RCA Insurance Penalty Liability: Compliance with Statutory Timelines for Damage Offers under ASF Norm 23/2014

Şedinţa publică din data de 26 februarie 2025

Deliberând asupra recursului reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 20.08.2018 sub nr. x/2018, reclamantele A., B. şi C., prin reprezentant legal A., au chemat în judecată pe pârâţii D. S.A. şi Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând obligarea în solidar a acestora la plata sumei de 23.000 RON, reprezentând daune-interese pentru repararea prejudiciului material, a sumei de 2.000.000 euro, daune-interese pentru acoperirea prejudiciului moral, în RON la cursul euro din ziua plăţii, a unei indemnizaţii în cuantum de 642 RON lunar şi a cheltuielilor de şcolarizare pentru cea de-a doua şi cea de-a treia reclamantă, până la terminarea studiilor universitare, precum şi a cheltuielilor de judecată în cuantum de 8.000 RON.

Prin încheierea din 05.06.2019, tribunalul a introdus în cauză, în calitate de pârâtă, pe E. S.A. prin practicianul în insolvenţă F..

Prin cererea înregistrată la 28.03.2019 sub nr. x/2019 pe rolul Tribunalului Maramureş, secţia I civilă, reclamanţii G., H., I., J., K., L., G., M., N. şi O. au chemat în judecată pe pârâţii D. S.A., Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România şi intervenienţii forţaţi P. şi Q., solicitând obligarea pârâtelor la plata daunelor morale în cuantum de 200.000 euro către reclamanta G., de 200.000 euro către reclamanta J., de 100.000 euro către reclamanta K., de 100.000 euro către reclamanta L., de 200.000 euro către reclamanta H., în sumă de 100.000 euro către reclamanta I., de 200.000 euro către reclamanta G., de 100.000 euro către reclamanta M. şi de 200.000 euro către reclamantul N., echivalentul în RON de la data efectuării plăţii.

Prin încheierea din 25.09.2019, Tribunalul Maramureş, secţia I civilă a dispus conexarea acestei cauze la dosarul nr. x/2018.

Prin cererea înregistrată la 31.05.2019 sub nr. x/2019 pe rolul Tribunalului Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul R. a chemat în judecată pe pârâţii Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi D. S.A., cu citarea intervenienţilor forţaţi P. şi Q., solicitând obligarea pârâţilor în solidar la plata sumei de 650.000 RON, cu titlu de daune morale, a unei rente lunare de 1.500 RON, începând cu data producerii accidentului şi până la sfârşitul vieţii, a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, începând cu data introducerii acţiunii şi până la plata efectivă a despăgubirilor şi a cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 09.10.2019, Tribunalul Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus conexarea acestei cauze la dosarul nr. x/2018.

Prin încheierea din 13.12.2019, în temeiul art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, suspendarea judecării acţiunilor civile conexate în dosarul nr. x/2018.

Împotriva acestei încheieri, reclamanţii G., H., I., J., K., L., G., M., N., O., A., B. şi C. au declarat recurs.

Prin decizia nr. 268/10.09.2020, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a admis recursurile, a respins cererea de suspendare a judecării acţiunii formulate împotriva D. S., Fondului de Garantare a Asiguraţilor, T. S.R.L., precum şi împotriva lui P. şi Q. şi a dispus continuarea soluţionării cauzei faţă de aceşti pârâţi; a menţinut soluţia de suspendare a judecării cererilor formulate în contradictoriu cu E. S.A.

Prin încheierea din 30.06.2021, Tribunalul Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a disjuns cererea înregistrată iniţial în dosarul nr. x/2019.

