de apel şi din perspectiva greşitei aplicări a normelor de drept material referitoare la administrarea probelor. În acest sens, a arătat că a încălcat dispoziţiile legale în privinţa probelor admisibile pentru dovedirea existenţei contractului şi a clauzelor în raport de înţelegerea dintre părţi, independent de faptul că instanţa nu a identificat natura acestuia. În acest context, afirmă că a fost depăşit înţelesul pe care părţile l-au dat facturilor fiscale, făcând trimitere la dispoziţiile art. 254 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., care reglementează rolul instanţei în propunerea probelor.

În final, a evidenţiat că instanţa de apel a respins probele solicitate -expertiza contabilă, martori - deşi acestea erau de natură să conducă la aflarea adevărului şi la justa soluţionare a cauzei.

Recurenta a mai afirmat că instanţa de apel trebuia să examineze cauza şi prin prisma art. 1.170 C. civ., referitor la buna-credinţă în executarea contractelor, arătând că intimata avea obligaţia să îi predea documentele privind calitatea mărfurilor, respectiv certificate de calitate şi avize de însoţire, alături de factura fiscală. De asemenea, în opinia sa, intimata era datoare să acorde o importanţă deosebită propriilor obligaţii, cu o diligenţă conformă împrejurărilor şi obiectivelor contractului, dar şi informării cu privire la orice aspect susceptibil să afecteze executarea corespunzătoare a contractului, respectiv să o avertizeze asupra tuturor viciilor ascunse ale mărfii.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 14.06.2024, intimata a depus la dosar o întâmpinare, prin care a invocat excepţia netimbrării recursului, pe motiv că taxa nu a fost achitată în contul unităţii teritorial-administrativ de la sediul societăţii recurente, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 05.07.2024, recurenta a răspuns la întâmpinare.

Excepţia netimbrării recursului nu mai subzistă, întrucât recurenta a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în contul corect.

Înalta Curte a luat în examinare excepţia nulităţii recursului, în temeiul art. 248 alin. (2) C. proc. civ., asupra căreia reţine următoarele:

Articolul 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ. prevede că cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în ipotezele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii, atacate cu normele de drept aplicabile. În etapa procesuală a recursului nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea şi evaluarea probelor administrate în cauză, în vederea stabilirii situaţiei de fapt, rămân în atribuţia exclusivă a instanţelor de fond, ca instanţe în faţa cărora are loc devoluţiunea cauzei.

În cauză, recurenta a indicat în mod expres motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Analiza motivelor de recurs relevă că nu au fost formulate critici de nelegalitate împotriva deciziei din apel care să poată fi circumscrise motivului de recurs invocat, recurenta invocând în mod formal ipoteza de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, recurenta a reiterat argumentele referitoare la situaţia de fapt cu privire la calitatea neconformă a mărfii livrate, împrejurare faţă de care afirmă că achitat doar parţial facturile, la inexistenţa unui contract, respingerea probelor solicitate care ar fi fost de natură să conducă la aflarea adevărului în cauză, invocând art. 254 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., modul de livrare a mărfii în lipsa certificatului de calitate şi avizul de însoţire, fără a dezvolta critici de nelegalitate.

Totodată, Înalta Curte notează că evocarea unor articole din C. civ., fără o corelare între acestea şi considerentele deciziei atacate, nu echivalează cu dezvoltarea unor critici în raport cu exigenţele art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Or, examinarea instanţei de recurs este limitată de însuşi conţinutul introductiv al art. 488 C. proc. civ. doar la criticile de nelegalitate, nu şi la cele de eventuală netemeinicie.

Mai mult decât atât, prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenta tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă, din moment ce, aşa cum s-a arătat, analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat doar formal.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 76/2024 din 15.02.2024, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamanta A. S.R.L.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 februarie 2025.