Territorial competence for labor claims against a court: plaintiff’s option under Art. 127(2) CPC to sue in a neighboring appellate district

Şedinţa publică din data de 26 februarie 2025

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă la 15.02.2024, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P. şi Q. au chemat în judecată pe pârâţii Tribunalul Teleorman şi Curtea de Apel Bucureşti, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâţii la recunoaşterea şi acordarea în întinderea drepturilor salariale cuvenite reclamanţilor a unei valori de referinţă sectorială (VRS) de 605,225 RON, neplafonată, începând cu 01.08.2016 la zi şi pentru viitor, majorată cu 25%, conform art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, şi la plata diferenţei drepturilor salariale lunare corespunzătoare unei valori de referinţa sectorială de 605,225 RON, neplafonată, începând cu 01.08.2016 la zi şi pentru viitor, la care să se aplice o majorare de 25% raportat la prevederile art. 12 din Secţiunea 1 - Dispoziţii comune din Capitolul VIII - Reglementări specifice personalului din justiţie Anexa V - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională a Legii nr. 153/2017, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie stabilit de Institutul Naţional de Statistică, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a obligaţiei de plata a acestor diferenţe de drepturi salariale, de la scadenţa sumelor cuvenite până la plata lor efectivă.

Prin sentinţa civilă nr. 1484/11.07.2024, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că litigiul promovat de reclamanţi, în calitate de personal auxiliar şi conex la Judecătoria Turnu Măgurele, are natura unui conflict de muncă, fiind incidente dispoziţiile art. 269 din Codul muncii, care stabilesc competenţa instanţei de domiciliul sau reşedinţa reclamantului, nu şi cele ale art. 127 C. proc. civ., întrucât titularii acţiunii nu îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să soluţioneze cauza.

Astfel învestit, Tribunalul Teleorman, secţia Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale şi contencios administrativ şi fiscal a pronunţat sentinţa nr. 778/04.12.2024, prin care a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

În motivarea sentinţei, a reţinut aplicabilitatea prevederilor art. 127 alin. (2) C. proc. civ. - faţă de calitatea de pârât a Tribunalului Teleorman, instanţă legal competentă, potrivit art. 269 alin. (1) şi (2) din Codul muncii, să judece cauza, prin prisma locului de muncă al reclamanţilor - precum şi faptul că titularii demersului judiciar şi-au exercitata dreptul de opţiune reglementat de acest text legal, alegând Tribunalul Dâmboviţa, ca instanţă de acelaşi grad aflată circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti, învecinată Curţii de Apel Bucureşti, în a cărei circumscripţie se află tribunalul competent potrivit legii.

Înalta Curte, constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., între instanţele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunţa regulatorul de competenţă, în temeiul art. 135 C. proc. civ., stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, pentru următoarele considerente:

Reclamanţii, în calitate de personal auxiliar şi conex la Judecătoria Turnu Măgurele, au învestit Tribunalul Dâmboviţa cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă, Tribunalul Teleorman şi Curtea de Apel Bucureşti deţinând calitatea de pârâţi.

Potrivit art. 127 C. proc. civ., "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. (2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. (21) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor".

Pornind de la aceste texte de lege, Înalta Curte reţine că, deşi o parte din reclamanţii au calitatea prevăzută de art. 127 alin. (3) C. proc. civ. - iar cererea a fost formulată în condiţiile art. 59 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 269 alin. (3) din Codul muncii privind coparticiparea procesuală - nu este incidentă ipoteza reglementată de alin. (1) al aceluiaşi articol, întrucât acţiunea nu este în competenţa instanţei unde îşi desfăşoară activitatea şi nu există o instanţă inferioară acesteia, ci a instanţei superioare celei la care se află locul lor de muncă, respectiv Tribunalul Teleorman.

Însă, cât timp Tribunalul Teleorman are calitate de pârât, sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi (21) C. proc. civ., în temeiul cărora reclamanţii pot sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate curţii de apel în a cărei rază se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Această normă legală reglementează un drept de opţiune al reclamanţilor, care au posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată fie la instanţa competentă potrivit legii, fie la o altă instanţă, de acelaşi grad, din raza unei curţi de apel învecinate.

Întrucât titularii demersului judiciar şi-au manifestat opţiunea de a învesti Tribunalul Dâmboviţa, aflat în circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti, învecinată Curţii de Apel Bucureşti, în raza căreia se află Tribunalul Teleorman, care ar fi fost competent să judece conform normelor de dreptul muncii, rezultă că instanţa sesizată a devenit competentă teritorial să soluţioneze litigiul.

Potrivit dispoziţiilor art. 116 C. proc. civ., reclamantul este cel care poate alege între mai multe instanţe deopotrivă competente, iar odată ce a fost exercitat dreptul de opţiune, competenţa instanţei alese, consolidându-se, se definitivează.

Aşadar, în aplicarea art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 februarie 2025.