Prin sentinţa civilă nr. 285/03.03.2023, Tribunalul Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâta D. S.A., a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a Fondului de Garantare a Asiguraţilor şi, în consecinţă, a respins acţiunea împotriva acestuia ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis în parte acţiunile civile conexate şi a obligat pârâtele D. S.A. şi E. S.A., în solidar, la plata către reclamanta A. a sumei de 50.000 euro cu titlu de despăgubiri morale şi de 20.000 RON despăgubiri materiale, către reclamanta B. a sumei de 10.000 euro cu titlu de despăgubiri morale, către reclamanta C. a sumei de 10.000 euro cu titlu de despăgubiri morale, către reclamantul R. a sumei de 100.000 euro cu titlu de despăgubiri morale. A hotărât ca sumele în euro să fie achitate la cursul B.N.R. din ziua plăţii şi a respins celelalte cereri ale reclamanţilor; totodată, a dispus obligarea pârâtelor la plata sumei de 8.000 RON către reclamantele U. şi de 9.000 RON către reclamantul R., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanţii A., B., C. şi R., precum şi pârâtele E. S.A. şi D. S.A. au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 591/09.11.2023, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a respins excepţia inadmisibilităţii apelului declarat de apelantul R., a admis apelurile declarate de către apelanţii R., A., B., C., E. S.A. şi D. S.A., a schimbat în parte sentinţa civilă şi, în consecinţă, a admis în parte acţiunile formulate de reclamanţii R., A., B. şi C. împotriva pârâtei D. S.A., a înlăturat obligaţia de plată stabilită în sarcina pârâtei E. S.A., a obligat pârâta D. S.A. la plata, în favoarea reclamantului R., a sumei de 50.000 euro cu titlu de daune morale, a sumei de 141,50 RON cu titlu de daune materiale şi la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe fiecare zi de întârziere pentru sumele stabilite cu titlu de despăgubiri morale, începând cu 31.05.2019 şi până la data plăţii, în favoarea reclamantei A. a sumei de 50.000 euro cu titlu de despăgubiri morale şi a sumei de 10.000 RON cu titlu de despăgubiri materiale şi în favoarea reclamantelor B. şi C. a sumei de 25.000 euro fiecare, cu titlu de despăgubiri morale. A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate şi a respins cererea formulată de apelantele A., B. şi C., de acordare a cheltuielilor de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, pârâta D. S.A. a declarat recurs, solicitând casarea în tot a deciziei civile recurate şi trimiterea cauzei instanţei de apel spre o nouă judecată; în subsidiar, a cerut casarea în parte a hotărârii atacate.

În motivare, recurenta a susţinut că instanţa de apel nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, iar componenţa completului de judecată a fost schimbată cu încălcarea legii, că, prin hotărârea dată, a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, precum şi alte norme de drept material, invocând motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1, 2, 5 şi 8 C. proc. civ.

În susţinerea solicitării de casare integrală, a arătat că apelul a fost soluţionat în complet de trei judecători, deşi regulile privind judecarea apelurilor într-un atare complet, reglementate de art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, urmau să se aplice iniţial de la 01.01.2021, ulterior termenul fiind prorogat până la 01.01.2023, prin O.U.G. nr. 215/2020.

A afirmat că, în condiţiile în care procesul a fost iniţiat la 20.08.2018, apelul trebuia soluţionat de un complet compus din doi judecători şi a susţinut că această încălcare se circumscrie art. 176 pct. 4 C. proc. civ. şi atrage casarea deciziei atacate, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 1, 2 şi 5 C. proc. civ.

În argumentarea solicitării de casare în parte a deciziei atacate, autoarea căii de atac a arătat că instanţa de apel a omis, la momentul stabilirii daunelor morale, analiza practicii judiciare din România, deşi avea această obligaţie în temeiul art. 50 alin. (1) lit. f) din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 23/2014; a apreciat incident art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A evidenţiat că cercetarea judecătorească nu s-a derulat în condiţiile legii, întrucât curtea de apel nu a indicat motivele pentru care a stabilit sumele acordate şi nu a justificat înlăturarea hotărârilor judecătoreşti prezentate în susţinerea apelului.

Dintr-o altă perspectivă, a afirmat că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., atunci când a respins excepţia inadmisibilităţii apelului declarat de reclamantul R. în privinţa penalităţilor de întârziere, deşi acest apelant nu a recurs la procedura prevăzută de art. 444 C. proc. civ.

A subliniat că, dacă lipseşte motivarea cu privire la una dintre cereri - ipoteză pe care instanţa de apel o confirmă cu referire la sentinţa tribunalului - reclamantul are obligaţia, derivată din art. 445 C. proc. civ., de a urma procedura completării hotărârii.

Printr-o altă critică, autoarea căii de atac a susţinut că dispoziţia curţii de apel de acordare a penalităţilor de întârziere încalcă normele de drept material cuprinse în art. 37 şi art. 38 din Norma nr. 23/2014 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

A arătat că această sancţiune, incidentă exclusiv pentru pasivitatea asigurătorului, nu putea fi aplicată în cauză, din moment ce a comunicat oferta de despăgubire la 26.10.2018, în interiorul termenului de 3 luni de la data avizării, 24.09.2018.

A relevat că reclamantul a refuzat tacit oferta de despăgubire, comunicând o nouă cerere în acest sens la 11.04.2019; totodată, a subliniat că a formulat oferta de despăgubire cu un an anterior pronunţării unei hotărâri în apel de Tribunalul Regional din Plzen, în condiţiile în care, la momentul avizării sale, nu era încă pronunţată hotărârea penală definitivă cu privire la vinovăţia participanţilor la evenimentul rutier şi lipseau documentele necesare stabilirii şi cuantificării daunei.

A evocat dispoziţiile art. 54 din Legea nr. 136/1995, care dispun că despăgubirile se stabilesc prin convenţie încheiată între asigurător şi persoana vătămată şi a evidenţiat că reclamantul nu a răspuns ofertei din 01.11.2018.

În continuare, recurenta a criticat decizia recurată, subliniind că se reţine în mod greşit că nu a justificat diminuarea cuantumului despăgubirii, deşi în oferta transmisă era menţionată incidenţa culpei concurente, reglementată de art. 1.371 C. civ.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la 11.04.2024, intimatul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

De asemenea, pe calea întâmpinării înregistrate la dosar la 18.04.2024, intimatele A., B. şi C. au solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Analizând actele dosarului, precum şi decizia atacată, în limita controlului de legalitate, Înalta Curte reţine următoarele:

1. Critica prin care se invocă greşita compunere a completului de judecată din faza procesuală a apelului, încadrată în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 1 C. proc. civ., nu este fondată.

Subsumat acestei critici recurenta invocă prevederile art. 488 pct. 1, pct. 2 şi pct. 5 C. proc. civ. şi susţine că apelul a fost soluţionat greşit în complet de trei judecători, întrucât dispoziţiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 urmau să se aplice iniţial de la 01.01.2021, ulterior termenul fiind prorogat până la 01.01.2023, prin O.U.G. nr. 215/2020 şi, faţă de data iniţierii procesului, 20.08.2018, calea devolutivă de atac trebuia soluţionată de un complet compus din doi judecători.

Preliminar Înalta Curte notează că va analiza critica recurentei prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 1 C. proc. civ., motivele de casare prevăzute de punctele 2 şi 5 ale art. 488 C. proc. civ. neregăsindu-şi aplicabilitatea în susţinerile părţii.

Verificând legalitatea compunerii completului de judecată care a soluţionat apelul în limitele indicate, instanţa supremă notează că obiectul recursului este reprezentat de decizia civilă nr. 591/09.11.2023, prin care Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a soluţionat apelurile declarate împotriva sentinţei civile nr. 285/03.03.2023 a Tribunalul Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin care au fost soluţionate cererile reclamanţilor de acordare a despăgubirilor materiale şi morale în contradictoriu cu societatea de asigurare.

Prima cerere de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureş la data de 20.08.2018, dată la care era în vigoare Legea nr. 207/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 20 iulie 2018, prin care s-au adus, printre altele, modificări în ceea ce priveşte compunerea completurilor pentru judecarea cauzelor în apel.

Astfel, art. I pct. 30 din Legea nr. 207/2018 a modificat art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 în sensul că "apelurile şi recursurile se judecă în complet format din 3 judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel".

Legiuitorul a instituit o normă tranzitorie în art. IV din Legea nr. 207/2018 prin care a statuat că "dispoziţiile prezentei legi privind judecarea apelurilor în complet de 3 judecători se aplică cauzelor înregistrate pe rolul instanţelor după intrarea în vigoare a prezentei legi".

Aşa fiind, având în vedere că acţiunea introductivă a fost înregistrată la 20.08.2018, dată la care erau în vigoare dispoziţiile legale menţionate anterior, apelul a fost în mod corect soluţionat în complet format din 3 judecători.

Este adevărat că ulterior, la data de 16.10.2018 a fost adoptată O.U.G. nr. 92/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, prin care s-a statuat la art. VI alin. (1) că "dispoziţiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privitoare la judecarea apelurilor în complet format din 3 judecători se aplică apelurilor formulate în procese pornite începând cu data de 1 ianuarie 2020. În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi până la data de 31 decembrie 2019 inclusiv, apelurile se judecă în complet format din 2 judecători", însă având în vedere data înregistrării acţiunii, aceste dispoziţii nu erau aplicabile litigiului.

Aşadar, întrucât acţiunea principală a fost înregistrată pe rolul instanţei la data de 20.08.2018, anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 92/2018, cererea de apel a fost soluţionată în complet compus din 3 judecători, în conformitate cu art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, forma în vigoare la data pornirii procesului; modificările legislative intervenite ulterior pe parcursul litigiului, la 16.10.2018, prin art. VI alin. (1) din O.U.G. nr. 92/2018, cu privire la prorogarea termenului de aplicare a art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 207/2018, nu sunt incidente în cauză, fiind aplicabile doar proceselor pornite ulterior datei de 16.10.2018.

Faţă de considerentele expuse mai sus, în mod legal completul de apel a fost format din 3 judecători, astfel că nu se poate reţine incidenţa motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

2. Critica prin care se invocă încălcarea prevederilor art. 50 alin. (1) lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014, încadrată în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., nu este, de asemenea, fondată.

Subsumat acestei critici autoarea recursului a imputat instanţei de apel încălcarea dispoziţiilor art. 50 alin. (1) lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014, întrucât nu a avut în vedere, la aprecierea daunelor morale acordate, jurisprudenţa naţională pronunţată în cauze similare, pe care a invocat-o în calea devolutivă de atac, indicând hotărâri care, în opinia acesteia, au avut în vedere consecinţe similare cu cele ale prezentei cauze.

Înalta Curte reţine că prevederile art. 50 alin. (1) lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014 dispun că stabilirea despăgubirilor în caz de vătămare corporală se realizează în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România, însă, astfel cum a statuat instanţa de apel, aceste dispoziţii trebuie înţelese în sensul aplicării criteriilor stabilite în practica instanţelor pentru cuantificarea prejudiciului nepatrimonial, iar nu prin raportare matematică a cuantumului despăgubirilor la cel stabilit în decizii izolate de speţă.

Utilizarea criteriilor stabilite jurisprudenţial presupune, înainte de toate, stabilirea şi luarea în considerare a circumstanţelor particulare ale cauzei deduse judecăţii, întrucât numai în această modalitate poate fi identificată jurisprudenţa relevantă, în marja căreia trebuie să se înscrie sumele stabilite cu titlu de despăgubiri în cazul particular analizat.

În speţă, pe temeiul art. 50 alin. (1) lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014, instanţa de apel a enunţat regulile şi principiile de cuantificare a despăgubirilor, astfel cum au fost ele conturate în jurisprudenţa instanţelor naţionale, reţinând ca fiind esenţiale circumstanţele particulare ale cauzei, pe care le-a analizat şi evaluat complet.

Înalta Curte subliniază că în materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară şi literatura de specialitate au indicat că nu există criterii precise pentru cuantificarea lor, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale, ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanţelor de judecată şi s-a decis, în mod constant, că acestea se stabilesc prin apreciere, în raport de consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor pretins a fi lezate, măsura în care aceste valori au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care a fost afectată viaţa familială, profesională şi socială.

Totodată, instanţa trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit şi despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge însă în situaţia îmbogăţirii fără just temei. Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogăţire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i uşura ori compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Pentru a-şi păstra caracterul de "satisfacţie echitabilă", daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul şi finalitatea prevăzute de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit şi consecinţele acestuia. Ca atare, despăgubirile trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensaţii a suferinţelor pe care le-au îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure terţele persoane păgubite. Aceste criterii, în cuantificarea prejudiciului moral, sunt subordonate condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs victimei.

În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, adică procedează la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, relativ la suferinţele fizice şi psihice pe care le-au suferit victimele unui accident, precum şi la consecinţele nefaste pe care acel accident le-a avut cu privire la viaţa lor particulară, astfel cum acestea sunt evidenţiate prin probele administrate. Deopotrivă, despăgubirile acordate trebuie să respecte criteriul unui raport de proporţionalitate cu dauna suferită, Curtea Europeană a Drepturilor Omului afirmând în jurisprudenţa sa că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă valorilor sociale ocrotite, cu intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora.

Ca atare, în materia daunelor morale, atât jurisprudenţa naţională, cât şi hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului pot furniza judecătorului cauzei doar criterii de estimare a unor astfel de despăgubiri şi, respectiv, pot evidenţia limitele de apreciere a cuantumului acestora.

Examinarea deciziei atacate prin prisma acestor consideraţii şi criterii, relevă că instanţa de apel, apreciind asupra despăgubirilor pentru daune morale acordate de către tribunal reclamanţilor a modificat cuantumul acestora la o valoare pe care a apreciat-o echitabilă şi rezonabilă, în raport cu situaţia de fapt concretă, criteriile şi principiile pe care le-a evocat în cuprinsul motivării deciziei pronunţate, pe baza probatoriului administrat în etapele devolutive ale procesului, astfel că nu se poate reţine nesocotirea dispoziţiilor art. 50 alin. (1) lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014.

3. Critica prin care se invocă greşita soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii apelului declarat de reclamantul R. în privinţa penalităţilor de întârziere, încadrată în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., nu va fi primită.

Recurenta a mai criticat decizia instanţei de apel sub aspectul soluţiei pronunţate asupra capătului de cerere formulat de reclamantul R. vizând acordarea penalităţilor de întârziere, în primul rând, din perspectiva faptului că apelantul nu a uzat de procedura reglementată de art. 444 C. proc. civ.

Verificând actele dosarului Înalta Curte constată că reclamantul R. a învestit prima instanţă cu o cerere având ca obiect plata de către asigurător a sumei de 650.000 RON, cu titlu de daune morale, a unei rente lunare de 1.500 RON/lună, de la data producerii accidentului şi până la sfârşitul vieţii şi a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi, începând cu data introducerii acţiunii şi până la plata efectivă a despăgubirilor.

Prin sentinţa civilă nr. 285/03.03.2023, Tribunalul Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a obligat pârâtele D. S.A. şi E. S.A., în solidar, la plata către reclamantul R. a sumei de 100.000 euro cu titlu de despăgubiri morale şi a sumei de 9.000 RON, cheltuieli de judecată şi a respins celelalte cereri.

Astfel, în raport de pretenţiile deduse judecăţii şi de soluţia pronunţată de tribunal, Înalta Curte reţine că petitul privind penalităţile de întârziere a fost respins prin sentinţa pronunţată de prima instanţă, întrucât din dispozitivul acestei hotărâri rezultă că au fost admise numai despăgubirile morale şi cheltuielile de judecată solicitate de reclamant. Aşa fiind, nu se poate reţine că tribunalul a omis să se pronunţe asupra acestui capăt de cerere, astfel încât sentinţa să fie susceptibilă de a fi completată prin procedura prevăzută de art. 444 C. proc. civ., ci calea de atac legală era apelul, pe care reclamantul l-a promovat.

Prin urmare, soluţia curţii de apel de respingere a excepţiei inadmisibilităţii apelului este legală.

4. Critica prin care se invocă încălcarea dispoziţiilor art. 37-38 din Norma ASF nr. 23/2014, încadrată în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., este fondată.

Articolul 37 alin. (1) din Norma ASF nr. 23/2014 stabileşte obligaţiile pe care asigurătorul RCA trebuie să le îndeplinească în termen de cel mult 3 luni de la avizarea evenimentului asigurat de către partea prejudiciată, acesta putând: "a) fie să răspundă cererii părţii solicitante, formulând în scris o ofertă de despăgubire justificată, transmisă cu confirmare de primire, în cazul în care se dovedeşte răspunderea asiguratului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea obligatorie RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat; b) fie să notifice părţii prejudiciate în scris, cu confirmare de primire, motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parţial, pretenţiile de despăgubire". Alin. (2) al aceluiaşi articol stabileşte că "dacă în termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA nu a notificat părţii prejudiciate respingerea pretenţiilor de despăgubire, precum şi motivele respingerii, asigurătorul RCA este obligat la plata despăgubirii".

Potrivit art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014 "dacă asigurătorul RCA nu îşi îndeplineşte obligaţiile în termenele prevăzute la art. 37 sau şi le îndeplineşte defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, se aplică o penalizare de 0,2%, calculată pentru fiecare zi de întârziere, la întreaga sumă de despăgubire cuvenită sau la diferenţa de sumă neachitată, care se plăteşte de asigurător".

Aşadar, prevederile citate stabilesc o sancţiune specială pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a obligaţiilor ce incumbă asiguratorului, constând în plata penalităţilor de întârziere, de 0,2% pe zi, aferente despăgubirii cuvenite sau diferenţei neachitate. Sancţiunea se aplică pentru neîndeplinirea de către asigurator a unor obligaţii de a face, respectiv de a formula o ofertă de despăgubire justificată sau de a-i notifica părţii prejudiciate motivele respingerii cererii, în termenul legal, conform art. 37 alin. (1) din Norma ASF nr. 23/2014 sau pentru neîndeplinirea unor obligaţii de a da, respectiv de a plăti despăgubirea stabilită pe cale amiabilă sau prin hotărâre judecătorească, potrivit art. 36 alin. (4) din aceeaşi normă.

În speţă, în analiza apelului declarat de R., plecând de la dispoziţiile citate şi de instanţa de recurs Curtea de Apel Cluj a observat că intimata D. s-a apărat arătând că la data de 24 septembrie 2018 a primit cererea de despăgubiri formulată de reclamant, la data de 26 octombrie 2018 asiguratorul a comunicat prin email o ofertă de despăgubire de 22.360 RON, însă nu a mai primit niciun răspuns de la reclamant.

Astfel, deşi limitele în care se impunea a fi soluţionată cererea accesorie de acordare a penalităţilor de întârziere au fost clar conturate prin cererea reclamantului şi apărările pârâtei, instanţa de apel a prezentat considerente raportate la prevederile art. 45 din Norma ASF 23/2014 referitoare la posibilitatea asigurătorului de a stabili cuantumul compensaţiilor şi de a formula o ofertă. Or, în cauză asiguratorul nu a susţinut că nu poate stabili cuantumul compensaţiilor, ci, din contră, a indicat că nu datorează penalităţi deoarece, în termenul legal, a transmis o ofertă de despăgubire, aspecte reiterate prin memoriul de recurs.

În considerentele următoare instanţa de apel aminteşte de oferta de despăgubire din data de 26.10.2018, invocată de D., însă pare că o înlătură ca nemotivată şi revine la considerentele referitoare la imposibilitatea stabilirii despăgubirii.

Aceste considerente pot fi subsumate apărărilor formulate de D. cu privire la cererea de despăgubire formulată de reclamantul R. la data de 11 aprilie 2019, cu privire la care intimata, susţine în primul rând că nu a primit-o, iar mai apoi că nu putea obţine/desfăşura investigaţii în legătură cu evenimentul rutier întrucât cercetările se aflau în curs de desfăşurare în Cehia.

Astfel, modalitatea în care curtea de apel, analizând îndeplinirea de către asigurător a obligaţiilor impuse de prevederile art. 37 din Norma ASF nr. 23/2014, a statuat asupra caracterului datorat al penalităţilor de întârziere apare a fi fundamentată pe argumente echivoce, lipsite de claritate, întrucât nu rezultă, în mod neîndoielnic, dacă asigurătorul RCA nu şi-a îndeplinit obligaţia de a formula o ofertă de despăgubire sau nu şi-a îndeplinit-o corespunzător, cu respectarea cerinţelor impuse de norma de drept, de a notifica părţii prejudiciate în scris motivele pentru care nu a aprobat, parţial, pretenţiile de despăgubire.

Pe cale de consecinţă, în rejudecare, revine instanţei de apel obligaţia ca, pe baza probatoriului administrat sau, dacă va considera necesar, a unor mijloace de probă suplimentare, să analizeze conduita pârâtei D. S.A. şi conţinutul documentelor din corespondenţa purtată cu reclamantul R., astfel încât să stabilească, în mod neechivoc, dacă societatea de asigurare şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de art. 37 din Norma ASF nr. 23/2014, şi, în consecinţă, dacă trebuie obligată la plata penalităţilor de întârziere în temeiul art. 38 din acelaşi act normativ.

Se impune, astfel, efectuarea corespunzătoare a cercetării judecătoreşti în apel, din care să reiasă, cu indicarea probelor relevante, premisele care au format raţionamentul logico-juridic asupra chestiunii de drept supuse analizei - dreptul reclamantului R. la penalităţi de întârziere - de natură a facilita realizarea controlului judiciar în calea extraordinară de atac.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (2) şi art. 497 C. proc. civ., va admite recursul, va casa în parte decizia atacată şi va trimite cauza instanţei de apel spre o nouă judecată a apelului declarat de reclamantul R. împotriva sentinţei primei instanţe, iar cu prilejul rejudecării în limitele arătate, instanţa de apel va avea în vedere şi cererile intimatelor-reclamante U. privind cheltuielile de judecată aferente acestei faze a procesului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă D. S.A., prin lichidator judiciar F., împotriva deciziei civile nr. 591/09.11.2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Casează în parte decizia atacată şi trimite cauza instanţei de apel spre o nouă judecată a apelului declarat de reclamantul R. împotriva sentinţei civile nr. 285/03.03.2023, pronunţată de Tribunalul Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 februarie 2025.